Connect with us

ACTUAL

A fost promulgată legea privind acordarea tichetelor sociale pentru mese calde

Publicat

în

Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru persoanele defavorizate. Valoarea acestor este de 180 de lei pe lună.

Persoanele în vârstă de peste 75 de ani care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale şi cele fără adăpost vor beneficia de mese calde pe bază de tichete sociale pe suport electronic,  acordate din fonduri externe nerambursabile, scrie România Tv.

Legea are ca obiect de reglementare instituirea unor măsuri de sprijinire a persoanelor defavorizate, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, precum şi stabilirea cadrului legal privind aceste cheltuieli efectuate în cadrul operaţiunilor de distribuire a meselor calde şi de oferire de asistenţă tehnică, fiind implementate dispoziţii ale Uniunii Europene referitoare la Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.


Aceste măsuri se aplică persoanelor care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari în vârstă de 75 ani împliniţi şi peste această vârstă, precum şi persoanelor fără adăpost, care se află în risc de sărăcie extremă.

Valoarea nominală a tichetului este de 180 lei/lună. Ea se va actualiza prin hotărâre de guvern cu cel puţin 90 zile înainte de a se încheia anul calendaristic, pentru anul calendaristic următor. Acordarea tichetelor se face de către Ministerul Fondurilor Europene, prin structura de specialitate. Contravaloarea tichetului social pe suport electronic reprezintă venit neimpozabil, conform Codului fiscal.

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se aprobă Schema naţională de sprijin pentru persoanele vârstnice şi pentru persoanele fără adăpost, prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde. Destinatarii finali sunt: a) persoanele care au venituri la nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, în vârstă de 75 de ani împliniţi sau peste această vârstă; b) persoane/familii fără adăpost, inclusiv persoanele/familiile care au fost evacuate şi familiile cu copii care nu au domiciliu stabil, mai ales cele monoparentale”, prevede actul normativ.


Tichetele sociale pe suport electronic pentru mese calde acordate destinatarilor finali au ca sursă de finanţare Programul operaţional POAD 2014-2020 şi se decontează, în limita bugetului disponibil pentru această măsură, în conformitate cu regulile de eligibilitate POAD.

Ministerul Fondurilor Europene este coordonatorul acestei Scheme pentru acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde, iar organizaţiile partenere sunt Instituţia Prefectului şi autorităţile administraţiei publice locale, care întocmesc şi actualizează listele cu persoanele defavorizate care vor beneficia de acest ajutor

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Vaccinaţii sunt scutiţi de carantina de noapte. Anunţul lui Cîţu

Publicat

în

Premierul Florin Cîțu a anunțat că în ședința de Guvern de azi vor fi aduse câteva modificări la hotărârea de săptămâna trecută, astfel încât să nu mai fie nevoie de testarea copiilor cu vârste între 6 și 12 ani în localitățile în care accesul la mai multe activități se face în baza certificatului verde.

Persoanele vaccinate vor fi scutite de carantina de noapte, iar magazinele vor rămâne deschise și după ora 18:00 în localitățile cu incidență peste 4 la mie, a mai spus premierul, potrivit Digi24.

„Vom avea o şedinţă de Guvern la prânz pentru a adopta o hotărâre de Guvern care să modifice câteva dintre aceste măsuri. Nu se vor mai închide magazinele la ora 18:00, vom elimina această cerință, vom merge până la 6 la mie. Propunerea mea – și sper că așa a rămas – în zonele care sunt carantinate noaptea, cei care au certificat de vaccinare pot să iasă din casă. Nu mi se pare normal, dacă te-ai vaccinat și ai certificat de vaccinare, să ți se restricționeze în vreun fel activitatea. Am cerut ca hotărârea CNSU să includă această modificare”, a spus Cîțu.

„Cei care sunt vaccinați nu pot fi restricționați pentru că unele persoane din România nu vor să se vaccineze. Dacă ești vaccinat poți să-ți permiți să-ți vezi de viață mai departe”, a adăugat premierul.


„Copiii între 6 și 12 ani nu vor mai fi testați peste 3 la mie. Sunt lucuri pe care le corectăm. Vreau ca România să rămână deschisă”, a adăugat el.

În actuala formă a hotărârii de Guvern, copiii cu vârste între 6 și 12 ani, care nu pot fi vaccinați, trebuie testați anti-COVID pentru a avea acces la resstaurante, la spectacole, sau alte activități, ceea ce presupune costuri suplimentare pentru părinți.

„Nu închidem economia, avem certificatul verde care permite accesul la activități care rămân deschise în condiții de siguranță”, a adăugat Cîțu.


CITEȘTE ȘI: VIDEO | Polițiști și jandarmi, în localurile din Centrul Istoric din Craiova, după introducerea certificatului verde Covid

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Caracal intră în SCENARIUL ROŞU. Infectări de peste 6 la mie, la Deveselu şi Studina

Publicat

în

Rata de infectare cu SARS-CoV2 la nivelul judeţului a ajuns la 1,97 cazuri la 1.000 de locuitori, iar Caracal a intrat în scenariul roşu.

În al doilea municipiu al Oltului, certificatul verde COVID-19 devine obligatoriu obligatoriu pentru accesul în restaurante, cafenele sau baruri.

Totodată, în comunele Deveselu şi Studina s-a depăşit pragul de 6 cazuri la mia de locuitori.


Localităţile din judeţul Olt unde incidenţa cazurilor de COVID-19 a depăşit 2 la 1.000:

1 DEVESELU 6,22

2 STUDINA 6,2


3 TRAIAN 5,58

4 MILCOV 5,11

5 CEZIENI 4,98

6 CORBU 4,59

7 OBÂRŞIA 4,22

8 FĂRCAŞELE 4,05

9 SPINENI 3,9

10 IANCA 3,78

11 MUNICIPIUL CARACAL 3,56

12 ORAŞ PIATRA-OLT 3,15

13 BREBENI 3,09

14 CILIENI 3,02

CITEŞTE ŞI: Explozie de cazuri de COVID în județul Dolj. 13 localități au rată de infectare peste 3 la mia de locuitori

15 RADOMIREŞTI 2,9

16 MUNICIPIUL SLATINA 2,79

17 VALEA MARE 2,74

18 FĂLCOIU 2,44

19 SCHITU 2,39

20 GROJDIBODU 2,37

21 TUFENI 2,34

22 BOBICEŞTI 2,32

23 STOENEŞTI 2,24

24 SÂRBII – MĂGURA 2,23

25 DOBROSLOVENI 2,16

26 PÂRŞCOVENI 2,09

27 VLĂDILA 2,05

28 BRÂNCOVENI 2,03

29 GĂNEASA 2,02

30 ORAŞ CORABIA 2,01

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

,,Noaptea Cercetătorilor” la Universitatea din Craiova

Publicat

în

Ediția din acest an a evenimentului ,,Noaptea Cercetătorilor Europeni” are loc vineri, la Universitatea din Craiova, sub sloganul de deschidere ,,Opening Up”. În acest an organizatorii și-au propus să sărbătorească știința ,,ca erou ce a făcut posibilă deschiderea lumii”.

Evenimentul ,,Noaptea Cercetătorilor” este organizat de marile orașe universitare românești: Iași, Timișoara, Craiova, Constanța și Sibiu, în colaborare cu partenerii lor tradiționali și autoritățile locale, alături de festivaluri științifice locale sau asociații științifice.

În Craiova, vineri de la ora 17.00 până la ora 22.oo toți cei interesați de știință sunt invitați în holurile Universității.


Evenimentul are ca scop promovarea științei și promovarea impactului pe care îl au cercetătorii în viețile noastre și a evoluției.

,,Conceptul va fi extins pentru a sublinia rolul cheie pe care îl va juca cercetarea într-o recuperare sustenabilă post-Covid, un proces care va permite societăților să avanseze către un viitor mai curat, mai durabil, neutru din punct de vedere al „amprentei carbonului”. Încrederea publicului în știință vine cu o responsabilitate mai mare pentru cercetători: „Opening Up Science” va transmite, de asemenea, un mesaj cheie către comunitatea cercetătorilor care trebuie să se deschidă publicului. Folosind evenimentul nostru ca exemplu de bune practici, vom evidenția importanța angajamentului public și a educației științifice ca elemente vitale pentru a face știința cu adevărat mai deschisă în societate”, au transmis reprezentanții evenimentului.

Anul trecut, din cauza situației epidemiologice, evenimentul a fost desfășurat online.


CITEȘTE ȘI: VIDEO: Strat de zăpadă de 10 centimetri pe Transfăgărășan. Utilajele intervin pentru curățarea carosabilului

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.