Connect with us

LIFE

Astăzi se sărbătoreşte Drăgaica sau Sânzienele şi Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul

Publicat

în

Pe 24 iunie, în toate Bisericile Ortodoxe este prăznuită Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul. Este ultimul proroc al Vechiului Testament şi, totodată, cel care face legătura cu Noul Testament.

Biserica a închinat Sfântului Ioan Botezătorul şase sărbători: Zămislirea – 23 septembrie; Naşterea – 24 iunie; Soborul – 7 ianuarie; Tăierea capului – 29 august; Prima şi a doua aflare a capului – 24 februarie; A treia aflare a capului – 25 mai.

Sărbătoarea mai este cunoscută în popor și sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Potrivit creștinortodox.ro, citat de alba24.ro, Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia.

Elisabeta, mama să, era descendența a seminției lui Aaron. Nașterea prorocului Ioan s-a petrecut cu șase luni înaintea nașterii lui Iisus. Nașterea să a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la templu.

Pentru că nu va da crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia va rămâne mut până la punerea numelui fiului sau.

Despre o lungă perioada din viață Sfântului Ioan Botezătorul nu există informații.

Se cunoaște că s-a retras în pustiu, unde a dus o viață de aspre nevoințe, până în momentul în care a primit porunca să înceapă să predice.

Rolul lui Ioan nu a fost numai acela de a pregăti poporul pentru venirea lui Hristos, ci și acela de a-L descoperi lumii că Mesia și Fiul lui Dumnezeu.

Mesajul principal pe care îl transmitea Sfântul Ioan era „Pocăiți-va, că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”.

Cei care renunțau la păcate erau botezați în Iordan. Sfântul Ioan le atrăgea atenția celor care ascultau cuvântul sau că el botează cu apă spre pocăînță, dar va veni Mesia care va boteza cu Duh Sfânt, pregătind venirea Mântuitorului.

Acesta este și motivul pentru care Sfântul Ioan apare în unele icoane că înger cu aripi. Această reprezentare își are originea în profeția lui Maleahi, unde cel care pregătește calea Domnului este numit îngerul Domnului.

Ioan este nume iudaic – „Iohanan” prescurtare din Iehohanan și înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”.

Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – 24 iunie

Data de 24 iunie nu a fost fixată într-un mod întâmplător că zi a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Potrivit Sfintei Scripturi, zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul a avut loc după ce Zaharia, tatăl sau, a tamaiat în sfântul altar – loc în care numai arhiereul întră o singură dată pe an, în luna a șaptea, ziua a 10 a (cf. Levitic 16, 29).

Această luna din calendarul iudaic cuprindea o parte din septembrie și altă din octombrie. Având în vedere cele descoperite în Sfânta Scriptură, Sfinții Părinți au rânduit că ziua zămislirii Sfântului Ioan să fie pe 23 septembrie, iar ziua de 24 iunie că zi de naștere.

Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că după solstițiul de vara din 21 iunie, ziua începe să scadă și noaptea să crească.

De aici putem înțelege că Sfântul Ioan Botezătorul, persoană care reprezintă Legea Veche, se naște într-un timp când ziua se micșorează, că semn că Legea Vechiului Testament începe să apună pentru că vine Legea Harului, Legea lui Hristos.

Să nu uităm că Nașterea Mântuitorului este prăznuită pe 25 decembrie, după solstițiul de iarnă din 22 decembrie, când ziua începe să crească.

Ioan Botezătorul – „cel mai mare între cei născuți, cel mai mic în împărăția cerurilor”

Textul din evanghelia de la Matei 11, 11: „Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuți din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuși, cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el” (Matei 11, 11), este mărturisirea lui Hristos despre Ioan.

Nu există contradicție în cele afirmate de Hristos.

Că să înțelegem că Ioan Botezătorul este „cel mai mare între cei născuți din femei”, ne este de ajuns să știm că a săltat în pântecele maicii sale, în momentul în care Elisabeta se întâlnește cu Fecioara Maria atunci când această Îl purta în pântece pe Domnul.

A viețuit în pustie precum un înger, că L-a botezat pe Hristos la răul Iordan, etc. Iar că să înțelegem ce înseamnă cuvintele „cel mai mic în împărăția cerurilor este mai mare decât el”, ne vom opri asupra talcuirii pe care o dau Sfinții Părinți.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că „teologul cel mai înalt e mai mic decât cel de pe urmă dintre îngeri”. El face această afirmație pentru că rezumă „împărăția cerurilor” la lumea îngerilor, căci Împărăția cerurilor nu era încă deschisă oamenilor în vremea lui Ioan. Astfel, Sfântul Ioan este mai mic decât orice înger.

O altă talcuire a Sfântul Maxim Marturistorul este această: „Fiindcă se credea că Ioan a dobândit prin contemplație toată cunoștință îngăduită aici, cunoștință cea mai mică și cea mai de pe urmă în viață viitoare e mai mare decât cea de aici”.

De aici reiese că orice cunoaștere a lui Dumnezeu în această lume, este doar „în parte” sau „că în oglindă, în ghicitură”, pe când în lumea de dincolo, cunoașterea va fi „față către față”, „deplină”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (I Corinteni 13, 12).

Al treilea înțeles pe care îl oferă Sfântul Maxim Mărturisitorul este rezumat la cuvintele: „Cel ce stă pe treaptă cea mai de pe urmă în viețuirea evanghelică e mai mare că cel înălțat în treaptă Legii”. De aici reiese că Sfântul Ioan Botezătorul, neimpartasindu-se de harul revărsat la Cincizecime, neprimind „botezul cu Duh Sfânt și cu foc” este „mai mic decât cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu”.

Înțelesul duhovnicesc al îmbrăcămintei și hranei Sfântului Ioan Botezătorul

Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcât în haina din par de cămilă, încins cu o curea de piele și că se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică.

Cămilă poate simboliza atât curăția, cât și necurăția. Dacă în Vechiul Testament ea putea fi privită că un animal curat pentru că era rumegător, ea putea fi văzută și că necurată, dacă ținem seama că avea copită despicata. Dacă rămânem la prima semnificăție, cea de animal curat, cămilă simbolizează poporul ales, în timp ce necurăția prefigura neamurile păgâne.

Faptul că Ioan purta o haina din par de cămilă, simbolizează chemarea evreilor și a paganilor la Hristos.

Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifică prin încingerea cu ea, omorârea patimilor.

Cât privește hrană să, trebuie să știm că albinele și lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.

Moartea Sfântului Ioan Botezătorul

Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sărbătorirea zilei de naștere, a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei. În acea vreme, Sfântul Ioan era întemnițat în castelul lui Irod de la Maherus.

Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soția fratelui sau. În ura ei de moarte, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase și plăcuse oaspeților și îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului că răsplată.

Potrivit Tradiției, Sfântul Ioan a fost înmormântat în Samaria. Rufinus și Teodoret au afirmat că în vremea împăratului Iulian Apostatul, în anul 362, mormântul Sfântului Ioan a fost profanat și o parte din sfintele sale moaște au fost arse.

Restul sfintelor sale moaște au fost duse în Ierusalim și apoi în Alexandria. Despre capul acestuia, Nichifor și Simeon Metafrastul au mărturisit că a fost îngropat separat, în fortăreața Machaerus ori chiar în palatul lui Irod din Ierusalim. Astăzi, capul Sfântului este prezent la Roma.

Sărbătorile închinate Sfântului Ioan Botezătorul

Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a două aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului sau (25 mai).

Sânzienele- singura sărbătoare păgână admisă în calendarul ortodox

Tot în această zi se sărbătoresc „Sânzienele”, cea mai mare şi spectaculoasă sărbătoare păgână a anului şi singura admisă, chiar cu numele ei, în calendarul creştin-ortodox.

Ea marchează începutul verii, pentru că pe 21 iunie este solstiţiul de vară. Soarele se află pe boltă în cel mai înalt punct deasupra Ecuatorului, iar pe pământ este ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă.

Noaptea de Sânziene — cum este denumită în folclorul românesc — a devenit o serbare populară, cu caracter tradițional.

Pentru oamenii din mediu rural, această zi este foarte importantă pentru prognoza vremii.

În credința populară, se consideră că dacă plouă de Sf. Ioan Botezătorul (Sânziene) sau după, este de rău augur deoarece următoarele 40 de zile va ploua neîncetat, deci recolta de grâu, alune de pădure și salată va fi distrusă.

Din timpuri străvechi, semnul cercului a fost considerat de o importanță copleșitoare, crezându-se că el are forțe magice.

Inelele, coroanele, brățările, colierele, centurile, cununile, ghirlandele nu întâmplător au forma de cerc, ci pentru ca acest simbol magic să-i apere pe purtătorii lor de forțele răului, care nu pot să treacă peste această graniță imaginară fără sfârșit sau început, în filosofie el reprezentând nesfârșitul, infinitul.

 

Print Friendly, PDF & Email

LIFE

Festival mediteranean la Craiova. Dulciuri turcești și preparate din fructe de mare, pe velodromul din Parcul Romanescu

Publicat

în

Un nou festival mediteranean va fi organizat, în acest sfârșit de săptămână, la Craiova, oferta fiind una variată, după cum anunță organizatorii.

Evenimentul culinar dedicat fructelor de mare și dulciurilor turcești va avea loc pe velodromul din Parcul „Nicolae Romanescu”, în perioada 10-12 iulie.

„Pentru toți cei îndrăgostiți de bucătăria turcească, vă așteptăm pe data de 10, 11, 12 iulie în zona Velodrom din Parcul Romanescu pentru a descoperi arta culinară turcească. Vom aduce pentru voi: BAKLAVALE cât vezi cu ochii, renumitele plăcinte turcești (su boregi și gozleme) pe care le vom prepara în fata dumneavoastră; înmiresmata cafea turcească la nisip și cea mai iubita înghețată, unică în lume (MARAȘ DONDURMA). Și ca de fiecare dată vom aduce și ceva nou, unic în România,  SEKERPARE & BALBADEN”, spun cei care organizează evenimentul.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

LIFE

FILMELE ALINEI | Peter Rabbit – Ecranizarea celei mai bine vândute cărţi de poveşti din lume

Publicat

în

Povestea lui Peter Iepurașul este o carte pentru copii scrisă și ilustrată de Beatrix Potter sub forma unor scrisori trimise unui băietel în vârstă de 5 ani în anul 1893. Cartea a fost publicată prima dată în anul 1902.

De-a lungul timpului a fost tradusă în 36 de limbi și s-a vândut în 45 de milioane de exemplare.
Peter Rabbit este un film de animație digitală și continuă seria de peripeții ale iepurașului care caută mereu să se furișeze în grădina domnului McGregor, un bătrân morocănos care îi urăște pe iepurași.

Filmul pleacă de la seria de povești ale lui Beatrix Potter, folosește câteva detalii din carte, păstrează personajele, dar până la final creează un alt subiect și aduce în față și personaje noi care nu există în textele originale. În plus este relația dintre Bea, vecina iepurașilor și Thomas McGregor, nepotul domnului McGregor. În lupta lui pentru câștigarea grădinii, Peter nu este un iepuraș fricos și lipsit de apărare.

Ajunge să își însușească foarte multe aptitudini umane pe care le folosește în lupta dintre el și Thomas McGregor. Dar de la această transformare a lui într-un personaj dornic de răzbunare până la a pierde susținerea lui Bea este doar un pas.

Peter Rabbit este o comedie de familie cu replici bine plasate și cu o lecție pentru Peter la final la fel cum ne-a obișnuit și Beatrix Potter în cărțile ei.

Filmul poate fi văzut pe reţeau de streaming online Netflix.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Water Park Craiova dă startul relaxării și distracției. Când se redeschide complexul

Publicat

în

Water Park Craiova se redeschide, miercuri, începând cu ora 10.00, reprezentanții spațiului de agrement dând asigurări că cei care vor ajunge aici vor beneficia de cele mai bune condiții de relaxare. 

Autoritățile spun că au fost luate măsurile ce se impun în această perioadă și că totul se va derula respectând aceste reguli.

„Marele moment a sosit. Water Park Craiova se redeschide pentru publicul larg. Momentul se va petrece miercuri, 08 iulie, începând cu ora 10.00. Astfel, craiovenii vor putea să scape de zilele toride în cel mai mare parc de agrement din Oltenia, unde vor beneficia de cele mai bune condiții de relaxare și distracție”, anunță reprezentanții complexului acvatic.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate
Publicitate

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 55 de minute

Olt UPDATE: 13 cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore

ACTUALacum 2 ore

Fostul colonel SRI Daniel Dragomir, trimis în judecată în dosarul “Black Cube”

ACTUALacum 2 ore

Dosarul “10 august”, clasat. Ce spun pocurorii DIICOT

ACTUALacum 2 ore

Om de afaceri din Brazilia, reţinut în dosarul “Cocaina”

ADMINISTRAŢIEacum 2 ore

FOTO: Bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru regularizarea râului Jiu, la Târgu Jiu

ACTUALacum 3 ore

O filială CEC Bank din Slatina, închisă după ce trei angajaţi au fost confirmaţi cu COVID-19

ACTUALacum 3 ore

Lucrări de asfaltare între Slatina şi Piteşti. Traficul se desfăşoară alternativ

ACTUALacum 3 ore

Persoane suspecte de înşelăciune, spălare de bani şi falsuri, săltate de poliţişti. Percheziţii, în Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa şi Olt

POLITICĂacum 16 ore

Marcel Vela, cu elicopterul la o nuntă cu zeci de invitaţi

ACTUALacum 16 ore

Starea de alertă, prelungită. Asimptomaticii, internați 48 de ore

ACTUALacum 21 de ore

FOTO – Accident în Vâlcea, pe DN 7: Un autoturism a intrat frontal într-o autoutilitară

ACTUALacum 21 de ore

Maşinile de tonaj nu mai pot circula pe Valea Oltului, începând de vineri

ADMINISTRAŢIEacum 22 de ore

Drumul care leagă Doljul de Mehedinţi, reabilitat cu fonduri europene. A fost semnat contractul de execuţie

ACTUALacum 22 de ore

Moldovan (MS): “Nu a existat niciodată intenţia de a lua măsuri excesive”

POLITICĂacum 24 de ore

Iniţiativa “Fără penali în funcţii publice”, adoptată de Camera Deputaţilor

ACTUALacum o zi

Un nou deces din cauza coronavirusului, în Olt

ACTUALacum o zi

EXPLOZIE de cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore: Peste 630 de noi infectări

ACTUALacum o zi

Şase bărbaţi din Teleorman, reţinuţi după o bătaie în stradă

ANUNȚURIacum o zi

ANUNŢ  DE  LICITAŢIE

ACTUALacum o zi

Raed Arafat, ameninţat cu moartea. Mesaj şocant, postat pe Facebook

POLITICĂacum o zi

Ciolacu şi Stănescu descind în Teleorman, după ce mai mulţi primari au plecat din PSD la PNL

POLITICĂacum o zi

USR PLUS îşi lansează candidaţii la Primăria Craiova şi CJ Dolj

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Viceprimar din Olt, găsit incompatibil de ANI

ACTUALacum o zi

Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Râmnicu Vâlcea, extinsă din cauza creşterii numărului de cazuri COVID-19

ACTUALacum 3 zile

VIDEO: Prinsă de soț cu amantul în pat. Barbatul a luat-o la fugă gol pușcă pe străzile din Craiova

ACTUALacum 21 de ore

Maşinile de tonaj nu mai pot circula pe Valea Oltului, începând de vineri

ACTUALacum 3 zile

Om de afaceri din Dolj, dispărut în Dunăre. Este căutat cu scafandrii

ACTUALacum 2 zile

FOTO: Omul de afaceri din Dolj dispărut în Dunăre, găsit înecat

ACTUALacum 2 zile

CRIMĂ în Olt. I-a dat cu parul în cap, pe la spate

ACTUALacum 2 zile

Creşte focarul de coronavirus de la IPJ Olt. Încă cinci poliţişti de la SICE, testaţi pozitiv

ACTUALacum 2 zile

Bărbat bătut de o tânără, pe o terasă din Târgu Jiu. I-a spart un pahar în cap

ACTUALacum 3 zile

Un şofer din Olt fără permis a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz şi a acroşat un poliţist

ACTUALacum 4 zile

VIDEO | Terasele din centrul Craiovei, verificate. Amenzi aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind coronavirusul

ACTUALacum 3 zile

Botez cu 100 de persoane, într-un oraş din Gorj. Poliţiştii au dat amenzi

ACTUALacum 2 zile

Coronavirus la PNL Olt: Secretarul general, testat pozitiv

ACTUALacum 3 zile

FOTO. Restaurante din Olt, cu activitate în spaţiu închis. Poliţiştii au aplicat amenzi

ACTUALacum 2 zile

Focar de coronavirus la un azil de bătrâni din Vâlcea, 74 de cazuri confirmate

ACTUALacum 2 zile

Precheziţii în Dolj şi alte cinci judeţe, într-un dosar privind achiziţia de mărfuri prin firme fantomă. Prejudiciu uriaş

ADMINISTRAŢIEacum 2 zile

Reabilitarea Casei Hagiescu-Mirişte din Caracal, aproape de start

ACTUALacum 16 ore

Starea de alertă, prelungită. Asimptomaticii, internați 48 de ore

ACTUALacum 3 zile

Prefectul de Olt, confirmat cu noul coronavirus

ACTUALacum 3 zile

Teleorman: Cioban cu turma pe un drum naţional, spulberat de o maşină. Tânărul a murit pe loc

ACTUALacum 21 de ore

FOTO – Accident în Vâlcea, pe DN 7: Un autoturism a intrat frontal într-o autoutilitară

ACTUALacum 2 zile

Încă un caz de COVID-19, în focarul de la Prefectura Olt: Şefa Cancelariei, testată pozitiv

ACTUALacum o zi

Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Râmnicu Vâlcea, extinsă din cauza creşterii numărului de cazuri COVID-19

ACTUALacum 3 zile

Scrisoare-protest a medicilor nemulțumiți de legea carantinării și izolării. „Măsuri abuzive, îndreptate împotriva corpului medical”

ACTUALacum 2 zile

Coronavirus în Olt: 17 cazuri noi de coronavirus şi un deces

ACTUALacum 2 zile

Accident la Alexandria: O femeie şi copilul său de doi ani, loviţi de autoturismul condus de un adolescent fără permis

ACTUALacum 16 ore

Starea de alertă, prelungită. Asimptomaticii, internați 48 de ore

ACTUALacum 3 zile

VIDEO: Prinsă de soț cu amantul în pat. Barbatul a luat-o la fugă gol pușcă pe străzile din Craiova

ACTUALacum 5 zile

VIDEO. Un autoturism a luat foc, în mers, pe un drum din Olt. Maşina a ars în întregime

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Incendiu de mirişti şi vegetaţie uscată, în Brebeni

ACTUALacum o săptămână

Zeci de percheziții într-un dosar de obținere ilegală a unor permise de conducere

LIFEacum o săptămână

FILMELE ALINEI | Peter Rabbit – Ecranizarea celei mai bine vândute cărţi de poveşti din lume

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Grav accident de circulaţie, pe DN 6, în judeţul Teleorman. Un autoturism a intrat într-un TIR

Reporter24 TVacum o săptămână

Emisiunea “Reporter 24” din 6 iulie – invitat, Adrian Chesnoiu, city-manager Caracal, despre rezolvarea problemei maidanezilor

ACTUALacum o săptămână

“Gangsterii de pe Riviera Maya”, interlopii din Craiova care au pus pe jar FBI-ul

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Microbuz cu români, răsturnat pe o autostradă din Ungaria. O femeie a murit

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. O bătrână din Olt a ajuns la spital cu arsuri grave la nivelul feţei, în urma unui incendiu

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Un bărbat s-a răsturnat cu tractorul, în Teleorman. A fost chemat elicopterul SMURD

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Transfăgărăşanul, redeschis circulaţiei rutiere

POLITICĂacum 2 săptămâni

Premierul Orban, la Slatina. Inspectează şantierul Drumului Expres cu miniştrii Transporturilor şi Economiei

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Copil de zece ani, salvat de la înec din râul Olt

ACTUALacum 2 săptămâni

Mașina unui polițist de frontieră, INCENDIATĂ cu un cocktail ”Molotov”

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Autoturism de teren, căzut într-un lac de acumulare din Vâlcea după ce a fost lăsat neasigurat

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din izolare, episod final – concluzii despre români și COVID

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO: Trei autobuze incendiate într-o autogară privată

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO şocant: Un bărbat şi doi copii, călcaţi de maşină, în parcarea unui complex rezidenţial

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Dincă a declarat în instanţă că nu şi-a dat acordul pentru vânzarea maşinilor. Tribunalul Olt a rămas în pronunţare

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24”, din izolare #10 – invitat, Radu Voinea, despre turism şi criza COVID-19

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Dincă, adus la Tribunalul Olt. Familia Luizei contestă vânzarea maşinilor criminalului din Caracal

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Accident pe un drum judeţean din Dolj. Un bărbat a fost spitalizat

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.