< Tânăr reținut pentru că își șantaja fosta iubită cu fotografii compromițătoare. Materiale ridicate de polițiști din locuința bărbatului - REPORTER24
Connect with us

ACTUAL

Tânăr reținut pentru că își șantaja fosta iubită cu fotografii compromițătoare. Materiale ridicate de polițiști din locuința bărbatului

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Alexandria, a fost reținut, marți, de către polițiștii craioveni, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată.

Tânărul, în perioada iunie-iulie, anul acesta, a șantajat o femeie în vârstă de 25 de ani, din Segarcea.

Cei doi au avut o relație, spun surse din cadrul anchetei, de aproximativ un an. După ce s-au despărțit, bărbatul a vrut să reia legătura cu tânăra. Întrucât aceasta l-a refuzat, a amenințat-o de câteva ori că va publica, pe rețele de socializare, fotografii pe care le făcuse în timpul relației amoroase.

Ieri, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Craiova au făcut o percheziție într-o locuință din Craiova, unde tânărul stă fără forme legale și au ridicat mai multe bunuri folosite pentru a o șantaja pe doljeancă.

„Bărbatul a fost condus la sediul poliției iar în urma probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracțiunii de șantaj în formă continuată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat unității de parchet cu propunerile corespunzătoare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Accident rutier pe Valea Oltului cu un camion şi o maşină implicate. O persoană încarcerată

Publicat

în

O persoană este încarcerată în urma unui accident rutier petrecut, joi seara, pe drumul naţional DN 7, în localitatea Câineni.

În eveniment sunt implicate un camion şi un autoturism.

“Accident rutier între un camion și un autoturism pe DN 7, în localitatea Câineni. Pompierii militari intervin cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. Este anunțată o persoană încarcerată”, transmite purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Sfârşit crunt pentru un şofer de camion >> A MURIT după ce anvelopa pe care încerca să o schimbe a explodat

Publicat

în

Un şofer de camion în vârstă de doar 40 de ani a decedat, joi după-amiază, în comuna Găneasa, după ce anvelopa pe care încerca să o schimbe a explodat şi l-a proiectat la o distanţă de aproximativ patru metri.

Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.

„În această după-amiază,  Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la faptul că la o vulcanizare, din comuna Găneasa a avut loc un incident. Polițiștii s-au deplasat de îndată la locul producerii evenimentului și din primele verificări se pare că un bărbat, de 40 de ani, în timp ce ar fi incercat să schimbe anvelopa unui autocamion, aceasta ar fi explodat și ar fi fost proiectat la o distanță de aproximativ patru metri. Din păcate, bărbat și-a pierdut viața”, a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

MACABRU >> A întreţinut relaţii sexuale, într-o gară, cu un bărbat care tocmai decedase

Publicat

în

Un caz macabru care s-a petrecut în gara CFR din Vințu de Jos este scos la suprafață în urma unei trimiteri în judecată, la Judecătoria Alba Iulia, pentru profanare de cadavre sau morminte.

Fapta s-a petrecut în urmă cu doi ani, într-o seara, în incinta gării, însă nu a fost facută publică de anchetatori până când vinovatul nu a fost trimis în judecată, în data de 25 noiembrie, relatează alba24.ro.

Potrivit anchetatorilor, I.P. în data de 11 decembrie 2018 în jurul orei 19.00 se afla în sala de așteptare din stația CFR Vințu de Jos.

Atunci, ”până la sosirea organelor de poliție și a personalului medical, inculpatul P.I. a întreţinut raporturi sexuale anale cu o persoană de sex masculin, care tocmai decedase din cauza unei insuficiențe cardio-respiratorii acute”, au transmis anchetatorii pentru alba24.ro.

Mai exact, bărbatul trimis în judecată pentru profanare de cadavre a întreținut un raport sexual, cu un alt bărbat care era decedat, într-o sala de așteptare a unei gări din județul Alba.

Potrivit Codului Penal, bărbatul riscă între 6 luni și 3 ani de închisoare.

Momentan, dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, dar nu a primit un prim termen de judecată.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 3 minute

Accident rutier pe Valea Oltului cu un camion şi o maşină implicate. O persoană încarcerată

POLITICĂacum O oră

Dan Barna, şeful USR, a anunţat că are COVID

ACTUALacum 5 ore

Sfârşit crunt pentru un şofer de camion >> A MURIT după ce anvelopa pe care încerca să o schimbe a explodat

ACTUALacum 5 ore

MACABRU >> A întreţinut relaţii sexuale, într-o gară, cu un bărbat care tocmai decedase

ACTUALacum 7 ore

Restaurarea Casei Căsătoriilor din Craiova, mult prea costisitoare. Proiectul nu a trecut de votul consilierilor

ACTUALacum 7 ore

Descinderi la RAR. Un milion de euro găsiți în găleți, în birourile șefilor

ACTUALacum 8 ore

VIDEO. Locuinţă distrusă de un incendiu, în judeţul Olt

ACTUALacum 8 ore

Descoperire MACABRĂ, într-un apartament din Brezoi

ACTUALacum 8 ore

FOTO. Zeci de proiectile explozive, grenade şi cartuşe, distruse de pompierii olteni

ACTUALacum 8 ore

Primăria Slatina aprinde mai devreme iluminatul de Sărbători

ACTUALacum 9 ore

Pirelli, donaţie către Spitalul Slatina

ACTUALacum 9 ore

Tânăr din Craiova, cercetat penal pentru furt de bunuri și bani dintr-o locuință. A intrat în casa respectivă pe geamul de la bucătărie

ACTUALacum 9 ore

De ce spune preşedintele CJ Olt că nu se va vaccina împotriva COVID-19

TECHacum 9 ore

Importanta camerelor de supraveghere wireless pentru exterior – siguranta la cele mai inalte standarde

ACTUALacum 9 ore

„Rabla pentru electrocasnice” începe în 15 decembrie. Buget de peste 40.000.000 de lei

ACTUALacum 10 ore

Peste 225 de noi cazuri de coronavirus, raportate în județul Dolj

ACTUALacum 10 ore

COVID-19: 9.005 cazuri noi şi 171 decese | Raportul pe judeţe

ACTUALacum 10 ore

Cazuri de Covid în Primăria Craiova. Ședința Consiliului Local mutată în online

ACTUALacum 11 ore

„Noaptea Cercetătorilor” încântă publicul cu știință. Ce au pregătit organizatorii pentru ediția din acest an

ACTUALacum 12 ore

FOTO. O primărie din Olt a amplasat, pe mai multe străzi din oraş, panouri prin care informează că nu administrează crosabilul şi trotuarele, aflate în stare de degradare

ACTUALacum 12 ore

Activitatea Primăriei Craiova se va muta la Centrul Multifuncțional. Firmele din acest sediu trebuie să își găsească alte spații

ANUNȚURIacum 12 ore

Comunicat de presă

ACTUALacum 12 ore

VIDEO. ÎMBULZEALĂ la un supermarket din Alexandria: S-au călcat în picioare pentru o bucată de carne de por

ACTUALacum 12 ore

28 de percheziții la membrii unui grup de contrabandă cu țigări. Șapte polițiști, implicați

ACTUALacum 2 zile

 Ionuţ Cătălin Tudor, dat dispărut de familie după ce plecat la bancă şi nu a mai revenit

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

Primăria Caracal face angajări pentru Spitalul Municipal. Ce posturi se caută

ACTUALacum 2 zile

Doi bărbaţi au murit într-o comună din Olt: Unul s-a spânzurat, iar celălalt a făcut infarct

ADMINISTRAŢIEacum 3 zile

Ion Doldurea: „Vrem să aflăm de la cetăţeni cum văd ei partea de mobilitate urbană şi, mai ales, partea de strategie privind dezvoltarea municipiului”

ADMINISTRAŢIEacum 3 zile

FOTO. Cel mai lung drum judeţean din Olt, modernizat cu fonduri europene. S-a turnat primul strat de asfalt

ACTUALacum 3 zile

Polițist tăiat cu un cuțit, într-un cartier din Craiova. Intervenise la un scandal provocat de mai multe persoane

ACTUALacum 2 zile

Poliţiştii din Argeş, percheziţii la locuinţa manelistului Dani Mocanu

ACTUALacum 4 zile

10 autoturisme implicate într-un accident pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Şase persoane au fost rănite

ACTUALacum o zi

VIDEO | IMAGINI CU IMPACT EMOŢIONAL: Tânără de 18 ani, bătută cu bestialitate de un adolescent

ACTUALacum 3 zile

Fost agent de poliție din Dolj, condamnat definitiv, cu executare, pentru luare de mită

ACTUALacum 3 zile

Agenţia Medicamentului a interzis vânzarea către populaţie a testelor rapide pentru COVID-19

ACTUALacum 2 zile

DRAMĂ. Trei membri ai unei familii din Gorj, infectaţi cu COVID-19, au murit unul după altul, la câteva zile distanţă

ACTUALacum o zi

Încă un medic a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Avea 44 de ani

ACTUALacum 4 zile

Medicul Valeriu Gheorghiță: „Vor fi înființate caravane pentru vaccinarea anti-Covid a persoanelor greu deplasabile”

ACTUALacum o zi

Craiova | Două persoane au murit după ce și-au făcut un consult medical la o clinică privată. Bărbatul a decedat în fața unității, femeia în interiorul unității

ACTUALacum 2 zile

Adrian Streinu Cercel: „Cine critică vaccinul să tacă, dacă nu, să-și asume morții”

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

Primăria Slatina, investiţie pe opt străzi din municipiu. Se intervine la nivelul carosabilului şi trotuarelor

ACTUALacum o zi

FOTO. Tânără bătută cu bestialitate de un adolescent. Agresorul a fost reţinut

ACTUALacum 2 zile

Alexandru Rafila: „Numărul de teste COVID a început să scadă de la o zi la alta. E anormal”

ACTUALacum 2 zile

Poliţiştii din Gorj au tras 16 focuri de armă pentru a opri o maşină în care se afla şi un minor

ADMINISTRAŢIEacum 2 zile

Primăria Caracal îşi întăreşte departamentul pentru accesarea de fonduri europene. Obiectiv: atragerea a 100 milioane euro, în patru ani

ACTUALacum o zi

Un pompier infectat cu COVID-19 a murit la Râmnicu Vâlcea, într-un salon neîncălzit, cerând o pătură

ACTUALacum o zi

Angajat Alro Slatina, lovit MORTAL de un tren pe linia industrială a societăţii

ACTUALacum o zi

Basmul lui Petre Ispirescu, explicat cu limbaj PORNO de o profesoară

ACTUALacum 12 ore

VIDEO. ÎMBULZEALĂ la un supermarket din Alexandria: S-au călcat în picioare pentru o bucată de carne de por

ACTUALacum o zi

VIDEO | IMAGINI CU IMPACT EMOŢIONAL: Tânără de 18 ani, bătută cu bestialitate de un adolescent

ACTUALacum 2 zile

VIDEO. Autoturism incendiat pe un câmp din Olt. Proprietarul încă de negăsit

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Un autoturism aflat în mers a luat foc, pe o stradă din Slatina

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. GRAV accident rutier, pe Defileul Jiului: Două maşini implicate, trei victime

ADMINISTRAŢIEacum 2 săptămâni

VIDEO. Cum arată şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, în zona noului pod peste Olt

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. INCENDIU la Terapie Intensivă. 7 oameni AU MURIT

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Profesor filmat când accesa site-uri cu prostituate, în timpul cursului online

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO: Un şofer băut a doborât un semn de circulaţie în Slatina

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Alex Bodi, reţinut de DIICOT. De ce este acuzat fostul soţ al Biancăi Drăguşanu

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Percheziţii în Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi alte patru judeţe, într-un dosar de proxenetism şi trafic de persoane

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Înmormântare cu manele, la Drăgăneşti-Olt. Poliţiştii au aplicat amenzi

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Comerciant din Piaţa Zahana din Slatina: “Mergeţi la Bucureşti şi-l luaţi de gât pe cel care a dat această lege!”. Scoşi din Piaţă, oamenii au luat cu asalt Prefectura

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Grav accident rutier, în Teleorman. Căruţă izbită de un autoturism, un bărbat prins sub atelaj

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

#AnalizaDinGrădină, un demers jurnalistic Reporter 24 | Episodul 1

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Iohannis, la şedinţa Guvernului: Toate școlile online. Restricționare circulație noaptea. Închiderea magazinelor dupa 21. Masca obligatorie peste tot în ţară. Târguri și piețe inchise

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Noi imagini de pe şantierul Tronsonului 2 al Drumului Expres. Cum arată podul peste DJ 653

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 2 noiembrie | Invitat – şeful IPJ Olt, Mihai Mihalache

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Patru persoane rănite într-un accident rutier cu două maşini, petrecut noaptea trecută la Slatina. Un bărbat a rămas încarcerat, în urma impactului

POLITICĂacum 4 săptămâni

VIDEO. Primarul din Potcoava a depus jurământul online, fiind izolat la domiciliu după ce a fost confirmat cu COVID-19

ACTUALacum 4 săptămâni

FOTO | Mai multe persoane rănite într-un accident rutier, în Balş

ACTUALacum o lună

VIDEO. Vicele de la Protecţia Consumatorului, chef în pandemie, într-o comună din Gorj. Au participat oameni de afaceri din Olt şi Dolj

ACTUALacum o lună

VIDEO-EXPERIMENT| Poliţist depistat cu alcoolemie, după ce s-a dezinfectat cu spirt

ACTUALacum o lună

Mascaţi au descins în Teleorman, la înmormântarea unui bărbat cu COVID-19

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.