Connect with us

SPORT

România – Spania 16-31 | Naționala României, debut umilitor la Campionatul Mondial din Japonia!

Avatar

Publicat

în

România a pierdut categoric în fața Spaniei, scor 16-31, în primul meci de la Mondialul de handbal feminin din Japonia. 

Naționala lui Ryde nu a avut replică în fața apărării agresive a Spaniei. Ibericele au avut o viteză în plus și s-au desprins rapid la 3-0 după o serie de lovituri de la 7 metri. A fost momentul unei palide reveniri, pe fondul introducerii Cristinei Neagu. Combinațiile dintre interul stânga și pivotul Crina Pintea păreau să fie soluția pentru a desface apărarea, dar era doar un foc de paie.

„Tricolorele” au pierdut minge după minge în ofensivă, iar tactica lui Ryde de a ataca fără portar s-a dovedit falimentară, încasând două goluri ușoare. Singura mână sigură din lot, pe lângă forțările lui Neagu, a fost extrema stângă Ana Maria Iuganu.

Repriza secundă a continuat sub aceleași auspicii. Acțiunile în care România a ajuns să arunce la poartă au fost rare, iar ibericele au continuat să zburde și să se desprindă.

E cel mai drastic eșec suferit de naționala României în ultimii 8 ani, după umilința în fața Franței, în 2011, scor 20-39. gsp.ro

SPORT

Tenis de masă | Andreea Jifcu, pe podiumul unui turneu desfăşurat în Cipru

reporter24

Publicat

în

Slătineanca Andreea Jifcu, legitimată la CSS Slatina, a obţinut bronzul în proba pe echipe, la nivel de cadete, la un turneu ce s-a desfăşurat în Cipru.

Micuţa tenismenă a fost aproape de podium şi în proba de simplu, însă a încheiat concursul pe locul patru, după ce a cedat cu 3-1 în faţa unei jucătoare din Cipru. La acest turneu a mai participat slătineanca Alexandra Ioniţă, care s-a clasat pe locul al doilea în proba de simplu, la nivel de juniori I. Slătinencele au luat parte la acest turneu ca urmare a colaborării cu un club bucureştean, care a deplasat în Cipru doar o delegaţie masculină.

Deşi are doar 11 ani, jucătoarea de tenis de masă de la CSS Slatina, Andreea Jifcu, a luat contact cu competiţiile internaţionale. În cadrul unui turneu desfăşurat în Cipru, rezervat cadeţilor, 13-15 ani, slătineanca a reuşit să urce pe podium cu echipa. Andreea Jifcu a reuşit un concurs bun şi în proba de simplu, acolo unde a întâlnit sportive mai mari cu câţiva ani. Sportiva legitimată la CSS Slatina a ratat bronzul, după ce a pierdut în faţa unei jucătoare a ţării gazde, scor 3-1.

O altă performanţă notabilă a fost înregistrată de Alexandra Ioniţă, care la nivel de juniori I s-a clasat pe locul III, în proba pe echipe, în timp ce la simplu a obţinut argintul. Sportivele legitimate la CSS Slatina au luat parte la turneul din Cipru ca urmare a unei colaborări cu un club bucureştean, care a avut doar delegaţie de băieţi.

sursa: gazetanoua.ro (autor: Simona Ciocioană)

Continuă să citești

SPORT

CFR Cluj pierde meciul din deplasare cu Lazio. Ce şanse de calificare mai sunt

reporter24

Publicat

în

CFR Cluj a pierdut cu Lazio, scor 0-1. Singurul gol al meciului a fost marcat de Joaquin Correa (25 de ani, atacant) în minutul 25.

Astfel, ardelenii au nevoie de cel puțin un punct în ultimul meci al grupei, cel cu Celtic, pentru a-și asigura calificarea în „16”-imile Europa League.

CFR Cluj n-a mai reușit să repete pe „Olimpico” meciul fantastic din 2008, cu Roma, și a pierdut cu 0-1 în fața lui Lazio, amânând pentru ultima etapă decizia calificării. Trupa lui Petrescu mai are nevoie de un punct cu Celtic, acasă.

Cu un parcurs remarcabil în Europa, CFR s-a dus pe „Olimpico” având țintă punctul care asigura calificarea în primăvara continentală. Iar Petrescu și-a luat măsurile de siguranță cu o linie de 5 fundași, menită să închidă culoarele spre poarta lui Arlauskis. Și, poate, să dea eventual lovitura pe o contră, spre a repeta minunea din Cetatea Eternă reușită în urmă cu 11 ani, când Culio izbutea o „dublă” în memorabilul AS Roma – CFR 1-2 din Champions League.

Vijelie lazială până la pauză

Argentinianul a supraviețuit încă în trupa ardeleană pentru o nouă reprezentație pe arena mitică din capitala Italiei, numai că prima repriză avea să găsească o echipă clujeană înfundată în propria jumătate în fața vijeliei declanșate de băieții lui Inzaghi. A fost un adevărat asalt al gazdelor, imposibil de frânat de defensiva „Bursucului”. Correa a pornit șirul cu o incursiune facilă printre Peteleu și Culio, încheiată însă neinspirat (5), iar apoi Parolo (8) și Adekanye (16) ratează din careul românilor, semnând un start de partidă în care au arătat cine sunt șefii pe gazon.

Iar firescul s-a petrecut în minutul 25, când Correa a mutat tabela la 1-0 cu o execuție superbă, din cădere, la colțul lung. Sud-americanul și-a mai trecut în cont încă o fază grea, cu o oportunitate imensă irosită în duel unu contra unu cu Arlauskis (41) în finalul unui mitan în care Clujul a respirat greu, a inventat o bară prin Djokovici (38), dar, în rest, a tremurat serios și a scăpat ieftin cu un handicap minim la pauză.

Mutările ofensive aduc revenirea

Și pesemne că, la vestiare, va fi fost revoluție cu Dan Petrescu în prim-plan. Asta pentru că, reintrați pe teren, campionii României au găsit resurse să se metamorfozeze, să echilibreze balanța și să caute egalarea visată, echivalentă cu biletele calificării. Proto a intervenit însă salvator la o deviere a propriului stoper (49), iar Păun și Omrani (54) semnează împreună cea mai mare ocazie a Clujului, cu Bilel incapabil să trimită balonul în plasă din numai 4-5 metri!

Petrescu a mișcat și în componența echipei, a reașezat-o ofensiv prin trimiterea în luptă a lui Deac în locul lui Bordeianu, plus un proaspăt Traore în schimbul lui Păun, iar mutările se simt imediat în iarbă. Ivorianul reușește să și introducă mingea în plasă din marginea careului mic, dar golul e anulat corect pentru ofsaid (69).

Visul unui nou 1-1

Posesia se mai îndulcește și ea, Clujul găsește resurse să forțeze pe finalul jocului, dar nu poate să găsească drumul spre plasa lazialilor. E a doua înfrânegere din grupă, după 0-2 cu Celtic, iar totul se decide în ultima rundă, atunci când CFR-ul primește acasă vizita scoțienilor, cu care, în august, au scos un 1-1 în Gruia, în preliminariile Champions League.

Ar fi scorul perfect și pe 12 decembrie, pe Someș, o remiză care ar declanșa sărbătoarea în cabina campioanei și ar deschide lista cu planuri pentru primăvară. gsp.ro

Continuă să citești

SPORT

Handbalistele naționalei României s-au întâlnit cu Guvernatorul din Saga. Cum au fost primite fetele

reporter24

Publicat

în

Cu două zile înaintea debutului la Campionatul Mondial din Japonia, handbalistele de la naționala României au avut parte de o întâlnire la nivel înalt. Primul nostru meci de la turneul final va fi cel cu Spania, de sâmbătă, 30 noiembrie 2019, de la ora 11:00.

Jucătoarele antrenate de Tomas Ryde, care au învățat să cânte și la tobe, l-au întâlnit pe însuși guvernatorul prefecturii Saga, Dl. Yoshinori Yamaguchi.

Lotul național își desfășoară stagiul de pregătire premergator Campionatului Mondial din Kumamoto (Japonia) în prefectura Saga.

Handbalistele României au fost întâmpinate cu aplauze și cu steaguri tricolore la întâlnirea cu guvernatorul. Oficialul japonez nu a ratat ocazia de a face câteva poze alături de tricolore.

Naţionala de handbal s-a distrat de minune în Japonia. „Tricolorele” au învăţat să cânte la tobe

Jucătoarele naționalei de handbal s-au distrat din nou în Japonia. Au învățat să cânte la tobe și s-au sincronizat de minune. Vor trebui să facă același lucru și în confruntarea cu Spania. Meciul de debut la Mondiale e sâmbătă, de la ora 11:00, în direct la Digi Sport 1 şi pe digisport.ro.

Handbalistele naționalei au învățat să cânte la TAIKO, toba japoneză inventată încă din secolul al șaselea. S-au distrat de minune în vizita pe care au făcut-o la o organizație sportivă din Kumamoto. Denisa Dedu a dat la schimb lecții de limba română. digisport.ro

Continuă să citești
Publicitate
ACTUALacum 3 ore

Tone de fier vechi confiscate de polițiștii olteni pentru că erau transportate ilegal

ACTUALacum 5 ore

Fondul de dezvoltare și investiții, creația lui Vâlcov, va fi desființat

POLITICĂacum 7 ore

Liviu Dragnea rămâne în închisoare

POLITICĂacum 7 ore

Prefectul şi-a dat demisia

EDUCAŢIEacum 7 ore

Au fost premiaţi câştigătorii concursului „Slatina. Acasă la Eugen Ionescu”

POLITICĂacum 8 ore

ABUZ | Primarul din Balş refuză să-i dea autorizaţie de urbanism unui om de afaceri, doar pentru că nu se numără printre simpatizanţii săi

ACTUALacum 9 ore

FOTO&VIDEO | Casă distrusă de un incendiu, la Movileni. A ars în proporţie de 90 la sută

POLITICĂacum 9 ore

Ce le-a spus Dragnea jurnaliștilor care îl filmau la Curtea Supremă

ACTUALacum 10 ore

Percheziţii | Fost primar suspectat că ar fi folosit acte false pentru stingerea unor datorii şi pentru decontarea unor lucrări neefectuate

POLITICĂacum 10 ore

Cîţu: Dacă PNL îmi cere, îmi dau demisia

ACTUALacum 10 ore

Opt persoane, reţinute pentru 24 de ore în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, printre care şi şeful Direcţiei, Cristian Ispravnic

LIFEacum 10 ore

Solistul trupei What’s Up, pus sub control judiciar după ce asupra sa ar fi fost găsite DROGURI

POLITICĂacum o zi

Moțiunea simplă împotriva lui Florin Cîțu a trecut. Parlamentul cere demiterea acestuia

ACTUALacum o zi

Poliţistul slătinean care o ameninţa cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, condamnat

ACTUALacum o zi

Căutat pentru mai multe furturi în Belgia, prins la Slatina

ACTUALacum o zi

Rudele şi prietenii Luizei, audiaţi din nou de poliţişti: „Suntem convinşi că Luiza a fost traficată”

ACTUALacum o zi

Amânare în procesul Colectiv: Instanța se va pronunța în 16 decembrie

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Mai mulţi directori din Primăria Craiova ar fi demisionat, după o postare pe Facebook a Olguţei Vasilescu

ACTUALacum o zi

Prima sentință, așteptată azi, după patru ani de la Colectiv

POLITICĂacum 2 zile

Arafat spune că nu demisionează: Este dreptul oricăruia să mă demită

ACTUALacum 2 zile

Percheziţii DNA la PSD Arad şi la locuinţele a trei parlamentari

ACTUALacum 2 zile

Dincă ar putea fi trimis în judecată, în câteva zile – surse

EDUCAŢIEacum 2 zile

Fost director al unui liceu din Slatina a încetat din viaţă

ACTUALacum 2 zile

Fişe medicale false. Persoane cu grad de handicap vizual grav sau psihic au obţinut permis de conducere

EDUCAŢIEacum 2 zile

Fost director al unui liceu din Slatina a încetat din viaţă

LIFEacum 3 zile

Aeroportul din Craiova introduce curse directe către Antalya

ACTUALacum 3 zile

Accident mortal într-o localitate din Dolj. Șoferul era băut

ACTUALacum 10 ore

Percheziţii | Fost primar suspectat că ar fi folosit acte false pentru stingerea unor datorii şi pentru decontarea unor lucrări neefectuate

ACTUALacum 2 zile

Cum arată Voineasa, stațiunea fantomă, astăzi. Ceaușescu a vrut Jocuri Olimpice de Iarnă, noi am lăsat-o să moară

ACTUALacum 2 zile

Dolj | Accident în localitatea Podari. O tânără a ajuns la spital

ACTUALacum 3 zile

Doi răniţi într-un accident pe un drum din Olt. Şoferul a rămas încarcerat în autoturism – FOTO

ACTUALacum 3 zile

De ce a fost arestat complicele lui Dincă. DETALII cutremurătoare din motivarea instanţei

Fără categorieacum 3 zile

Sindicaliștii din Sănătate: Contractele de muncă se pot modifica doar cu acordul partenerilor sociali

ACTUALacum 3 zile

Descoperire MACABRĂ. Două femei găsite fără suflare într-o gospodărie din județul Dolj

ACTUALacum 2 zile

Ambulanţier, atac cerebral în timpul turei de noapte

ACTUALacum 2 zile

Pictură veche de 200 de ani distrusă de un instalator

ACTUALacum 3 zile

VIDEO – Femeie rănită în urma exploziei unei butelii. Cinci camere distruse

ACTUALacum 2 zile

Urmărire ca în filme în județul Dolj. Tânăr fără permis, oprit cu focuri de armă

ECONOMIEacum 2 zile

Planurile Guvernului Orban: Concedieri în sectorul bugetar, îngheţarea salariilor demnitarilor

ACTUALacum o zi

Poliţistul slătinean care o ameninţa cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, condamnat

POLITICĂacum 8 ore

ABUZ | Primarul din Balş refuză să-i dea autorizaţie de urbanism unui om de afaceri, doar pentru că nu se numără printre simpatizanţii săi

ACTUALacum 3 zile

Campanie umanitară de donaţii „Și tu poți fi Moș Crăciun”, lansată de Primăria Slatina

ACTUALacum 3 zile

Fată de 17 ani lovită de mașină, pe trecerea de pietoni

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Mai mulţi directori din Primăria Craiova ar fi demisionat, după o postare pe Facebook a Olguţei Vasilescu

ACTUALacum 3 zile

20 de mistreți, la plimbare prin oraș

ACTUALacum o zi

Căutat pentru mai multe furturi în Belgia, prins la Slatina

ACTUALacum 2 zile

Fişe medicale false. Persoane cu grad de handicap vizual grav sau psihic au obţinut permis de conducere

LIFEacum 10 ore

Solistul trupei What’s Up, pus sub control judiciar după ce asupra sa ar fi fost găsite DROGURI

ACTUALacum 9 ore

FOTO&VIDEO | Casă distrusă de un incendiu, la Movileni. A ars în proporţie de 90 la sută

POLITICĂacum 10 ore

Cîţu: Dacă PNL îmi cere, îmi dau demisia

ACTUALacum 10 ore

Opt persoane, reţinute pentru 24 de ore în dosarul şpăgilor de la DRDP Timişoara, printre care şi şeful Direcţiei, Cristian Ispravnic

ACTUALacum 3 zile

VIDEO – Femeie rănită în urma exploziei unei butelii. Cinci camere distruse

ACTUALacum 3 zile

VIDEO – Locuinţă din Balş, distrusă aproape în totalitate de un incendiu izbucnit de la jarul din sobă

ACTUALacum 5 zile

Spitalul de Psihiatrie Slatina, evacuat

ACTUALacum 6 zile

UMILINŢĂ pentru un soldat pus să spele cu mopul asfaltul din fața tribunei oficiale, de 1 Decembrie, de la Alba Iulia

ACTUALacum 7 zile

Incendiu de proporții la o vopsitorie auto din Craiova

ACTUALacum o săptămână

Olteni acuzaţi că ofereau show-uri porno online, cu propriii copii. Percheziţii DIICOT, sprijinite de FBI

Reporter24 TVacum o săptămână

Emisiunea „Reporter 24” din 2 decembrie | Fonduri europene pentru apă şi canal, în Olt

Reporter24 TVacum o săptămână

Directorul Companiei de Apă Olt vine la „Reporter 24”, în această seară pe Olt Tv, de la ora 21.00

ACTUALacum o săptămână

FOTO&VIDEO – Slatina de Poveste. A fost aprins iluminatul festiv, iar Târgul de Crăciun a fost deschis oficial

ACTUALacum o săptămână

Poliţistul care l-a studiat pe monstrul de la Caracal, decorat de Klaus Iohannis

ACTUALacum 2 săptămâni

Cinci ani de închisoare pentru șoferul cu Touareg care în 2015 a lovit intenţionat o maşină, în Capitală

LIFEacum 2 săptămâni

Slătineanul Gabriel Bîscoveanu, calificat în etapa următoare la Vocea României

ACTUALacum 2 săptămâni

Angajat al Bazei NATO de la Deveselu, mort într-un accident rutier

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO SPECTACULOS. Maşină în flăcări, la ieşirea din Caracal spre Craiova

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. 25 de mașini cu cauciucuri tăiate, în parcarea unui bloc din Craiova

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea „Reporter 24” din 25 noiembrie: Despre rezultatul prezidenţialelor

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Rezultatul turului doi al prezidenţialelor, analizat la emisiunea „Reporter 24”, pe Olt Tv

LIFEacum 2 săptămâni

VIDEO VIRAL în Spania. Româncă din Slatina cântă „Acasă-i România”, înainte de a vota în turul doi al prezidenţialelor

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO – Incendiu la un depozit de cauciucuri din Drăgăşani; s-a trimis mesaj RO-Alert pe o rază de 6 kilometri din cauza degajărilor mari de fum

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO l Strat de zăpadă de 20 de centimetri la Rânca

LIFEacum 3 săptămâni

Atmosferă de poveste, la Craiova. A fost deschis Târgul de Crăciun – VIDEO

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.