Connect with us

ACTUAL

Angajat DNA, reținut pentru LUARE DE MITĂ. A cerut 15.000 de euro de la un om de afaceri

Publicat

în

Un angajat al Direcției Naționale Anticorupție a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de luare de mită, după ce ar fi cerut 15.000 de euro, pentru „a-și face treaba”, de la un antreprenor care urma să încheie cu DNA un contract cofinanțat de OLAF.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 15 septembrie 2021 – 16 noiembrie 2021, Nicolae Răzvan Despa ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 15.000 euro și, după mai multe „negocieri”, ar fi acceptat promisiunea sumei de 12.000 euro (plătibilă în două tranșe), în legătură cu îndeplinirea unui act ce intra în îndatoririle sale de serviciu.

„Concret, banii respectivi ar fi fost pretinși în legătură cu un contract de achiziție publică pe care omul de afaceri intenționa să îl încheie cu Direcția Națională Anticorupție în cadrul proiectului „Continuarea dezvoltării capacității tehnice a D.N.A în investigarea infracțiunilor împotriva intereselor financiare ale U.E” cofinanțat de OLAF în cadrul programului Hercule III Technical Asistance. (…) La data de 16 noiembrie 2021, inculpatul Despa Nicolae Răzvan a primit de la omul de afaceri 30.000 de lei (echivalentul a 6.000 euro), ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”, arată DNA într-un comunicat de presă.


Angajatului DNA i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, iar miercuri urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Bătaie pe o stradă din Craiova. Un tânăr fără adăpost a ajuns la spital

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

FOTO | Ce planuri și vise au copiii și adolescenții care miercuri au participat la manifestările organizate, de Ziua Națională a României, la Craiova

Publicat

în

Ziua Națională a României a fost marcată și în municipiul Craiova, centrul orașului fiind locul în care doljenii au ajuns pentru a participa la ceremonia organizată de către autorități. 

După discursul oficialităților, au avut loc și depuneri de coroane, dar momentul mult așteptat al zilei a fost parada organizată cu responsabilitate, ca în fiecare an.

Nici cei mici nu au lipsit din centrul urbei.


Tancuri, mașini de poliție, câinii salvatori sau mașinile de pompieri, toate acestea au fost în centrul atenției, mii de momente fiind imortalizate de către cei prezenți la ceremonie.

Micuții au vise mărețe. Vor să devină militari, alții pompieri, mulți cred că meseria de polițist sau cea de medic li se potrivește mai bine.

Ei știu că trebuie să învețe bine pentru a-și atinge obiectivele și speră să nu mai fie nevoiți să facă ore online. Le-a fost greu anul trecut și unora le este greu și acum. Au și examene și, evident, emoții.


Unii vor să învețe la liceele din Craiova, alții, cei din clasa a XII-a, vor pleca la facultăți din țară sau de peste hotare, chiar. Nu știu când și dacă vor mai reveni în orașul în care și-au petrecut copilăria și adolescența, dar speră ca lucrurile să se îndrepte. Să li se ofere și tinerilor o șansă, aici, în țara lor!

Parada militară a fost momentul care a marcat finalul manifestărilor organizate la Craiova cu ocazia Zilei de 1 Decembrie.

CITEȘTE ȘI: FOTO REPORTAJ. Cum a fost marcată Ziua Naţională, la Slatina, în condiţii de pandemie

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO | Femeie accidentată MORTAL la Filiași

Publicat

în

O femeie îm vârstă de 82 de ani, din orașul Filiași, județul Dolj, a decedat, miercuri, după ce a fost lovită de o mașină. 

Potrivit IPJ Dolj, accidentul a avut loc în orașul Filiași.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că bărbatul în cauză, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Racoțeanu, din Filiași, ar fi accidentat o femeie de 82 de ani, din Filiaşi, care s-ar fi angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis. În urma evenimentului rutier, din păcate, femeia a decedat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcotest, rezultatul fiind negativ”, au precizat reprezentanții IPJ Dolj.


Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de ucidere din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Totodată a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cauzei decesului.

CITEȘTE ȘI: Poliţiştii nu mai dau amenzi începând cu 1 decembrie. „Este una dintre formele de protest”


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

FOTO REPORTAJ. Cum a fost marcată Ziua Naţională, la Slatina, în condiţii de pandemie

Publicat

în

Ziua Naţională a României a fost marcată, miercuri, la Slatina printr-o ceremonie desfăşurată pe Esplanda din zona statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Manifestările s-au desfăşurat sub auspiciile regulilor pandemiei, iar din acest motiv nici nu s-a organizat o defilare a Gărzii de Onoare. Câteva zeci de persoane au asistat la ceremonial.

La eveniment au fost prezenţi preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, primarul Emil Moţ, deputaţii Marius Iancu, Florin Barbu şi Emil Albotă, dar şi ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.


Totodată, conducerea româno-americană a Bazei NATO de la Deveselu a fost prezentă.

„Este o zi specială, Ziua Naţională. Le urez tuturor românilor un sincer la mulţi ani, să ne dea Dumnezeu credinţa şi speranţa că vom trece cu bine peste această perioadă grea cu multe încercări, din toate punctele de vedere”, a afirmat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

La rândul său, primarul Emil Moţ şi-a exprimat speranţa că, anul viitor, lucrurile vor putea reveni la normal, iar la ceremonia de Ziua Naţională vor participa cât mai mulţi slătineni.


„Slătinenilor şi românilor de pretudindeni nu pot decât să le transmit la mulţi ani. Este al doilea an în care ţinem această ceremonie în condiţii de pandemie. Sper din tot sufletul ca anul viitor să putem să ne vedem, de 1 Decembrie, la Slatina, cu aproximativ toţi slătinenii. La mulţi ani, dragi slătineni! La mulţi ani, dragi români! La mulţi ani, România!”, a spus primarul.

Oficialităţile au depus coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

CITEŞTE ŞI: Poliţiştii nu mai dau amenzi începând cu 1 decembrie. „Este una dintre formele de protest”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.