Connect with us

ACTUAL

A început campania electorală. Ce reguli trebuie respectate în contextul pandemiei

Publicat

în

Campania electorală pentru alegerile locale a început vineri, urmând să se încheie pe 26 septembrie, la ora 7:00. Candidaţii intraţi în cursa pentru un fotoliu de primar sau de preşedinte al CJ, dar şi pentru un loc în consiliile locale şi judeţene vor încerca, în această perioadă, să convingă alegătorii să le acorde încrederea la urne, pe 27 septembrie.

Pentru prima dată, campania electorală va fi una atipică şi se va desfăşura după reguli de protecție sanitară, în contextul pandemiei de coronavirus, scrie Digi24.


Astfel, organizatorii evenimentelor electorale au obligaţia de a lua mai multe măsuri:

efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/ sosesc în spaţiul în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;

menţinerea distanţei fizice de un metru între participanţii la evenimente/ întruniri, inclusiv cele desfăşurate pe stradă sau din uşă în uşă;


afişarea regulilor de acces şi de protecţie individuală în locuri vizibile în spaţiile în care se desfăşoară evenimentele/ întrunirile;

în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în spaţiu închis, limitarea numărului participanţilor la maximum 20 şi a duratei acestora la maximum 2 ore;

în cazul evenimentelor/ întrunirilor desfăşurate în aer liber, limitarea numărului participanţilor la maximum 50, delimitarea prin semne vizibile a perimetrului şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană;

în cazul acţiunilor desfăşurate pe stradă, limitarea numărului persoanelor care se deplasează în grup sau formează un grup la maximum 6;

în cazul acţiunilor din uşă în uşă, limitarea numărului persoanelor care compun echipele la maximum 2;

aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Totodată, purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spaţiile în care se desfăşoară evenimente/ întruniri în cadrul campaniei electorale, indiferent dacă acestea se desfăşoară într-un spaţiu închis sau în aer liber, precum şi cu ocazia interacţiunii, pe stradă sau în cazul acţiunilor din uşă în uşă, între cetăţeni şi candidaţi/ echipele de campanie electorală ale acestora.

În campania electorală, candidaţii, partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţii ale cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care participă la alegeri, precum şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nicio discriminare, prin mitinguri, adunări, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă. Mijloacele folosite în campanie nu pot contraveni legii.

Este interzisă organizarea acţiunilor de campanie electorală în unităţile militare, precum şi în spaţiile din şcoli şi universităţi în perioada de desfăşurare a cursurilor.

În campania electorală se interzice folosirea mesajelor sau sloganurilor cu caracter discriminatoriu sau a mesajelor de incitare la ură şi intoleranţă. Sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă sau etnică, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.

Primarii sunt obligaţi ca, până la începerea campaniei electorale, să stabilească locuri speciale pentru afişaj electoral şi să asigure amplasarea de panouri electorale în cadrul acestora, ţinând seama de numărul partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţelor politice şi alianţelor electorale care declară că depun liste de candidaţi, candidaturi pentru funcţia de primar şi de preşedinte al consiliului judeţean, precum şi de candidaţii independenţi. Aceste locuri trebuie să fie situate în zone frecventate de cetăţeni, fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Mesajul premierului pentru ministerele care au cerut bani și nu i-au cheltuit în primele șase luni

Publicat

în

Ministerele care nu au cheltuit, în primul semestru, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide că execuţia bugetară se va îmbunătăţi în următoarele 6 luni, a transmis, luni, prim-ministrul Florin Cîţu.

„Cum am promis, rectificarea bugetară începe cu o analiză a execuţiei bugetare pentru fiecare minister în parte. Articolul 56 (1) – Până la data de 25 iulie 2021, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate transmit la Ministerul Finanţelor o analiză a execuţiei bugetare pe primele 6 luni faţă de programul semestrului I stabilit prin repartizarea pe trimestre, potrivit prevederilor articolului 48 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (2) – Pe baza analizei prevăzute la alineat (1), la prima rectificare bugetară din anul 2021 se pot ajusta bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma reprezentând diferenţa dintre programul semestrului I şi execuţia bugetară pe primele 6 luni. Rezultatele analizei execuţiei bugetare, analiză care nu are legatură cu protocolul, vor fi prezentate public. Ministerele care nu au cheltuit, în primele 6 luni, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide, să îmi ofere asigurări că execuţia bugetară se va îmbunătăţi în următoarele 6 luni”, a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Deficitul bugetar de anul acesta este cel asumat la începutul anului sau chiar mai mic, arată premierul.


CITEȘTE ȘI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Impact între două mașini, în Craiova. Un bărbat a ajuns la spital

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Dăbuleni, județul Dolj, a ajuns la spital, luni, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. 

Evenimentul a avut loc pe strada Câmpia Islaz din Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Calafat, pe strada Câmpia Islaz din Craiova, la intersecţia cu strada Bibescu, a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Dăbuleni.


În urma impactului, un bărbat de 37 de ani, din Dăbuleni, pasager dreapta faţă în autoturismul condus de șoferul în vârstă de 62 de ani, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO. GRAV accident în judeţul Olt. Trei persoane au murit, după impactul dintre un TIR şi un autoturism


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Bărbat găsit împușcat în curtea casei

Publicat

în

Un bărbat a fost găsit decedat, luni, în curtea locuinţei sale din localitatea Spătăreasa, judeţul Vrancea, pe cadavru fiind observată o plagă produsă prin împuşcare.

“Dispeceratul (…) a fost sesizat cu privire la faptul că în comuna Ciorăşti, sat Spătăreasa, un bărbat a fost găsit decedat în curtea locuinţei sale. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din localitate, care prezenta o plagă prin împuşcare”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, scrie Agerpres.


Conform sursei citate, decesul a fost constatat de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă judeţean deplasat la faţa locului.

O echipă operativă din cadrul IPJ Vrancea efectuează cercetarea la faţa locului. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.

“Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.


CITEȘTE ȘI: Un primar s-a sinucis. A fost găsit împuşcat

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.