< Preşedintele Klaus Iohannis se va vaccina public vineri: "Nici eu, nici premierul nu am dorit să ne băgăm în faţă" - REPORTER24
Connect with us

ACTUAL

Preşedintele Klaus Iohannis se va vaccina public vineri: “Nici eu, nici premierul nu am dorit să ne băgăm în faţă”

Publicat

în

Președintele Klaus Iohannis a anunţat că se va vaccina public vineri, 15 ianuarie, pentru a marca debutul celei de-a doua etape a campaniei de vaccinare.

Preşedintele a precizat că ar fi dat un mesaj greșit dacă ”s-ar fi băgat în față”.

„Vineri, 15 ianuarie, începe a doua etapă, în care e prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, persoanelor peste 65 de ani, a persoanelor cu comorbidități, a celor peste 65 de ani și a personalului numit esențial, de exemplu Administrația Prezidențială, Guvernului așa mai departe. Pentru a marca debutul, eu mă voi vaccina public vineri, pe 15 ianuarie”, a menţionat președintele Klaus Iohannis.

Acesta a mai spus că atât el cât şi premierul au respectat priorităţile privind vaccinarea.

„Dimpotrivă, decizia a fost să fie vaccinat tot personalul medical. Prima etapă se încheie cu prima doză de vaccinare. Nu am dorit nici eu, nici premierul, să zic asa, cu ghilimele, să ne băgăm în față. Ar fi fost mesajul greșit”, a conchis șeful statului.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Ministerul Sănătății lansează o broșură cu informații despre vaccinarea împotriva COVID-19

Publicat

în

Ministerul Sănătății lansează o broșură cu informații utile cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a veni în sprijinul medicilor de familie și al medicilor curanți.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, broșura include răspunsuri la peste 30 de întrebări primite din partea medicilor, inclusiv cu privire la eficiența vaccinului, siguranța vaccinării pentru persoanele cu boli cronice, autoimune sau cancer și contraindicațiile la vaccinare pentru pacienții cu diverse patologii.

„Medicii de familie și medicii curanți sunt vitali pentru o campanie de vaccinare reușită. Ei sunt cei mai aproape de pacienți și îi pot ajuta să ia decizii informate. Opiniile comisiilor de specialitate care au contribuit la această broșură confirmă că vaccinarea este sigură, eficientă și este calea prin care împreună putem să oprim pandemia. Materialul medical este redactat în colaborare cu comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății. Credem că va fi un sprijin pentru medicii care primesc întrebări despre vaccinare de la pacienți sau care chiar ei au întrebări la care nu au găsit răspunsuri”, a declarat Andreea Moldovan, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Broșura va fi trimisă către medicii de familie și poate fi descărcată pe pagina web a Ministerului Sănătății, la adresa http://www.ms.ro/brosura-medici-vaccinarea-covid-19-ms/.

La conceperea broșurii au contribuit Comisia de alergologie și imunologie clinică, Comisia de oncologie, Comisia de hematologie, Comisia de endocrinologie, Comisia de cardiologie și Comisia de dermatovenerologie ale Ministerului Sănătății.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

VIDEO | Accident GRAV în Teleorman. Intervine elicopterul SMURD

Publicat

în

Un grav accident rutier s-a petrecut, joi, pe drumul naţional DN 52 din judeţul Teleorman, la ieşirea din Alexandria spre Furculeşti, în sprijinul echipajelor medicale intervenind şi un elicopter SMURD.


Purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, a declarat că în accident sunt implicate trei autoturisme, iar trei persoane au fost rănite, una fiind în stare foarte gravă.

Iniţial, s-a intervenit cu un echipaj de descarcerare, o mașină de stingere, o autospecială de transport persoane și victime multiple, precum și două echipaje medicale ale SAJ Teleorman.

Ulterior, în sprijinul echipajelor medicale va veni si un elicopter SMURD.

„Sunt trei victime, dintre care două în stare foarte gravă. O persoană a fost prinsă în caroseria deformată a unui autoturism, ea fiind scoasă de pompieri cu ajutorul accesoriilor de descarcerare și predată echipajelor medicale”, a declarat Gelu Dragomir.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Soluţie pentru creşterea siguranţei rutiere pe drumurile publice, propusă de un parlamentar oltean

Publicat

în

Senatorul PSD Olt, Siminica Mirea, solicită ministerelor Transporturilor şi Internelor instalarea unor protecţii longitudinale, din metal, în zona podurilor pentru accesul pe proprietăţi de pe cursul drumurilor naţionale. Parlamentarul arată că, în acest fel, ar putea fi salvate multe vieţi prin limitarea efectelor unor accidente rutiere.

Siminica Mirea arată că, recent, a avut loc un eveniment tragic, petrecut în județul Olt, pe DE 574 (DN 65) – zona Negreni, unde în urma unui impact violent cu o astfel de construcție, timpan al unui podeț de acces, un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața în luna decembrie a anului 2020. Din păcate, accidentul invocat este unul din multe altele asemănătoare, cu același tip de consecințe.

„Consider că o intervenție imediată, privind efectuarea unei protecții longitudinale, din structură metalică, conform practicii din țările europene, poate limita numărul de accidente cu consecințe grave și deosebit de grave, dar în același timp asigură și protecția riveranilor aflați în spațiul de folosință dintre limita proprietății și drumul public. O astfel de intervenţie este de bun augur. Așadar, îl rog pe ministrul Transporturilor să intervină cât mai urgent!”, arată Siminica Mirea

Senatorul de Olt va depune luni o solicitare oficială celor două ministere.

„În altă ordine de idei, dat fiind faptul că orice intervenție asupra unui drum public se efectuează cu acordul instituțiilor din structura Ministerului de Interne, cea de-a doua întrebare este adresată domnului Lucian Bode. Este necesar ca aceste construcții să fie neutralizate prin amplasarea protecțiilor la care fac referire. Sper ca domnul ministru să fie de acord cu aceste intervenţii la infrastructură, care vor salva vieţi. Ar fi multe de adăugat, dar am să mă opresc, pentru moment, aici. Rămân un om implicat, iar orice demers privind siguranţa cetăţenilor va fi prioritar pentru mine”, a mai declarat Siminica Mirea.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 51 de minute

Ministerul Sănătății lansează o broșură cu informații despre vaccinarea împotriva COVID-19

ACTUALacum o oră

VIDEO | Accident GRAV în Teleorman. Intervine elicopterul SMURD

ACTUALacum o oră

Soluţie pentru creşterea siguranţei rutiere pe drumurile publice, propusă de un parlamentar oltean

ACTUALacum 2 ore

Instituțiile publice din județul Dolj care fac angajări în această perioadă

POLITICĂacum 2 ore

Preşedintele CJ Olt n-are aşteptări de la bugetul pregătit de Cîţu: „Nu ştim dacă ne vom descurca”

ACTUALacum 3 ore

Pensie sau salariul de la stat, proiect pregătit de Ministerul Muncii

ACTUALacum 3 ore

90 de decese şi aproape 3.000 de cazuri noi de COVID-19, raportate | Ce se întâmplă în fiecare judeţ

ACTUALacum 3 ore

Un poliţist din Baraolt s-a împuşcat în cap, în sediul secţiei

ACTUALacum 3 ore

Vaccinarea anti-COVID | Câte persoane din judeţul Olt au primit doza a doua

ACTUALacum 4 ore

Protest în fața unui liceu din județul Dolj. „Vrem Literatură și Limba Română, nu Agricultură”

ACTUALacum 4 ore

Bărbat de 72 de ani, urmărit pentru tentativă de omor, prins de poliţiştii din Olt şi încarcerat

ACTUALacum 5 ore

Zeci de cazuri noi de Covid-19 în județul Dolj. Câte persoane s-au vaccinat până acum

ACTUALacum 5 ore

Dolj: A predat poliției un portofel găsit pe o stradă din Calafat

ACTUALacum 6 ore

OLT | Tânăr din Giuvărăști, arestat preventiv după ce a întreținut raporturi sexuale cu o fată de 12 ani care fusese dată dispărută

ACTUALacum 7 ore

Alocaţiile copiilor vor crește cu 20%. Anunțul premierului

ACTUALacum 7 ore

Amânarea ratelor la credite, prelungită. Cine poate beneficia și care sunt condițiile

POLITICĂacum 21 de ore

Statutul prefecților și subprefecților a fost modificat. Liber pentru membrii de partid

ADMINISTRAŢIEacum 23 de ore

Lia Olguța Vasilescu, despre reabilitarea termică a blocurilor cu bani europeni: „Acolo unde nu obținem semnături, se vor face reparații din fonduri proprii”

ACTUALacum o zi

Pe ce rută va circula autobuzul electric cumpărat de Primăria Craiova. Edilul anunță un proiect pentru alte 200 de autobuze electrice

ACTUALacum o zi

Accident la ieşirea din Alexandria spre Bucureşti. Trei persoane rănite

ACTUALacum o zi

VIDEO. Poliţiştii din Olt, pichet în faţa Prefecturii. Ce le cer guvernanţilor

ACTUALacum o zi

Revoltător: RMN sau CT decontate de stat, doar în baza unor liste de așteptare pe care sunt deja 4.000 de bolnavi

ACTUALacum o zi

Trafic rutier blocat pe Valea Oltului. Accident cu trei autoturisme implicate, în apropiere de Călimăneşti, judeţul Vâlcea

ACTUALacum o zi

CRAIOVA: 15 mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public

ACTUALacum 2 zile

Ghinionul de a fi turist când în stațiunea montană Straja ninge. Bătaia de joc cu o parcare ce costă 35 de lei/zi

LIFEacum 2 zile

Acum 103 ani, Nicolae Ceauşescu se năştea la Scorniceşti

ACTUALacum 4 zile

Un şofer băut şi fără permis, reţinut de poliţişti, după o urmărire în timpul căreia a lovit un gard

ACTUALacum 2 zile

Un tânăr de doar 34 de ani, din Olt, mort după ce a fost infectat cu COVID-19. El revenise recent din Anglia

ACTUALacum 3 zile

A fost prins șoferul care a produs accidentul din Craiova, în care patru mașini au fost implicate

LIFEacum 2 zile

Actriţa Georgeta Elena Tudor, de la Naţionalul craiovean, a încetat din viaţă

Reporter24 TVacum 3 zile

Preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, vine la emisiunea “Reporter 24”

ACTUALacum 4 zile

Accident cu patru autoturisme implicate, în Craiova. Şoferul vinovat a abandonat maşina şi a fugit

TECHacum 2 zile

Furtul de identitate online este infracțiune a decis Curtea Supremă

ACTUALacum 3 zile

Azi se decid prefecţii şi subprefecţii. Cine vine şi cine pleacă, în judeţul Olt

ACTUALacum 3 zile

Vaccinări anti-COVID, în afara listei de programare. Persoane programate pe platforma online, întoarse de la centru

ACTUALacum 2 zile

Sindicaliştii din Olt, pichet la Ministerul Muncii

ACTUALacum 2 zile

DSP Olt a amendat din nou Spitalul Corabia. NEREGULILE constatate

ACTUALacum 3 zile

Au fost recalculate costurile privind construirea centrului de recuperare neurologică din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. Investiția este mai mare

ACTUALacum o zi

CORONAVIRUS: La cât a ajuns incidenţa infectărilor în judeţul Dolj şi în municipiul Craiova

ACTUALacum 3 zile

Încă o tranşă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în țară. Peste 7.000 de doze vor fi distribuite centrului din Craiova

ACTUALacum 2 zile

Ministrul Muncii, despre salariile și sporurile bugetarilor: „E foarte important ca sistemul să fie stimulat și să avem eficiență”

ACTUALacum 2 zile

Aproape 96.000 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech au sosit azi în țară. Câte vor fi distribuite centrului din Craiova

ACTUALacum 3 zile

Mai multe judeţe din Oltenia, sub cod galben de vânt puternic

ACTUALacum 3 zile

Cod galben de vânt puternic în mai multe localități din Dolj și Mehedinți

ACTUALacum 3 zile

Petrecere de majorat, fără respectarea restricţiilor sanitare, într-o comună din Gorj. Poliţiştii au aplicat amenzi

ACTUALacum 3 zile

Bătrân spulberat de un autoturism, în Gorj. A murit la spital

ACTUALacum 2 zile

Şoferiţă băută, pe contrasens, în Râmnicu Vâlcea. A lovit o altă maşină şi un indicator stradal

ACTUALacum o zi

Bunic din Dolj, tâlhărit de nepot. Bărbatul a fost reținut

ACTUALacum o zi

VIDEO. Poliţiştii din Olt, pichet în faţa Prefecturii. Ce le cer guvernanţilor

ACTUALacum 4 zile

VIDEO. Eveniment privat întrerupt de polițiștii craioveni. 57 de persoane, amendate pentru participarea la petrecere

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Un bărbat de 75 de ani a ajuns la spital după ce un incendiu i-a cuprins locuinţa

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Doi bărbaţi care au spart un magazin de bijuterii din mall-ul din Craiova, prinşi după aproape doi ani

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Un TIR a luat foc în mers, pe DN 7. Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate la ieşirea din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu

ACTUALacum 7 zile

VIDEO. Accident în Teleorman. Patru persoane la spital, din care două sunt în stare gravă

ACTUALacum 7 zile

Amendă pentru doljeanul în curtea căruia se ardeau cauciucuri în timpul vizitei ministrului Mediului. Ce spune Barna despre incident

ACTUALacum o săptămână

VIDEO | Ministrul Barna a chemat Garda de Mediu într-o comună din Dolj prin care trecea după ce a văzut că acolo se ardeau cauciucuri

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Un incendiu a izbucnit la un magazin second-hand din Slatina

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Ciobanul dat dispărut după ce oile sale au fost găsite înecate într-un pârâu din judeţul Olt, căutat cu scafandrii

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Un bărbat reţinut, în urma unui scandal într-un bar din Olt. IMAGINI DURE

LIFEacum o săptămână

FILMELE ALINEI | Lupin, de la carte la film. Ce urmează în partea a doua?

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | Incendiu izbucnit într-o gospodărie dintr-o comună din județul Olt

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Bătrân căzut pe holul unui spital şi cerând ajutor în timp ce spune că se află de trei ore în această situaţie | IMAGINI postate pe Facebook

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. O şoferiţă a intrat cu maşina într-un magazin

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Locuinţă cuprinsă de incendiu, într-o comună din Olt. Doi bătrâni la spital cu arsuri

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Trafic blocat pe Valea Oltului, din cauza căderii de pietre de pe versanţi

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Inundaţii în Gorj din cauza codului ROŞU de precipitaţii. A fost emis mesaj RO-Alert

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Zeci de turişti, blocaţi în frig şi fără curent electric, în zona Vârfului Roman din Vâlcea. Jandarmii şi poliţiştii i-au evacuat

LIFEacum 3 săptămâni

FILMELE ALINEI | Dracula Untold (2014) – Transformarea

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Imagini cu momentul răpirii tinerei din localitatea doljeană Catane

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Fetiță în vârstă de 5 ani, preluată de elicopterul SMURD în urma unui accident rutier ce a avut loc la Oboga

ACTUALacum 4 săptămâni

Peste 350 de olteni vor să se angajeze la Poliţie din sursă externă. Pe ce posturi candidează

ACTUALacum o lună

VIDEO. Cutremur de proporţii în Croaţia. Capitala Zagreb, puternic afectată

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.