Connect with us

LIFE

Filmul „Între chin şi amin“, proiecţie cu intrare liberă, la Slatina

Publicat

în

Intrarea la premiera filmului „Între chin și amin” care va rula miercuri, 9 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina se va face gratuit, în limita locurilor disponibile în sală.

Potrivit organizatorilor, proiecţia reprezintă un cadou oferit slătinenilor de Primăria municipiului Slatina, Asociația Culturală Center Inter Art și La Steaua Film.

Spectatorii care au cumpărat deja bilete vor primi banii înapoi.

Printre cei aşteptaţi la proiecţia de la Slatina se numără Toma Enache, regizorul filmului, dar şi o pate a distribuţiei, printre care Constantin Cotimanis.

„Poveştile uluitoare de viaţă şi de rezistenţă ale unor oameni fantastici, poveşti care au luat naştere în perioada reeducării, m-au determinat să fac acest film. Am simţit că rezistenţa şi tăria de caracter ale acestor oameni trebuiau mărturisite şi într-un film. Nimic legat de acest subiect nu e uşor. Chiar şi să asculţi adevărul despre ce s-a întâmplat acolo e greu şi dureros. Chinurile şi torturile la care au fost supuşi acei oameni sunt de neimaginat, iar transpunerea lor într-un film artistic nu poate fi nici ea uşoară. (…) Cred că Experimentul Piteşti şi rezistenţa anti-comunistă în general ar trebui să fie tema a multor zeci de filme. Din păcate, deşi a trecut atâta timp de când avem libertatea de a face filme despre orice dorim, adică vreo 30 de ani, acesta este primul film artistic de lungmetraj cu acest subiect (…)”, este o scurtă descriere a filmului făcută de regizorul Toma Enache.

Print Friendly, PDF & Email

LIFE

Seminee moderne pentru orice tip de locuinta. Alege-l pe cel potrivit

Publicat

în

Semineele erau asociate, in trecut, cu casele mari, incaperile foarte spatioase, prin urmare bunastarii materiale superioare. Astazi, semineul a evoluat atat de mult incat se gaseste in orice dimensiuni doresti, fiind adaptabil si unei locuinte la bloc.

Semineul nu mai are doar rolul practic de a incalzi o incapere, ci poate fi utilizat si ca un element de decor. Astazi te poti bucura de atmosfera calda si relaxanta creata de acesta chiar si spatiile mici, prin alegerea unor seminee moderne de dimensiuni reduse.

Tipuri de seminee

Cea mai simpla si cuprinzatoare clasificare a semineelor o reprezinta cea bazata pe tipul de combustibil folosit. Aceasta este cea mai relevanta, dat fiind faptul ca celelalte elemente definitorii pot fi atat de divers personalizate:

  • Seminee pe lemne: combustibilul utilizat este lemnul, fiind tipul de semineu cel mai apropiat de cel traditional. Autenticitatea acestuia il face greu se inlocuit cu celelalte tipuri de seminee, oricat de moderne ar fi. Flacarile reale, lemnele trosnind, mirosul de lemn ars, nu pot fi inlocuite de tehnologia inalta, cel mult imitate. Totusi, implica cateva dezavantaje care elimina din confortul spre care lumea moderna tinde in fiecare zi: instalarea se poate face doar la casa, presupune existenta unui cos de fum care trebuie curatat periodic, mentenanta dificila din cauza resturilor de cenusa si a petelor lasate de fum;
  • Seminee electrice: acestea reprezinta una dintre variantele moderne de seminee. Functioneaza simplu, prin conectarea la o sursa de curent electric. Utilizarea este comoda si simpla, deoarece se actioneaza printr-o telecomanda. Dimensiunile reduse si absenta unui sistem de ventilatie sau evacuare il fac alegerea perfecta pentru orice tip de locuinta. Pentru imitarea unei atmosfere autentice, aceste tipuri de seminee pot imita imaginea flacarilor si sunetul lemnelor trosnind;
  • Seminee pe gaz: sunt sisteme de incalzire care funtioneaza pe gaz si ofera posibilitatea instalarii in orice tip de casa. Prezinta avantajul unui termostat cu ajutorul caruia poti seta temperatura la care esti confortabil, asemanator unei centrale de apartament. Pentru un aspect placut, contine busteni din ceramica care imita aspectul lemnului. Capacitatea de incalzire este destul de mica, deci se poate rezuma la o singura camera;
  • Seminee ecologice: sunt seminee care functioneaza cu bioetanol in stare lichida sau sub forma de gel. Avantajul cel mai pretios este absenta actiunii poluante asupra mediului inconjurator. Aspectul sau este deosebit, iar posibilitatea de achizitie a bioetanolului gel care imita sunetul lemnelor trosnind in timp de arde, il face o alegere foarte interesanta pentru iubitorii de modernitate.

 

Tipuri de focare semineu

Focarul este acea parte a sistemului de incalzit in care se arde combustibilul. Constructia si instalarea acestuia de catre un specialist este absolut necesara, deoarece erorile pot avea urmari serioase. Totusi, pentru a avea cateva informatii despre focare, clasificarea lor este urmatoarea:

  • Focare frontale: prezinta  un geam frontal si este potrivit pentru semineele care se incastreaza in perete sau sunt amplasate langa un perete;
  • Focare pe colt: create pentru seminee moderne, pe colt;
  • Focare duble: prezinta un geam dublu si sunt potrivite pentru semineele independente.

Descopera ofertele de seminee moderne personalizate conform stilului tau

Seminee Expert este o companie cu o expertiza de peste 10 ani, specializata in constructia si montajul de sisteme de incalzire, printre care si seminee moderne.

Produsele oferite se disting prin atentia deosebita la detalii, varietatea de stiluri arhitecturale si durabilitate, raspunzand celor mai stricte cerinte de calitate din Germania, Elvetia si Austria.

Misiunea Seminee-Expert este sustinerea si suportul oricarui client pentru achizitia sistemnul de incalzire ideal din punct de vedere practic si estetic.

 

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

LIFE

FILMELE ALINEI | The Space Between Us – Cum descoperă un “marţian” Pământul?

Publicat

în

Planul oamenilor este ca în următorii 10 ani să înceapă colonizarea planetei Marte. NASA a început să antreneze primii oameni care vor ateriza pe planeta roşie.

Filmul The Space Between Us este o variantă despre ce ar putea găsi oamenii când vor ajunge pe un teren necunoscut şi care ar putea fi efectele unei lumi diferite asupra lor. Gardner Elliot este primul om care se naște pe Marte și are ocazia să descopere Pământul, în primii ani de viață, doar prin intermediul computer-ului.

La vârsta de 16 ani ajunge pe Pământ, dar planeta noastră nu este un mediu potrivit care să îl mențină în viața. Organismul lui Gardner se adaptase pentru a face față condițiilor de pe Marte.

Dincolo de orice risc, pleacă împreună cu prietena lui, Tulsa, pentru a-și găsi tatăl pe care nu îl cunoscuse, dar gravitația și atmosfera încep să își facă efectul asupra lui și inima se mărește de la presiune. Gardner reușește să descopere o mică parte din viața de pământean, dar trebuie să se întoarcă pe Marte ca să se salveze.

Filmul poate fi văzut pe reţeau de streaming online Netflix.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

LIFE

TOP sfaturi despre cum poti sa cumperi in siguranta auto rulate BMW

Publicat

în

Esti un impatimit al BMW-urilor? Faci parte din categoria celor care au descoperit placerea pura de a conduce la volanul acestui brand de masini? Ei bine, daca planuiai sa achizitionezi un nou autoturism second hand, sa stii ca o poti face chiar si in aceasta perioada.

Dealerii autorizati comercializeaza o gama larga de auto rulate BMW prin intermediul platformelor virtuale pe care le pun la dispozitie potentialilor cumparatori. Consulti portofoliul lor online, vezi galeriile de imagini si te decizi asupra modelului pe care doresti sa il achizitionezi. Te bucuri, apoi, de experienta condusului intr-o masina puternica si moderna.

 

Urmareste zecile de modele de BMW disponibile in oferta dealerilor autorizati

Daca pandemia globala generata de COVID-19 ti-a anulat planurile de deplasare in Germania, sa stii ca asta nu inseamna deloc ca trebuie sa iti iei gandul de la achizitie. Exact ca in zicala: „daca nu vine muntele la Mohamed, vine Mohamed la munte”, asa te intampina si ofertele dealerilor autorizati care includ o gama variata de modele BMW, de la cele mai performante, la cele mai puternice.

Din confortul locuintei tale, te poti informa complet despre masinile disponibile, istoricul lor service, numarul de kilometri rulati, aspectul exterior si aspectul interior al autoturismelor, dar si despre dotarile tehnice. Poti parcurge galerii de imagini si poti sa ramai la curent cu toate informatiile despre masini, prin accesarea de la distanta.

 

Cumpara auto rulate BMW de la dealerii autorizati ce iti ofera garantie service

Pentru o investitie serioasa, garantia este un must-have. Chiar daca faci tranzactia intr-un mediu controlat si bifezi toate formalitatile legale, in lipsa garantiei service, nu exista siguranta absoluta ca autoturismul nu ascunde vreun defect tehnic.

Garantia este o forma de incredere pe care o au dealerii auto in produsele pe care le comercializeaza. Pentru tine, trebuie sa fie un semnal evident ca ai de a face cu profesionisti, cu companii responsabile si dedicate, care au o viziune orientata catre client. Asadar, daca intalnesti dealeri ce ofera garantia in setul lor de beneficii, merita sa le studiezi oferta in amanunt. Jucatorii de top din industrie ofera, pe langa garantie, posibilitatea de negociere usoara a pretului. Un alt super avantaj!

 

Nu uita: locul de unde cumperi va dicta performanta masinii tale (de cele mai multe ori)

Spune-mi de unde cumperi, ca sa iti spun cum va functiona masina ta. Este una dintre zicalale parafrazate in industria auto second hand, care a luat nastere in urma experientelor atat de diverse pe care le au cumparatorii de masini rulate. Ele depind, de cele mai multe ori, de mediul de achizitie. Daca in pietele traditionale de masini, interactiunile cu asa-numiti „samsari” se dovedesc a fi jocuri de noroc, in companiile dealerilor autorizati, lucrurile se intampla total diferit si la un alt nivel.

Din aceasta categorie, iti recomandam Auto-leasing.ro, o echipa de experti in vanzarea masinilor second hand. Au o viziune orientata pe nevoile clientilor, sunt extrem de profesionisti si pun la bataie super beneficii pentru soferi.

In aceasta perioada, poti accesa platforma lor online, unde gasesti – la un click distanta – intreaga oferta de autoturisme. Ai la dispozitie si un formular de comanda, prin care poti solicita un anumit model de auto rulate BMW, daca el nu se regaseste in oferta standard. Mai mult, poti accesa programe de leasing auto.

Date de contact

Tel: +4 0738 144 745

E-mail: office@auto-leasing.ro

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate
ACTUALacum 9 ore

Accident pe DN6. O șoferiță a vrut să evite un fazan și a intrat cu mașina într-un șanț

ACTUALacum 10 ore

Foto | Surpriză pentru un copil în vârstă de 5 ani, de ziua lui. Mascații i-au dus tort și cadouri

POLITICĂacum 10 ore

Deputat de Olt, atac dur la Guvern: Bătaie de joc

EDUCAŢIEacum 10 ore

Cum pot fi încheiate mediile școlare. Explicațiile Ministerului Educației

ACTUALacum 11 ore

Cod galben de ploi, grindină și vânt în trei județe din Oltenia. Până când este valabilă avertizarea meteo

ACTUALacum 11 ore

Autospecială a Poliției Locale, implicată în accident. Un bărbat a fost transportat la spital

ECONOMIEacum 12 ore

Reţeaua de gaze dintr-un oraş oltean, extinsă

ACTUALacum 12 ore

Studentă din Africa, găsită moartă într-un cămin studențesc

ACTUALacum 12 ore

Creşterea focarului de coronavirus de la Ambulanţa Olt, confirmat de GCS. 78 de cazuri la nivelul judeţului

ACTUALacum 12 ore

VIDEO | Trei bărbați au fost reținuți pentru trafic de migranți. Duceau, cu o mașină pentru transport marfă, 11 egipteni și un sirian

ACTUALacum 13 ore

O studentă a fost găsită moartă în camera de cămin. Prietenul ei a alertat autoritățile

ACTUALacum 14 ore

10 persoane prinse că nu respectau măsura izolării, într-o singură zi. Polițiștii doljeni au aplicat amenzi

ACTUALacum 14 ore

DOLJ | Niciun caz nou de COVID-19, în ultimele 24 de ore

ACTUALacum 15 ore

Accident rutier grav, pe Valea Oltului. Două autotrenuri şi două autoturisme, implicate

ACTUALacum 15 ore

Achiziționarea de măști pentru elevi și persoanele defavorizate, cramponată în „unele avize”. Premierul a cerut finalizarea procedurii

ACTUALacum 15 ore

Români implicaţi într-un accident rutier, în Olanda: Doi morţi şi şapte răniţi

ECONOMIEacum 15 ore

VIDEO. Pirelli a lansat Cinturato P7, pneul cu o compoziție „inteligentă” care se adaptează la temperatură și condițiile de drum

ACTUALacum 16 ore

O femeie a fost prinsă de jandarmi în timp ce vindea țigări de contrabandă în incinta unui supermarket

ACTUALacum 16 ore

Unul dintre medicii SAJ Olt, confirmat cu cornavirus, transferat la un spital din Bucureşti

ACTUALacum 16 ore

Ministrul Sănătății: „Ne putem gândi de la 1 iunie la un al doilea set de relaxări”

ECONOMIEacum 16 ore

LOCURI DE MUNCĂ VACANTE, în judeţul Olt

ACTUALacum 16 ore

Trei noi decese cauzate de coronavirus. Bilanțul a ajuns la 1.219

ACTUALacum o zi

De miercuri, se fac teste pentru COVID-19, la noul laborator de la Spitalul Slatina

ACTUALacum o zi

S-a schimbat directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Liberalul Ivanovici, noul manager

ACTUALacum 2 zile

Spitalul din Caracal are o nouă conducere. Noul manager, numit prin dispoziţia primarului

ACTUALacum 4 zile

Încă un cadru medical a fost răpus de coronavirus. Nu avea comorbidităţi

ACTUALacum 4 zile

Sinucidere la Brebeni. O femeie s-a spânzurat într-o anexă din gospodărie

ACTUALacum 2 zile

Şofer prins de radar cu 220 km/oră, pe un drum din judeţul Olt

ACTUALacum 3 zile

DOLJ | Alte nouă cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore. Angajat ABA Jiu, între persoanele nou diagnosticate

ECONOMIEacum 16 ore

LOCURI DE MUNCĂ VACANTE, în judeţul Olt

ACTUALacum 3 zile

O nouă investiţie la Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş din Craiova. Buget pentru achiziţionarea unui Computer Tomograf

ACTUALacum o zi

Crește numărul cadrelor medicale infectate cu coronavirus la Spitalul Clinic Județean Craiova. Nu se mai fac internări în Secția Chirurgie III

POLITICĂacum o zi

FOTO. Limba Română, călcată în picioare la Prefectura Olt: “Suprefect” , în loc de subprefect şi “investit” în loc de învestit

ECONOMIEacum 15 ore

VIDEO. Pirelli a lansat Cinturato P7, pneul cu o compoziție „inteligentă” care se adaptează la temperatură și condițiile de drum

ADMINISTRAŢIEacum o zi

Fostul director general AFIR, numit city-manager al Caracalului: “Administrarea treburilor orașului nu trebuie să fie exclusiv apanajul funcționarilor publici”

ACTUALacum o zi

Focarul de coronavirus de la Ambulanţa Olt a ajuns la 26 de cazuri. O asistentă a Spitalului Slatina, confirmată pozitiv

ACTUALacum 3 zile

Accident cu patru victime, între care doi copii, în județul Dolj. Șoferul a fost dus la spital cu elicopterul SMURD

ACTUALacum 3 zile

Creşte focarul de la Ambulanţa Olt. 76 de cazuri de coronavirus, în tot judeţul

ACTUALacum 2 zile

Femeie lovită de mașină. Traversa strada pe trecerea pentru pietoni

ACTUALacum o zi

S-a schimbat directorul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Liberalul Ivanovici, noul manager

ACTUALacum o zi

De miercuri, se fac teste pentru COVID-19, la noul laborator de la Spitalul Slatina

ACTUALacum 2 zile

Tânăr din Balș, arestat pentru infracțiuni rutiere. A fost urmărit în trafic de către polițiștii craioveni

ACTUALacum 4 zile

Opt noi cazuri de COVID-19 au fost înregistrate, în judeţul Olt, în ultimele 24 de ore. Bilanţul îmbolnăvirilor a ajuns la 75

ACTUALacum 3 zile

„Zilele Craiovei”, amânate din cauza pandemiei de coronavirus

Prefectul de Olt, Florin Homorean, vizitat de şeful filialei PNL, Liviu Voiculescu
POLITICĂacum 2 zile

Controlul Ministerului Sănătăţii la Ambulanţă, anunţat de prefect şi de şeful PNL Olt, nu mai vine

ACTUALacum 3 zile

Noi cazuri de COVID-19 la Ambulanţa Olt. Bilanţul a ajuns la 20 de angajaţi infectaţi cu coronavirus

ACTUALacum 4 zile

Două sate au fost plasate în carantină pentru 14 zile. Aproximativ 9.000 de persoane au fost afectate

ACTUALacum 2 zile

Trafic deviat în punctul de trecere a frontierei Calafat-Vidin. Lucrări de amplasare a unor sisteme de cântărire în mers a mașinilor

ACTUALacum 15 ore

Români implicaţi într-un accident rutier, în Olanda: Doi morţi şi şapte răniţi

LIFEacum 3 zile

FILMELE ALINEI | The Space Between Us – Cum descoperă un “marţian” Pământul?

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Laboratorul de testare COVID-19, de la Spitalul Slatina, funcţional

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Două persoane au murit într-un accident rutier. O maşină a fost spulberată de o camionetă

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Accident grav în Craiova. Două persoane au murit

LIFEacum 2 săptămâni

Liber la tuns. Cum a fost trăit momentul redeschiderii frizeriilor, la Slatina

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Cum a devenit o femeie din Arad susţinător al teroriştilor din Orientul Mijlociu. DIICOT a intrat pe fir

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Zeci de membri ai unei grupări care ar fi exploatat sexual mai multe tinere, săltaţi de poliţişti. Percheziţii în România, Anglia şi Austria

LIFEacum 2 săptămâni

FILMELE ALINEI | Extraction – Big fail!

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Un tânăr din Craiova a intrat cu maşina într-un stâlp “din cauza neatenţiei”

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 11 mai | Invitat – deputatul PSD, Marius Iancu

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Gospodărie din Brebeni, cuprinsă de un incendiu

LIFEacum 3 săptămâni

FILMELE ALINEI | Outlander – De la realitate la ficțiune

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 4 mai | Invitat: managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Doi tineri care se aflau pe o motocicletă au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe un drum din Dolj

ECONOMIEacum 4 săptămâni

VIDEO. Happy Mix Grill, primul restaurant din Slatina cu poartă pentru dezinfecţie

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Trei adolescente filmate în timp ce bat o fată de 16 ani. Poliţiştii au deschis un dosar

ACTUALacum 4 săptămâni

Poliţiştii i-au găsit pe romii din Olt, care au ieşit la grătar de 1 Mai. Cum au fost sancţionaţi

ACTUALacum 4 săptămâni

Romi din Olt, căutaţi de poliţie după ce au făcut live pe Facebook, la un grătar de 1 Mai

Reporter24 TVacum 4 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 27 aprilie | Invitat, jurnalistul Laura Mira

ACTUALacum o lună

LIVE VIDEO. Ministrul de Interne anunţă o nouă ordonanţă militară

Reporter24 TVacum o lună

Emisiunea “Reporter 24” se mută de la 20.20, tot în fiecare luni, pe Olt Tv

ACTUALacum o lună

VIDEO. Incendiu de proporţii într-o comună din Olt. Focul a mistuit o jumătate de tonă de lemne şi 200 kilograme de cărbune

ACTUALacum o lună

Purtarea măştii în spaţii închise devine obligatorie, după 15 mai. Când se reia şcoala

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.