AcasăACTUALAnchetă deschisă de DNA în cazul prăbuşirii podului de pe Siret, în...

Anchetă deschisă de DNA în cazul prăbuşirii podului de pe Siret, în judeţul Neamţ

spot_img

Procurorii DNA Bacău au deschis un dosar penal care vizează împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat, precum şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră pe podul de la Luţca. Podul s-a prăbuşit joi. IPJ Neamţ a precizat că a declinat la DNA Bacău dosarul de abuz în serviciu deschis în urma incidentului, iar cel de vătămare corporală din culpă rămâne la Parchetul Judecătoriei Roman.

- Publicitate -

Potrivit DNA, la Serviciul teritorial Bacău – Direcţia Naţională Anticorupţie s-a înregistrat, în 9 iunie, un dosar penal referitor la împrejurările în care s-a reabilitat, modernizat şi consolidat, precum şi împrejurările în care s-a redeschis circulaţia rutieră pe podul de la Luţca, judeţul Neamţ, de peste râul Siret.

“În acest moment a fost începută doar urmărirea penală in rem (faţă de faptă), cu privire la suspiciunea de comitere a unor infracţiuni asimilate celor de corupţie”, a precizat DNA, vineri, într-un comunicat de presă.


Pompierii au fost anunţaţi, joi după-amiază, despre faptul că o parte din podul de peste râul Siret ce face legătura între localităţile Sagna şi Luţca s-a rupt.

“Un autocamion şi o autoutilitară se aflau pe pod. În urma evenimentului produs a rezultat o victimă, un bărbat de 56 de ani, care a fost scos din interiorul autocamionului de către participanţii la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului, urmând a fi preluat de echipajul SMURD TIM pentru a fi transportat la CPU Roman”, a transmis ISU Neamţ.

De asemenea, IPJ Neamţ a precizat circulaţia rutieră a fost deviată.


“Având în vedere că circulaţia rutieră este blocată, au fost instituite filtre rutiere pentru informarea conducătorilor auto şi devierea traficului rutier pe Drumul Naţional 15 D, Roman – Gâdinţi”, a anunţat IPJ Neamţ.

Procurorii au deschis două dosare penale în urma surpării podului de la Luţca, eveniment în urma căruia o persoană a fost rănită. Unul dintre dosare vizează vătămarea corporală din culpă, iar celălalt – abuzul în serviciu, ambele fiind deschise in rem.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ a precizat că dosarul privind abuzul în serviciu, deschis în urma incidentului de joi după-amiază, a fost declinat către Direcţia Naţională Anticorupţie Bacău. Celălalt dosar deschis, pentru vătămare corporală din culpă, va fi cercetat în continuare de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman, relatează news.ro.

CITEŞTE ŞI: Ministerul Apărării va reabilita “în regim de urgenţă” podul prăbuşit la Neamţ

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri