< Olt | Mită pentru permisul de conducere. Trei dosare cu zeci de inculpaţi, trimise în judecată - REPORTER24
Connect with us

ACTUAL

Olt | Mită pentru permisul de conducere. Trei dosare cu zeci de inculpaţi, trimise în judecată

Publicat

în

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au finalizat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați, în trei cauze penale distincte, în care cercetările au fost efectuate cu sprijinul lucrătorilor de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Olt. Două dintre cauzele penale privesc infracțiuni de corupție în legătură cu facilitarea promovării examenului de obținere a permisului de conducere, iar cea de-a treia face referire la o infracțiune de dare de mită.

Potrivit unui comunicat remis de DGA, nouă inculpați au fost trimiși în judecată pentru un număr total de 12 infracțiuni, respectiv 3 infracțiuni de cumpărare de influență, o infracțiune de cumpărare de influență în formă continuată (3 acte materiale) și o infracțiune de complicitate la cumpărare de influență în formă continuată (2 acte materiale), o infracțiune de trafic de influență, două infracțiuni de complicitate la trafic de influență, două infracțiuni de trafic de influență în formă continuată (în total 8 acte materiale) și două infracțiuni de complicitate la cumpărare de influență.

În același dosar penal, cu alți doi inculpați au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă și cumpărare de influenţă.

Potrivit ofiţerilor de poliţie judiciară, trei dintre inculpați, în perioada aprilie 2018 – iulie 2018, prin mijlocirea altor trei inculpați, au pretins și primit de la ceilalți 5 inculpați sume de bani cuprinse între 100 și 600 euro pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, Registrului Auto Român – Reprezentanța Olt, Direcției Generale Economice (Impozite și Taxe) din cadrul Primăriei Slatina, în scopul facilitării promovării examenului de obținere a permisului auto – proba practică, precum și îndeplinirii formalităților necesare înmatriculării unor autovehicule și urgentarea înmatriculării.

La momentul activităților de cercetare penală, față de 10 inculpați, procurorul a luat măsura preventivă a controlului judiciar pe termen de 60 zile, măsură prelungită cu aceeași perioadă.

În alt dosar, patru inculpați au fost trimiși în judecată pentru că au pretins și primit bani, sub pretextul că pot interveni pentru promovarea examenului de obținere a permisului de conducere.

Unul dintre inculpați, în perioada aprilie 2018 – iulie 2018, prin mijlocirea altor doi inculpați, a pretins și primit de la cel de-al patrulea inculpat, suma de 600 euro pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, în scopul facilitării promovării examenului de obținere a permisului auto.

La momentul activităților de cercetare penală, față de cei 4 inculpați a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar.

În judecată a fost trimis şi un alt inculpat, într-un alt dosar pentru dare de mită, ca urmare a denunțului a doi polițiști.

Potrivit anchetatorilor, doi poliţişti de la Scorncieşti au denunţat faltul că, în seara zilei de 14 mai 2020, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe linie rutieră, l-au depistat conducând pe drum public pe inculpat. Ca urmare a verificărilor, s-a constatat că acesta conducea sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibaţie alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta, pentru a nu i se întocmi dosar penal și pentru a nu i se reține permisul de conducere, a promis polițiștilor, în mod repetat, o sumă de bani nespecificată, fiind refuzat de fiecare dată.

„Ofițerii de poliție judiciară ai D.G.A. –  S.J.A. Olt, în baza ordonanței de delegare au efectuat activități investigative și de cercetare penală care au probat situația de fapt descrisă anterior. La data de 03.09.2020, față de inculpat a fost luată măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile”,  se arată în comunicatul DGA.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Tablete pentru elevii școlilor din subordinea Consiliului Județean Dolj

Publicat

în

380 de tablete vor fi cumpărate de către Consiliul Județean Dolj pentru școlile din subordine, valoarea estimată a achiziției fiind de aproximativ 308.000 de lei. 

Anunţul a fost postat în sistemul electronic de achiziţii publice în data de 19 octombrie, tabletele fiind procurate pentru Şcoala Gimnazială Speciala ”Sf. Mina” Craiova, iceul Tehnologic Special Beethoven, entrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Sf. Vasile” Craiova,

„Achiziţia de tablete pentru uz şcolar cu acces la internet se realizează de către Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de autoritate contractantă, beneficiare fiind cele trei şcoli speciale aflate în subordinea Consiliului Judeţean Dolj, respectiv: – Şcoala Gimnazială Speciala ”Sf. Mina” Craiova – 120 tablete, – Liceul Tehnologic Special Beethoven – 145 tablete, – Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ”Sf. Vasile” Craiova – 115 tablete Prin asigurarea resurselor de tip conectare la internet şi dotare cu terminale de lucru de tip tablete pentru activităţile de învăţare on-line pe platformele educaţionale, Consiliul Judeţean Dolj îşi propune asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu la o educaţie de calitate a elevilor de la cele trei şcoli speciale din subordinea sa, precum şi diminuarea riscului de abandon şcolar şi excluziune socială a celor care provin din medii dezavantajate din punct de vedere socio-economic”, se arată în anunţul de participare postat în sistemul electronic de achiziţii publice.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Olt: Accident provocat de un şofer care n-a acordat prioritate

Publicat

în

Un accident rutier s-a petrecut, seara trecută, pe drumul naţional DN 65, în afara localității Jitaru, din judeţul Olt.

Potrivit IPJ Olt, în eveniment au fost implicate două autovehicule care circulau din direcția Pitești către Slatina.

Accidentul s-a petrecut din cauza unui şofer care, la plecarea de pe loc, nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate.

„Unul dintre conducătorii auto,  în vârstă de 42 de ani, din orașul Piatra Olt a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 870 de lei, iar ca măsură complementară i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Gheorghe Dincă, audiat prin videoconferinţă la Tribunalul Olt. Începe judecata în dosarul crimelor de la Caracal

Publicat

în

Astăzi ar urma să se desfăşoare primul termen în procesul în care Gheorghe Dincă este acuzat că le-a răpit, violat şi ucis pe Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

La Tribunalul Olt sunt prezenţi avocaţii celor două familii şi mamele fetelor ucise.

Gheorghe Dincă şi Ştefan Risipiţeanu vor fi audiaţi prin videoconferinţă, în penitenciarul de maximă siguranţă Craiova, iar şedinţa nu va fi deschisă publicului.

Avocatul familiei Alexandrei Măceşanu va solicita disjungerea cauzei de restul dosarului, principalul motiv fiind acela că pentru Alexandra Măceşanu există un certificat constatator al decesului, pe când în cazul Luizei Melencu, nu.

Părţile au cerut anterior şi strămutarea dosarului, indicând că au suspiciuni că în judeţul Olt ar putea să nu beneficieze de o judecată corectă, dar şi întoarcerea acestui dosar la procurorii DIICOT, pentru refacerea cercetării penale, solicitări respinse de intanţe.

Pe 15 ianuarie a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din „cazul Caracal”, Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol – două fapte, omor calificat – două fapte, profanare de cadavre – două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Dincă este acuzat că le-a ucis pe cele două fete – Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu – în locuinţa sa din Caracal şi a fost trimis în judecată, de către procurorii DIICOT, pentru trafic de persoane, trafic de minori, viol, omor calificat şi profanarea de cadavre. Risipiţeanu a fost trimis în judecată pentru viol.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 7 minute

Tablete pentru elevii școlilor din subordinea Consiliului Județean Dolj

ACTUALacum 12 minute

Olt: Accident provocat de un şofer care n-a acordat prioritate

ACTUALacum 37 de minute

Gheorghe Dincă, audiat prin videoconferinţă la Tribunalul Olt. Începe judecata în dosarul crimelor de la Caracal

ACTUALacum 44 de minute

Raed Arafat: „La un moment dat, toate spitalele vor primi pacienți COVID”

ACTUALacum 13 ore

PSD Dolj a definitivat listele candidaților pentru alegerile parlamentare

POLITICĂacum 14 ore

Dat la o parte pentru controversata avocată Laura Vicol, Radu Preda a plecat din PSD Dolj, la PMP

ACTUALacum 17 ore

Motocicletă lovită de mașină, la Craiova. O tânără a ajuns la spital

ACTUALacum 18 ore

În oraşul Novaci din Gorj s-a depăşit rata de infectare cu SARS-COV2 de 3 cazuri la 1.000 de locuitori

ACTUALacum 18 ore

Un nou focar de COVID-19, în judeţul Olt

ACTUALacum 19 ore

Copil filmat în timp ce fumează, la o petrecere, în Craiova. S-a deschis dosar penal

ACTUALacum 19 ore

Oficiul de Cadastru Dolj va sista activitatea cu publicul

POLITICĂacum 19 ore

Olt: Noul Consiliu Judeţean se reuneşte, sâmbătă, pentru prima oară de la alegeri

ACTUALacum 19 ore

O femeie s-a aruncat de la etaj în ziua în care a fost externată din spital, unde fusese tratată de Covid

EDUCAŢIEacum 19 ore

RUŞINOS. Cum au ajuns Guvernul PNL şi ISJ să închidă Centrul de Excelenţă Olt

ACTUALacum 20 de ore

Transport ilegal de material lemnos, depistat într-o comună din Olt. Poliţiştii au confiscat marfa

ACTUALacum 20 de ore

Percheziţii într-un oraş din judeţul Dolj. Pistol deţinut ilegal, ridicat de poliţişti

ACTUALacum 21 de ore

VIDEO. Cifă de beton, răsturnată la una din intrările în Slatina

ACTUALacum 21 de ore

CIFRELE ZILEI privind epidemia de coronavirus. Judeţele cu cea mai mare rată de incidenţă a îmbolnăvirilor

ECONOMIEacum 21 de ore

BNR, emisiune numismatică cu tema “200 de ani de la nașterea lui Alexandru Ioan Cuza”

ACTUALacum 22 de ore

O nouă zi cu peste 100 de cazuri de Covid în judeţul Dolj

ACTUALacum 22 de ore

Cinci maşini implicate într-un accident rutier, la Craiova. Două femei au ajuns la spital

Reporter24 TVacum 22 de ore

Emisiunea “Reporter 24” din 19 octombrie | Invitat – Gheorghe Manicea, primar Osica de Sus

ADMINISTRAŢIEacum 23 de ore

Investiţii de aproape 95 mil. lei, pentru infrastructura de apă şi canal din Slatina

ACTUALacum 23 de ore

Tineri pasionaţi de autoturisme se alătură Iuliei, în lupta cu leucemia

ACTUALacum 2 zile

Se închid şcolile, restaurantele, cafenelele, cinematografele din Craiova. Masca devine obligatorie

ACTUALacum 3 zile

VIDEO VIRAL | Un şofer din Olt a plecat cu pompa de carburant după el

ACTUALacum 4 zile

RAPORT COVID-19 | Număr mare de cazuri de coronavirus, raportat şi sâmbătă. 63 persoane au decedat

ACTUALacum 2 zile

Zeci de noi cazuri de Covid, în judeţul Dolj, în ultimele 24 de ore

ACTUALacum 3 zile

Focarul de COVID-19 de la Căminul de Bătrâni Slatina a ajuns la 120 de cazuri

ACTUALacum 2 zile

Avertizare Ro-Alert: În judeţul Dolj, rata de infectare a depăşit 1,5 la mia de locuitori

ACTUALacum 2 zile

Orban, soluţie pentru lipsa medicilor: “Să-i angajăm pe toţi care au luat rezidenţiatul”

ACTUALacum 2 zile

Cadre medicale, internate cu COVID-19 la Spitalul Caracal, îşi ajută colegii în tratarea pacienţilor infectaţi

ACTUALacum 2 zile

Cifrele zilei pentru COVID-19. În ce judeţe s-a depăşit rata de infectare de trei cazuri la mia de locuitori

ACTUALacum 3 zile

RAPORT COVID-19 | 3.920 cazuri, raportate duminică. Care este situaţia în fiecare judeţ

ACTUALacum 2 zile

Caracal şi Slatina, localităţile din judeţ cu cea mai mare rată de infectare cu COVID-19, la mia de locuitori

ACTUALacum 4 zile

FOTO. IMPACT frontal între două autoturisme, în Dolj

ACTUALacum 2 zile

LISTA actualizată cu şcolile din Olt care au trecut în SCENARIUL ROŞU

ACTUALacum 13 ore

PSD Dolj a definitivat listele candidaților pentru alegerile parlamentare

ACTUALacum 2 zile

FOTO. Percheziţii la contrabandiştii de ţigări din Dolj. Marfa era vândută chiar în Piaţa Centrală din Craiova

ACTUALacum 2 zile

Măsuri şi în alte patru comune din judeţul Dolj

ACTUALacum 4 zile

Copil de 4 ani rănit, după ce a fost lovit de o mașină în timp ce traversa strada

ACTUALacum 2 zile

Medic cardiolog din Craiova: “Purtaţi mască!”. Secţiile de Terapie Intensivă sunt pline

ACTUALacum 3 zile

Cea mai MARE amendă primită vreodată de un șofer în România. Care sunt motivele

LIFEacum 2 zile

Bucătăria Bunicii din Caracal şi-a deschis porţile

POLITICĂacum 2 zile

Un condamnat cu suspendare şi cu probleme de incompatibilitate deschide lista PNL Teleorman la Camera Deputaţilor

ACTUALacum 3 zile

FOTO. Două autoturisme şi o căruţă, implicate într-un accident rutier, în Dolj

ACTUALacum 2 zile

Şedinţă secretă la primul termen al procesului lui Gheorghe Dincă

ACTUALacum 21 de ore

CIFRELE ZILEI privind epidemia de coronavirus. Judeţele cu cea mai mare rată de incidenţă a îmbolnăvirilor

ACTUALacum 21 de ore

VIDEO. Cifă de beton, răsturnată la una din intrările în Slatina

Reporter24 TVacum 22 de ore

Emisiunea “Reporter 24” din 19 octombrie | Invitat – Gheorghe Manicea, primar Osica de Sus

ACTUALacum 3 zile

VIDEO VIRAL | Un şofer din Olt a plecat cu pompa de carburant după el

ACTUALacum 5 zile

VIDEO. Un reper al Slatinei, şters de pe faţa pământului. Ce va fi construit în locul fabricii Aluta

Reporter24 TVacum o săptămână

Emisiunea “Reporter 24” din 12 octombrie | Invitat – Florin Ciobanu, preşedinte ATF

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Înmormântare fără distanţare fizică şi cu ignorarea măsurilor anti-COVID. 30 de participanţi, amendaţi de poliţiştii din Craiova

ACTUALacum o săptămână

VIDEO: Romi la furat, pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Filmaţi cu drona

ACTUALacum 2 săptămâni

Accident GRAV, la intrarea în Slatina dinspre Craiova. Cel puţin o persoană a murit

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Imagini de la nunta oprită de mascaţi, la Slatina. Erau aşteptaţi Florin Salam şi Stana Izbaşa

POLITICĂacum 2 săptămâni

LIVE VIDEO. Liderii PSD Olt conferinţă de presă după victoria de la locale

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Locuinţă distrusă într-un incendiu, în judeţul Olt

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Percheziţii în Gorj şi Hunedoara, într-un dosar de evaziune fiscală cu material lemnos. Prejudiciul depăşeşte 300.000 lei

ACTUALacum 2 săptămâni

Accident GRAV la Brezoi, în Vâlcea. Un autocamion s-a răsturnat în râul Lotru, şoferul a murit

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 5 octombrie | Invitat – noul primar din Caracal, Ion Doldurea

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Incendiu VIOLENT de vegetaţie uscată şi stuf, la Piatra-Olt. Au ars zece hectare

POLITICĂacum 3 săptămâni

VIDEO. Un primar din Gorj a sărbătorit victoria în alegeri călare pe un cal

POLITICĂacum 3 săptămâni

VIDEO. Primarul din Deveselu, mort din cauza COVID-19, reales în funcţie

POLITICĂacum 3 săptămâni

VIDEO. Bătaie în secţia de votare. Un primar din Dolj s-a ales cu dosar penal

POLITICĂacum 3 săptămâni

Unde a votat secretarul general al PSD, Paul Stănescu

POLITICĂacum 4 săptămâni

VIDEO. Lia Olguţa Vasilescu, mesaj important

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Aţi văzut-o? I-a furat unui bărbat din Slatina adidaşii pe care îi avea la uscat

POLITICĂacum 4 săptămâni

FOTO&VIDEO. Preşedintele PNL Caracal, are coronavirus. Acum două zile, a fost campanie prin oraş, fără mască, alături de candidaţii partidului

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Incendiu VIOLENT la un depozit de deşeuri din Craiova

ACTUALacum o lună

VIDEO. Accident provocat de o şoferiţă beată, în Gorj. Trei persoane la spital

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.