Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Guvernul cere primăriilor doar montarea dispozitivelor de dezinfectare. Primarul Moţ explică de ce a decis să le şi achiziţioneze

Publicat

în

După ce a reuşit să achiziţioneze 1.400 de dispozitive pentru dezinfectare şi substanţele aferente, la doar o zi după emiterea ordonanţei militare, în ciuda dificultăţilor întâmpinate, primarul Slatinei, Emil Moţ, cere Guvernului să schimbe Legea achiziţiilor publice, pe perioada stării de urgenţă.

Emil Moţ a arătat că Guvernul României a pus încă o povară în spatele administraţiilor publice locale, o dată cu prevederile acestei ordonanţe.

„Am avut o ordonanţă militară, Guvernul României a aruncat în sarcina primarilor şi a primăriilor să montăm la fiecare scară de bloc aceste dispensere. Ne-a dat o zi la dispoziţi. Unii dintre noi, primarii, am reuşit să ne organizăm şi să achiziţionăm dispenserele şi dezinfectantul necesar”, a declarat primarul.

El a explicat că municipalitatea slătineană a decis să achiziţioneze aceste dispozitive de dezinfectare, deşi ordonanţa prevede că autorităţile locale asigură doar montarea lor.

„În ordonanţă, domnul ministru Vela spune că trebuie să asigurăm montarea. Noi n-am mai aşteptat şi le-am şi achiziţionat. Să ştiţi, domnule ministru Vela, că slătinenii şi  noi, la primărie, încă mai aşteptăm să ne trimiteţi dispenserele. Nu cred că vor veni vreodată de la dumneavoastră aşa că noi le-am achiziţionat şi le vom monta în continuare”, a mai spus Moţ.

Primarul Slatinei cere Guvernului să schimbe Legea achiziţiilor publice astfel încât achiziţia de materiale pentru protecţia populaţiei, în perioada pandemiei, să se facă mai lesne.

„Am o mare rugăminte la tot ce înseamnă Guvernul României: să schimbe Legea achiziţiilor publice pe perioada stării de urgenţă pentrut tot ce înseamnă aceste materiale de protecţie pentru populaţie. Am înţeles, luăm un pic din povara care este în spatele acestui guvern, dar avem rugămintea să ne ajute şi ei pe noi”, a conchis Emil Moţ.

400.000 lei este suma pe care municipalitatea slătineană a plătit-o pentru cele 1.400 de dispozitive şi soluţii dezinfectante.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Încep lucrările de modernizare a drumului Craiova-Cetate. Investiție în valoare de 50 de milioane de euro

Publicat

în

Ordinele de începere a lucrărilor de modernizare pentru ambele tronsoane ale drumului județean 552 Craiova – Cetate au fost emise, anunțul fiind făcut, marți, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.  

Inițial, investiția a fost estimată la 37 de milioane de euro, după care, în urma unei reevaluări, s-a ajuns la suma de 50 de milioane de euro.

„Astăzi, marcăm începutul efectiv al unui proiect pe care ni l-am dorit foarte mult, un proiect care a fost deosebit de solicitat și la care s-a muncit ani întregi. Pentru a avea o viziune de ansamblu asupra dimensiunilor acestui demers, să amintim faptul că doar cererea de finanțare a avut 3.600 de pagini, iar contractele și anexele acestora au numărat peste 4.000 de pagini.

S-a întâmplat ca acest demers să fie unul dintre cele mai dificile și pentru că, la un moment dat, am fost puși în situația de a decide dacă mai avem posibilitatea să îl ducem la bun sfârșit. Aceasta a fost în contextul în care s-a constatat că, de la 37 de milioane de euro – suma la care fuseseră inițial estimate lucrările –, s-a ajuns, în urma unei reevaluări, la aproape 50 de milioane de euro. Diferența aceasta nu putea fi acoperită nici din fonduri ale Guvernului României, nici din finanțări europene, fiind astfel necesar să contractăm un împrumut de 14 milioane de euro” a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.

Șeful județului Dolj a mai spus că acest drum este unul dintre cele mai lungi din cele 46 pe care le deține CJ Dolj în rețeaua județeană de infrastructură rutieră.

Vicepreședintele CJ Dolj, Cosmin Vasile a subliniat și el faptul că acest proiect este cel mai important program de infrastructură rutieră.

„Vorbim, fără îndoială, despre cel mai important proiect de infrastructură rutieră al instituției noastre, deoarece are și valoarea cea mai mare, iar acest drum, în lungime de peste 67 de kilometri, traversează 7 comune. Din acest punct de vedere, dorim să le mulțumim primarilor, care au fost foarte receptivi și deschiși colaborării, pentru a duce la bun sfârșit demersul.

În egală măsură, cred că modernizarea DJ 552 constituie proiectul cu cele mai multe elemente novatoare și cu cel mai mare grad de complexitate: cu sisteme fotovoltaice care alimentează ledurile indicatoarelor rutiere, piste pentru biciclete care se întind pe zeci de kilometri, stații de autobuz și parcări, cu cel mai mare număr de poduri și podețe – aproximativ 40, incluzând podul peste râul Jiu, la ieșirea din Craiova”, a menționat Cosmin Vasile.

Lucrările de modernizare a primului tronson al DJ 552 Craiova – Cetate (cuprins între km 4+200 și km 31+850) vor fi realizate de asocierea formată din SC Domarcons SRL și SC Erpia SA, contractul fiind atribuit la o valoare de 99.988.882,75 lei, inclusiv TVA.

Cel de-al doilea tronson (cuprins între km 31+850 și km 71+771) va fi modernizat de asocierea Strade Bauunternehmung SRL – SC Condor Păduraru SRL – Hydrostroy AD, care și-a adjudecat contractul cu o ofertă de 99.382.303,21 lei, inclusiv TVA.

Termenul prevăzut pentru realizarea lucrărilor este de 14 luni, în ambele cazuri.

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ADMINISTRAŢIE

Fostul director general AFIR, numit city-manager al Caracalului: “Administrarea treburilor orașului nu trebuie să fie exclusiv apanajul funcționarilor publici”

Publicat

în

Fostul director general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu, este noul admnistrator public al municipiului Caracal.

Chesnoiu a declarat că s-a suspendat din funcţia de şef al AFIR, făcând alegerea să se implice activ în viaţa comunităţii caracalene. El a adăugat că a acceptat această funcţie şi în urma unei discuţii pe care a avut-o cu preşedintele PSD Caracal, Marian Doldurea.

„Am decis să mă suspend activitatea de director general al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pentru a mă alătura echipei Primăriei Caracal în funcția de Administrator Public al orașului (City Manager). Decizia mea a fost determinată de analizele constructive făcute cu domnul Marian Doldurea, pe care îl respect și a cărui prezență activă în viața comunității noastre este o garanție pentru mine că în Caracal se dorește o schimbare reală și în bine. Îmi doresc să trăiesc într-o comunitate activă, în care să primeze respectul pentru semeni, buna credință și încrederea în oamenii de lângă noi”, a declarat Chesnoiu.

Noul administrator public a ţinut să precizeze că este „omul faptelor, nu al vorbelor”.

„Ca city-manager primul meu gând este legat de deschiderea instituțiilor publice spre cetățean. Administrarea treburilor orașului nu trebuie să fie exclusiv apanajul funcționarilor publici. De aceea eu promovez ideea de parteneriat cu comunitatea, în care întâlnirile periodice cu cetățenii, pentru dezbaterea și identificarea de soluții la problemele noastre, ale tuturor, să devină o realitate și nu un deziderat. Împreună cu concetățenii noștri putem să administrăm mai bine orașul, și nu oricum, ci cu  respect și în interesul lor. Sunt omul faptelor, nu al vorbelor!”, a afirmat Adrian Chesnoiu.

Spitalul Caracal, siguranţa cetăţeanului, salubrizarea sau problema câinilor fără stăpâni se numără printre priorităţile noului administrator public.

„Am în minte câteva priorități: unele țin de evenimente imediate precum desfășurarea în condiții de siguranță a examenelor de finalizare a clasei a VIII-a și a XII-a dar și îmbunătățirea serviciilor oferite de Spitalul Municipal Caracal, mai ales în perioada în care funcționează ca spital suport pentru Covid 19. Altele sunt legate de: siguranța cetățeanului, creșterea calității vieții locuitorilor orașului nostru, reabilitarea spațiilor publice, salubrizarea, eficientizarea folosirii banului public, problema câinilor fără stăpâni, extinderea infrastructurii de apă, canal, reabilitarea străzilor. Proiectele pe care le gândesc doresc să le discut cu cetățenii, prin reprezentanții lor, astfel încât ele să răspundă nevoilor reale ale caracalenilor”, a mai declarat Chesnoiu.

Adrian Chesnoiu militează pentru un act administrativ în partneriat cu cetăţeanul.

„În toată activitatea mea am impus, chiar cu riscul să deranjez, trasparența decizională și transparența folosirii banilor publici. Voi susține și în relația cu cetățeanul aceste principii: orice locuitor al Caracalului trebuie să știe ce gândește să facă administrația orașului pentru creșterea calității vieții sale și cum folosește banul public.Vreau, ca orice cetățean al orașului nostru, să mă plimb pe străzi fără praf și gunoaie aruncate la întâmplare, să locuiesc într-o urbe cu apă potabilă și canalizare în sisteme integrate, vreau un ambient prietenos, în care să valorificăm potențialul cultural și istoric al zonei”, a conchis noul city-manager al Caracalului.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ADMINISTRAŢIE

Începând de astăzi, Primăria Slatina a reluat distribuirea măştilor şi mănuşilor de protecţie către cetăţeni

Publicat

în

Primăria Slatina a reluat de astăzi distribuirea kiturilor medicale cu măşti şi mănuşi de protecţie, care au ajuns la slătineni pe perioada stării de urgenţă,

Acţiunea amplă de distribuire a kit-urilor de cinci măști de protecție și cinci perechi de mănuși pentru fiecare unitate locativă a municipiului Slatina se desfăşoară în perioada 25-27 mai.

Programul în care echipele Primăriei Municipiului Slatina vor relua această acțiune la domiciliul slătinenilor este situat în intervalul orar 17.00-21.00.

De la decretarea stării de urgență, Primăria Slatina a distribuit săptămânal măşti şi mănuşi de protecţie. Totodată, municipalitatea a igienizat în permanență interiorul scărilor de bloc, a spălat și dezinfectat străzile, dar și parcurile și locurile de joacă.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate
ACTUALacum 9 ore

Accident pe DN6. O șoferiță a vrut să evite un fazan și a intrat cu mașina într-un șanț

ACTUALacum 10 ore

Foto | Surpriză pentru un copil în vârstă de 5 ani, de ziua lui. Mascații i-au dus tort și cadouri

POLITICĂacum 10 ore

Deputat de Olt, atac dur la Guvern: Bătaie de joc

EDUCAŢIEacum 10 ore

Cum pot fi încheiate mediile școlare. Explicațiile Ministerului Educației

ACTUALacum 10 ore

Cod galben de ploi, grindină și vânt în trei județe din Oltenia. Până când este valabilă avertizarea meteo

ACTUALacum 11 ore

Autospecială a Poliției Locale, implicată în accident. Un bărbat a fost transportat la spital

ECONOMIEacum 11 ore

Reţeaua de gaze dintr-un oraş oltean, extinsă

ACTUALacum 12 ore

Studentă din Africa, găsită moartă într-un cămin studențesc

ACTUALacum 12 ore

Creşterea focarului de coronavirus de la Ambulanţa Olt, confirmat de GCS. 78 de cazuri la nivelul judeţului

ACTUALacum 12 ore

VIDEO | Trei bărbați au fost reținuți pentru trafic de migranți. Duceau, cu o mașină pentru transport marfă, 11 egipteni și un sirian

ACTUALacum 12 ore

O studentă a fost găsită moartă în camera de cămin. Prietenul ei a alertat autoritățile

ACTUALacum 13 ore

10 persoane prinse că nu respectau măsura izolării, într-o singură zi. Polițiștii doljeni au aplicat amenzi

ACTUALacum 14 ore

DOLJ | Niciun caz nou de COVID-19, în ultimele 24 de ore

ACTUALacum 14 ore

Accident rutier grav, pe Valea Oltului. Două autotrenuri şi două autoturisme, implicate

ACTUALacum 15 ore

Achiziționarea de măști pentru elevi și persoanele defavorizate, cramponată în „unele avize”. Premierul a cerut finalizarea procedurii

ACTUALacum 15 ore

Români implicaţi într-un accident rutier, în Olanda: Doi morţi şi şapte răniţi

ECONOMIEacum 15 ore

VIDEO. Pirelli a lansat Cinturato P7, pneul cu o compoziție „inteligentă” care se adaptează la temperatură și condițiile de drum

ACTUALacum 15 ore

O femeie a fost prinsă de jandarmi în timp ce vindea țigări de contrabandă în incinta unui supermarket

ACTUALacum 16 ore

Unul dintre medicii SAJ Olt, confirmat cu cornavirus, transferat la un spital din Bucureşti

ACTUALacum 16 ore

Ministrul Sănătății: „Ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări”

ECONOMIEacum 16 ore

LOCURI DE MUNCĂ VACANTE, în judeţul Olt

ACTUALacum 16 ore

Trei noi decese cauzate de coronavirus. Bilanțul a ajuns la 1.219

ACTUALacum o zi

De miercuri, se fac teste pentru COVID-19, la noul laborator de la Spitalul Slatina

ACTUALacum o zi

S-a schimbat directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Liberalul Ivanovici, noul manager

ACTUALacum 2 zile

Spitalul din Caracal are o nouă conducere. Noul manager, numit prin dispoziţia primarului

ACTUALacum 4 zile

Încă un cadru medical a fost răpus de coronavirus. Nu avea comorbidităţi

ACTUALacum 4 zile

Sinucidere la Brebeni. O femeie s-a spânzurat într-o anexă din gospodărie

ACTUALacum 2 zile

Şofer prins de radar cu 220 km/oră, pe un drum din judeţul Olt

ACTUALacum 3 zile

DOLJ | Alte nouă cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Angajat ABA Jiu, între persoanele nou diagnosticate

ECONOMIEacum 16 ore

LOCURI DE MUNCĂ VACANTE, în judeţul Olt

ACTUALacum 3 zile

O nouă investiţie la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova. Buget pentru achiziţionarea unui Computer Tomograf

ACTUALacum o zi

Crește numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus la Spitalul Clinic Județean Craiova. Nu se mai fac internări în Secția Chirurgie III

POLITICĂacum o zi

FOTO. Limba Română, călcată în picioare la Prefectura Olt: “Suprefect” , în loc de subprefect şi “investit” în loc de învestit

ECONOMIEacum 15 ore

VIDEO. Pirelli a lansat Cinturato P7, pneul cu o compoziție „inteligentă” care se adaptează la temperatură și condițiile de drum

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Fostul director general AFIR, numit city-manager al Caracalului: “Administrarea treburilor orașului nu trebuie să fie exclusiv apanajul funcționarilor publici”

ACTUALacum o zi

Focarul de coronavirus de la Ambulanţa Olt a ajuns la 26 de cazuri. O asistentă a Spitalului Slatina, confirmată pozitiv

ACTUALacum 3 zile

Accident cu patru victime, între care doi copii, în județul Dolj. Șoferul a fost dus la spital cu elicopterul SMURD

ACTUALacum 2 zile

Creşte focarul de la Ambulanţa Olt. 76 de cazuri de coronavirus, în tot judeţul

ACTUALacum 2 zile

Femeie lovită de mașină. Traversa strada pe trecerea pentru pietoni

ACTUALacum o zi

S-a schimbat directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Liberalul Ivanovici, noul manager

ACTUALacum o zi

De miercuri, se fac teste pentru COVID-19, la noul laborator de la Spitalul Slatina

ACTUALacum 2 zile

Tânăr din Balș, arestat pentru infracțiuni rutiere. A fost urmărit în trafic de către polițiștii craioveni

ACTUALacum 3 zile

Opt noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate, în judeţul Olt, în ultimele 24 de ore. Bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 75

ACTUALacum 3 zile

„Zilele Craiovei”, amânate din cauza pandemiei de coronavirus

Prefectul de Olt, Florin Homorean, vizitat de şeful filialei PNL, Liviu Voiculescu
POLITICĂacum 2 zile

Controlul Ministerului Sănătăţii la Ambulanţă, anunţat de prefect şi de şeful PNL Olt, nu mai vine

ACTUALacum 3 zile

Noi cazuri de COVID-19 la Ambulanţa Olt. Bilanţul a ajuns la 20 de angajaţi infectaţi cu coronavirus

ACTUALacum 4 zile

Două sate au fost plasate în carantină pentru 14 zile. Aproximativ 9.000 de persoane au fost afectate

ACTUALacum 2 zile

Trafic deviat în punctul de trecere a frontierei Calafat-Vidin. Lucrări de amplasare a unor sisteme de cântărire în mers a mașinilor

ACTUALacum 15 ore

Români implicaţi într-un accident rutier, în Olanda: Doi morţi şi şapte răniţi

LIFEacum 3 zile

FILMELE ALINEI | The Space Between Us – Cum descoperă un “marţian” Pământul?

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Laboratorul de testare COVID-19, de la Spitalul Slatina, funcţional

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Două persoane au murit într-un accident rutier. O maşină a fost spulberată de o camionetă

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Accident grav în Craiova. Două persoane au murit

LIFEacum 2 săptămâni

Liber la tuns. Cum a fost trăit momentul redeschiderii frizeriilor, la Slatina

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Cum a devenit o femeie din Arad susţinător al teroriştilor din Orientul Mijlociu. DIICOT a intrat pe fir

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Zeci de membri ai unei grupări care ar fi exploatat sexual mai multe tinere, săltaţi de poliţişti. Percheziţii în România, Anglia şi Austria

LIFEacum 2 săptămâni

FILMELE ALINEI | Extraction – Big fail!

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Un tânăr din Craiova a intrat cu maşina într-un stâlp “din cauza neatenţiei”

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 11 mai | Invitat – deputatul PSD, Marius Iancu

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Gospodărie din Brebeni, cuprinsă de un incendiu

LIFEacum 3 săptămâni

FILMELE ALINEI | Outlander – De la realitate la ficțiune

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 4 mai | Invitat: managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Doi tineri care se aflau pe o motocicletă au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe un drum din Dolj

ECONOMIEacum 4 săptămâni

VIDEO. Happy Mix Grill, primul restaurant din Slatina cu poartă pentru dezinfecţie

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Trei adolescente filmate în timp ce bat o fată de 16 ani. Poliţiştii au deschis un dosar

ACTUALacum 4 săptămâni

Poliţiştii i-au găsit pe romii din Olt, care au ieşit la grătar de 1 Mai. Cum au fost sancţionaţi

ACTUALacum 4 săptămâni

Romi din Olt, căutaţi de poliţie după ce au făcut live pe Facebook, la un grătar de 1 Mai

Reporter24 TVacum 4 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 27 aprilie | Invitat, jurnalistul Laura Mira

ACTUALacum o lună

LIVE VIDEO. Ministrul de Interne anunţă o nouă ordonanţă militară

Reporter24 TVacum o lună

Emisiunea “Reporter 24” se mută de la 20.20, tot în fiecare luni, pe Olt Tv

ACTUALacum o lună

VIDEO. Incendiu de proporţii într-o comună din Olt. Focul a mistuit o jumătate de tonă de lemne şi 200 kilograme de cărbune

ACTUALacum o lună

Purtarea măştii în spaţii închise devine obligatorie, după 15 mai. Când se reia şcoala

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.