Connect with us

ACTUAL

A fost înregistrat primul deces provocat de virusul West Nile

Publicat

în

Primul deces cauzat de virusul West Nile, din acest an, a fost înregistrat în ultima săptămână, anunță, vineri, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. 

Patru cazuri de infecţie cu virusul West Nile au fost înregistrate în perioada iunie-2 septembrie, una dintre persoanele aflate în această situație decedând.

Potrivit datelor CNSCBT, au fost câte un caz în București, Bacău, Olt și Dolj.


Persoana care a decedat este un bărbat în vârstă de 66 de ani din Craiova, județul Dolj, conform DSP Dolj. Acesta a fost internat la Spitalul de Boli Infecțioase Craiova, externarea fiind efectuată la cererea familiei.

Două dintre cazuri au fost la persoane cu vârsta între 60 și 69 de ani și câte un caz la grupele de vârstă 40 – 49 de ani și 70 – 79 de ani.

CITEȘTE ȘI: Concurs anulat la Serviciul de Ambulanță Gorj, după o verificare a Corpului de control al prefectului. Nu s-au respectat procedurile legale


Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Certificatul verde este valabil chiar dacă o persoană nu îşi face a treia doză de vaccin

Publicat

în

Certificatul verde va rămâne valabil pentru toate persoanele vaccinate în forma actuală, chiar şi pentru cei care nu vor face doza a treia de vaccin, a declarat Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Andrei Baciu a explicat că schema actuală de vaccinare este cea care este luată în calcul de Uniunea Europeană la eliberarea certificatului verde, astfel încât persoanele vaccinate cu două doze, sau una în cazul serului Johnson&Johnson, pot beneficia în continuare de acesta, chiar dacă aleg să nu facă şi o a treia doză, scrie RomâniaTv.

„În acest moment în România, la nivel european, o schemă completă de vaccinare se consideră cea fiind cea cu două doze sau cu o doză în cazul Johnson&Johnson”, a spus secretarul de stat în ministerul Sănătății.


„Doza trei vine să îmbunătățească răspunsul imun. Sunt date care spun că se constată un declin după 6 luni la nivelul titrului de anticorpi”, a explicat el.

Întrebat dacă în situația în care un test de anticorpi arată o cantitate suficientă pentru imunitate mai este necesară doza a treia de vaccin, Andrei Baciu a explicat că aceasta nu se ia în considerare ca urmare a unui anumit nivel de anticorpi.

CITEȘTE ȘI: Carantină de noapte în trei localităţi din Olt. Ce se întâmplă la Slatina şi Caracal, aflate în SCENARIUL ROŞU


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Un tânăr de 17 ani a murit, după ce mașina condusă de un șofer de 18 ani a intrat într-un copac

Publicat

în

Trei tineri au intrat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu mașina într-un copac pe un drum din județul Suceava. Unul dintre ei, în vârstă de 17 ani, a murit, iar ceilalți doi, de 15 și 18 ani, au fost duși la spital.

Potrivit ISU Suceava, mașina a intrat într-un copac pe raza localității Marginea. În accident au fost implicate trei persoane, dintre care una încarcerată, scrie Antena3.

La fața locului au intervenit pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, dar și două ambulanțe din cadrul SAJ.


Una dintre victtime, un tânăr de 17 ani, a fost găsită în afara mașinii în stop cardio respirator și i s-au aplicat manevrele de resuscitare, însă fără succes, fiind declarat decesul.

Persoana încarcerată a fost extrasă din mașină și predată unui echipaj de salvare, conștientă și cooperantă.

Tânărul găsit încarcerat, în vârstă de 15 ani, și șoferul mașinii, de 18 ani, au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.


CITEȘTE ȘI: Tânăr din Târgu Jiu, prins în flagrant când înșela o bătrână prin metoda „Accidentul”. Câți bani îi luase

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Caracal: Copacii uscaţi din Parcul Poroineanu au fost transformaţi în sculpturi

Publicat

în

Proiectul inițiat de Primăria Municipiului Caracal de recuperare a arborilor uscați din Parcul Constantin Poroineanu a prins viață.

Cei cinci sculptori invitați să pună în valoare 10 copaci uscați din parc au finalizat lucrările, vineri seară.

„Adevărate opere de arhitectură peisagistică au luat locul vechilor copaci gata să se prabușească. ​Sculpturile au fost efectuate în firidă (în interiorul arborelui) pentru a fi mai bine protejate”, anunță reprezentanții Primăriei Caracal.


Cei cinci sculptori participanți sunt: Gabi Rizea (Craiova)- Fata din plop, Micul Înger; Ioan Ungur (Târgu Mureș)- Ileana Cosânzeana, Fetița cu flori; Gabriel Pătrașc (Ilfov)- Fata verde, Metamorfoză; Viorel Rădăcină( Brașov)- Cunoaștere, Rugăciune; Adrian Voican (Vâlcea)- Îmbrățișare, Spirit de copac.

CITEȘTE ȘI: DOLJ: Lucrările de restaurare a culelor din Brabova și Cernătești, aproape de final. Ce alte investiții a mai anunțat președintele CJ

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.