Connect with us

ACTUAL

Directorul CAO a anunţat la „Reporter 24” când vor începe lucrările din marele proiect pentru apă şi canal

Avatar

Publicat

în

Piatra-Olt, Găneasa, Drăgăneşti, Dăneasa, Vişina, Şerbăneşti şi Crâmpoia ar putea fi primele localităţi în care Compania de Apă Olt o să dea ordinul de începere în cadrul marelui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 241 milioane de euro ce vizează modernizarea şi extinderea reţelelor de apă şi canal din judeţ.

Directorul general al Companiei de Apă Olt, Cătălin Uşurelu, a declarat că aceste contracte sunt în faza de evaluare, după ce documentaţia a fost încărcat în sistemul electronic de achiziţii publice.

Tot într-o fază avansată a documentaţiei se află şi contractele privind construcţia unor staţii de tratare a apei, la Slatina şi în Balş.

„Pe data de 19 noiembrie, am semnat la Ministerul Fondurilor Europene contractul de finanţare. Am avut o discuţie preliminară şi am avut acceptul ministerului şi consultantului Jaspers împreună cu care am întocmit documentaţia şi avem o serie de contracte într-o fază avansată. Este vorba despre două contracte de servicii – asistenţa tehnică şi supervizarea şi managementul proiectului – şi alte cinci contracte de lucrări ce sunt deja urcate în SICAP şi sunt în faza de evaluare. Vorbim de contractele de la Piatra Olt – Găneasa, Drăgăneşti – Dăneasa,Vişina şi Şerbăneşti-Crâmpoia. Pe lângă acestea, mai avem două contracte, staţia de tratare de la Slatina şi cea de la Balş, pe care le urcăm în această săptămână şi vor intra în evaluare. În toate cazurile este vorba despre proiectare şi execuţie. Vor fi şase luni pentru proiectare, după care va începe efectiv execuţia”, a declarat Uşurelu.

Compania de Apă Olt (CAO) a depus, din decembrie 2016, la Ministerul Fondurilor Europene, studiul de fezabilitate pentru proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Olt, în perioada 2014 – 2020”, fiind în primii patru operatori din ţară care au depus proiecte.

În cadrul acestui proiect cu finanţare europeană, Compania de Apă Olt va accesa fonduri europene şi pentru investiţii în reţelele de apă, canalizare, staţii de tratare a apei şi staţii de pompare a apei uzate pentru 17 comune din judeţul Olt care fac parte sau sunt în diferite stadii de aderare la ADI Oltul. Până când vor semna contractul de finanţare, acestea vor face parte din Compania de Apă Olt, potrivit reprezentanţilor instituţiei.

Peste 240 de milioane de euro vor merge în Slatina şi alte 24 de localităţi. De acest proiect vor beneficia, pe lângă Slatina, localităţile: Caracal, Corabia, Balş, Potcoava, Scorniceşti, Drăgăneşti, Dăneasa, Băbiciu, Gostavăţu, Scărişoara, Fărcaşele, Dobrosloveni, Izbiceni, Giuvărăşti, Bălteni, Perieţi, Schitu, Rusăneşti, Piatra-Olt, Găneasa, Tia Mare, Şerbăneşti, Crâmpoia şi Vişina.

„Valoarea contractului este de 241 de milioane de euro, mare parte din finanțare fiind asigurată de Uniunea Europeană- 86%. Restul sumei este plătită din bugetul de stat și o contribuție de 2% din partea autorităților locale. În urma HG 667, emisă recent, și CAO va avea o cotă de 6%, respectiv 14 milioane de euro. Acest proiect a început în urmă cu aproximativ trei ani. Noi tot lucrăm la el, sunt investiții așteptate, care vor avea loc în 25 de UAT-uri, incluzând toate cele 7 orașe beneficiare”, a mai declarat directorul general al CAO.

ACTUAL

Cinci ambulanţe noi pentru SMURD Olt

Avatar

Publicat

în

Cinci ambulanțe SMURD tip B au fost operaţionalizate, miercuri, de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt.

Noile autosanitare au fost achiziționate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, cu fonduri europene, în cadrul proiectului „POR 2014-2020 – Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale”.

Ambulanțe SMURD de tip B, vor fi operaționalizate în cadrul subunităților de intervenție din Slatina, Balș, Stoenești, Vișina și Osica de Sus.

În primăvara acestui an, prin același proiect cu finanțare europeană, au intrat în dotare ISU Olt alte trei ambulanțe SMURD, aceasta fiind distribuite către Detașamentul Slatina, Detașamentul Caracal și Stația Scornicești.

Prin achiziția acestor autospeciale a fost înnoit parcul auto aparținând SMURD Olt, majoritatea ambulanțelor înlocuite având o vechime de peste zece ani. În dotarea ISU Olt se află zece ambulanțe SMURD, câte două în cadrul subunităților din Slatina, Caracal și Scornicești și câte una în cadrul subunităților din Balș, Stoenești, Vișina și Osica de Sus.

Ambulanțele SMURD tip B sunt destinate intervenției de urgență și transportului medical asistat al pacienților. Autosanitarele pot fi utilizate în acordarea primului-ajutor calificat sau în acordarea asistenței medicale de urgență. Dotarea ambulanței tip B este formată din echipamente și materiale sanitare care includ un defibrilator semiautomat și alte echipamente și materiale necesare resuscitării și acordării asistenței medicale de urgență.

Echipajele SMURD Olt au executat de la începutul acestui an 5740 de misiuni în sprijinul cetățenilor județului Olt, fiind asistați medical peste 6000 de copii și adulți.

Continuă să citești

ACTUAL

Gheorghe Dincă, acuzat acum şi de profanare de cadavre

Avatar

Publicat

în

Gheorghe Dincă a fost adus miercuri dimineaţă la DIICOT. Iniţial, Dincă trebuia să fie confruntat cu partenerul său de orori. Ştefan Risipiceanu, bărbatul arestat după ce DIICOT l-a acuzat că a violat-o pe Luiza în casa lui Dincă din Caracal, nu recunoaşte faptele, susţine avocatul lui Dincă. În schimb, procurorii DIICOT îi aduc noi acuzaţii lui Gheorghe Dincă. Pe lângă viol şi omor calificat, Gheorghe Dincă este acum acuzat şi pentru profanare de cadavre, potrivit România TV.

Gheorghe Dincă și Ștefan Risipițeanu au fost aduşi miercuri dimineaţă la DIICOT pentru a face noi declarații în fața anchetatorilor. Până la finele acestei luni DIICOT intenţionează să trimită dosarul la instanţă. Recent, Gheorghe Dincă a oferit detalii monstruoase despre modul în care el și Risipițeanu au violat-o pe Luiza Melencu.

Întrebat ce probe sunt care să-l acuze pe Risipițeanu, în afara declarațiilor lui Dincă, avocatul Claudiu Lascoschi a răspuns: „Sunt probe biologice. Eu știam demult că există, doar că nu se stabilise despre cine era vorba. Deci probele erau demult, dar trebuia să se stabilească științific. Deci este declarația lui Dincă și probele biologice care sunt foarte puternice”.

Citeşte şi: Raportul FBI în cazul Caracal: nu s-a putut identifica ADN în oasele din pădure

„Fane Risipiceanu urmează să mai fie audiat încă o dată şi, în funcţie de declaraţia pe care o va da, de recunoaştere sau nu, se va proceda sau nu la o confruntare. Dacă el ar recunoaşte comiterea infracţiunii de care este acuzat, ar fi inutilă o confruntare între cei doi. Gheorghe Dincă nu are nicio obiecţie pe acest aspect. Doar Risipiceanu să vrea”, a adăugat avocatul lui Gheorghe Dincă.

Gheorghe Dincă a fost arestat preventiv în data de 27 iulie după apelul Alexandrei Măceşanu la 112. Iniţial, suspectul principal de la Caracal, Gheorghe Dincă, a fost arestat preventiv sub acuzațiile de viol și trafic de minori. Ulterior, s-a schimbat încadrarea, iar Dincă a fost acuzat şi de ucidere din culpă după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra şi Luiza. Recent, în acelaşi dosar procurorii DIICOT i-au mai adus o acuzaţie: profanare de cadavre după ce Dincă a mărturisit că a ars cadavrele Luizei şi Alexandrei.

„Se extinde urmărirea penală cu privire la infracţiunea de profanare de cadavre, infracţiune care nu fusese reţinută, deşi el declarase că cadavrele au fost arse în acel butoi. Nu ştiu dacă a venit răspunsul de la FBI. Nu a mai dat declaraţii astăzi, dar a declarat anterior cu privire la aceste aspecte, când a făcut acele precizări care au şocat mass-media şi opinia publică”, a declarat Claudiu Lascoschi, avocatul lui Gheorghe Dincă. rtv.net

Continuă să citești

ACTUAL

Construcţia unui penitenciar la Caracal nu e pe lista Guvernului PNL. Împrumut pentru construcţia a patru noi unităţi de detenţie

Avatar

Publicat

în

Guvernul a aprobat, în ședința de marți seara, un proiect de lege pentru a contracta un împrumut de 177 de milioane euro de la Banca Europeană a Consiliului Europei, pentru construcția a două penitenciare și două centre pentru angajații din sistem. Decizia Guvernului vine după ce, săptămâna trecută, Parlamentul a abrogat Legea recursului compensatoriu, în urma căreia au fost eliberați înainte de termen peste 20.000 de deținuți, iar mulți dintre acești au comis din nou infracțiuni, inclusiv crime, violuri și tâlhării.

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului, a precizat, miercuri, într-un briefing la Palatul Victoria, că costul total al construcției se ridică la 221,5 milioane de euro, din care 177 milioane euro vor reprezenta valoarea împrumutului, restul fiind contribuția autorităților române.

„Actualul Guvern consideră că soluția pentru rezolvarea problemelor din penitenciare nu trebuie să fie în zona eliberărilor condiționate anticipate, care au produs atâta violență stradală și fenomene sociale nedorite și că politica în acest domeniu trebuie să se concentreze pe investiții în sistemul penitenciar”, a mai declarat Ionel Dancă.

Proiectul include următoarele patru componente:

  • Construirea unui penitenciar având 1000 locuri de detenție, în localitatea Berceni, județul Prahova;
  • Construirea unui penitenciar având 900 locuri de detenție în localitatea Unguriu, județul Buzău;
  • Construirea unei facilități de pregătire a personalului din penitenciare în localitatea Pantelimon, județul Ilfov;
  • Construirea unui centru pentru recuperarea capacității de muncă a ofițerilor din penitenciare în localitatea Rodbav, județul Brașov.

Proiectul este estimat a se implementa pe o perioadă de circa 6 ani, iar data limită de tragere a sumelor împrumutului este 31 mai 2025. g4media.ro

Continuă să citești
Publicitate
ACTUALacum 34 de minute

Cinci ambulanţe noi pentru SMURD Olt

ACTUALacum 2 ore

Gheorghe Dincă, acuzat acum şi de profanare de cadavre

ACTUALacum 2 ore

Construcţia unui penitenciar la Caracal nu e pe lista Guvernului PNL. Împrumut pentru construcţia a patru noi unităţi de detenţie

POLITICĂacum 2 ore

Adriana Cotel, apropiata lui Darius Vâlcov, pe cale să fie angajată la Agenția Națională a Medicamentului după ce tocmai a fost demisă de la șefia Institutului Fundeni

ECONOMIEacum 2 ore

LOCURI DE MUNCĂ. Fabrică de scaune auto angajează

LIFEacum 2 ore

Fuego revine la Slatina. Concert în Târgul de Crăciun

ACTUALacum 3 ore

Noi focare de pestă porcină confirmate în judeţul Olt

POLITICĂacum 3 ore

Prefectul de Olt, demis de Guvernul Orban

ACTUALacum 20 de ore

Tone de fier vechi confiscate de polițiștii olteni pentru că erau transportate ilegal

ACTUALacum 22 de ore

Fondul de dezvoltare și investiții, creația lui Vâlcov, va fi desființat

POLITICĂacum o zi

Liviu Dragnea rămâne în închisoare

POLITICĂacum o zi

Prefectul şi-a dat demisia

EDUCAŢIEacum o zi

Au fost premiaţi câştigătorii concursului „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”

POLITICĂacum o zi

ABUZ | Primarul din Balş refuză să-i dea autorizaţie de urbanism unui om de afaceri, doar pentru că nu se numără printre simpatizanţii săi

ACTUALacum o zi

FOTO&VIDEO | Casă distrusă de un incendiu, la Movileni. A ars în proporţie de 90 la sută

POLITICĂacum o zi

Ce le-a spus Dragnea jurnaliștilor care îl filmau la Curtea Supremă

ACTUALacum o zi

Percheziţii | Fost primar suspectat că ar fi folosit acte false pentru stingerea unor datorii şi pentru decontarea unor lucrări neefectuate

POLITICĂacum o zi

Cîţu: Dacă PNL îmi cere, îmi dau demisia

ACTUALacum o zi

Opt persoane, reţinute pentru 24 de ore în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, printre care şi şeful Direcţiei, Cristian Ispravnic

LIFEacum o zi

Solistul trupei What’s Up, pus sub control judiciar după ce asupra sa ar fi fost găsite DROGURI

POLITICĂacum 2 zile

Moțiunea simplă împotriva lui Florin Cîțu a trecut. Parlamentul cere demiterea acestuia

ACTUALacum 2 zile

Poliţistul slătinean care o ameninţa cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, condamnat

ACTUALacum 2 zile

Căutat pentru mai multe furturi în Belgia, prins la Slatina

ACTUALacum 2 zile

Rudele şi prietenii Luizei, audiaţi din nou de poliţişti: „Suntem convinşi că Luiza a fost traficată”

EDUCAŢIEacum 3 zile

Fost director al unui liceu din Slatina a încetat din viaţă

LIFEacum 4 zile

Aeroportul din Craiova introduce curse directe către Antalya

ACTUALacum 4 zile

Accident mortal într-o localitate din Dolj. Șoferul era băut

ACTUALacum o zi

Percheziţii | Fost primar suspectat că ar fi folosit acte false pentru stingerea unor datorii şi pentru decontarea unor lucrări neefectuate

ACTUALacum 3 zile

Cum arată Voineasa, stațiunea fantomă, astăzi. Ceaușescu a vrut Jocuri Olimpice de Iarnă, noi am lăsat-o să moară

ACTUALacum 3 zile

Dolj | Accident în localitatea Podari. O tânără a ajuns la spital

ACTUALacum 4 zile

De ce a fost arestat complicele lui Dincă. DETALII cutremurătoare din motivarea instanţei

ACTUALacum 4 zile

Descoperire MACABRĂ. Două femei găsite fără suflare într-o gospodărie din județul Dolj

ACTUALacum 3 zile

Ambulanţier, atac cerebral în timpul turei de noapte

ACTUALacum 3 zile

Pictură veche de 200 de ani distrusă de un instalator

ACTUALacum 4 zile

VIDEO – Femeie rănită în urma exploziei unei butelii. Cinci camere distruse

POLITICĂacum o zi

ABUZ | Primarul din Balş refuză să-i dea autorizaţie de urbanism unui om de afaceri, doar pentru că nu se numără printre simpatizanţii săi

ACTUALacum 3 zile

Urmărire ca în filme în județul Dolj. Tânăr fără permis, oprit cu focuri de armă

ACTUALacum 2 zile

Poliţistul slătinean care o ameninţa cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, condamnat

ECONOMIEacum 3 zile

Planurile Guvernului Orban: Concedieri în sectorul bugetar, îngheţarea salariilor demnitarilor

ACTUALacum 4 zile

Fată de 17 ani lovită de mașină, pe trecerea de pietoni

ADMINISTRAŢIEacum 2 zile

Mai mulţi directori din Primăria Craiova ar fi demisionat, după o postare pe Facebook a Olguţei Vasilescu

ACTUALacum 20 de ore

Tone de fier vechi confiscate de polițiștii olteni pentru că erau transportate ilegal

POLITICĂacum 3 ore

Prefectul de Olt, demis de Guvernul Orban

LIFEacum o zi

Solistul trupei What’s Up, pus sub control judiciar după ce asupra sa ar fi fost găsite DROGURI

POLITICĂacum o zi

Ce le-a spus Dragnea jurnaliștilor care îl filmau la Curtea Supremă

ACTUALacum 2 zile

Căutat pentru mai multe furturi în Belgia, prins la Slatina

ACTUALacum 3 zile

Fişe medicale false. Persoane cu grad de handicap vizual grav sau psihic au obţinut permis de conducere

ACTUALacum 4 zile

VIDEO – Locuinţă din Balş, distrusă aproape în totalitate de un incendiu izbucnit de la jarul din sobă

ACTUALacum o zi

FOTO&VIDEO | Casă distrusă de un incendiu, la Movileni. A ars în proporţie de 90 la sută

POLITICĂacum o zi

Cîţu: Dacă PNL îmi cere, îmi dau demisia

ACTUALacum o zi

Opt persoane, reţinute pentru 24 de ore în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, printre care şi şeful Direcţiei, Cristian Ispravnic

ACTUALacum 4 zile

VIDEO – Femeie rănită în urma exploziei unei butelii. Cinci camere distruse

ACTUALacum 4 zile

VIDEO – Locuinţă din Balş, distrusă aproape în totalitate de un incendiu izbucnit de la jarul din sobă

ACTUALacum 6 zile

Spitalul de Psihiatrie Slatina, evacuat

ACTUALacum o săptămână

UMILINŢĂ pentru un soldat pus să spele cu mopul asfaltul din fața tribunei oficiale, de 1 Decembrie, de la Alba Iulia

ACTUALacum o săptămână

Incendiu de proporții la o vopsitorie auto din Craiova

ACTUALacum o săptămână

Olteni acuzaţi că ofereau show-uri porno online, cu propriii copii. Percheziţii DIICOT, sprijinite de FBI

Reporter24 TVacum o săptămână

Emisiunea „Reporter 24” din 2 decembrie | Fonduri europene pentru apă şi canal, în Olt

Reporter24 TVacum o săptămână

Directorul Companiei de Apă Olt vine la „Reporter 24”, în această seară pe Olt Tv, de la ora 21.00

ACTUALacum o săptămână

FOTO&VIDEO – Slatina de Poveste. A fost aprins iluminatul festiv, iar Târgul de Crăciun a fost deschis oficial

ACTUALacum 2 săptămâni

Poliţistul care l-a studiat pe monstrul de la Caracal, decorat de Klaus Iohannis

ACTUALacum 2 săptămâni

Cinci ani de închisoare pentru șoferul cu Touareg care în 2015 a lovit intenţionat o maşină, în Capitală

LIFEacum 2 săptămâni

Slătineanul Gabriel Bîscoveanu, calificat în etapa următoare la Vocea României

ACTUALacum 2 săptămâni

Angajat al Bazei NATO de la Deveselu, mort într-un accident rutier

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO SPECTACULOS. Maşină în flăcări, la ieşirea din Caracal spre Craiova

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. 25 de mașini cu cauciucuri tăiate, în parcarea unui bloc din Craiova

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea „Reporter 24” din 25 noiembrie: Despre rezultatul prezidenţialelor

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Rezultatul turului doi al prezidenţialelor, analizat la emisiunea „Reporter 24”, pe Olt Tv

LIFEacum 3 săptămâni

VIDEO VIRAL în Spania. Româncă din Slatina cântă „Acasă-i România”, înainte de a vota în turul doi al prezidenţialelor

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO – Incendiu la un depozit de cauciucuri din Drăgăşani; s-a trimis mesaj RO-Alert pe o rază de 6 kilometri din cauza degajărilor mari de fum

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO l Strat de zăpadă de 20 de centimetri la Rânca

LIFEacum 3 săptămâni

Atmosferă de poveste, la Craiova. A fost deschis Târgul de Crăciun – VIDEO

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.