Connect with us

ACTUAL

VIDEO | Accident GRAV în Teleorman. Intervine elicopterul SMURD

Publicat

în

UPDATE: Doi bărbaţi au decedat, o adolescentă în vârstă de 16 ani a fost transportată cu elicopterul la un spital din Capitală.

– cei doi bărbați, de 45 și 40 de ani, în ciuda eforturilor făcute de personalul medical, au fost declarați decedați de SAJ Teleorman;

– a treia victimă, o fată de 16 ani (nu de 20), cu dureri cervicale și lombare, conștientă și cooperantă, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la Spitalul Grigore Alexandrescu din municipiul București;

– pompierii continuă misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și îndepărtarea resturilor de caroserie;

ŞTIREA INIŢIALĂ: Un grav accident rutier s-a petrecut, joi, pe drumul naţional DN 52 din judeţul Teleorman, la ieşirea din Alexandria spre Furculeşti, în sprijinul echipajelor medicale intervenind şi un elicopter SMURD.


Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, a declarat că în accident sunt implicate trei autoturisme, iar trei persoane au fost rănite, una fiind în stare foarte gravă.

Iniţial, s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, o mașină de stingere, o autospecială de transport persoane și victime multiple, precum și două echipaje medicale ale SAJ Teleorman.

Ulterior, în sprijinul echipajelor medicale va veni si un elicopter SMURD.

„Sunt trei victime, dintre care două în stare foarte gravă. O persoană a fost prinsă în caroseria deformată a unui autoturism, ea fiind scoasă de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare și predată echipajelor medicale”, a declarat Gelu Dragomir.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Primele două cazuri de infecare cu tulpina braziliană a coronavirusului, depistate în România

Publicat

în

Primele două cazuri de infectare cu varianta braziliană a coronavirusului au fost confirmate în România. Este vorba despre doi bărbați din București, de 38 și 57 de ani, anunță Institutul Național de Sănătate Publică.

„Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a fost informat, de către laboratorul INBI Balș, că în România au fost confirmate două cazuri de infectare cu SARS-COV-2, cu varianta braziliană P.1. a SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul INSP, citat de Digi 24.

Potrivit acestuia, unul dintre cazuri este un bărbat în vârstă de 38 de ani, din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente, fără istoric de călătorie și fără contact cunoscut cu caz confirmat cu COVID 19. „Sursa nu poate fi precizată”, menționează INSP.

Al doilea caz este un bărbat, în vârstă de 57 de ani, tot din București, simptomatic, având condiții medicale preexistente și care ar proveni dintr-un focar de colectivitate cu 3 cazuri, sursa posibilă fiind unul dintre colegi.

Ancheta epidemiologică pentru cele două cazuri este în desfășurare.

În urmă cu 3 zile, au fost anunțate și primele două cazuri din România confirmate cu varianta sud-africană a coronavirusului.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

VIDEO. Excavator care lucrează la Drumul Expres Craiova-Piteşti, lovit de un tren

Publicat

în

Un excavator al societăţii care lucrează la Drumul Expres Craiova-Piteşti a fost lovit de un tren, luni, în zona comunei Milcov din judeţul Olt.

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu a declarat că în accident au fost implicate un automotor și un excavator.

Doi bărbaţi au fost răniţi, în urma accidentului.

„În urma evenimentului, conducătorul excavatorului, în vârstă de 54 de ani, din comuna Bordeiești, județul Vrancea, a fost rănit.

Pacientul a fost preluat de echipajele medicale, conștient, politraumatizat prin accident feroviar și transportat la UPU Slatina.

Echipajul SMURD a mai asistat la locul evenimentului un bărbat aflat în automotor, în vârstă de 41 de ani, din comuna Șopârlița, cu traumatism la membrul inferior drept. Pacientul a refuzat transportul la spital”, a declarat reprezentantul ISU.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

O școală dintr-o localitate din Dolj a trecut online. Cât este rata de infectare în această comună

Publicat

în

Alte 13 cazuri de coronavirus au fost depistate în școlile și grădinițele din județul Dolj, cinci fiind în rândul elevilor și opt în cel al cadrelor didactice, în comuna Siliștea Crucii urmând ca orele să se desfășoare online.  

Potrivit reprezentanților DSP Dolj, aceste cazuri au fost înregistrate în perioada 5-7 martie.

Situația este următoarea:

ELEVI ŞI STUDENŢI

Nr. crt. Unitatea de învăţământ Nr. cazuri Observaţii
1 Şcoala Generală N. Bălcescu 1 Clasa VIII-a on-line
2 Şcoala Generală N. Romanescu 1 Clasa III-a on-line
3 Şcoala Gimnazială Siliştea Crucii 1 Gimnazial şi primar on-line
4 Şcoala Gimnazială Traian 1 Clasa I on-line
5 Grădiniţa Ion Creangă 1 Ancheta în curs

 

CADRE DIDACTICE ŞI NEDIDACTICE

Nr. crt. Unitatea de învăţământ Nr. cazuri Observaţii
1 CN Fraţii Buzeşti 1 Izolat
2 Şcoala Gimnazială Ostroveni 1 Izolat
3 Şcoala Gimnazială Sf. Dumitru 2 (fam) 1 cls on-line
4 Şcoala Gimnazială Goicea 1 Ancheta în curs
5 Şcoala Gimnazială Siliştea Crucii 1 Ciclul primar şi gimnazial on‑line
6 Şcoala Ethos 1 Izolat
7 Şcoala Gimnazială Giurgiţa 1 Izolat

În cazul unității școlare din Siliștea Crucii, localitate unde rata de infectare este de 6,23 cazuri de coronavirus la mia de locuitori, măsura trecerii în online se aplică în perioada 9-23 martie.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.