< Liber la tuns. Cum a fost trăit momentul redeschiderii frizeriilor, la Slatina - REPORTER24
Connect with us

LIFE

Liber la tuns. Cum a fost trăit momentul redeschiderii frizeriilor, la Slatina

Publicat

în

Primele frizerii din Slatina s-au deschis, iar vineri dimineaţa au avut şi primii clienţi. Saloanele trebuie să respecte mai multe reguli de igienă şi de distanţare socială şi să dezinfecteze postul de lucru, după fiecare client.

Alex Curt, proprietarul unuia dintre cele mai populare barbershop-uri din Slatina, spune că telefonul pentru programări a început să spune, imediat după anunţul preşedintelui Klaus Iohannis că saloanele şi frizeriile se vor deschide începând cu 15 mai.

El mai povesteşte că sunt deja programări făcute din oră în oră, pentru următoarele două săptămâni.

„După declarația președintelui Iohannis că se deschid saloanele, au început telefoanele. Ne-au sunat foarte mulți clienți noi și cu greu am reușit să-i strecurăm printre programări pe cei care se tund de obicei la noi. Deja am început de la ora 8 și avem programări din oră în oră. Cel puțin următoarele două săptămâni vom fi foarte ocupați”, a declarat Curt.

Pentru a putea redeschide, frizerii au luat măsuri suplimentare de protecţie. Poartă ochelari şi măşti de protecţie, iar scaunele din salon au fost repoziţionate astfel încât distanţa dintre clienţi să fie de peste doi metri. Totodată, s-a instalat un covor pentru dezinfectare, la intrarea în locaţie, iar clienţilor li se măsoară temperatura.

„Le-am acordat mai mult timp, am mutat scaunele la o distanță de peste doi metri. După ce pleacă clientul, dezinfectăm postul de lucru, iar următorul așteaptă afară. La intrare avem un preș de dezinfectare, iar clientului i se ia temperatura”, a mai declarat Alex Curt.

Oamenii au resimţit din plin lipsa serviciilor de frizerie, iar telefonul lui Alex Curt a sunat într-una, pe toată perioada stării de urgenţă.

„Lumea a sunat în fiecare zi, după ce ni s-a suspendat activitatea Oamenii au venit chiar la salon ca să se convingă că este închis”, a mai spus Curt.

Print Friendly, PDF & Email

LIFE

FOTO. Zidurile fostului Cazino din Slatina se descoperă în fiecare zi

Publicat

în

Săpăturile efecutate în apropierea bisericii Sfânta Treime din Slatina, aflată într-un proces de reabilitare cu fonduri europene, dezvăluie în fiecare zi mai mult din zidurile fostului Cazino care funcţiona în municipiul de pe malul Oltului.

Lucrările sunt susţinute de Episcopia Slatinei şi Romanaţilor.

„Lucrările de identificare a conturului fundațiilor Cazinoului de lângă biserica Sfânta Treime continuă cu binecuvântarea si implicarea directă a PS Sebastian, Episcopul Slatinei si Romanatilor: asigurarea forței de muncă, susținerea lucrărilor de conservare şi de protejare a structurilor din zidărie, degajarea materialelor rezultate din săpătură”, precizează istoricul Aurelia Grosu.

Timp de 86 de ani (1880-1966), Cazinoul, situat pe la mijlocul străzii Lipscani, în fața Bisericii Sfânta Treime, a făcut parte din viața orașului.

Era o clădire frumoasă, în stil neoclasic și a rămas în istoria locului prin remarcabila amprentă culturală. Astfel, în anul 1888, elevii de la gimnaziul „Radu Greceau”, sub îndrumarea profesorilor Iuliu Moisil și Auguste Saint Andre, joacă în limba franceză o piesă de Racine, din fondurile strânse cumpărându-se  cărți pentru biblioteca liceului.

Secția „Oltul” a Ligii pentru unitatea culturală a românilor a organizat la Cazinou numeroase activități pentru sprijinirea mișcării de eliberare națională a românilor din provinciile aflate sub stăpâniri străine, pregătindu-se terenul pentru Marea Unire. Un afiș ne arată că la 28 februarie 1893, are loc premiera piesei de teatru dedicată dr. Vasile Lucaciu, lider memorandist întemnițat la Szeged, scrisă de actorul slătinean Emil Nicolau și jucată de  trupa de actori slătineni a „Societății Dramatice Burienescu”.

La parter s-a amenajat în anii 1910-1920 o elegantă berărie, celebră în epocă.

În anii 1950 aici au susținut spectacole Maria Lătărețu, Ioana Radu, Ion Luican, Mircea Crișan, alături de trupe de balet și de revistă, precum și reprezentații ale actorilor amatori din Slatina ori serbări școlare.

O parte din veniturile Cazinoului erau donate Bisericii Sfânta Treime pentru întreținerea acesteia.

Cazinoul este demolat în anul 1966, iar stradela care pornește din Lipscani și coboară în actuala stradă Mihail Kogălniceanu, a fost denumită Cazinoului, păstrându-i-se, astfel, amintirea.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Dansatoarea Emy face anchete epidemiologice la DSP Bucureşti. Cum a fost angajată

Publicat

în

Maria Emylia Florescu, cunoscută pentru apariţiile sale ca dansatoare alături de mai mulţi manelişti, are studii în managementul turistic, la o universitate privată, dar asta nu a oprit-o să candideze şi să fie angajată la Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.

Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) de pe întreg teritoriul se confruntă în ultima perioadă cu o avalanşă de cazuri de COVID, iar personalul este insuficient pentru a face faţă şi a se descurca în cazul anchetelor epidemiologice. Printre DSP-urile care au primit undă verde să facă angajări s-a numărat şi DSP Bucureşti.

Potrivit B1.ro, citat de adevărul.ro, instituţia a permis depunerea dosarelor în doar 48 de ore, astfel că doar cei care ştiau de existenţa acestor posturi vacante puteau să aplice atât de repede. Iar printre ei s-a numărat dansatoarea Maria Emylia Florescu, cunoscută cu numele de scenă Emy. Chiar dacă în anunţul de angajare se specifica faptul că toţi candidaţii pentru funcţia de inspector trebuie să aibă diplomă de licenţă în domeniul economic, juridic sau tehnic, tânăra a fost acceptată, deşi ea este absolvent de management turistic la o universitate privată.

Conform sursei citate, Maria Emylia Florescu a obţinut punctajul de 93,33 la interviul pentru ocuparea postului, chiar mai mult decât un medic stomatolog şi unul de medicină generală.

Reacţia DSP Bucureşti În urma unor comentarii apărute în spaţiul public, care criticau DSP Bucureşti pentru angajarea unei dansatoare de manele, instituţia a facut mai multe precizări.

„Pentru acoperirea deficitului de personal existent, în raport cu situaţia epidemiologică actuală şi rolul pe care DSPMB îl are în gestionarea situaţiei de criză în Municipiul Bucureşti, în data de 6 noiembrie 2020 au fost publicate pentru ocupare fără concurs un număr de 12 posturi vacante (…).

Posturile publicate în vederea ocupării fără concurs au fost ocupate în proporţie de 67%, fiind încheiate contracte individuale de muncă pe perioadă determinată, respectiv cu o durată de cel mult 30 de zile de la data încetării stării de alertă. Potrivit Art. 5 din metodologia de ocupare a posturilor fără concurs, menţionată mai sus, termenul de depunere al dosarelor este de 2 zile lucrătoare de la data publicării anunţului.

Postul de inspector de specialitate debutant publicat în vederea ocupării fără concurs, pentru care a candidat şi Dna. Florescu Maria Emylia, este un post vacant ce face parte din schema de personal a Serviciului Administrativ şi Mentenanţă, respectiv un post de debutant în profesie pentru care nu este necesară experienţă în specialitatea şi ale cărui condiţii specifice de ocupare le îndeplineşte orice absolvent de studii superioare, din specialităţile enumerate în anunţ.

Activitatea desfăşurată de angajaţii din Serviciului Administrativ şi Mentenanţă nu are legătură cu activitatea medicală sau de specialitate a Direcţiei de Sănătate Publică. Totodată, precizăm faptul că Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti nu a încheiat un contract individual de muncă cu Dna. Florescu Maria Emylia, prin urmare acesta nu este angajata Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.”, se arată în comunicatul Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti.

Tânără nu se află la prima încercare de a ocupa o funcţie la stat. În urmă cu patru ani, Emy a aplicat pentru un post de asistent la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului- Direcţia economică, însă a obţinut doar nota 2,50 şi a fost respinsă.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ADMINISTRAŢIE

Wi-Fi gratuit, în Centrul Vechi din Craiova

Publicat

în

Persoanele care trec prin Centrul Vechi al Băniei beneficiază, de săptămâna trecută, de acces gratuit la internet. 

Locuitorii orașului, dar și persoanele care sunt în tranzit, se pot conecta la internet gratuit și fără parolă în zona Centrului istoric al municipiului Craiova. Tot ce trebuie să facă aceștia este să identifice rețeaua ”WiFi4EU”, după care să apese butonul ”Conectează-mă”.

“Municipiul Craiova a încheiat cu Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA), acționând în temeiul delegării din partea Comisiei Europene, ACORDUL DE GRANT prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei nr. INEA/CEF/WiFi4EU/2-2019/225009-040202, pentru implementarea locală a acțiunii “WiFi4EU Promovarea conectivității la internet în comunitățile locale””, se arată într-un comunicat remis de Primăria Craiova.

Inițiativa WiFi4EU promovează accesul gratuit la Wi-Fi în spațiile publice și este o schemă de sprijin prin intermediul căreia municipalitatea a fost selectată pentru a obține un cupon valoric de 15.000 euro pentru instalarea de echipamente Wi-Fi în spații publice interioare sau exterioare de pe teritoriul municipiului Craiova unde nu există conectivitate Wi-Fi gratuită.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 17 minute

COVID UPDATE | 7.753 cazuri noi şi 196 decese. RAPORTUL din fiecare judeţ

ACTUALacum 29 de minute

Bărbat din Teleorman, reţinut după ce şi-a bătut concubina şi a încălcat ordinul de protecţie

ACTUALacum 36 de minute

Percheziții într-o comună din județul Dolj la persoane cercetate pentru furturi din locuință

ACTUALacum 48 de minute

Bani din bugetul județean pentru echipamente și materiale necesare Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova

ACTUALacum 2 ore

Aproape un milion de doze de vaccin gripal vor ajunge la medicii de familie

ACTUALacum 2 ore

Demisii în cadrul Consiliului Județean Dolj. Patru consilieri au renunțat la mandate

ACTUALacum 2 ore

Situație Covid județul Dolj: 82 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

ECONOMIEacum 3 ore

Alro şi-a extins pe încă trei ani un împrumut de 150 milioane dolari

POLITICĂacum 3 ore

FOTO. Primarul Emil Moţ şi candidaţii PSD Olt la Parlament, întâlnire cu slătinenii din cartierul Steaua

ACTUALacum 3 ore

Un tânăr din Olt, rănit într-un accident rutier, între Cluj şi Sălaj

ACTUALacum 3 ore

Mall-urile anunță restricții de sărbători din cauza pandemiei de coronavirus

POLITICĂacum 3 ore

Şeful PNL Olt, Liviu Voiculescu, are coronavirus

ACTUALacum 4 ore

Agenţia Medicamentului a interzis vânzarea către populaţie a testelor rapide pentru COVID-19

POLITICĂacum 4 ore

Calendarele creştin-ortodoxe distribuite în campanie de Pro România sunt false şi cu greşeli

ADMINISTRAŢIEacum 4 ore

FOTO. Cel mai lung drum judeţean din Olt, modernizat cu fonduri europene. S-a turnat primul strat de asfalt

ACTUALacum 4 ore

Serviciile medicale paraclinice pot fi acordate oriunde în țară în baza biletului de trimitere

ACTUALacum 4 ore

Mihail Genoiu: „Adevărata bătălie se dă pe fonduri europene”

ACTUALacum 4 ore

Polițist tăiat cu un cuțit, într-un cartier din Craiova. Intervenise la un scandal provocat de mai multe persoane

ACTUALacum 4 ore

Vâlcea: Trafic restricţionat pe DN 7, în zona localităţii Călimăneşti

ACTUALacum 21 de ore

Grupare specializată în trafic de persoane și spălare de bani, destructurat de DIICOT Craiova

ACTUALacum 22 de ore

Mașini căutate de către autoritățile din Franța și Italia, descoperite în România

ACTUALacum 23 de ore

Alegeri parlamentare 2020. Cum se va desfăşura votul în localităţile carantinate

ACTUALacum 23 de ore

Tablete și laptopuri pentru mii de elevi din Târgu Jiu. Proiect în valoare de aproximativ 4 milioane de euro

ACTUALacum o zi

Peste 4.200 cazuri noi de coronavirus şi 130 decese | RAPORT pe judeţe

ACTUALacum 3 zile

Patronul unui lanț de farmacii din Târgu Jiu a sfârșit într-un accident rutier

ACTUALacum 3 zile

A decedat și cel de-al doilea șofer care a fost implicat în accidentul din județul Gorj. Acesta ar fi fost vinovat de producerea tragediei

ACTUALacum 3 zile

Un renumit profesor din Caracal, răpus de Covid. A predat Limba și literatura română la Școala „Gheorghe Magheru”

Fără categorieacum 3 zile

FOTO | Accident cu trei victime între Osica de Sus și Fălcoiu

ACTUALacum 4 zile

Cel mai cunoscut medic de pe frontul anti-Covid-19, condamnat la închisoare

ACTUALacum 4 zile

Primul bolnav de COVID-19, transferat în străinătate

ACTUALacum 4 zile

Primăria Slatina îşi poate testa angajaţii pentru COVID-19. A primit o donaţie de 2.000 de teste rapide

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

40 de containere pentru colectarea selectivă a gunoiului, la Caracal

ACTUALacum 4 zile

VIDEO. Un autoturism aflat în mers a luat foc, pe o stradă din Slatina

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Primăria Caracal face angajări pentru Spitalul Municipal. Ce posturi se caută

LIFEacum 4 zile

FOTO. Zidurile fostului Cazino din Slatina se descoperă în fiecare zi

ACTUALacum 3 zile

Lia Olguța Vasilescu, replică pentru cei care critică ideea organizării târgului de Crăciun: „Și la Viena se face. Cu aceleași restricții precum cele impuse și de noi la Craiova”

ACTUALacum 3 zile

Două județe din Oltenia, sub avertizare Cod galben de ninsori și vânt puternic

ACTUALacum o zi

10 autoturisme implicate într-un accident pe Autostrada Bucureşti-Piteşti. Şase persoane au fost rănite

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Primăria Slatina, investiţie pe opt străzi din municipiu. Se intervine la nivelul carosabilului şi trotuarelor

ACTUALacum 3 zile

Testele rapide pentru Covid, scoase din farmacii. Ce decizie a fost luată în privința comercializării lor

ACTUALacum o zi

Medicul Valeriu Gheorghiță: „Vor fi înființate caravane pentru vaccinarea anti-Covid a persoanelor greu deplasabile”

ACTUALacum 3 zile

CIFRELE ZILEI | 9.685 de cazuri noi de coronavirus și 160 de decese. Situația în fiecare județ

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Ion Doldurea: „Vrem să aflăm de la cetăţeni cum văd ei partea de mobilitate urbană şi, mai ales, partea de strategie privind dezvoltarea municipiului”

ACTUALacum 2 zile

BREAKING | 5.837 de cazuri noi de Covid și 131 de decese, în ultimele 24 de ore. Raport pe județe

ACTUALacum 2 zile

Medicul Emilian Imbre: „Atenţie, ATI-ul nu te poate salva! E bine să nu ajungi acolo. Trebuie să ai noroc să beneficiezi de medicaţie şi oxigen”

ACTUALacum o zi

Fost agent de poliție din Dolj, condamnat definitiv, cu executare, pentru luare de mită

ACTUALacum 4 zile

Proxenet din Gorj, reţinut pe aeroport de procurorii DIICOT. Voia să fugă în Dubai

ACTUALacum 3 zile

A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic mare

ACTUALacum 4 zile

VIDEO. Un autoturism aflat în mers a luat foc, pe o stradă din Slatina

ACTUALacum 5 zile

VIDEO. GRAV accident rutier, pe Defileul Jiului: Două maşini implicate, trei victime

ADMINISTRAŢIEacum o săptămână

VIDEO. Cum arată şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti, în zona noului pod peste Olt

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. INCENDIU la Terapie Intensivă. 7 oameni AU MURIT

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Profesor filmat când accesa site-uri cu prostituate, în timpul cursului online

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO: Un şofer băut a doborât un semn de circulaţie în Slatina

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Alex Bodi, reţinut de DIICOT. De ce este acuzat fostul soţ al Biancăi Drăguşanu

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Percheziţii în Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea şi alte patru judeţe, într-un dosar de proxenetism şi trafic de persoane

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Înmormântare cu manele, la Drăgăneşti-Olt. Poliţiştii au aplicat amenzi

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Comerciant din Piaţa Zahana din Slatina: “Mergeţi la Bucureşti şi-l luaţi de gât pe cel care a dat această lege!”. Scoşi din Piaţă, oamenii au luat cu asalt Prefectura

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Grav accident rutier, în Teleorman. Căruţă izbită de un autoturism, un bărbat prins sub atelaj

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

#AnalizaDinGrădină, un demers jurnalistic Reporter 24 | Episodul 1

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Iohannis, la şedinţa Guvernului: Toate școlile online. Restricționare circulație noaptea. Închiderea magazinelor dupa 21. Masca obligatorie peste tot în ţară. Târguri și piețe inchise

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Noi imagini de pe şantierul Tronsonului 2 al Drumului Expres. Cum arată podul peste DJ 653

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 2 noiembrie | Invitat – şeful IPJ Olt, Mihai Mihalache

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Patru persoane rănite într-un accident rutier cu două maşini, petrecut noaptea trecută la Slatina. Un bărbat a rămas încarcerat, în urma impactului

POLITICĂacum 3 săptămâni

VIDEO. Primarul din Potcoava a depus jurământul online, fiind izolat la domiciliu după ce a fost confirmat cu COVID-19

ACTUALacum 4 săptămâni

FOTO | Mai multe persoane rănite într-un accident rutier, în Balş

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Vicele de la Protecţia Consumatorului, chef în pandemie, într-o comună din Gorj. Au participat oameni de afaceri din Olt şi Dolj

ACTUALacum o lună

VIDEO-EXPERIMENT| Poliţist depistat cu alcoolemie, după ce s-a dezinfectat cu spirt

ACTUALacum o lună

Mascaţi au descins în Teleorman, la înmormântarea unui bărbat cu COVID-19

ACTUALacum o lună

VIDEO. Se asfaltează pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Primul strat, în zona Balş

ACTUALacum o lună

VIDEO. INCENDIU devastator, într-o comună din Olt

ACTUALacum o lună

VIDEO. Cifă de beton, răsturnată la una din intrările în Slatina

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.