< Doi copii au suferit arsuri după ce un tub spray le-a explodat în față - REPORTER24
Connect with us

ACTUAL

Doi copii au suferit arsuri după ce un tub spray le-a explodat în față

Publicat

în

Doi copii au suferit arsuri sâmbătă seara, după ce un tub spray le-a explodat în față. Incidentul s-a petrecut în localitatea Veseuș, comuna Jidvei.

Potrivit ISU Alba, la fața locului a intervenit echipaje SMURD de la Blaj.

Cei doi copii, în vârstă de 8 ani, respectiv 10 ani, au suferit arsuri de gradul 1, la nivelul feței și mâinilor. alba24.ro

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Medicii de familie consideră că reintroducerea folosirii cardului de sănătate este periculoasă

Publicat

în

Medicii de familie consideră că intenţia Guvernului de a reintroduce obligativitatea utilizării cardului de sănătate pentru consultaţiile la cabinet începând cu data de 01 octombrie nu este una potrivită.  Utilizarea acestuia a fost suspendată pe perioada stării de urgență și a stării de alertă.

Societatea Naţionala de Medicina Familiei (SNMF) atrage atenţia ca manipularea cartonului cu cip reprezintă un risc semnificativ atât pentru pacienţi cât şi pentru personalul medical și că folositea acestuia nu aduce beneficii în condițiile unui sistem informatic nefuncțional. Mai mult, se reiau blocajele din sistem și apar cozilor la ușa cabinetelor.

Măsura vine în contextul unei nemulţumiri justificate a medicilor de familie faţă de modul în care a fost tratat sistemul medical primar în perioada pandemiei, sistem despre care s-a afirmat că are doar rolul de a elibera adeverinţe, în vremuri în care „neînsemnatul” medic de familie a preluat poveri semnificative din întreaga infrastructură de sănătate, arată organziația medicilor de familie.

„Medicii de familie nu au primit de la statul român nici materiale, nici sprijin sau logistică pentru stabilirea circuitelor, nici informaţii actualizate pentru organizarea asistenţei medicale primare. Acum se impune reintroducerea cardului şi aceast lucru presupune din nou modificarea circuitelor, solicită interacţiune prelungită şi inutilă cu pacienţi care pot fi infectați cu virusul SARS-CoV2, aglomerarea pacienților la ușile cabinetelor şi foarte mulţi timpi pierduţi pentru birocraţia digitală într-un sistem care, nu este un secret, are mari carente de funcţionare.

De-a lungul pandemiei, medicii de famlie au acceptat să facă gesturi medicale riscante, să îşi asume îngrijirea pacienţilor şi să se adapteze profesional noilor rigori. SNMF atrage însă atenţia că împovărarea inutilă a practicii lor cu acte şi proceduri nemedicale va accentua starea de nemulţumire şi iritare a tuturor, în primul rând a populaţiei”, arată comunicatul.

SNMF atrage atenţia guernanţilor că pentru a rezolva problemele din sistemul medical este suficient să se consulte cu practicienii şi vor avea surpriza unor solutii simple, aplicabile şi adecvate. Vor fi evitate perioade cu reglementări contradictorii, nemulţumiri şi critici justificate. Un exemplu relevant este procedura de eliberare a concediilor medicale pentru pacientii COVID19, care s-a făcut pe baza unei legislaţii elaborate cu grave deficienţe.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Primarul comunei Sadova a murit la scurt timp după ce fusese reales în funcție

Publicat

în

Eugen Safta, primarul comunei Sadova, din județul Dolj, a decedat, noaptea trecută, în timpul procesului de numărare a voturilor.

Acesta candida din partea PMP și tocmai fusese reales pentru un nou mandat, cel de-al treilea.

Eugen Safta a început să se simtă rău la câteva ore după închiderea urnelor, fiind chemată o ambulanță pentru a-i acorda ajutor medical.

Medicii au efectuat manevre de resuscitare, dar în ciuda eforturilor acestora, edilul a decedat, cel mai probabil în urma unui infarct.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Lia Olguța Vasilescu: „Săptămâna viitoare, după ce vom primi mandatele de aleși locali, ne vom pune în practică programul”. Cosmin Vasile a fost ales președinte al CJ Dolj

Publicat

în

Lia Olguța Vasilescu, cea care potrivit Exit Poll-ului de la 19.30, a câștigat un nou mandat de primar al Craiovei, a anunțat că și Cosmin Vasile a fost ales președinte al CJ Dolj. Olguța Vasilescu a spus că în următorii patru ani va rămâne primarul Craiovei și că nu va mai fi intersată de nicio altă funcție. 

„Conform rezultatelor exit-poll-, la ora actuală avem funcția de primar al Craiovei. Avem, de asemenea, președintele Consiliului Județean, câștigat de PSD. La Consiliul Local și Consiliul Județean, suntem, de asemenea, partidul aflat pe primul loc în preferințele craiovenilor și doljenilor. Le mulțumim tuturor celor care ne-au votat astăzi și militanților care, în această perioadă de campanie, au fost alături de noi, mai ales că a fost, cred, cea mai mizerabilă campanie electorală din ultimii 20 de ani. Eu așa ceva nu am mai trăit până acum, dar, cu siguranță, mesajul nostru a ajuns la electorat. Aș vrea să îi rog pe colegii noștri care se află la ora actuală în secțiile de votare să rămână mobilizați până în momentul semnării procesului verbal, după care îi așteptăm la sediu și, cu siguranță, de săptămâna viitoare, după ce vom primi mandatele de aleși locali ne vom pune în practică programul”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Cosmin Vasile a ocupat, până în prezent, funcţia de vicepreşedinte al CJ Dolj.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 47 de secunde

Medicii de familie consideră că reintroducerea folosirii cardului de sănătate este periculoasă

POLITICĂacum 4 minute

VIDEO. Un primar din Gorj a sărbătorit victoria în alegeri călare pe un cal

POLITICĂacum 22 de minute

Candidatul PSD câştigă Primăria Caracal

POLITICĂacum 34 de minute

Alexandria: Victor Drăguşin rămâne primar

POLITICĂacum 57 de minute

Emil Moţ câştigă un nou mandat de primar al Slatina. Marius Oprescu rămâne şef la CJ Olt

POLITICĂacum O oră

Cătălin Rotea câştigă Primăria Balş

ACTUALacum O oră

Primarul comunei Sadova a murit la scurt timp după ce fusese reales în funcție

POLITICĂacum 9 ore

VIDEO. Primarul din Deveselu, mort din cauza COVID-19, reales în funcţie

ACTUALacum 13 ore

Lia Olguța Vasilescu: „Săptămâna viitoare, după ce vom primi mandatele de aleși locali, ne vom pune în practică programul”. Cosmin Vasile a fost ales președinte al CJ Dolj

ACTUALacum 14 ore

EXIT POLL | Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova

ACTUALacum 14 ore

58,45% dintre olteni au votat duminică

ACTUALacum 15 ore

O femeie a primit un buletin de vot deja ștampilat, la o secție din Craiova

ACTUALacum 16 ore

Ora 19.00 | 52,80% prezenţă la vot, în judeţul Olt. Ce se întâmplă în Slatina şi celelalte oraşe

ACTUALacum 16 ore

Câți doljeni au ieșit la vot până la ora 19.00. Peste 3.500 de persoane au cerut urna mobilă

ACTUALacum 16 ore

Un bărbat din Brebeni, depistat cu mai multe buletine de vot asupra sa. El şi-a fotografiat votul

ACTUALacum 16 ore

Ziua votului în sate. Bătrânii vor școli și grădinițe pentru nepoți: „Le-am spus mereu să nu lase cartea, că e greu fără ea”

POLITICĂacum 17 ore

Scorniceşti: Ştampilă furată dintr-o secţie de votare

ACTUALacum 17 ore

Ora 17.30 | Olt, în continuare pe primul loc pe ţară la prezenţa la vot

ACTUALacum 18 ore

Simona Halep s-a calificat în turul 2 la Roland Garros. Record oficial chiar de ziua ei

POLITICĂacum 18 ore

Cătălin Rotea, declaraţie la ieşirea de la urne

ACTUALacum 18 ore

Poliţiştii din Olt au deschis trei dosare pentru fraudă la vot

ACTUALacum 19 ore

Teleorman: Bărbat bătut la ieşirea de la urne

POLITICĂacum 19 ore

VIDEO. Bătaie în secţia de votare. Un primar din Dolj s-a ales cu dosar penal

ACTUALacum 20 de ore

INCIDENTE electorale, în două localităţi din Olt

ACTUALacum 20 de ore

Ei sunt tinerii din Craiova care au murit, în accidentul din Bulgaria

ACTUALacum 22 de ore

Doi tineri din Craiova, soţ şi soţie, au murit într-un accident rutier în Bulgaria. Alte două persoane, grav rănite

ACTUALacum 3 zile

Bani pentru vot. Dosar penal pentru preşedintele PNL dintr-o comună din Olt

ACTUALacum 3 zile

FOTO: Trafic blocat între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Camion blocat între separatoarele de sens

ACTUALacum o zi

Cum a reuşit un bărbat din Olt să voteze cu buletinul concubinei, la o secţie, şi cu buletinul său, la alta. Poliţia a deschis dosar

ACTUALacum 14 ore

EXIT POLL | Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiova

POLITICĂacum 17 ore

Scorniceşti: Ştampilă furată dintr-o secţie de votare

ACTUALacum 3 zile

Accident în judeţul Olt: Un autoturism a intrat într-un tractor cu disc

POLITICĂacum 4 zile

Politician liberal, condamnat pentru contrabandă cu ţigări. Fiul său vrea să fie primarul unei comune din Olt

ACTUALacum 13 ore

Lia Olguța Vasilescu: „Săptămâna viitoare, după ce vom primi mandatele de aleși locali, ne vom pune în practică programul”. Cosmin Vasile a fost ales președinte al CJ Dolj

ACTUALacum 4 zile

1.639 cazuri noi de coronavirus şi 41 de decese, în 24 de ore | Situaţia din fiecare judeţ

ACTUALacum 16 ore

Un bărbat din Brebeni, depistat cu mai multe buletine de vot asupra sa. El şi-a fotografiat votul

POLITICĂacum 19 ore

VIDEO. Bătaie în secţia de votare. Un primar din Dolj s-a ales cu dosar penal

ACTUALacum 3 zile

Ultima oră: 1.629 cazuri noi de COVID-19, 42 decese | Raport pe judeţe

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

FOTO. Câinii fără stăpân din Caracal, capturaţi cu ajutorul unui ONG. Cum pot fi adoptaţi, ulterior

ACTUALacum 3 zile

Ploi şi vijelii, în aproape toată ţara. Cod PORTOCALIU şi Cod GALBEN, până duminică dimineaţa

ACTUALacum 22 de ore

Peste 1.400 de cazuri noi de coronavirus, raportate în ziua votului. RAPORT pe judeţe

ACTUALacum 16 ore

Ziua votului în sate. Bătrânii vor școli și grădinițe pentru nepoți: „Le-am spus mereu să nu lase cartea, că e greu fără ea”

ACTUALacum 4 zile

Bolnavii de COVID-19 şi persoanele aflate în carantină sau în autoizolare la domiciliu pot vota la urna mobilă, dar trebuie să depună o cerere

ACTUALacum 3 zile

Cod galben de inundații pe râuri din patru județe ale Olteniei

ACTUALacum 14 ore

58,45% dintre olteni au votat duminică

ACTUALacum 19 ore

Teleorman: Bărbat bătut la ieşirea de la urne

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

BILANŢ | Emil Moţ, patru ani de performanţă în administraţia publică locală

POLITICĂacum 18 ore

Cătălin Rotea, declaraţie la ieşirea de la urne

POLITICĂacum 4 minute

VIDEO. Un primar din Gorj a sărbătorit victoria în alegeri călare pe un cal

POLITICĂacum 9 ore

VIDEO. Primarul din Deveselu, mort din cauza COVID-19, reales în funcţie

POLITICĂacum 19 ore

VIDEO. Bătaie în secţia de votare. Un primar din Dolj s-a ales cu dosar penal

POLITICĂacum 21 de ore

Unde a votat secretarul general al PSD, Paul Stănescu

POLITICĂacum 3 zile

VIDEO. Lia Olguţa Vasilescu, mesaj important

ACTUALacum 4 zile

VIDEO. Aţi văzut-o? I-a furat unui bărbat din Slatina adidaşii pe care îi avea la uscat

POLITICĂacum 5 zile

FOTO&VIDEO. Preşedintele PNL Caracal, are coronavirus. Acum două zile, a fost campanie prin oraş, fără mască, alături de candidaţii partidului

ACTUALacum 5 zile

VIDEO. Incendiu VIOLENT la un depozit de deşeuri din Craiova

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Accident provocat de o şoferiţă beată, în Gorj. Trei persoane la spital

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Fetiţă de trei ani, lovită de un autoturism, în Balş. Transportată la Spitalul Craiova

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Operaţiune de salvare a unui bebeluş născut cu probleme, la Spitalul Slatina. Transferat cu elicopterul SMURD, la Craiova

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Fetiţă din Gorj, umilită şi bătută de alţi copii. Poliţia a deschis o anchetă

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Şofer din Gorj, depăşire periculoasă pe contrasens pe un drum din Dolj. Poliţiştii l-au depistat

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. INCENDIU în Olt. Două femei, la spital cu arsuri

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Incendiu în Craiova. Arde o casă nelocuită

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Adolescenţii din Târgu Jiu, printre care o tânără, care au bătut şi umilit un minor, plasaţi sub control judicar

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Dincă şi familiile Alexandrei şi Luizei, din nou faţă în faţă, la Curtea de Apel Craiova

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Încă un copil, bătut, umilit şi filmat, de trei adolescenţi, în Gorj

POLITICĂacum 3 săptămâni

VIDEO. Proiectul lui Voiculescu pentru un Spital de Pediatrie la Slatina, un copy-paste de prima mână

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 7 septembrie | Invitat – primarul Slatinei, Emil Moţ

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Una dintre adolescentele agresoare din Târgu Jiu, reţinută de poliţişti

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Adolescentă din Târgu Jiu, umilită şi bătută de alte două fete. Imagini cu IMPACT EMOŢIONAL

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Scandal în curtea Mitropoliei. Intervenţie în forţă a poliţiştilor după ce zeci de romi s-au luat la bătaie

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Accident mortal la Brebeni. O bătrână care a traversat prin loc nepermis, spulberată de un autoturism

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.