AcasăLIFEA murit poetul Lucian Avramescu

A murit poetul Lucian Avramescu

spot_img

Poetul Lucian Avramescu a decedat în locuinţa sa din comuna prahoveană Sângeru, la vârsta de 73 de ani. Surse medicale au precizat că Lucian Avramescu a fost găsit în stare de inconştienţă, în stop cardio-respirator şi a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără rezultat, relatează Agerpres.

Poetul şi jurnalistul Lucian Avramescu s-a născut în comuna Sângeru, judeţul Prahova, la 14 august 1948.

A urmat cursurile Facultăţii de Horticultură a Universităţii din Craiova, pe care a absolvit-o în 1971, cu o licenţă în arhitectura peisageră, apoi şi cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti, potrivit „Dicţionarului general al literaturii române” (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

A debutat în 1967, cu poezie şi reportaje, în „România literară” şi „Luceafărul”. A condus cenaclul „Serbările Scânteii Tineretului” (până în 1985). A fost ziarist la „Orizont” (Râmnicu Vâlcea, 1975), „Scânteia tineretului” (redactor-şef adjunct), „Suplimentul literar-artistic al ‘Scânteii tineretului'” (1986-1989) şi „Tineretul liber” (ziar înfiinţat la 22 decembrie 1989). Este fondatorul Agenţiei de ştiri ‘A.M. Press’ (1991), prima agenţie de presă cu capital privat înfiinţată după 1989. A publicat volume de versuri, note de călătorie, antologii, eseuri şi pamflete jurnalistice.

De-a lungul timpului i-au apărut volumele: „Poeme” (Bucureşti, 1975), „Stele pe dealuri” (Craiova, 1976), „Transplantul de albastru” (Bucureşti, 1976), „Un liber albatros” (Bucureşti, 1978), „Ei, aş, spunea poetul” (Bucureşti, 1980), „Nu cer iertare” (vol. I-III, Bucureşti, 1981-1985), „Bună seara, iubito” (vol.I – 1986), vol. II – 2000). În 2002, în cadrul Târgului Internaţional „Gaudeamus – carte de învăţătură” a fost lansat volumul „Ciorne”, editat de A.M. Press, care reuneşte materiale semnate de Lucian Avramescu apărute în ziarul „România liberă”. În 2011 i-a apărut volumul de poezii „Poetul ca o casă în flăcări”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1979. A fost distins cu premiul de debut pentru poezie acordat de Editura Albatros (1975) şi Premiul pentru scriitorii tineri (1979). În cadrul Premiilor Uniunii Ziariştilor Profesionişti pentru activitatea jurnalistică pe anul 2002, Lucian Avramescu a fost distins cu Premiul „Geo Bogza”.

La cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie „Nichita Stănescu” (martie 2008), a primit Premiul de Excelenţă „Nichita Stănescu”, oferit de Primăria Municipiului Ploieşti. S-a numărat printre personalităţile distinse cu premiul de excelenţă la gala laureaţilor Fundaţiei „România 2000” din 2008.

CITEŞTE ŞI: Patru noi infectări cu Omicron, confirmate în România

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri