AcasăACTUALActual şi fost primar puşi sub control judiciar după incendiul de la...

Actual şi fost primar puşi sub control judiciar după incendiul de la Ferma Dacilor, unde au murit 8 oameni

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primarul comunei prahovene Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, şi fostul edil au fost puşi sub control judiciar în dosarul deschis de anchetatori în urma incendiului de la Ferma Dacilor.

Potrivit unor surse citate de Agrepres, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au reţinut în acelaşi dosar o funcţionară din cadrul primăriei care a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului.

Conform anchetatorilor, demersurile şi măsurile dispuse pentru ”intrarea în legalitate” a Fermei Dacilor au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale, respectiv ale Legii nr. 50/1991 republicată privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi ale Legii nr. 10/1995 republicată privind calitatea în construcţii.

Unitatea turistică a funcţionat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, H.G.R. nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu şi a normativelor aplicabile în domeniu, respectiv fără obţinerea avizelor şi a autorizaţiilor ce ar fi trebuit emise de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă pentru funcţionarea corespunzătoare şi fără respectarea normelor privind securitatea la incendiu, au transmis anterior procurorii.

Anchetatorii spun că situaţia expusă anterior a creat premisele izbucnirii şi propagării la data de 26 decembrie 2023, în jurul orei 5,45, a incendiului ce a condus la distrugerea imobilului şi la decesul a opt persoane, sursa probabilă a incendiului fiind „efectul termic al curentului electric”.

Totodată, procurorii arată că la nivelul primăriei au fost emise două certificate de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, omiţând să verifice îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

Opt persoane, cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului de la Ferma Dacilor.

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Reporter24
Reporter24
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene, site-ul reporter24.ro a crescut foarte mult şi a devenit unul dintre brandurile din Oltenia.Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea Teleorman şi Argeş.
- Ştirea ta -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri