Connect with us

LIFE

Un tânăr regizor craiovean propune un altfel de spectacol Romeo&Julieta. „Spectatorul poate cutreiera străzile Veronei”

Publicat

în

Teatrul independent TUBE readuce în atenţia publicului, în luna dragostei, spectacolul Romeo&Julieta, în regia tânărului craiovean, Florin Paraschivu.

Spectacolul va avea loc vineri, 21 februarie, la ora 20:00, la Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, fiind singura clădire care a permis actorilor să redea atmosfera Veronei celor doi îndrăgostiți, după cum spune regizorul.

„Prin intermediul spectacolului inspirat din celebrul text shakespearian ,,Romeo şi Julieta”, interpretat într-o manieră inedită, amuzantă şi inteligentă, tânăra echipă de actori, vă invită în lumea teatrului imersiv. Accesul la spectacol se va face pe bază de donație, suma minimă sugerată pentru susţinerea iniţiativei TUBE este de 30 lei”, este mesajul lui Florin Paraschivu.

Spectatorul va experimenta o „imersiune” în acţiunea piesei, ca și cum ar cutreiera străzile Veronei, întâlnind la tot pasul scene din celebra piesă shakespeariană.

Personajele pot fi urmărite prin Camera Julietei, Salonul Casei Capulet, Grădina şi Balconul Julietei, o stradă lăturalnică din Verona, Biserica fratelui Lorenzo, Cripta Capulet, sau Camera lui Paris, în scene comune şi scene ce se petrec concomitent, dar în locaţii diferite.

„Astfel, Romeo&Julieta este acel spectacol în care poți alege să urmărești viața personajului preferat de la intrarea în scenă până la final. Alege să-i urmărești pe Romeo și Julieta, pe Mercutio și Benvolio, pe Tybalt și Capuleto sau lasă-te purtat prin poveste de către Vrăjitoarele care încurcă ițele destinului tuturor protagoniștilor. Scopul spectacolului este să atragă un număr cât mai mare de craioveni într-o platformă de manifestare cu un caracter artistic și să ofere un spațiu cultural alternativ. Spectacolul independent urmărește de asemenea, încurajarea efortului independent în peisajul cultural craiovean”, mai spune tânărul regizor.

Premiera spectacolului, care a avut loc în toamna anului 2017, s-a bucurat de prezenţa a peste 500 de persoane în cele trei seri.

 

 

Continuă să citești
Publicitate
Click pentru a lăsa un comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

LIFE

Ediţia a treia a Cupei Regionale Hard Enduro, la Craiova. Câți bani dă primăria pentru eveniment

Publicat

în

Cupa Regională Hard Enduro Craiova, eveniment dedicat împătimiților sportului cu motor, va avea loc și anul acesta, în Bănie, în perioada 11-12 aprilie, Primăria Craiova alocând pentru acest eveniment suma de 25.000 de lei.

Anul acesta, startul se va da în data de 11 aprilie, în parcarea laterală din stânga Centrului Multifuncțional Craiova, unde participanții vor concura la patru clase diferite: Hobby, Expert, Old boys (piloți peste 40 de ani) și Fete.

„În cadrul primei probe, cea mai spectaculoasă și la care Primăria Craiova va fi partener, participanții își vor demonstra abilitățile pe obstacole precum: cauciucuri, pietre, bușteni și mașini avariate. Evenimentul, de maximă spectaculozitate va avea loc pe esplanada Centrului Multifuncțional din Craiova. Cei mai buni concurenți se vor califica apoi pentru cea de-a doua probă care se va desfășura duminică, 12 aprilie 2020, și va consta în parcurgerea unui traseu de 35 de km prin Pădurea Bucovăț. Această probă va fi organizată exclusiv de Federația Română de Motociclism, Free Bike Team Râmnicu Vâlcea și Hard Enduro Craiova”, anunță organizatorii.

Acest eveniment a fost organizat în 2018 pentru prima oară la Craiova, în perioada 2-3 iunie, iar în anul 2019, a avut loc cea de-a doua ediție, în perioada 20-21 aprilie. La fiecare din cele două  ediții au participat în jur de 100 de motocicliști, la toate clasele din competiție, cu obstacole precum: cauciucuri, pietre, bușteni și mașini avariate.

Primăria Craiova, în calitate de partener al acțiunii sportive, va aloca suma de 25.000 de lei, un proiect în acest sens urmând a fi votat, joi, în cadrul ședinței de consiliu local din această lună.

Continuă să citești

LIFE

Vizită regală la albanezii din Slatina. Principele Nicolae şi soţia sa, la cafeneaua „Enver Memish şi Fiii”

Publicat

în

Principele Nicolae al României şi soţia sa, Alina-Maria, au fost prezenţi, duminică, în Slatina, la cafeneaua „Enver Memish şi Fiii” de pe bulevardul A.I. Cuza.

Familia albanezilor Memish reprezintă un reper pentru Nicolae al României, „Atletul Albanez” fiind printre primele locuri vizitate în Slatina, în anul 2014, la prima sa vizită aici.

Printre cei cu care s-au întâlnit Nicolae şi soţia sa s-a numărat directorul USAMV Slatina, Victor Tiţa.

„Am avut o întâlnire de suflet cu Principele Nicolae al României și soția sa, Alina-Maria de Roumanie, în trecerea domniilor lor prin Slatina, și am vorbit cu entuziasm despre unul dintre proiectele Asociației Principele Nicolae: „Istoria Regalității“. Este impresionantă energia acestui cuplu regal care se apropie atât de natural de oameni. Gazdele întâlnirii, cărora le mulțumesc pentru ospitalitatea remarcabilă, sunt vechii prieteni ai Altețelor Regale, Imer și Abdullah Memish, reprezentații familiei de albanezi cunoscute nu numai în Slatina dar în întreaga Românie pentru braga, halvița și alte specialități făcute după rețete proprii vechi de sute de ani”, a transmis Tiţa.

Nicolae este fiul Principesei Elena a României (n. 15 noiembrie 1950) și al profesorului doctor Robin Medforth-Mills (n. 8 decembrie 1942 – d. 2 februarie 2002). Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune la tronul României conform ultimului Statut regal din 2007, un act considerat de unii ca fiind nedemocratic.

Printr-un document semnat la 1 august 2015 și intrat în vigoare imediat i-au fost retrase titlul și calificativul și a fost exclus din linia de succesiune la tronul României.

Continuă să citești

LIFE

Filmul „colectiv”, în avanpremieră la Cinema Patria din Craiova

Publicat

în

Filmul „colectiv”, regizat de Alexander Nanau,  se va vedea, în această seară,  în avanpremieră, la Craiova, la Cinematograful Patria.

Evenimentul este prgramat să înceapă la ora 18.30, în prezența echipei de producție și a protagoniștilor .

„colectiv” spune povestea primului an de după incendiul din clubul cu același nume și urmărește cu egal interes autorități și jurnaliști, într-o interacțiune permanentă de căutare și expunere a adevărului.

Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj și responsabilitate individuală.

Producția va oferi în premieră spectatorilor din cinematografe acces în locurile cheie de după evenimentul tragic din clubul Colectiv: redacții de ziare, cabinete de miniștri, coridoare de instituții, săli de ședințe.

Filmul urmărește jurnaliști, avertizori de integritate (whistleblowers), pacienți și familiile lor, dar și oficiali din guvern și reprezentanți ai statului, dezvăluind fără compromisuri o întreagă rețea a corupției, minciunii și manipulării.

„Momentul Colectiv a fost pentru noi toți o traumă. Ca orice individ traumatizat, o societate traumatizată devine ușor de manipulat și de mințit. După Colectiv decizia de a face un film prin care să înțeleg mai bine cum funcționează societatea și mai ales relația cetățean – stat, a venit natural. Mi-am îndreptat atenția către presă și pe parcursul unui an am putut observa din interior și în timp real procesul dramatic al luptei pentru adevăr a jurnalistilor cu autoritățile statului care, lipsite de orice urmă de umanitate, nu numai că au manipulat opinia publică, dar au și acoperit intenționat corupția din sistemul de sănătate, luând în calcul fără să clipească moartea propriilor cetățeni” a declarat regizorul Alexander Nanau.

Premiera mondială a filmului a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția, fiind primul film documentar românesc selectat în cadrul prestigiosului festival italian, iar premiera nord-americană la TIFF (Toronto International Film Festival). Pelicula a fost selectată și în cadrul altor competiții europene, printre care Festivalul de Film din Zurich, unde a obținut premiul pentru cel mai bun film documentar.

În prezent, „colectiv” este în selecția oficială din cadrul Festivalului de Film Sundance 2020, unul dintre cele mai importante festivaluri de film independent din lume, care se desfășoară în Statele Unite.

Începând cu data de 28 februarie Filmul „colectiv”, va rula în cinematografele din România.

Bilete se pot cumpăra accesând
https://eventbook.ro/film/bilete-colectiv?hall=cinema-patria-craiova sau de la Casa de bilete a cinematografului Patria.

Continuă să citești
Publicitate
ADMINISTRAŢIEacum 27 de minute

ANL: Tinerii medici vor beneficia în curând de 20 de apartamente în municipiul Slatina

LIFEacum 53 de minute

Ediţia a treia a Cupei Regionale Hard Enduro, la Craiova. Câți bani dă primăria pentru eveniment

ACTUALacum O oră

Un primar și 12 funcționari, izolați la domiciliu după ce au venit din Italia

ACTUALacum 2 ore

Bărbat trimis la închisoare pentru furt de energie electrică. Cât va sta după gratii

topitorie
ACTUALacum 2 ore

Activitatea a două topitorii din Slatina, sistată în urma controlului dispus de Ministerul Mediului. IMAGINI din interiorul acestora

ACTUALacum 2 ore

Cele trei persoane din Dolj care au venit în ţară din Italia, dar au minţit cu privire la acest lucru, cercetate de poliţişti

ACTUALacum 3 ore

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe un bloc aflat în construcție. Muncea pe acel șantier

Reporter24 TVacum 3 ore

Emisiunea „Reporter 24” din 24 februarie | Invitat, primarul Slatinei Emil Moţ

POLITICĂacum 3 ore

Demisie în PNL Slatina din cauza lui Mario De Mezzo. Candidatul liberalilor ar avea „notorietate ZERO”

ACTUALacum 4 ore

Instituții importante din Craiova, între care Clinica de Pediatrie a Spitalului Filantropia, fără autorizație de securitate la incendiu

ACTUALacum 4 ore

Incendiu la spital, izbucnit de la o țigară. Pacienți evacuați

ACTUALacum 5 ore

Ministerul Educației impune restricții pentru „Școala altfel”

ACTUALacum 5 ore

Studenții Facultății de Științe din cadrul Universității din Craiova, întâlnire cu reprezentanții Pirelli

ACTUALacum 5 ore

Cursuri suspendate la Universitatea Târgu-Jiu, după ce o studentă este suspectă de coronavirus

ACTUALacum 6 ore

Coronavirus: Cinci centre de carantină, stabilite în Vâlcea. Unde sunt locaţiile

ACTUALacum 6 ore

Descinderi de amploare la vânzători de mașini second-hand

ACTUALacum 7 ore

Trei doljeni, în carantină forțată. Au trecut printr-o zonă de risc din Italia, dar nu au declarat acest lucru

ACTUALacum 16 ore

Coronavirus: 30 de persoane din Dolj, în „izolare voluntară la domiciliu”

ACTUALacum 18 ore

Drumul expres Craiova-Pitești. Ce firme au depus ofertele pentru al treilea și al patrulea tronson

POLITICĂacum 20 de ore

Ciolacu, după decizia CCR: „Mă bucură că democrația încă funcționează în România”

POLITICĂacum 20 de ore

Klaus Iohannis, reacţie la decizia CCR: Şansele pentru anticipate au scăzut sub 50%

ACTUALacum 20 de ore

Spitalul Slatina, pregătit de coronavirus. Ce măsuri au fost dispuse

ACTUALacum 22 de ore

Incendiu de proporţii într-o localitate din Olt. De la ce a pornit focul – VIDEO

ACTUALacum 23 de ore

Un ministru a pus pe Facebook o poză cu un utilaj de deszăpezire, pe un drum din Olt, deși nu e zăpadă. Ce spun drumarii

ACTUALacum 2 zile

VIDEO. Protest în localitatea din Dolj unde ar trebui să ajungă pasagerii zborului de Bergamo. Oamenii nu vor coronavirusul în oraşul lor

ACTUALacum 2 zile

179 de persoane ajung pe Aeroportul Craiova, dintr-o zonă a Italiei afectată de coronavirus. Medicii vor face triaj şi vor decide câţi intră în carantină

ACTUALacum 2 zile

Românii care vin din Italia vor sta 14 zile în carantină. Anunţul Ministerului Sănătăţii

LIFEacum 2 zile

Vizită regală la albanezii din Slatina. Principele Nicolae şi soţia sa, la cafeneaua „Enver Memish şi Fiii”

ACTUALacum o zi

DSP Dolj: Pasagerii zborului de Bergamo nu au coronavirus. Vor fi monitorizaţi la domiciliu

ACTUALacum 23 de ore

Un ministru a pus pe Facebook o poză cu un utilaj de deszăpezire, pe un drum din Olt, deși nu e zăpadă. Ce spun drumarii

ACTUALacum 2 zile

Alertă de coronavirus, pe un aeroport din România. Mai mulți oameni au renunțat la călătoria spre Italia

ACTUALacum 3 zile

VIDEO. Explozie într-un bloc din Slatina. 20 de locuinţe evacuate, două persoane la spital

ACTUALacum 2 zile

Bărbaţi întorşi din Italia, căutaţi cu poliţia pentru a fi controlaţi de coronavirus. Oamenii erau la „o vodcă”

ACTUALacum 16 ore

Coronavirus: 30 de persoane din Dolj, în „izolare voluntară la domiciliu”

ACTUALacum 20 de ore

Spitalul Slatina, pregătit de coronavirus. Ce măsuri au fost dispuse

ACTUALacum 7 ore

Trei doljeni, în carantină forțată. Au trecut printr-o zonă de risc din Italia, dar nu au declarat acest lucru

ACTUALacum 2 zile

Autocar plin cu elevi care se întorc din Italia, dintr-o zonă afectată de coronavirus, dat în consemn la frontieră

ACTUALacum o zi

Două spaţii de carantină, stabilite în judeţul Olt, pentru românii care vin din zonele afectate de coronavirus

ACTUALacum 2 zile

O femeie suspectă de coronavirus a sunat la 112 şi a aşteptat ambulanţa în staţia de autobuz

ACTUALacum 2 zile

Două autocare cu elevi şi părinţi care vin din Italia, aşteptate la intrarea în ţară. Vor fi triaţi, testaţi şi puşi sub carantină

ACTUALacum o zi

COD ROŞU de viscol în trei județe din Oltenia

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

Care sunt primele blocuri din Slatina ce vor fi reabilitate termic. Primăria a alocat sume importante în bugetul pe 2020

Reporter24 TVacum o zi

Primarul Slatinei Emil Moţ vine la „Reporter 24”, în această seară, pe Olt Tv

ACTUALacum 2 ore

Cele trei persoane din Dolj care au venit în ţară din Italia, dar au minţit cu privire la acest lucru, cercetate de poliţişti

ACTUALacum 2 zile

Doi tineri au murit după ce au intrat cu maşina într-un gard de beton

ACTUALacum 4 zile

Medic sancționat după ce a fost filmat în timp ce opera fără mănuși și cu ceasul la mână

ACTUALacum o zi

VIDEO. Accident rutier, în apropiere de Slatina. Două autoturisme implicate, unul a ajuns în șanț

topitorie
ACTUALacum 2 ore

Activitatea a două topitorii din Slatina, sistată în urma controlului dispus de Ministerul Mediului. IMAGINI din interiorul acestora

ACTUALacum 22 de ore

Incendiu de proporţii într-o localitate din Olt. De la ce a pornit focul – VIDEO

ACTUALacum o zi

VIDEO | Probleme cauzate de vântul puternic, în Dolj: Copaci doborâţi, acoperişuri puse la pământ, maşini avariate

ACTUALacum o zi

VIDEO. Vântul puternic face ravagii în Olt. Acoperişul unei biserici-monument istoric, smuls de vijelie

ACTUALacum o zi

VIDEO. Accident rutier, în apropiere de Slatina. Două autoturisme implicate, unul a ajuns în șanț

ACTUALacum 2 zile

VIDEO. Fum gros pe terminalul „Plecări” al Aeroportului Otopeni. Incendiu la un restaurant din incintă

POLITICĂacum 4 zile

Modelul „Robu”, în PNL Olt. Voiculescu nu mai vrea presa „ostilă” la conferințele sale

ACTUALacum 5 zile

VIDEO | Nereguli grave și mizerie descoperite de inspectorii OPC cu ocazia unui control în spital. Vase ruginite și mâncare transportată prin subsol

ACTUALacum 6 zile

Tânăr din Dolj, arestat preventiv pentru cultivarea de cannabis indoor. Zeci de ghivece de plante, găsite la percheziţii

ADMINISTRAŢIEacum 6 zile

Slatina, buget de aproape 300 milioane lei. Proiectul a fost prezentat de primarul Moţ

Reporter24 TVacum 7 zile

Emisiunea „Reporter 24” din 17 februarie | Invitat: comisarul şef al GNM Olt, Gheorghe Neacşa

ACTUALacum o săptămână

VIDEO | Migranți din Siria, Irak și Afganistan, depistați într-o remorcă frigorifică, la frontieră

ACTUALacum o săptămână

VIDEO | Protest în fața școlii din Dolj, de unde nouă elevi au ajuns cu stări de rău la spital

ACTUALacum o săptămână

VIDEO | Trei bărbați au fost arestați preventiv, după ce polițiștii au găsit, în casa unuia dintre ei, 90.000 de Euro falși

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Trafic feroviar blocat, în Olt: Trei trenuri au fost anulate, călătorii sunt transbordaţi cu autocare

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | Incendiu într-un bloc din Craiova. Pompierii intervin cu trei autospeciale

POLITICĂacum 2 săptămâni

VIDEO | Orban renunţă la trei dintre ordonanţele adoptate înainte de demitere

ACTUALacum 2 săptămâni

Ministrul Mediului vrea măsuri rapide, după vizita în Pădurea Topana: „Abori de 200-300 de ani culcați efectiv la pământ pentru că nu figurau în fond forestier”

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea „Reporter 24” din 10 februarie | Invitat: Radu Voinea – fost sportiv/antreprenor

ACTUALacum 2 săptămâni

Două persoane rănite după ce o autospecială ISU Olt, care intervenea la un accident, a fost lovită de o maşină

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO | Peste 17 kilograme de canabis descoperite în bagajele unui bărbat. Le transporta cu un microbuz

LIFEacum 3 săptămâni

VIDEO VIRAL | A apărut maneaua dedicată Coronavirsului din China

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea „Reporter 24” din 3 februarie | Invitat, Alin Băsăşteanu, ISU Olt

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO | Doi copii bătuți și umiliți, în mijlocul străzii, de alți adolescenți. Poliția face verificări

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Contrabandă cu țigări, în zona centrală a Craiovei. O femeie a aruncat plasele cu țigarete crezând că scapă de jandarmi

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.