< Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, acuzat de DNA de luare de mită - REPORTER24
Connect with us

POLITICĂ

Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, acuzat de DNA de luare de mită

Publicat

în

DNA cere Procurorului General să îl sesizeze pe președintele Iohannis pentru încuviințarea urmăririi penale a lui Costel Alexe, fost ministru PNL al Mediului și actual șef al Consiliului Județean Iași, potrivit unui comunicat de presă. În comunicatul oficial nu apare numele lui Alexe, dar surse judiciare au declarat pentru G4Media.ro că este vorba despre fostul ministru liberal al Mediului.

Procurorii DNA îl acuză pe Alexe, unul dintre cei mai influenți lideri PNL, că ar i-fi cerut direct managerului unui combinat siderurgic produse din tablă în schimbul alocării către respectivul combinat a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Produsele cerute de Alexe – 22 tone de tablă (cu valoare de circa 103.000 lei), ar fi fost primite în datele de 23 aprilie 2020 și 7 iulie 2020, la punctul de lucru al unei societăți comerciale administrată de o rudă de-a sa, potrivit procurorilor DNA.

Costel Alexe a fost deputat și ministrul Mediului în guvernul Orban. El a renunțat la portofoliul ministerial pentru a candida la șefia Consiliului Județean Iași la alegerile locale din 27 septembrie.

Alexe este și artizanul transferului de la PSD la PNL a lui Mihai Chirica, primarul Iașului, mutare contestată puternic de mulți membri PNL. Mai mult, Alexe a continuat campania de racolări cu zeci de primari și consilieri de la PSD. Alexe a fost criticat de presa locală pentru sumele investite în ferma familiei, dar și pentru că și-ar fi plagiat lucrarea de doctorat.

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

Preşedintele CJ Olt n-are aşteptări de la bugetul pregătit de Cîţu: „Nu ştim dacă ne vom descurca”

Publicat

în

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, spune că bugetul pe care îl pregăteşte Guvernul Cîţu va fi unul de austeritate, iar administraţiile publice locale se vor descurca foarte greu.

Marius Oprescu susţine că perioada de austeritate pe care urmează să o propună Guvernul de dreapta este cauzată de faptul că Alianţa PNL-USR PLUS-UDMR nu promovează proiecte de investiţii.

„Încă n-am văzut bugetul pe acest an, n-au apărut niciun fel de informaţii despre bugetul pregătit de guvern. Dar, din cum îşi pregătesc lucrurile şi ieşirile zilnice ale miniştrilor şi premierului, se pare că va fi un buget de austeritate. Cu siguranţă, bugetul prezentat de noi este unul mai bun. Ca de fiecare dată, PSD a avut măsuri și proiecte care au vizat marea majoritate a populaţiei. Eu cred că, în primul rând, perioada de austeritate pe care mai mult ca sigur ne-o va propune Guvernul Cîţu, este cauzată de faptul că de când sunt la guvernare n-au venit cu niciun proiect de investiţii. Este o regulă în economie, atât timp cât nu faci investiţii în infrastructură, nu există un motor să porneşti economia după o perioadă grea. Arătaţi-mi dumneavoastră un program început în ultima perioada de un an şi patru luni, de când PNL şi dreapta au venit la guvernare”, a afirmat Marius Oprescu.

Preşedintele CJ Olt a semnalat faptul că bugetul trebuie împărţit echitabil tuturor judeţelor, nu doar acolo unde există fiefuri de dreapta.

„Susţin de foarte multă vreme că orice comună din Olt face parte, ca şi Clujul, ca şi Constanţa, din Uniunea Europeană. Copiii, bătrânii, cetăţenii din acea localitate trebuie să aibă şanse egale de a avea acces la condiţii decente de viaţă. Asta înseamnă să avem apă, canal, drumuri, şcoli puse la punct, grădiniţe încălzite, cu toalete moderne. Toate aceste lucruri trebuie să le aibă orice localitate din România. Din păcate, se va vedea şi prin proiectul de buget pe care ni-l va propune dreapta, aceste lucruri nu se vor regăsi”, a mai spus Oprescu.

Acesta a reclamat şi lipsa de transparenţă a Guvernului Cîţu privind proiectul de buget.

„Nu ştim dacă ne vom descurca, pentru că nu ştim exact cu ce va veni Guvernul şi ce va propune în ceea ce priveşte administraţiile publice locale. Întâlnirile cu structurile asociative – asociaţiile comunelor, oraşelor şi consiliilor judeţene, au fost făcute doar pentru a fi bifate. Să nu credeţi că au fost întâlniri practice şi că s-a ţinut cont de solicitările asociaţiilor. Ei au fost obligaţi să le facă, pentru a le bifa, să arate că au avut loc consultări”, a conchis Marius Oprescu.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

POLITICĂ

Statutul prefecților și subprefecților a fost modificat. Liber pentru membrii de partid

Publicat

în

Funcţiile de prefect şi subprefect nu mai sunt echivalentul înalţilor funcţionari publici ci demnitari, astfel că acestea pot fi ocupate şi de persoane care sunt membrii unor partide politice.

La propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul României

a aprobat modificarea statutului prefecților și subprefecților. În ședința de Guvern de astăzi, 27 ianuarie, a fost aprobată, în acest sens, o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OuG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Actul normativ clarifică statutul prefectului și subprefectului ca fiind funcții de demnitate publică.

Această modificare a fost necesară, a anunțat ministrul Administrației, pentru a corela reglementările cu rolul constituțional al prefectului de reprezentant al Guvernului pe plan local. Necesitatea de clarificare a statutului prefectului și subprefectului a fost stabilită prin Programul de Guvernare, dar și Comisia Europeană a cerut României să delimiteze linia dintre rolul politic și de specialitate ale acestor două funcții, a atras atenția ministrul de resort.

”Prefecții și subprefecții sunt numiți de forțele politice aflate la Guvernare. În aceste condiții doar ne prefacem că aceștia sunt funcționari publici fără apartenență politică”, a spus ministrul Cseke Attila.

Pentru clarificarea delimitării între nivelul politic și cel administrativ al instituției prefectului, se introduce funcția de secretar general al instituției prefectului, funcție publică din categoria înalților funcționari publici, cu rolul de a asigura stabilitatea la nivel instituțional. Înființarea acestei funcții reprezintă o garanție suplimentară privind îndeplinirea imparțială a atribuțiilor prefectului, inclusiv în contextul în care acesta este demnitar. Înaltul funcționar public sprijină activitatea prefectului în exercitarea controlului de legalitate și coordonează structura de specialitate prin care se realizează aceste atribuții. Mai mult, spre deosebire de prefecți și subprefecți, pentru secretarii generali ai instituției prefectului sunt introduse condiții exprese de studii.

În același timp, conform legislației în vigoare, pot fi numite în aceste funcții de prefect sau subprefect numai persoanele care au absolvit programe de formare specializată, pentru a asigura profesionalismul celor care exercită acest rol. Conform Ordonanței adoptate, a fost instituită o derogare de la această regulă, în sensul în care poate fi numită în aceste funcții o persoană care nu a absolvit programele de formare specializată, cu condiția ca, în termen de cel mult 1 an de la data emiterii actului de numire în funcție, să absolve un astfel de program, sub sancțiunea eliberării din funcție.

Prefecții și subprefecții își vor păstra calitatea de înalt funcționari publici pentru o perioadă de cel mult 30 zile de la intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, urmând ca, după această perioadă, statutul lor să se conformeze noilor reglementări.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Primar din Gorj, odă lui Ceauşescu, de ziua de naştere a fostului dictator

Publicat

în

Primarul unei localități din județul Gorj, admirator al lui Nicolae Ceaușescu, nu a uitat că pe 26 ianuarie era ziua de naștere a fostului “conducător iubit” și i-a transmis un mesaj peste timp. Deși avea trei ani în 1989, Robert Păiuși, edilul comunei Stejari, îi mulțumește lui Ceaușescu “pentru țara pe care a construit-o”, relatează realitatea.net.

“De ziua dumneavoastră, vreau să vă mulțumesc pentru țara pe care ați construit-o și pentru puterea economică pe care ne-ați lăsat-o. (…) Țara de azi mai este doar umbra țării pe care ați lăsat-o…” a scris primarul gorjean.

Edilul îi transmite idoului său și propriile nemulțumiri legate de prezent.

“Nu știu dacă ultimele cuvinte ale tovarășului se vor adeveri: “Istoria mă va răzbuna ! ” deoarece nu mai avem școală azi, nu mai avem istorici, avem Vulpița și Viorel, nu mai avem multe lucruri, nici conducătorii care să își iubească țara,poporul, acum mimează de 1 Decembrie, pe 24 Ianuarie în iubitori de țară iar majoritatea din ei sunt habarniști ai Istoriei Române…!!!”

Mesajul edilului gorjean a atras numeroase opinii și comentarii favorabile. Robert Păiuși este și un admirator al fostului lider american Donald Trump.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 51 de minute

Percheziţii în Dolj. Suspecţii ar fi înţepat anvelopele mai multor maşini, într-o noapte

ACTUALacum 2 ore

Ministerul Sănătății lansează o broșură cu informații despre vaccinarea împotriva COVID-19

ACTUALacum 2 ore

VIDEO | Accident GRAV în Teleorman. Intervine elicopterul SMURD

ACTUALacum 2 ore

Soluţie pentru creşterea siguranţei rutiere pe drumurile publice, propusă de un parlamentar oltean

ACTUALacum 3 ore

Instituțiile publice din județul Dolj care fac angajări în această perioadă

POLITICĂacum 3 ore

Preşedintele CJ Olt n-are aşteptări de la bugetul pregătit de Cîţu: „Nu ştim dacă ne vom descurca”

ACTUALacum 4 ore

Pensie sau salariul de la stat, proiect pregătit de Ministerul Muncii

ACTUALacum 4 ore

90 de decese şi aproape 3.000 de cazuri noi de COVID-19, raportate | Ce se întâmplă în fiecare judeţ

ACTUALacum 4 ore

Un poliţist din Baraolt s-a împuşcat în cap, în sediul secţiei

ACTUALacum 4 ore

Vaccinarea anti-COVID | Câte persoane din judeţul Olt au primit doza a doua

ACTUALacum 4 ore

Protest în fața unui liceu din județul Dolj. „Vrem Literatură și Limba Română, nu Agricultură”

ACTUALacum 5 ore

Bărbat de 72 de ani, urmărit pentru tentativă de omor, prins de poliţiştii din Olt şi încarcerat

ACTUALacum 5 ore

Zeci de cazuri noi de Covid-19 în județul Dolj. Câte persoane s-au vaccinat până acum

ACTUALacum 6 ore

Dolj: A predat poliției un portofel găsit pe o stradă din Calafat

ACTUALacum 7 ore

OLT | Tânăr din Giuvărăști, arestat preventiv după ce a întreținut raporturi sexuale cu o fată de 12 ani care fusese dată dispărută

ACTUALacum 7 ore

Alocaţiile copiilor vor crește cu 20%. Anunțul premierului

ACTUALacum 8 ore

Amânarea ratelor la credite, prelungită. Cine poate beneficia și care sunt condițiile

POLITICĂacum 22 de ore

Statutul prefecților și subprefecților a fost modificat. Liber pentru membrii de partid

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Lia Olguța Vasilescu, despre reabilitarea termică a blocurilor cu bani europeni: „Acolo unde nu obținem semnături, se vor face reparații din fonduri proprii”

ACTUALacum o zi

Pe ce rută va circula autobuzul electric cumpărat de Primăria Craiova. Edilul anunță un proiect pentru alte 200 de autobuze electrice

ACTUALacum o zi

Accident la ieşirea din Alexandria spre Bucureşti. Trei persoane rănite

ACTUALacum o zi

VIDEO. Poliţiştii din Olt, pichet în faţa Prefecturii. Ce le cer guvernanţilor

ACTUALacum o zi

Revoltător: RMN sau CT decontate de stat, doar în baza unor liste de așteptare pe care sunt deja 4.000 de bolnavi

ACTUALacum o zi

Trafic rutier blocat pe Valea Oltului. Accident cu trei autoturisme implicate, în apropiere de Călimăneşti, judeţul Vâlcea

ACTUALacum 2 zile

Ghinionul de a fi turist când în stațiunea montană Straja ninge. Bătaia de joc cu o parcare ce costă 35 de lei/zi

LIFEacum 2 zile

Acum 103 ani, Nicolae Ceauşescu se năştea la Scorniceşti

ACTUALacum 2 zile

Un tânăr de doar 34 de ani, din Olt, mort după ce a fost infectat cu COVID-19. El revenise recent din Anglia

ACTUALacum 4 zile

Un şofer băut şi fără permis, reţinut de poliţişti, după o urmărire în timpul căreia a lovit un gard

ACTUALacum 3 zile

A fost prins șoferul care a produs accidentul din Craiova, în care patru mașini au fost implicate

LIFEacum 2 zile

Actriţa Georgeta Elena Tudor, de la Naţionalul craiovean, a încetat din viaţă

Reporter24 TVacum 3 zile

Preşedintele Cartel Alfa Olt, Cristel Ioţu, vine la emisiunea “Reporter 24”

ACTUALacum 4 zile

Accident cu patru autoturisme implicate, în Craiova. Şoferul vinovat a abandonat maşina şi a fugit

TECHacum 2 zile

Furtul de identitate online este infracțiune a decis Curtea Supremă

ACTUALacum 3 zile

Azi se decid prefecţii şi subprefecţii. Cine vine şi cine pleacă, în judeţul Olt

ACTUALacum 3 zile

Vaccinări anti-COVID, în afara listei de programare. Persoane programate pe platforma online, întoarse de la centru

ACTUALacum 2 zile

Sindicaliştii din Olt, pichet la Ministerul Muncii

ACTUALacum 2 zile

DSP Olt a amendat din nou Spitalul Corabia. NEREGULILE constatate

ACTUALacum 3 zile

Au fost recalculate costurile privind construirea centrului de recuperare neurologică din cadrul Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova. Investiția este mai mare

ACTUALacum o zi

CORONAVIRUS: La cât a ajuns incidenţa infectărilor în judeţul Dolj şi în municipiul Craiova

ACTUALacum 3 zile

Încă o tranşă de vaccin Pfizer BioNTech sosește luni în țară. Peste 7.000 de doze vor fi distribuite centrului din Craiova

ACTUALacum 2 zile

Aproape 96.000 doze de vaccin de la Pfizer BioNTech au sosit azi în țară. Câte vor fi distribuite centrului din Craiova

ACTUALacum 3 zile

Mai multe judeţe din Oltenia, sub cod galben de vânt puternic

ACTUALacum 2 zile

Ministrul Muncii, despre salariile și sporurile bugetarilor: „E foarte important ca sistemul să fie stimulat și să avem eficiență”

ACTUALacum 3 zile

Cod galben de vânt puternic în mai multe localități din Dolj și Mehedinți

ACTUALacum 3 zile

Petrecere de majorat, fără respectarea restricţiilor sanitare, într-o comună din Gorj. Poliţiştii au aplicat amenzi

ACTUALacum 3 zile

Bătrân spulberat de un autoturism, în Gorj. A murit la spital

ACTUALacum 2 zile

Şoferiţă băută, pe contrasens, în Râmnicu Vâlcea. A lovit o altă maşină şi un indicator stradal

ACTUALacum o zi

Bunic din Dolj, tâlhărit de nepot. Bărbatul a fost reținut

ACTUALacum o zi

VIDEO. Poliţiştii din Olt, pichet în faţa Prefecturii. Ce le cer guvernanţilor

ACTUALacum 4 zile

VIDEO. Eveniment privat întrerupt de polițiștii craioveni. 57 de persoane, amendate pentru participarea la petrecere

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Un bărbat de 75 de ani a ajuns la spital după ce un incendiu i-a cuprins locuinţa

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Doi bărbaţi care au spart un magazin de bijuterii din mall-ul din Craiova, prinşi după aproape doi ani

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Un TIR a luat foc în mers, pe DN 7. Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate la ieşirea din Râmnicu Vâlcea spre Sibiu

ACTUALacum 7 zile

VIDEO. Accident în Teleorman. Patru persoane la spital, din care două sunt în stare gravă

ACTUALacum 7 zile

Amendă pentru doljeanul în curtea căruia se ardeau cauciucuri în timpul vizitei ministrului Mediului. Ce spune Barna despre incident

ACTUALacum o săptămână

VIDEO | Ministrul Barna a chemat Garda de Mediu într-o comună din Dolj prin care trecea după ce a văzut că acolo se ardeau cauciucuri

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Un incendiu a izbucnit la un magazin second-hand din Slatina

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Ciobanul dat dispărut după ce oile sale au fost găsite înecate într-un pârâu din judeţul Olt, căutat cu scafandrii

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Un bărbat reţinut, în urma unui scandal într-un bar din Olt. IMAGINI DURE

LIFEacum o săptămână

FILMELE ALINEI | Lupin, de la carte la film. Ce urmează în partea a doua?

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | Incendiu izbucnit într-o gospodărie dintr-o comună din județul Olt

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Bătrân căzut pe holul unui spital şi cerând ajutor în timp ce spune că se află de trei ore în această situaţie | IMAGINI postate pe Facebook

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. O şoferiţă a intrat cu maşina într-un magazin

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Locuinţă cuprinsă de incendiu, într-o comună din Olt. Doi bătrâni la spital cu arsuri

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Trafic blocat pe Valea Oltului, din cauza căderii de pietre de pe versanţi

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Inundaţii în Gorj din cauza codului ROŞU de precipitaţii. A fost emis mesaj RO-Alert

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Zeci de turişti, blocaţi în frig şi fără curent electric, în zona Vârfului Roman din Vâlcea. Jandarmii şi poliţiştii i-au evacuat

LIFEacum 3 săptămâni

FILMELE ALINEI | Dracula Untold (2014) – Transformarea

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Imagini cu momentul răpirii tinerei din localitatea doljeană Catane

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Fetiță în vârstă de 5 ani, preluată de elicopterul SMURD în urma unui accident rutier ce a avut loc la Oboga

ACTUALacum 4 săptămâni

Peste 350 de olteni vor să se angajeze la Poliţie din sursă externă. Pe ce posturi candidează

ACTUALacum o lună

VIDEO. Cutremur de proporţii în Croaţia. Capitala Zagreb, puternic afectată

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.