Connect with us

ACTUAL

Angajări la Poliția Dolj. Câte posturi sunt scoase la concurs şi cine poate participa

Publicat

în

Şase posturi de ajutor de şef de post au fost scoase la concurs de IPJ Dolj, pentru ocupare din sursă externă.

Posturile sunt în comunele Afumaţi, Catane, Negoi, Unirea, Amărăştii de Jos, Valea Stanciului.


Înscrierea candidaților se va realiza pe toate posturile de ajutor șef de post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, urmând ca repartizarea pe posturi a candidaţilor declaraţi „admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute.

Înscrierea se realizează, în perioada 13.09-24.09.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 24.09.2021 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail sursaexterna@dj.politiaromana.ro.

Atenţie! Cererile de înscriere, însoțite de documentația solicitată, transmise după data de 24 .09.2021, ora 16:00, nu vor fi luate în considerare.


CITEȘTE ȘI: Au fost depuse două oferte pentru proiectarea tronsonului de legătură dintre drumul expres Craiova–Pitești și uzina Ford

Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;

să cunoască limba română, scris şi vorbit;

să aibă capacitate deplină de exerciţiu;

să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat ”admis”).

să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv studii medii, absolvite cu diplomă de bacalaureat;

să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;

să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;

să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă  pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;

să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);

dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;

să dețină permis de conducere, categoria ”B”;

să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate cu caracter secret de serviciu;

să deţină/obţină avizul pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare şi poliţist rutier.

Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.

Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:

– documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);

– fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);

– toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de bacalaureat este scanată față verso) și este lizibil;

– toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;

– e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Popescu Ioan-Dosar de recrutare concurs ajutor șef de post).

CITEȘTE ȘI: Focar de COVID-19 la Penitenciarul din Craiova

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Alertă meteo de vreme deosebit de rece în toată țara. Ninsori și lapoviță la munte

Publicat

în

Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, în perioada următoare, cu temperaturi minime ce vor coborî până la 0 grade, meteorologii anunțând, miercuri, că la munte va ninge. 

Avertizarea meteo este valabilă de miercuri, ora 10.00, până joi, la aceeași oră.

Astfel, în intervalul miercuri ora 10.00 – joi ora 10.00, la munte, în general la altitudini mai mari de 1.700 de metri, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare moderate cantitativ, în special pe crestele Carpaților Meridionali (10…15 l/mp), unde pe arii restrânse se va depune strat de zăpadă.


Vremea se va menţine deosebit de rece în toată țara, iar în timpul nopții în depresiunile intramontane și în dealurile subcarpatice din sud vor fi temperaturi minime de 0…3 grade, favorizând izolat producerea brumei.

Temporar, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și în extremitatea de sud-vest, cu viteze de 40…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 60 km/h.

Joi și vineri (23 și 24 septembrie) vremea se va menține deosebit de rece în cea mai mare parte a țării.


Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va sufla tare.

CITEȘTE ȘI: Ministerul Sănătății a cumpărat 10.600 de doze de Tocilizumab, pentru tratarea formelor grave de COVID

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Etapa finală a Campionatului de atletism și cros al MAI, organizată la Târgu Jiu

Publicat

în

În perioada 21-24 septembrie, municipiul Târgu Jiu este gazda etapei finale a Campionatului de atletism și cros al Ministerului Afacerilor Interne.

Miercuri dimineață, potrivit IPJ Gorj, a avut loc festivitatea de deschidere a competiției, pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu.

Peste 150 de lucrători ai Ministerului Afacerilor Interne din întreaga țară (polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră și alte structuri), bărbați și femei, se vor întrece în probele de viteză, rezistență, cros, săritură în lungime și aruncarea greutății, miercuri și joi.


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Ministerul Sănătății a cumpărat 10.600 de doze de Tocilizumab, pentru tratarea formelor grave de COVID

Publicat

în

Ministerul Sănătăţii (MS) a finalizat o achiziţie publică de 10.600 de flacoane de Tocilizumab, medicament necesar pentru tratarea formelor grave de COVID-19, a declarat, marţi, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila.

“Legat de Tocilizumab, care se administrează numai în spitale şi cu privire la care am preluat o anumită abordare legată de aprovizionare, dar pe care categoric nu l-am întrerupt, pentru că procedurile începute trebuie continuate şi aici, mâine, o să fac şi publică lista, pentru că aud multe poveşti prin sistem, poveşti care nu sunt adevărate, trebuie prezentate. Mă refer la situaţia în care în unele spitale se spune că Ministerul Sănătăţii nu dă acest medicament. Legat de Tocilizumab, în perioada anterioară mandatului pe care l-am început eu ca interimar, s-a luat decizia ca un stoc de 6.064 de flacoane de Tocilizumab să fie accesibile spitalelor, unei liste de spitale, spitale preponderent cele care au avut de-a face şi au tratat pacienţi COVID severi. Tocilizumab fiind pentru o formă mai gravă sau etapă mai gravă a bolii”, a spus ministrul.

“S-a dat pentru fiecare spital o anumită cotă şi pot să vă spun că astăzi, când vorbim, din 6.064 de flacoane, spitalele au cumpărat 4.323. Ceea ce înseamnă că avem 1.700 de flacoane necumpărate, în condiţiile în care această posibilitate a existat. Această listă o să o public mâine pe site-ul MS, ca să închidem această poveste. Este posibilă relocarea medicamentelor acolo unde este necesar. (…) Spitalele nu pot invoca faptul că nu au bani alocaţi în contractul lor de servicii medicale, pentru că există această hotărâre de guvern. Puteau să cumpere toţi cele 6.064 de flacoane, unii nu au cumpărat. Ministerul Sănătăţii a finalizat o achiziţie publică tot pe Tocilizumab – 10.600 de flacoane. S-a semnat contractul şi în scurt timp acest medicament va fi furnizat MS, care îl va distribui gratuit “, a explicat ministrul interimar al Sănătăţii.


n ceea ce priveşte medicamentul Remdesivir, Cseke Attila a spus că sunt în ţară 40.000 de flacoane.

“În ceea ce priveşte Favipiravir, comisia de specialitate trebuie să se pronunţe, acesta fiind un medicament care se discută a fi accesibilizat pentru pacienţii mai puţin severi, la început la boală. Discuţia este de a fi accesat din farmacii pe bază de reţete eliberate inclusiv de medicul de familie”, a arătat ministrul, potrivit Agrepres.

În opinia sa, valul patru are o tendinţă “mult mai abruptă, mai bruscă, mai brutală” decât au avut celelalte valuri ale pandemiei.


“Şi atunci s-ar putea ca numărul acela maxim de paturi ATI pe care l-am atins într-un val anterior – de 1.612, dacă nu mă înşel – să nu fie îndeajuns. Important este ca zilnic să găsim soluţii şi acest număr de paturi ATI să crească”, a mai arătat Cseke Attila.

CITEȘTE ȘI: Când va începe vaccinarea anti-Covid cu a treia doză. Anunț oficial

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.