Connect with us

ACTUAL

Bunuri contrafăcute în valoare de 4.000.000 euro, confiscate la frontieră

Octavia Hantea

Publicat

în

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Giurgiu au descoperit peste 24.000 produse textile și de marochinărie, contrafăcute, pe care un cetățean bulgar a încercat să le introducă ilegal în țară.

În data de 10 noiembrie 2019, la ora 12.10, în Punctul de Trecere al Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, un cetăţean bulgar, în vârstă de 53 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Bulgaria, care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, genți de voiaj, din Bulgaria pentru o societate din Cehia.

Cu ocazia controlului specific, acţionând în baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul marfă al autocamionului, ascunse în spatele cutiilor ce conțineau gențile de voiaj, cantitatea totală de 24.065 produse textile și de marochinărie, inscripţionate cu numele unor firme cunoscute, contrafăcute.

La cercetări, cetățeanul bulgar a declarat că a fost contactat de un conațional pentru a transporta bunurile din Bulgaria în Cehia și nu avea cunoștință despre faptul că acestea sunt contrafăcute.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 19.000.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”punere în circulaţie fără drept a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată pentru produse identice sau similare”, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun. realitateadegiurgiu.net

ACTUAL

Poliţistul slătinean care o ameninţa cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, condamnat

Avatar

Publicat

în

Ofițerul de poliție Adrian Bărbulescu, originar din Slatina, cel care i-a trimis mesajul de amenințare cu moartea jurnalistei Emilia Şercan, a fost condamnat la un an de închisoare cu amânare după ce și-a recunoscut faptele în fața anchetatorilor și a făcut acord de recunoaștere.

Ameninţările lui Bărbulescu veneau din partea fostului rector al Academiei de Poliţie, Adrian Iacob, și fostului prorector Mihail Marcoci, care îşi doreau ca jurnalista să stopeze dezvăluirile privind faptul că aceştia îşi plagiaseră tezele de doctorat.

„Nu sunt foarte bucuroasă de această decizie a instanței, însă sunt nevoită să înțeleg și să accept faptul că pedeapsa pe care a primit-o este una mică pentru că prin declarațiile pe care Bărbulescu le-a dat în fața procurorilor DNA a contribuit la prinderea și, sper eu, la condamnarea în final a autorilor morali, fostul rector Adrian Iacob și fostul prorector Mihail Marcoci, cei care l-au instigat și l-au determinat să-mi trimită mesajul de amenințare. Fostul rector Adrian Iacob și fostul prorector Mihail Marcoci sunt cei care au încercat să mă oprească și continuă să o facă hărțuindu-mă cu plângeri penale sau de altă natură pe la tot felul de instituții, pe care mi le fac direct sau indirect, pentru că, nu-i așa, mari bărbați bravi, prin tot felul de intermediari. Am tăcut destul despre toate presiunile din ultimul an; cred că e timpul să încep să vorbesc”, a scris Emilia Şercan, pe Facebook.

Continuă să citești

ACTUAL

Căutat pentru mai multe furturi în Belgia, prins la Slatina

Avatar

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din Slatina, căutat de autorităţile din Belgia pentru mai multe furturi de componente din cupru, a fost depistat de poliţiştii şi jandarmii slătineni.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că o patrulă formată din polițiști din cadrul Poliției municipiului Slatina și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt , l-au depistat pe bărbatul de 35 de ani, în această dimineaţă.

„Pe numele acestuia, autoritățile judiciare din Belgia au emis un Mandat European de Arestare, fiind bănuit de comiterea mai multor furturi de componente din cupru”, a precizat reprezentantul IPJ Olt.

Bărbatul a fost preluat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Continuă să citești

ACTUAL

Rudele şi prietenii Luizei, audiaţi din nou de poliţişti: „Suntem convinşi că Luiza a fost traficată”

Avatar

Publicat

în

Noi audieri în cazul fetelor dispărute de la Caracal au loc luni. Familia Luizei Melencu, dar și colegele fetei şi iubitul ei au fost chemaţi din nou la audieri la sediul IPJ Dolj. De asemenea, Gheorghe Dinca va fi adus din arest in fata procurorilor DIICOT pentru a fi din nou întrebat, printre altele, ce a făcut cu Luiza.

UPDATE: „Până în data de 25 iulie când Alexandra a fost răpită noi nu am ştiut nimic, nu a venit nimeni cu o dovadă, să ne spună ce s-a întâmplat cu Luiza. Abia atunci şi-au adus aminte că Luiza există, că Luiza a fost răpită. Noi suntem ferm convinşi că Luiza a fost traficată. Ne aşteptăm la tot felul de anomalii, de întrebări care nu au legătură. Mie trebuie să-mi spună ce s-a întâmplat cu Luiza. În rest, e treaba dumnealor. Începând cu data de 14 aprilie (ziua dispariţiei Luizei) până pe 25 iulie (ziua în care a fost reţinut Gheorghe Dincă n.red.). Nu vom accepta niciun fel de compromis”, a declarat bunicul Luizei înainte de audieri.

„Cât putem luptam, aceste fete nu sunt moarte, sunt traficate”, a spus mama Luizei.

UPDATE: „Cred ca e a zecea oara pentru familia Melencu. Mai sunt niste aspecte care nu sunt cunoscute de anchetatori si as dori mult sa le spuna familia Melencu. Cu privire la parfum, stiti pozitia pe care o am. Acea idee era o prostie a unui asa-zis profiler. Am facut o incercare si Dinca nu a recationat la niciun parfum de calitate. Cu privire la intrebarile pe care le va pune anchetatorul, voi obiecta daca vor fi intrebari care nu au relevanta si voi insista sa se puna intrebari pertinente. Din ce am studiat eu din cele 21 de volume ale dosarului am constata ca fiecare persoana este lasata sa spuna ce vrea si intrebarile sunt la suprafata”, a declarat Carmen Obârşanu, avocata familiei Melencu.

Familia Melencu va fi prezentă luni la DIICOT Craiova, alături de colegele și prietenul Luizei. Monica Melencu, mama fetei dispărute în luna aprilie, a declarat la România TV că vrea să discute despre martori. Totodată, avocatul Tonel Pop spune că datele din dosar sunt schimbate mereu de procurori. Audierile de luni sunt programate la ora 10.

„În primul rând, nu vreau dovezi de moarte! Aceste fete sunt traficate! O să vedem după ziua de luni ce se întâmplă şi vedem ce măsuri luăm! Chiar vreau să discut cu ambii avocaţi de martori, chiar vreau. Chiar nu sunt mulţumită de audieri, nu s-au luat în considerare persoanele pe care le-am zis”, a spus mama Luizei Melencu.

Avocatul Tonel Pop este sceptic cu privire la aceste audieri: „Nu ştiu ce au dânşii acolo, ascund tot ce au facut în ultimele luni, ne dau volume făcute special pentru noi, schimbă datele. Volumul 21 e mereu altul, numai procurorii ştiu ce e acolo, îmi dau seama că au aruncat cu totul la gunoi”, a declarat avocatul.

Pe de altă parte, şi Gheorghe Dinca va fi adus din arest in fata procurorilor DIICOT pentru a fi din nou întrebat, printre altele, ce a făcut cu Luiza. Între timp, anchetatorii se pregatesc să trimita dosarul în judecată. romaniatv.net

Continuă să citești
Publicitate
ACTUALacum 34 de minute

Poliţistul slătinean care o ameninţa cu moartea pe jurnalista Emilia Şercan, condamnat

ACTUALacum 3 ore

Căutat pentru mai multe furturi în Belgia, prins la Slatina

ACTUALacum 5 ore

Rudele şi prietenii Luizei, audiaţi din nou de poliţişti: „Suntem convinşi că Luiza a fost traficată”

ACTUALacum 5 ore

Amânare în procesul Colectiv: Instanța se va pronunța în 16 decembrie

ADMINISTRAŢIEacum 5 ore

Mai mulţi directori din Primăria Craiova ar fi demisionat, după o postare pe Facebook a Olguţei Vasilescu

ACTUALacum 6 ore

Prima sentință, așteptată azi, după patru ani de la Colectiv

POLITICĂacum 6 ore

Arafat spune că nu demisionează: Este dreptul oricăruia să mă demită

ACTUALacum 7 ore

Percheziţii DNA la PSD Arad şi la locuinţele a trei parlamentari

ACTUALacum 9 ore

Dincă ar putea fi trimis în judecată, în câteva zile – surse

EDUCAŢIEacum 22 de ore

Fost director al unui liceu din Slatina a încetat din viaţă

ACTUALacum o zi

Fişe medicale false. Persoane cu grad de handicap vizual grav sau psihic au obţinut permis de conducere

ACTUALacum o zi

Urmărire ca în filme în județul Dolj. Tânăr fără permis, oprit cu focuri de armă

ACTUALacum o zi

Dolj | Accident în localitatea Podari. O tânără a ajuns la spital

ACTUALacum o zi

Ambulanţier, atac cerebral în timpul turei de noapte

ACTUALacum o zi

Cum arată Voineasa, stațiunea fantomă, astăzi. Ceaușescu a vrut Jocuri Olimpice de Iarnă, noi am lăsat-o să moară

ACTUALacum o zi

Pictură veche de 200 de ani distrusă de un instalator

POLITICĂacum o zi

Firea îl UMILEȘTE pe Orban și face DEZVĂLUIRI despre anumiți jurnaliști

ECONOMIEacum o zi

Planurile Guvernului Orban: Concedieri în sectorul bugetar, îngheţarea salariilor demnitarilor

ACTUALacum o zi

Înjunghiat după un scandal izbucnit într-un bar

ACTUALacum o zi

Un şofer beat a sărit în râu, de frica polițiștilor

ACTUALacum o zi

Bebeluș de șapte luni salvat din incendiu

ACTUALacum o zi

Pensiile nu vor mai putea fi cumulate cu salariile. Proiect de lege

ACTUALacum 2 zile

Fată de 17 ani lovită de mașină, pe trecerea de pietoni

ACTUALacum 2 zile

VIDEO – Femeie rănită în urma exploziei unei butelii. Cinci camere distruse

EDUCAŢIEacum 22 de ore

Fost director al unui liceu din Slatina a încetat din viaţă

POLITICĂacum 3 zile

Schimbare de ştafetă, la PSD Olt. Stănescu: Vreau să mă retrag

ACTUALacum 3 zile

Ministrul Sănătății: „Trebuie să ieşim din zodia șpăgii. Sunt spitale în care acest fenomen nu mai există”

LIFEacum 2 zile

Aeroportul din Craiova introduce curse directe către Antalya

ACTUALacum 2 zile

Accident mortal într-o localitate din Dolj. Șoferul era băut

ACTUALacum 4 zile

Accident cu patru victime la Dăneasa

ACTUALacum o zi

Cum arată Voineasa, stațiunea fantomă, astăzi. Ceaușescu a vrut Jocuri Olimpice de Iarnă, noi am lăsat-o să moară

ACTUALacum o zi

Dolj | Accident în localitatea Podari. O tânără a ajuns la spital

ACTUALacum 2 zile

Doi răniţi într-un accident pe un drum din Olt. Şoferul a rămas încarcerat în autoturism – FOTO

ACTUALacum 2 zile

De ce a fost arestat complicele lui Dincă. DETALII cutremurătoare din motivarea instanţei

Fără categorieacum 2 zile

Sindicaliștii din Sănătate: Contractele de muncă se pot modifica doar cu acordul partenerilor sociali

ACTUALacum 2 zile

Descoperire MACABRĂ. Două femei găsite fără suflare într-o gospodărie din județul Dolj

ACTUALacum 3 zile

Emoții pentru mii de studenți ai facultăților de medicină din țară. Au mai rămas două zile până la data susținerii examenului de rezidențiat

ACTUALacum o zi

Ambulanţier, atac cerebral în timpul turei de noapte

ACTUALacum o zi

Pictură veche de 200 de ani distrusă de un instalator

POLITICĂacum 4 zile

Lider PSD Olt, ironii către PNL: „Anumiţi oameni n-au făcut la şcoală matematică şi nici logică”

ACTUALacum 3 zile

Dolj | Dosare penale pentru mărfuri contrafăcute. Un comerciant din Calafat, printre cei cercetați

ACTUALacum 2 zile

VIDEO – Femeie rănită în urma exploziei unei butelii. Cinci camere distruse

POLITICĂacum 4 zile

Reacţia lui Klaus Iohannis după ce Paul Stănescu a susţinut să preşedintele a convins-o pe Viorica Dăncilă să candideze

ACTUALacum 3 zile

Trei răniți, dintre care unul grav, după un impact frontal între o autoutilitară și un autoturism

ACTUALacum o zi

Urmărire ca în filme în județul Dolj. Tânăr fără permis, oprit cu focuri de armă

POLITICĂacum 3 zile

COMENTARIU | La instaurarea dictaturii liberale

ECONOMIEacum o zi

Planurile Guvernului Orban: Concedieri în sectorul bugetar, îngheţarea salariilor demnitarilor

POLITICĂacum 4 zile

Viorica Dăncilă, reacție în urma declarațiilor lui Paul Stănescu

ACTUALacum 2 zile

VIDEO – Femeie rănită în urma exploziei unei butelii. Cinci camere distruse

ACTUALacum 2 zile

VIDEO – Locuinţă din Balş, distrusă aproape în totalitate de un incendiu izbucnit de la jarul din sobă

ACTUALacum 4 zile

Spitalul de Psihiatrie Slatina, evacuat

ACTUALacum 5 zile

UMILINŢĂ pentru un soldat pus să spele cu mopul asfaltul din fața tribunei oficiale, de 1 Decembrie, de la Alba Iulia

ACTUALacum 6 zile

Incendiu de proporții la o vopsitorie auto din Craiova

ACTUALacum 6 zile

Olteni acuzaţi că ofereau show-uri porno online, cu propriii copii. Percheziţii DIICOT, sprijinite de FBI

Reporter24 TVacum 6 zile

Emisiunea „Reporter 24” din 2 decembrie | Fonduri europene pentru apă şi canal, în Olt

Reporter24 TVacum o săptămână

Directorul Companiei de Apă Olt vine la „Reporter 24”, în această seară pe Olt Tv, de la ora 21.00

ACTUALacum o săptămână

FOTO&VIDEO – Slatina de Poveste. A fost aprins iluminatul festiv, iar Târgul de Crăciun a fost deschis oficial

ACTUALacum o săptămână

Poliţistul care l-a studiat pe monstrul de la Caracal, decorat de Klaus Iohannis

ACTUALacum o săptămână

Cinci ani de închisoare pentru șoferul cu Touareg care în 2015 a lovit intenţionat o maşină, în Capitală

LIFEacum o săptămână

Slătineanul Gabriel Bîscoveanu, calificat în etapa următoare la Vocea României

ACTUALacum 2 săptămâni

Angajat al Bazei NATO de la Deveselu, mort într-un accident rutier

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO SPECTACULOS. Maşină în flăcări, la ieşirea din Caracal spre Craiova

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. 25 de mașini cu cauciucuri tăiate, în parcarea unui bloc din Craiova

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea „Reporter 24” din 25 noiembrie: Despre rezultatul prezidenţialelor

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Rezultatul turului doi al prezidenţialelor, analizat la emisiunea „Reporter 24”, pe Olt Tv

LIFEacum 2 săptămâni

VIDEO VIRAL în Spania. Româncă din Slatina cântă „Acasă-i România”, înainte de a vota în turul doi al prezidenţialelor

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO – Incendiu la un depozit de cauciucuri din Drăgăşani; s-a trimis mesaj RO-Alert pe o rază de 6 kilometri din cauza degajărilor mari de fum

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO l Strat de zăpadă de 20 de centimetri la Rânca

LIFEacum 2 săptămâni

Atmosferă de poveste, la Craiova. A fost deschis Târgul de Crăciun – VIDEO

ACTUALacum 2 săptămâni

PERICOL. Panou publicitar, aproape să fie doborât de vânt

ACTUALacum 3 săptămâni

Dosar penal pentru primarul din Balş, după ce a lovit şi insultat un tânăr din localitate

POLITICĂacum 3 săptămâni

Primar din Olt, filmat când loveşte şi insultă un tânăr – VIDEO

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.