AcasăACTUAL80 de cupluri care au 50 de ani de căsătorie, premiate de...

80 de cupluri care au 50 de ani de căsătorie, premiate de Primăria Slatina. Viceprimar: Este un record

spot_img

Nu mai puţin de 80 de cupluri de slătineni care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate, duminică, de Primărie, în cadrul Galei Laureaţilor, eveniment organizat pentru a marca 655 de ani de la prima atestare documentară a Slatinei.

Prezent în emisiunea „Reporter 24”, viceprimarul Slatinei, Gigi Vîlceleanu, a declarat că în acest an este un record în ceea ce priveşte numărul cuplurilor premiate.

VEZI ŞI: Emisiunea „Reporter 24” din 16 ianuarie | Invitat – Gigi Vîlceleanu, viceprimar Slatina

Festivitatea de premiere se va desfăşura la Centrul Cultural „Eugen Ionescu”, iar seniorii oraşului se vor putea delecta cu un recital susţinut de Fuego.

„Anul acesta este un record, ca număr de cupluri. Sunt de felicitat. Niciodată nu am avut atâtea cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, anume 80 de cupluri, pe care le vom premia duminică, de la ora 17.00, în sala de teatru a Centrului Eugen Ionescu. Domnul primar va face premierea, vom avea şi un artist invitat, Paul Surugiu – Fuego. Este un artist îndrăgit de foarte mulţi români şi prinde foarte bine la cei de vârsta a treia. An de an, am adus pe cineva drag lor şi Fuego nu venise”, a declarat Gigi Vîlceleanu.

Pe data de 20 ianuarie 2023, orașul Slatina împlinește 655 de ani de la prima sa atestare documentară, un moment important în istoria localității. Ca în fiecare an, pentru a marca trecutul de secole al orașului, Consiliul Local și Primăria municipiului Slatina organizează în perioada 20-24 ianuarie 2023 „Gala Laureaților”, o manifestare care își propune să evidențieze cele mai importante momente și performanțele remarcabile obținute de slătineni în anul anterior.

Manifestarea este împărţită în trei: Gala Campionilor (20 ianuarie), Gala Seniorilor (22 ianuarie) şi Gala Superlativelor  (24 ianuarie).

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri