O persoană în vârstă de 54 de ani, din judeţul Teleorman, a decedat, sâmbătă dimineaţa, după ce a fost lovită de o maşină, şoferul vinovat de producerea accidentului fugind de la locul producerii faptei.
Potrivit IPJ Teleorman, conducătorul auto a fost identificat, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 26 de ani. Acesta s-a urcat băut la volan.
Accidentul a avut loc în satul Valea Cireşului din comuna Botoroaga.
“După producerea accidentului, autorul a părăsit locul faptei deplasându-se intr-o direcție necunoscută. În urma activităților desfășurate de polițiștii autorul accidentului rutier a fost identificat în persoana unui bărbat de 26 de ani din aceeași localitate. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că şoferul avea o concentrație de 0,62 alcool pur în aerul expirat”, arată IPJ Teleorman.
În cauză a fost întocmit dosar penal urmând a fi propusă soluție legală.
CITEŞTE ŞI: 31 de cetățeni din Bangladesh au încercat să iasă din țară ascunși într-un TIR încărcat cu electrocasnice