AcasăACTUALANAF: 25 mai, termen pentru depunerea Declarației Unice

ANAF: 25 mai, termen pentru depunerea Declarației Unice

spot_img

Miercuri, 25 mai 2022, este termenul pentru depunerea Declaraţiei Unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice (formular 212), anunță ANAF.

- Publicitate -

Declarația unică se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul de impunere au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuții sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului fiscal.

Declarația se completează și se depune și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.


Atât prin Formularul 230, cât și prin intermediul DU, contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul datorat pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private.

ANAF recomandă depunerea declarației prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv prin intermediul serviciului “Spaţiul privat virtual” (SPV), precum și pe site-ul https://www.e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.

CITEȘTE ȘI: Minerii reiau protestele în Piața Prefecturii Târgu Jiu


- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri