Connect with us

POLITICĂ

Un fotograf s-a împiedicat în fața lui Carmen Iohannis. Prima Doamnă, nicio reacţie

Publicat

în

Scenele incredibile s-au desfășurat în secția de votare în care a mers Prima Doamnă. Un fotograf s-a împiedicat în fața lui Carmen Iohannis, iar aceasta a avut o reacție incredibilă. Mai mult, soția lui Klaus Iohannis a mers să voteze la Sibiu, pe când șeful statului și-a exercitat acest drept, în Capitală.

Momentul uluitor din ziua alegerilor este unul care a fost surprins cu ajutorul camerelor de filmat, cu puțin timp în urmă. Carmen Iohannis a avut o reacție pe cât de neașteptată, pe atât de uluitoare, dacă ar fi să-i întrebăm pe alegătorii români care au privit imaginile. Prima Doamnă a profitat de clipele în care fotograful s-a împiedicat și a picat, iar fiindcă era așteptată de foarte mulți membri ai presei, a preferat să se facă nevăzută.

Imaginile video surprinse au fost realizate cu puțin timp după ce Carmen Iohannis a ieșit din cabina de vot. Aceasta a mers la Secția nr. 68, de la Școala Gimnazială nr. 4, din Sibiu. Mai mult, șeful statului a votat în București, în această dimineață. Momentul video cu Prima Doamnă surprinde, dar mulți au criticat-o pe Carmen Iohannis pentru că nu a vrut să stea și să răspundă întrebărilor jurnaliștilor. Era așteptată să își pună buletinul de vot în urnă atunci când fotograful a picat în fața ei. playtech.ro

Doamna Carmen Johannis are aceeasi empatie ca si sotul ei, cand oamenii patesc chestii in jur. Deci omul cade jos si ea alege sa fuga, da?

Publicată de Cetin Arhi Ametcea pe Duminică, 10 noiembrie 2019

Print Friendly, PDF & Email

POLITICĂ

O nouă amânare în dosarul în care Dragnea cere dizolvarea PSD

Publicat

în

Instanța a acordat încă un termen în procesul în care Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD, la data de 4 august,  pentru soluționarea cererii de reexaminare, conform portalului instanțelor.

La primul termen, pe 4 iunie 2020, Tribunalul București a amânat dezbaterile după ce judecătoarea a constatat lipsa plății taxei de timbru pentru acțiune (300 lei), relatează realitatea.net. Liviu Dragnea nu a fost prezent în sala de judecată atunci, acesta a transmis o cerere la dosar prin care solicita să nu fie adus la proces.

Concret, în acest proces, Liviu Dragnea se foloseşte de condamnarea sa în dosarul angajărilor fictive şi spune că dacă PSD Teleorman a menţinut ang, Tribunalul București a amânat, însă, dezbaterile în dosarul în care Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD și PSD Teleorman după ce judecătoarea a constatat lipsa plății taxei de timbru pentru acțiune (300 lei).ajarea celor două femei, angajare care a dus la pedepsirea sa, înseamnă că şi PSD Teleorman a participat, de fapt, la infracţiunea pentru care el a fost închis. În plus, el adaugă că dacă PSD Teleorman a greşit, tot partidul a greşit.

Dragnea susţine că PSD Teleorman a cauzat un prejudiciu Direcţiei pentru Protecţia Copilului pentru că le-a ţinut pe cele două angajate în acte şi că, astfel, PSD Teleorman ar trebui dizolvat.

Reamintim că Liviu Dragnea a fost condamnat, pe 27 mai 2019, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Coronavirus: Noua lege a carantinării şi izolării, adoptată de Camera Deputaţilor. Care sunt noile prevederi

Publicat

în

Camera Deputaţilor a adoptat, joi seara, proiectul privind carantinarea şi izolarea. S-au înregistrat 266 voturi pentru, 11 contra şi 8 abţineri.

Izolarea și carantina nu vor mai fi obligatorii pentru toată lumea, iar cei care sunt doar suspecți sau nu au simptome vor rămâne acasă, nu în spital, pe o periodă limitată, relatează ştirileprotv.ro.

Pacienții vor putea refuza tratamentul și vor putea contesta în instanță orice măsură de prevenire.

Joi, deputații votează aceste reglementari în calitate de primă cameră sesizată, după ce Comisia Juridică a adoptat raportul, cu amendamente.

Dacă până acum toți cei reveniți din țări cu număr mare de infectări sau cei care au intrat în contact direct cu persoane diagnosticate cu Covid-19 ar fi mers automat în carantină instituționalizată, de acum aceștia vor putea să rămână acasă.

Doar dacă nu vor sau nu pot sta la domiciliu, abia atunci vor fi plasați în centrele statului.

Izolarea se va face în spital și doar pe baza unor documente medicale care să arate că persoana în cauză este contagioasă.

Raed Arafat, secretar de stat: ”Am rămas cu carantinarea pentru persoanele potențial infectate și aflate în perioada de incubație. Iar izolare la persoanele incubate”.

Cei care nu prezintă simptome se vor izola la domiciliu, deci vor mai fi internați numai dacă starea lor se agravează.

Persoanele izolate, trimise în carantină sau internate, indiferent dacă au sau nu Covid-19, vor putea să conteste măsura în instanță.

Guvernul ar fi vrut însă și sancțiuni pentru cei care nu respectă măsurile de izolare sau carantină.

În plus, în cazul celor care plecau din spital sau din spațiul de carantină, aceștia ar fi suportat costurile. Numai că social-democrații nu au fost de acord.

Ludovic Orban: ”Avem o sumă de instituții economice, de cetățeni, care poate și din cauza unei campanii fară precedent de negare a virusului și de negare a pericolului au ajuns în situație de a ignora regulile pe care le-am stabilit. Preferăm să izolăm virusul decât să ajungem în situația să îi izolăm pe români sau să fim izolați de alte țări din UE ca urmare a creșterii numărului de cazuri”.

Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban au făcut apel la parlamentari să adopte cât mai rapid proiectul de lege, astfel încât persoanele diagnosticate sau suspecte de Covid-19 să poată fi izolate și tratate.

Oana Florea, deputat PSD: ”PSD nu are de gând să mai tolereze abuzurile acestui guvern, e adevărat că avem nevoie de o astfel de lege, dar trebuie să respecte drepturile și libertățile, demnitatea umană, Constituția României”.

Proiectul trebuie votat și de senatori, forul decizional în acest caz, iar după 5 zile legea va intra în vigoare. Cel mai probabil, abia săptămână viitoare.

Ce prevede noua lege

Potrivit articolelor adoptate, legea reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologie şi biologic pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul naţional. Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează exclusiv pentru apărarea sănătăţii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice. Toate măsurile dispuse vor fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi vor fi aplicate în mod nediscriminatoriu.

În proiect este prevăzută definirea mai multor termeni, printre care şi carantina şi izolarea. Astfel, carantina persoanelor este o “măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată stabilită prin decizie motivată a Direcţiei de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege”.

Izolarea este “măsura care constă în separarea fizică a persoanelor afectate de o boală infectocontagioasă sau a persoanelor purtătoare ale unui agent patogen, la domiciliu sau într-o unitate sanitară, în vederea monitorizării stării de sănătate şi/sau aplicării unui tratament pe baza consimţământului persoanelor şi numai dacă acest tratament se impune, în scopul vindecării şi reducerii gradului de contagiozitate”.

Carantina persoanelor în spaţii special desemnate, la domiciliu sau la o locaţie declarată, se instituie pe baza datelor ştiinţifice oficiale, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, care sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu sau au intrat în contact direct cu persoane confirmate cu o boală infectocontagioasă, prevede textul adoptat.

Persoanele care nu au respectat măsura de carantină la domiciliu sau în locaţia declarată au obligaţia de a suporta cheltuielile carantinării în spaţiile special desemnate. Cheltuielile ocazionate cu carantinarea se suportă de către Ministerul Sănătăţii, au mai stabilit deputaţii.

Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc lista bolilor infectocontagioase pentru care se instituie izolarea la domiciliu sau în unităţi sanitare, precum şi lista unităţilor sanitare de bază în care se tratează. Măsurile de izolare se aplică pentru persoanele bolnave, cu semne şi simptome sugestive sau purtătoare ale agentului patogen.

Pentru persoanele asimptomatice, purtătoare de agent patogen, izolarea se va realiza la domiciliu sau locaţia declarată, cu excepţia situaţiilor în care, pe baza datelor ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate, se impune izolarea acestor persoane în unităţile sanitare, prevăzute prin hotărâre a Guvernului. Când măsura izolării a fost luată faţă de o persoană bolnavă în a cărei ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau altei cauze, are nevoie de ajutor, autoritatea competentă este încunoştinţată, de îndată, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire pentru persoana respectivă. Prin excepţie, în situaţia în care, într-un caz individual, un medic constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, acesta poate decide carantinarea persoanei în unitatea sanitară şi informează Direcţia de Sănătate Publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, pentru maximum 24 de ore, mai prevăd alte texte adoptate.

În situaţia în care, într-un caz individual, un medic pe baza examinărilor clinice şi paraclinice constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară informează Direcţia de Sănătate Publică, ce poate decide carantinarea persoanei în unitatea sanitară prin act individual. Decizia va conţine menţiuni cu privire la data şi emitentul actului, numele şi datele persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege, a mai stabilit Camera Deputaţilor.

Carantina zonală se instituie prin ordin al comandantului acţiunii la nivel naţional, în baza hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică teritorială şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Autorităţile publice centrale sau locale au obligaţia de a asigura necesarul de hrană, tratament, precum şi livrarea acestora pentru persoanele aflate în carantină sau izolare la domiciliu, în condiţiile în care persoanele se află în imposibilitatea de a-şi asigura procurarea acestora. Cheltuielile ocazionate vor fi suportate din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Ordinele comandantului acţiunii la nivel naţional, emise în temeiul prezentei legi, se aplică de îndată de autorităţile competente şi se publică pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Autorităţile publice locale şi centrale asigură informarea publică a cetăţenilor din zonele supuse carantinei prin campanii de informare.

Deputaţii au introdus mai multe texte referitoare la procedura de contestare a măsurilor de carantinare şi izolare.

Judecarea acţiunilor introduse împotriva actelor administrative se face de urgenţă şi cu precădere. Soluţionarea cauzei se face cu audierea reclamantului, cu excepţia situaţiei în care starea sănătăţii acestuia nu o permite. Audierea reclamantului se realizează printr-un mijloc de telecomunicare audio-vizuală care permite asigurarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii. În caz de imposibilitate tehnică sau materială de a recurge la un asemenea mijloc pentru audierea reclamantului, aceasta se realizează prin orice mijloc de comunicare electronic, inclusiv telefonic. Citaţia va cuprinde menţiunea corespunzătoare în acest sens. Încheierea de şedinţă va consemna şi operaţiunile astfel efectuate. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea hotărârii se face în cel mult 48 de ore de la pronunţare. Hotărârea primei instanţe este executorie şi poate fi atacată cu apel, în termen de două zile de la comunicare, au mai decis deputaţii.

Alte articole adoptate se referă la detaşarea personalului pentru îngrijirea pacienţilor infectaţi.

“Pe durata instituirii măsurilor în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, conducătorii instituţiilor implicate pot dispune detaşări pe durată limitată, de maximum 30 de zile, a personalului medical, paramedical şi auxiliar specializat, prin ordin al ministrului Sănătăţii, al comandantului acţiunii sau, după caz, al conducătorului instituţiei. Solicitarea detaşării personalului se face de către Direcţia de Sănătate Publică sau Inspectoratul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul în care s-a constatat deficitul de personal. Pe perioada detaşării sunt asigurate cazarea, masa şi transportul detaşatului din bugetul instituţiei care beneficiază de serviciile personalului detaşat, al unităţii administrativ-teritoriale sau al Ministerului Sănătăţii, după caz. Ordinul de detaşare poate fi atacat, în termen legal, la instanţa de contencios administrativ”, au mai stabilit deputaţii.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

POLITICĂ

Primarii lui Dragnea, trec la PNL. Lovitură dată de liberalii din Teleorman

Publicat

în

Primarii PSD din patru localităţi din judeţul Teleorman vor candida din partea PNL, la alegerile din toamnă.

Surse liberale, citate de ziarulteleormanul.ro, susţin că este vorba despre George Pomojnicu, primarul de la Smârdioasa, şi despre primarii Simion Nedea din Vitănești, Vlad Ion din Băbăița și Valentin George Nițu din Călmățuiu.

Deşi nu au fost confirmate în mod oficial, informaţiile n-au fost negate de conducerea PNL Teleorman. Mai mult, preşedintele filialei judeţene, Eugen Pârvulescu, a distribuit pe contul său oficial de Facebook o ştire cu trecerea la PNL a unuia dintre primarii PSD din judeţ.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate
Publicitate

Toate ştirile pe Facebook

ACTUALacum 4 ore

CRIMĂ în Olt. I-a dat cu parul în cap, pe la spate

ACTUALacum 4 ore

Coronavirus în Olt: 17 cazuri noi de coronavirus şi un deces

ACTUALacum 8 ore

Precheziţii în Dolj şi alte cinci judeţe, într-un dosar privind achiziţia de mărfuri prin firme fantomă. Prejudiciu uriaş

ACTUALacum 9 ore

Şi-a ucis colegul de muncă după ce au băut împreună

ADMINISTRAŢIEacum 9 ore

Reabilitarea Casei Hagiescu-Mirişte din Caracal, aproape de start

ACTUALacum 9 ore

Accident la Alexandria: O femeie şi copilul său de doi ani, loviţi de autoturismul condus de un adolescent fără permis

ACTUALacum 10 ore

Creşte focarul de coronavirus de la IPJ Olt. Încă cinci poliţişti de la SICE, testaţi pozitiv

ACTUALacum 20 de ore

Un şofer din Olt fără permis a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz şi a acroşat un poliţist

ACTUALacum 20 de ore

Om de afaceri din Dolj, dispărut în Dunăre. Este căutat cu scafandrii

ACTUALacum 23 de ore

Prefectul de Olt, confirmat cu noul coronavirus

ACTUALacum o zi

Coronavirus, județul Dolj: Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 387. Un singur caz raportat în ultimele 24 de ore

ACTUALacum o zi

Olt: Trei cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore

ACTUALacum o zi

FOTO: Doi copii răniţi într-un accident, în Gorj

ACTUALacum o zi

Unde se pot face teste COVID-19 pentru cei care urmează să plece în Grecia. Ministerul Sănătății a făcut o listă cu centrele de testare

ACTUALacum o zi

VIDEO: Prinsă de soț cu amantul în pat. Barbatul a luat-o la fugă gol pușcă pe străzile din Craiova

ACTUALacum o zi

Teleorman: Cioban cu turma pe un drum naţional, spulberat de o maşină. Tânărul a murit pe loc

ACTUALacum o zi

Urmărire în trafic, la Craiova. Un șofer băut a provocat un accident cu trei victime, după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului

ACTUALacum o zi

Botez cu 100 de persoane, într-un oraş din Gorj. Poliţiştii au dat amenzi

ACTUALacum o zi

Mașină lovită de tren. O persoană a fost rănită

ACTUALacum o zi

Polițist lovit cu un par în cap, în timpul unei intervenții

ACTUALacum o zi

FOTO. Restaurante din Olt, cu activitate în spaţiu închis. Poliţiştii au aplicat amenzi

ACTUALacum o zi

VIDEO/FOTO: Incendii de vegetație uscată în mai multe localități din Dolj. A fost distrusă și o cultură de grâu

ACTUALacum o zi

Scrisoare-protest a medicilor nemulțumiți de legea carantinării și izolării. „Măsuri abuzive, îndreptate împotriva corpului medical”

ECONOMIEacum 2 zile

Florin Cîțu: „În primele 6 luni am împrumutat 38 miliarde de lei”

ACTUALacum o zi

VIDEO: Prinsă de soț cu amantul în pat. Barbatul a luat-o la fugă gol pușcă pe străzile din Craiova

ACTUALacum 3 zile

Medic cardiolog, în stare gravă din cauza coronavirusului. Are 46 de ani

ACTUALacum 20 de ore

Om de afaceri din Dolj, dispărut în Dunăre. Este căutat cu scafandrii

ACTUALacum 4 zile

Bărbat din Brebeni, judeţul Olt, mort într-un accident în Italia. S-a răsturnat într-un canal cu tractorul

ACTUALacum 3 zile

VIDEO. Un autoturism a luat foc, în mers, pe un drum din Olt. Maşina a ars în întregime

ACTUALacum 3 zile

FOTO : Accident grav pe DE 79, noaptea trecută. Un tânăr a murit, după ce o mașină a lovit două căruțe, autoturismul luând foc în urma impactului

ACTUALacum 10 ore

Creşte focarul de coronavirus de la IPJ Olt. Încă cinci poliţişti de la SICE, testaţi pozitiv

ACTUALacum 2 zile

VIDEO | Terasele din centrul Craiovei, verificate. Amenzi aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind coronavirusul

ACTUALacum 3 zile

Şeful IPJ Olt, Mihai Mihalache, are coronavirus

ACTUALacum o zi

Botez cu 100 de persoane, într-un oraş din Gorj. Poliţiştii au dat amenzi

ACTUALacum 20 de ore

Un şofer din Olt fără permis a intrat cu maşina într-o staţie de autobuz şi a acroşat un poliţist

ACTUALacum 2 zile

Un medic infectat cu coronavirus a dat în judecată șase instituții. Susține ca a fost internat abuziv

ACTUALacum o zi

FOTO. Restaurante din Olt, cu activitate în spaţiu închis. Poliţiştii au aplicat amenzi

ACTUALacum 4 zile

Angajată a Primăriei Brebeni, depistată cu COVID-19. Este soția unuia dintre salariații TMK Artrom Slatina

ACTUALacum 3 zile

Coronavirus şi la Poliţia Slatina. Şeful a fost testat pozitiv

ACTUALacum 4 ore

CRIMĂ în Olt. I-a dat cu parul în cap, pe la spate

ACTUALacum 23 de ore

Prefectul de Olt, confirmat cu noul coronavirus

ACTUALacum 3 zile

Poliţist de la Serviciul Economic al IPJ Olt, confirmat cu noul coronavirus

ADMINISTRAŢIEacum 9 ore

Reabilitarea Casei Hagiescu-Mirişte din Caracal, aproape de start

ACTUALacum 3 zile

Patru persoane rănite într-un accident produs noaptea trecută, pe un drum din Vâlcea

ACTUALacum 8 ore

Precheziţii în Dolj şi alte cinci judeţe, într-un dosar privind achiziţia de mărfuri prin firme fantomă. Prejudiciu uriaş

ACTUALacum o zi

Teleorman: Cioban cu turma pe un drum naţional, spulberat de o maşină. Tânărul a murit pe loc

ACTUALacum o zi

Scrisoare-protest a medicilor nemulțumiți de legea carantinării și izolării. „Măsuri abuzive, îndreptate împotriva corpului medical”

ACTUALacum 2 zile

26 de cazuri de coronavirus, în județul Olt, în ultimele 24 de ore. Bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns la 365

ACTUALacum o zi

VIDEO: Prinsă de soț cu amantul în pat. Barbatul a luat-o la fugă gol pușcă pe străzile din Craiova

ACTUALacum 3 zile

VIDEO. Un autoturism a luat foc, în mers, pe un drum din Olt. Maşina a ars în întregime

ACTUALacum 4 zile

VIDEO. Incendiu de mirişti şi vegetaţie uscată, în Brebeni

ACTUALacum 5 zile

Zeci de percheziții într-un dosar de obținere ilegală a unor permise de conducere

LIFEacum 5 zile

FILMELE ALINEI | Peter Rabbit – Ecranizarea celei mai bine vândute cărţi de poveşti din lume

ACTUALacum 6 zile

VIDEO. Grav accident de circulaţie, pe DN 6, în judeţul Teleorman. Un autoturism a intrat într-un TIR

Reporter24 TVacum 6 zile

Emisiunea “Reporter 24” din 6 iulie – invitat, Adrian Chesnoiu, city-manager Caracal, despre rezolvarea problemei maidanezilor

ACTUALacum 6 zile

“Gangsterii de pe Riviera Maya”, interlopii din Craiova care au pus pe jar FBI-ul

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Microbuz cu români, răsturnat pe o autostradă din Ungaria. O femeie a murit

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. O bătrână din Olt a ajuns la spital cu arsuri grave la nivelul feţei, în urma unui incendiu

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Un bărbat s-a răsturnat cu tractorul, în Teleorman. A fost chemat elicopterul SMURD

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Transfăgărăşanul, redeschis circulaţiei rutiere

POLITICĂacum 2 săptămâni

Premierul Orban, la Slatina. Inspectează şantierul Drumului Expres cu miniştrii Transporturilor şi Economiei

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Copil de zece ani, salvat de la înec din râul Olt

ACTUALacum 2 săptămâni

Mașina unui polițist de frontieră, INCENDIATĂ cu un cocktail ”Molotov”

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Autoturism de teren, căzut într-un lac de acumulare din Vâlcea după ce a fost lăsat neasigurat

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din izolare, episod final – concluzii despre români și COVID

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO: Trei autobuze incendiate într-o autogară privată

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO şocant: Un bărbat şi doi copii, călcaţi de maşină, în parcarea unui complex rezidenţial

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Dincă a declarat în instanţă că nu şi-a dat acordul pentru vânzarea maşinilor. Tribunalul Olt a rămas în pronunţare

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24”, din izolare #10 – invitat, Radu Voinea, despre turism şi criza COVID-19

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Dincă, adus la Tribunalul Olt. Familia Luizei contestă vânzarea maşinilor criminalului din Caracal

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Accident pe un drum judeţean din Dolj. Un bărbat a fost spitalizat

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24”, din izolare #8 – invitat, Ciprian Alexe (TSD), despre politica de stânga şi de dreapta

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2020 JFK Media&More.