Connect with us

ACTUAL

Au încercat să intre ilegal în țară, folosind cărți de identitate și pașapoarte false

Publicat

în

Opt cetățeni străini, șase provenind din Turcia și doi din Maroc, care au încercat să intre ilegal în România, folosind pașapoarte și cărți de identitate false, au fost depistați de către polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu.

Ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un cetățean moldovean, în vârstă de 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism.

Împreună cu acesta călătoreau alți șase pasageri, cetățeni străini.


„Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că cei șase pasageri au prezentat polițiștilor de frontieră pentru control, patru pașapoarte emise de autoritățile din Moldova și două pașapoarte emise de Ucraina. Existând suspiciuni cu privire la condițiile de formă și fond ale documentelor în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au stabilit că acestea sunt false total. Persoanele în cauză au declarat polițiștilor de frontieră faptul că au procurat pașapoartele, de pe teritoriul statului Muntenegru și au plătit fiecare suma de 1.000 de euro. La cercetări s-a stabilit că cei șase bărbați sunt de origine kurdă, au vârste cuprinse între 20 și 37 de ani și intenționau, prin acțiunea de trecere ilegală a frontierei statului român, să ajungă în Franța”, anunță reprezentanții Poliției de Frontieră.

Un caz similar a fost constatat sâmbără seara, când în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru a intra în țară, pe jos, doi cetățeni străini.

Aceștia au prezentat pentru control două cărți de identitate, una fiind emisă de către autoritățile spaniole, iar cealaltă emisă de către autoritățile italiene.


„Existând de asemenea suspiciuni cu privire la condițiile de formă și fond ale documentelor în cauză, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au stabilit că acestea sunt false total.

În cadrul cercetărilor s-a stabilit că cei doi bărbați, în vârstă de 36, respectiv 41 de ani, sunt din Maroc. Fiind întrebați despre modul de procurare a celor două cărți de identitate false, străinii au declarat faptul că au plătit unui cetățean bulgar câte 300 de euro fiecare, pentru achiziționarea lor”, mai spun polițiștii de frontieră.

Acestora le-a fost înreruptă călătoria și conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei de stat, cele opt persoane care au prezentat documentele în cauză, șoferul precum și mijlocul de transport au fost preluați de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun.

CITEȘTE ȘI: Olt: Un tânăr din Teleorman, prins de radar gonind cu 227 km/h

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Craiova: Jumbo, amendat de polițiști. Nu se efectua triaj epidemiologic la intrare în magazin

Publicat

în

Reprezentanții magazinului Jumbo din Craiova au fost amendați de către polițiști, marți, pentru că nu se efectua triaj epidemilogic, conform legii, la intrare în centrul comercial. 

În cadrul acţiunii desfăsurată astăzi, în Craiova, poliţiştii au informat cetăţenii şi operatorii economici cu privire la noile modificări legislative şi totodată au verificat modul în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.

Poliţiştii au acţionat în centre comerciale, magazine nealimentare, restaurante, săli de jocuri, mijloace de transport în comun, fiind vizate atât persoanele fizice cât şi juridice.


Astfel, au fost verificate 18 locuri şi medii de interes şi 18 localuri de alimentaţie publică, aplicând amenzi acolo unde a fost cazul.

Unul dintre marile magazine amendate este și Jumbo. Aici, nu se efectua triaj epidemiologic.

„În cadrul acţiunii desfăşurate, cu ocazia controlului efectuat la un centru comercial de pe strada Calea Severinului, din Craiova, poliţiştii au contatat că, la intrarea în încinta centrului, nu se efectua triajul epidemiologic pentru personalul propriu şi pentru vizitatori în condițiile stabilite de lege.


Astfel, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională administratorului societăţii pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, fiind totodată instruit, pe bază de proces-verbal, cu privire la noile reglementări legislative pentru prevenirea efectelor pandemiei de Covid 19″, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Traficant de droguri, săltat în trafic de poliţiştii din Mehedinţi. Cannabis şi ecstasy, găsite la locuinţa sa

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce poliţiştii au găsit asupra sa şi în maşina pe care o conducea o cantitate de droguri şi instrumente pentru prepararea cannabisului.

Potrivit IPJ Mehedinţi, în urma controlului efectuat asupra vehiculului și tânărului, au fost găsite 100 de grame de cannabis, un grinder, un cântar electronic de precizie și suma de 106.000 de lei.

Bărbatul a fost arestat preventiv


„În baza probatoriului administrat, la data de 24 octombrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. –B.T. Mehedinți au dispus reținerea, pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani.

În aceeași zi, Tribunalul Mehedinți a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile a bărbatului”, transmite IPJ.

Ulterior, luni, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la un imobil, situat în București, unde locuia, fără forme legale, bărbatul de 35 de ani.


În urma acțiunilor, au fost identificate și ridicate aproximativ 3 kilograme de cannabis, 13 comprimate ecstasy, 3 telefoane mobile, un laptop , mai multe recipiente și înscrisuri.

„În cauză, sunt continuate cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, conchid poliţiştii.

CITEŞTE ŞI: Au vrut să fie traficanţi, dar i-au vândut droguri unui poliţist sub acoperire. Ce pedepse au primit patru tineri din Slatina

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

GORJ: 130 de persoane s-au vaccinat la centrul redeschis marți la spitalul din Târgu Jiu

Publicat

în

130 de persoane s-au vaccinat la Centrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, redeschis marți, potrivit situației întocmite de către reprezentanții instituției la ora 16.00. 

Acest centru destinat atât populației, cât și angajaților principalei unități medicale din județ, funcționează la Dispensarul TBC (clădirea de la Pasarelă).

Cei mai mulți dintre cei care s-au vaccinat marți au ales serul de la Pfizer.


„Astăzi, până la ora 16:00, se vaccinaseră 130 de persoane, dintre care 10 sunt angajați ai unității medicale. Marea majoritate a celor care au venit să se imunizeze au ales vaccinul Pfizer, cei mai mulți dintre ei fiind la cea de-a treia doză. La acest centru de vaccinare gorjenii se pot vaccina și cu serul Johnson&Johnson, în doză unică. 40 de persoane s-au vaccinat cu acest ser până la ora 16:00”, a declarat purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu.

Persoanele care doresc să se imunizeze se pot prezenta de luni până duminică, în intervalul orar 08:00 – 20:00 la SJU, clădirea de pe strada A.I. Cuza din municipiul Târgu-Jiu.

Activitatea centrului este coordonată de medicul Mădălin Constantin Dinu, directorul medical al SJU Târgu-Jiu și de medicul epidemiolog Dumitru Vlăduț.


CITEȘTE ȘI: VIDEO | Controale la mall-ul din Craiova. Polițiștii și jandarmii au verificat certificatele verzi

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.