AcasăACTUALApartamentele puse în circuit turistic vor trebui să aibă certificat de clasificare

Apartamentele puse în circuit turistic vor trebui să aibă certificat de clasificare

spot_img

Persoanele care închiriază apartamente în regim turistic trebuie să obţină un certificat de clasificare din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), potrivit unui comunicat remis joi de ministerul de resort.

- Publicitate -

Prin acest ordin publicat la 1 martie, anul acesta, nu se interzice închirierea apartamentelor în regim hotelier, ci se stabileşte procedura de clasificare a unităţilor de cazare operate de persoane fizice, cu scopul de a reduce concurenţa neloială.

„Ordinul de ministru publicat marţi, 01.03.2022, în Monitorul Oficial, nu restricţionează şi/sau interzice închirierea apartamentelor în regim hotelier prin AirBNB, Booking sau orice altă platformă similară, ci stabileşte procedura de clasificare a unităţilor de cazare operate de persoane fizice, cu scopul de a reduce concurenţa neloială, respectiv fenomenul de ‘turism la negru’, implicit evaziunea fiscală. În această zonă a închirierilor se încasează venituri neimpozabile; din analizele interne rezultă că sunt aproximativ 5.000 de structuri care desfăşoară o astfel de activitate. (…) Orice persoană fizică îşi poate închiria apartamentul în regim turistic, obţinând clasificarea din partea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului în mod gratuit”, se menţionează în comunicat.


Conform sursei, reglementarea promovată marţi, 1 martie, prin ordin de ministru, este prevăzută şi în Ordonanţa nr. 58 din 21 august 1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România.

„Practic, până acum exista un vid normativ pentru persoanele fizice care închiriază apartamente pe termen scurt (în regim hotelier). Mai exact, art. 28 spune că ‘în scopul protecţiei turiştilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice, precum şi crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenţii economici din turism autorizaţi de Ministerul Turismului, posesori de licenţe în turism sau de certificat de clasificare, după caz’”, se precizează în comunicat.

MAT arată că activităţile turistice desfăşurate în cadrul unor unităţi aflate în locuinţe de tip condominiu pot afecta viaţa cotidiană a locatarilor.


„Blocurile de locuinţe nu sunt hoteluri. Din acest motiv, plecând de la premisa respectării drepturilor reciproce, ordinul de ministru prevede obţinerea acordului din partea vecinilor cu care operatorul economic are pereţi comuni, pentru a putea obţine certificatul de clasificare. Spre exemplu, acel vecin cu pereţi comuni este direct afectat de zgomotul care ar putea fi făcută de turişti în timpul orelor de odihnă. În cazul în care există o lipsă de dialog cu vecinii de la care operatorul economic trebuie să obţină acordul în vederea clasificării activităţilor turistice, atunci acesta poate apela la asociaţia de proprietari sau locatari. Ordinul de ministru prevede acest lucru”, se menţionează în comunicat.

Potrivit Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, măsura facilitează introducerea unor noi jucători pe piaţa concurenţială, care poate duce către o creştere a calităţii serviciilor turistice.

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a subliniat că clasificarea reprezintă o măsură de protecţie atât pentru turişti cât şi pentru proprietari.

„Clasificarea reprezintă o măsură de protecţie atât pentru turist, cât şi pentru proprietar, existând forme legale (nr. contract) care să stea la baza relaţiei dintre cei doi. În cazul unor probleme, organele competente ale statului pot interveni. Într-o perioadă în care ştirile false reprezintă o ameninţare la nivel global, e de condamnat orice persoană publică care, cu rea intenţie, induce nesiguranţă în rândul românilor!”, a menţionat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, citat în comunicat.

CITEȘTE ȘI: Prefectura Olt are un nou secretar general. Premierul Ciucă a făcut numirea

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri