AcasăACTUALAlexandru Rafila, despre situația COVID: „Și la noi este tratat tot mai...

Alexandru Rafila, despre situația COVID: „Și la noi este tratat tot mai mult ca o viroză obișnuită”

spot_img

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a spus că și în România, la fel ca în alte țări, Covid începe să fie tratat ca o viroză obișnuită, dar spune că autoritățile sanitare nu pot abandona măsurile care vizează asigurarea capacităților de testare, de evaluare, de tratament.

- Publicitate -

Ministrul Sănătății Alexandru Rafila susține că în România se înregistrează încă o transmitere comunitară a noului corovanirus, scrie Mediafax.

„Comparativ cu marțea trecută au fost cu aproape o mie de cazuri mai puțin, ceea ce îmi sugerează că există o încetinire a transmiterii și dacă această încetinire se va consolida în zilele următoare cred că ne îndreptăm rapid spre sfârșitul valului 5. Și cred că este așa că am încercat să privesc într-un context mai larg lucrurile, să nu mă refer exclusiv la România, și toate țările din regiunea europeană a OMS se află acum pe un trend descendent și cred că zilele următoare vom putea confirma acest trend descendent și în România”, a declarat marți Alexandru Rafila, la TVR.


Întrebat de ce în Spania virusul este tratat ca o viroză, ministrul a spus că același lucru se întâmplă și în România.

„Și la noi este tratat tot mai mult ca o viroză obișnuită, dar asta nu înseamnă că noi nu avem o responsabilitate ca și autorități de sănătate să păstrăm măsurile medicale în vigoare, care înseamnă capacitatea de testare, capacitatea de evaluare a pacienților, medicația antivirală, toate lucrurile astea rămân funcționale”, a explicat Alexandru Rafila.

El crede că nu vor mai fi introduse restricții, iar întrebat despre posibilitatea apariției unui val 6 al pandemiei, ministrul Sănătății a spus: „Este sfârșitul valului 5, nu îmi place să fiu profet”.


CITEȘTE ȘI: Câte tablete de iodură de potasiu a primit județul Dolj

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri