Connect with us

ACTUAL

Aproape toate primăriile au depus cerere de finanțare prin Programul Anghel Saligny. Anunțul ministrului Dezvoltării

Publicat

în

Aproape toate unitățile administrativ-teritoriale au depus cerere de finanțare prin Programul Anghel Saligny, spune ministrul Dezvoltării, Attila Cseke.

Investițiile în rețeaua de apă și canalizare și modernizarea drumurilor este importantă și necesară, fapt dovedit de cererile de finanțare pentru aceste proiecte depuse de 97,5% din comunele, orașele, municipiile și județele din România – a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, după ce termenul de depunere pentru proiectele de infrastructură finanțate de Programul Național de Investiții Anghel Saligny a fost finalizat în data de 9 noiembrie la ora 0.00, potrivit unui comunicat de presă al UDMR, scrie Mediafax.

Potrivit sursei citate, dintre cele 3.228 unități administrativ-teritoriale ale României, incluzând județele și sectoarele capitalei, doar 81 de UAT-uri nu au cerut finanțare. Toate Consiliile Județene și toate sectoarele Municipiului București au cerut finanțare.


„Am prealocat, garantat, pentru fiecare comună, oraș, municipiu, județ și sector o sumă minimă. Astfel, în fiecare localitate poate fi demarată cel puțin o investiție, dacă cererea de finanțare a fost depusă corect. Dorim astfel să asigurăm dezvoltarea echilibrată a României, și o finanțare corectă, care nu depinde de culoarea politică a primarului”, transmite ministrul Dezvoltării.

Suma totală a cererilor de finanțare este de 137,59 miliarde de lei, cerute de 3.174 UAT-uri pentru 7.545 proiecte, în condițiile în care bugetul programului este de 50 de miliarde. Ministrul a spus că „accesul la apă este un serviciu de bază, nu un lux, drumurile reabilitate pe care se poate circula în condiții de siguranță nu sunt un lux. Faptul că au fost depuse cereri de finanțare pentru o sumă aproape triplă de cea alocată arată că a fost nevoie de acest instrument de finanțare”.

Ministrul a amintit: prin Programul Anghel Saligny se vor finanța și investiții în rețeaua de distribuire a gazelor, iar depunerea de cereri în acest sens va fi deschisă în curând de minister.


„Dintre cele 81 de unități administrativ-teritoriale care nu au depus încă cerere prin Programul de finanțare Anghel Saligny cunosc cel puțin o localitate care dorește să acceseze fonduri pentru dezvoltarea rețelei de gaze, și s-a înregistrat deja pentru a putea depune proiectul online. Ne putem aștepta ca și acest număr de 81 să fie diminuat odată ce vom deschide sesiunea de depuneri de cereri pentru investițiile în rețeaua de gaze”, a subliniat Cseke Attila.

Ministrul a adăugat: „am constatat cu bucurie că toate localitățile cu primari USR-PLUS au cerut finanțare prin Anghel Saligny. Înseamnă că USR-PLUS a înțeles, în cele din urmă, că este nevoie de acest program de finanțare, și că este unul bine gândit care merită accesat”.

CITEȘTE ȘI: Legea a fost promulgată: Instituțiile publice nu mai au voie să ceară copii după documente emise de alte entități ale statului

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Premierul Nicole Ciucă, după discuția privind obligativitatea certificatului verde la biserică: „Cultele au cerut ca cetățenii să poată participa la slujbe fără certificat”

Publicat

în

Premierul Nicolae Ciucă a spus joi că reprezentanții cultelor au cerut ca cetățenii să poată participa la slujbe fără certificat.

„În acest moment a fost o discuție și o solicitare a reprezentanților cultelor ca cetățenii să poată să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deținerii certificatului verde. Este un proiect care este în dezbatere, se discută cu specialiști și sperăm ca într-un timp cât se poate de rezonabil să ajungem la o concluzie și să mergem în Parlament și până la sfâșitul anului să putem să avem această lege a certificatului Covid, care încă o dată se va înscrie în parametri reali a ceea ce înseamnă incidența bolii și, de asemenea, ce înseamnă oamenii care au trecut prin boală, oamenii care beneficiazîă de teste, este o chestiune care urmează să fie dezbătută”, a spus Nicolae Ciucă, potrivit Mediafax.


La rândul său, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, susține că decizia care urmează să fie luată în privința certificatului trebuie să fie înțeleasă și respectată de toată lumea.

„Cred că atunci când vom lua o decizie, care va fi o decizie politică, ea trebuie luată în urma unui mecanism consultativ și incluziv, adică nu trebuie să fie o decizie discreționară, trebuie să fie o decizie care să fie cunoscută, înțeleasă și respectată de toată lumea, iar libertatea religioasă reprezintă unul dintre elementele de bază. Nu putem discuta doar de faptul că există acces la magazinele de strictă necesitate, noi credem că și accesul la serviciile religioase trebuie să țină cont de acest lucru”, a declarat Rafila.

CITEȘTE ȘI: Testele de salivă pentru elevi, utilizate începând de astăzi


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Olt: Au fost montate limitatoare de viteză suplimentare, în intersecţia de la Recea (FOTO)

Publicat

în

Primăria Valea Mare şi CJ Olt au montat, joi, limitatoare de viteză suplimentare, în intersecţia de la Recea, unde a crescut numărul accidentelor produse pe fondul neacordării de prioritate.

Autorităţile au montat limitatoare şi pe drumul judeţean DJ 653, care este drumul cu prioritate, şi totodată au fost montate indicatoare pentru limitarea vitezei la 30 de kilometri pe oră.

În zonă deja există limitatoare pe drumul judeţean DJ 657 şi pe drumul comuna DC 91 B, dar acest fapt nu a dus la o scădere a numărului accidentelor rutiere.


Prezent în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la începutul săptămânii, şeful Poliţiei Rutiere Olt Cristian Tiţa declara că cel mai probabil aceasta va fi soluţia pusă în aplicare de autorităţi pentru creşterea siguranţei rutiere.

„Acolo, într-adevăr, se pare că avem o mare problemă. Producerea accidentelor rutiere o putem pune şi pe seama elementului vizibilitate. Măsurile pe care le-am luat anterior au fost modificarea semnalizării. Mă refer la indicator, schimbat din cedează trecerea în oprire. Au fost montate, pe drumul fără prioritate, acele limitatoare de viteză, dar în continuare se produc accidente rutiere. În perioada următoare, o să analizăm situaţia cu ceilalţi factori de răspundere pe acel segment şi o să încercăm să luăm şi alte măsuri pe lângă cele pe care le-am luat anterior”, declara Tiţa.

VEZI ŞI: Emisiunea “Reporter 24” din 29 noiembrie | Invitat – Cristian Tiţa, şeful Poliţiei Rutiere Olt


 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Şofer din Dolj, 150 km/oră pe Centura Caracalului

Publicat

în

Un şofer din judeţul Dolj s-a ales cu o amendă usturătoare şi a rămas fără permisul de conducere după ce a fost depistat de aparatul radar, pe varianta de ocolire a municipiului Caracal, conducând un autoturism cu o viteză peste limita legală.

Potrivit poliţiştilor, maşina condusă de acesta mergea cu o viteză de 150 km/oră, pe o porţiune de 90 km/oră. Totodată, el a efectuat şi o depăşire neregulamentară.

„La data de 28 noiembrie a.c., la ora 16:09, un tânăr, de 20 de ani, din județul Dolj,  a fost înregistrat de aparatul radar, în timp ce conducea un autoturism pe varianta ocolitoare a municipiului Caracal – VO6G, cu viteza de 158 de km/h, într-o zonă unde viteza maximă admisă este de 90 de km/h, având un plus de 68 de km/h. De asemenea, acesta a efectuat o manevră de depășire a altui autoturism, încălcând marcajul longitudinal continuu”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.


El a adăugat că şoferul a fost amendat cu 1.885 de lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, în vederea suspendării dreptului de a conduce, pentru o perioada de 90 de zile.

CITEŞTE ŞI: Aparatul radar poate înregistra pe timpul nopţii? Ce răspund poliţiştii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.