Connect with us

ACTUAL

Conceptul Montessori asigură acomodarea treptată la grădiniță. Carmen Paraschivu: „Integrarea cu blândețe este importantă. La fel și transparența în relația cu părinții”

Publicat

în

Integrarea cu blândețe a copilului în noul mediu, respectul față de nevoile emoționale ale acestuia și acomodarea treptată a celui mic la grădiniță, toate acestea sunt aspecte de bază pentru ca micuțul să nu sufere traume pe termen îndelungat, o spune Carmen Paraschivu, o tânără care a reușit să aducă, în urmă cu trei ani, conceptul Montessori la Craiova. 

Ca perioadă de timp, acomodarea diferă de la un copil la altul. Sunt micuți care se desprind de părinți în câteva zile, în timp ce la alții poate dura chiar și câteva săptămâni.

„Noi primi un copil, cam la două săptămâni, în funcție de cât durează acomodarea. Nu primim mai mulți copii în perioada de acomodare. Această etapă, ca perioadă de timp, diferă de la un copil la altul. Am avut un caz, la noi, când o mămică a stat o lună cu băiețelul. Acesta a fost ritmul lui. Nu am vrut să îl forțăm în niciun fel. Încet și sigur. Chiar dacă sunt cazuri în care acomodarea durează un pic mai mult, copilul nu mai are probleme, ulterior. Nu rămâne cu traume”, spune Carmen.

Atunci când acomodarea la grădiniță se face forțat, copilul poate suferi o traumă pe termen îndelungat. Cel mic trebuie să știe foarte clar când părintele pleacă.

„La noi vin tot mai des copii care îmi bat la poartă în urma unor experiențe traumatizante. Acomodarea forțată este frecventă și devine periculoasă pentru copil. Riști o traumă pe termen lung, riști ca acel copil să nu mai vrea pur și simplu să intre în nicio instituție școlară. Avem o fetiță care a venit de la o grădiniță unde acomodarea s-a făcut forțat. Se desprinde ușor, dar mult mai greu față de un copil care nu a mers nicăieri anterior și ai căror părinți ascultă sfaturile noastre. Este important să nu dispari fără să îi spui copilului, mai ales când vorbim de copii sub trei ani, care nu au conceptul spațiului. Dacă tu ca părinte dispari, copilul nu știe unde te-ai dus. Dacă dispari fără să îi comunici, este o traumă pentru cel mic”, continuă tânăra antreprenoare povestea.

La Clubul Montessori Craiova, această perioadă de acomodare înseamnă zile pe care copilul și părintele le petrec împreună în timpul activităților educaționale.

„Acomodarea, la noi, presupune câteva zile în care copilul vine cu părintele pentru a se face trecerea, transferul de încredere de la părinte, la educator. Să învețe ceea ce se întâmplă acolo, să cunoască mediul în care urmează să intre, după care, în funcție de cum reacționează copilul, părintele pleacă. Copilul este însă informat. Chiar dacă rămâne plângând îi spune că se va întoarce să îl ia. Când copilul vede că mama sau tatăl vine să îl ia, acesta prinde încredere și nu o să mai plângă”, mai spune Carmen.

Foarte importantă, pentru liniștea părinților, este și transparența, mai ales când vorbim despre cluburi educaționale private.

„Ceea ce mi se pare mie că lipsește în multe grădinițe din Craiova, din mediul privat, de fapt din cluburi educaționale, că nu avem multe grădinițe acreditate, este lipsa transparenței. Una se promite, alta se face. În relația cu părintele copilului, se impune să fii cât mai transparent”, completează tânăra.

Activitatea pe care Carmen  o desfășoară, în Craiova, alături de echipa sa, este pentru aceasta o provocare zilnică. Nu puține au fost cazurile când i s-a reproșat că are tarife mari, explicându-le părinților de ce este nevoită să ajungă la acele sume.

„De trei ani derulăm activitatea. Este o provocare zi de zi. Am auzit fel și fel de păreri, existând părinți cărora li se pare că suntem foarte scumpi. Aceștia nu iau în calcul un lucru foarte important. Este adevărat că sunt și cluburi pentru copii mult mai ieftine decât noi, dar este vorba despre o dimensiune a spațiului care se reflectă în chirie. Și de un număr de copii pe care îl introduci în spațiul respectiv. Într-un spațiu unde eu am 20-25 de copii maxim, iar alte cluburi au 40, automat chiria se împarte diferit.  Eu am un educator la cinci copii, la grupa mare am un educator la șapte copii. Automat, costurile sunt diferite. Părinții trebuie să țină cont de aceste aspecte”, consideră Carmen Paraschivu.

Toate activitățile derulate în cadrul centrului respectă conceptul Montessori, celor mici oferindu-li-se posibilitatea să devină independenți și să prindă încredere în ceea ce pot face singuri.

„De la 8.00 la 9.00, îi primim și învățăm salutul de dimineață, de la 9.00 la 9.30 mișcarea pentru a începe ziua în forță. Urmează activitățile liber alese de ei, în zona de concentrare, fiecare copil lucrând cu materialele dorite și pregătite pentru acea zi. La 10.00 avem o gustare de fructe, apoi ieșim afară și facem activitatea de grup. Afară stăm până aproape de prânz. Urmează masa, somnul și apoi, din nou, activități liber alese. În fiecare zi ieșim afară, chiar și când este zăpadă”, mai menționează reprezentanta clubului educațional.

Carmen a adus conceptul Montessori în Craiova prin organizare unor ateliere. Ideea a prins și astfel a reușit să pun bazele acestui club educațional. Tânăra nu a renunțat însă nici la ateliere, venind de această dată în ajutorul copiilor cu vârste cuprinse între 1,5 și 3 ani.

„Atelierele sunt, anul acesta, pentru grupa 1,5-3 ani. Când am început, foarte puțini cunoșteau acest concept și erau sceptici. Prin ateliere, ma-am gândit să introducem conceptul. Atelierele sunt atipice. Timp de 50 de minute fac o activitate, în fiecare săptămână alegând câte o arie de dezvoltare. Ei participă la activitate dar au și libertatea să exploreze tot spațiul. Le arăt cum să lucreze și apoi devin observator. Intervin doar dacă cel mic îmi cere ajutorul. Sunt cinci în cadrul unui ateliere, iar programările le facem cam cu o lună înainte. Marți și miercuri facem ateliere pentru grupa 1,5-3 ani. M-am gândit la ei pentru că această grupă de vârstă este defavorizată din punct de vedere al activităților”, încheie Carmen Paraschivu.

 

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Patiserie cu două puncte de lucru în Slatina, amendată. Nu se elibera bon fiscal iar măsurile de igienă erau precare

Publicat

în

O patiserie din Slatina a fost amendată, duminică, după ce poliţiştii au constatat că la cele două puncte de lucru din oraş nu se eliberează bon fiscal. Mai mult, agentul economic a fost amendat şi de Direcţia de Sănătătate Publică, pentru lipsa de igienă, valoarea totală a amenzilor ajungând la aproape 35.000 lei.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că polițiștii i-au aplicat două sanctiuni contravenționale în valoare totala de 4.250 de lei, iar ca măsură complementară au confiscat suma de 1.022 de lei.

„Astfel, în urma verificărilor efectuate polițiștii au identificat un agent economic, care comercializa produse de patiserie fără a elibera bonuri fiscale, încălcând astfel prevederile OUG 28 din 1999 Republicată, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Vorbim despre două puncte de lucru administrate de același agent economic”, a declarat reprezentantul Poliţiei.

Totodată, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Olt au constatat faptul că același agent economic nu a respectat măsurile specifice instituite în contextul stării de alertă, în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19.

„În fapt, personalul nu purta echipament de protecție, nu a fost efectuat instructajul privind măsurile impuse în vederea prevenirii răspândirii virusului COVID-19, iar operațiunile de curățenie și dezinfecție nu au fost efectuate corespunzător. Pentru încălcarea prevederilor Hotărârii 857 din 2011 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele din domeniul sănătății publice, agentul economic a fost sancționat cu amendă în valoarea de 30.000 de lei”, a mai declarat Alexandra Dicu.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

Accident în Slatina. Maşini făcute praf

Publicat

în

Un accident rutier cu trei autoturisme implicate s-a petrecut, duminică după-amiază, pe strada Cornişei din Slatina. Cel puţin o persoană a ajuns la spital.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu, a declarat că accidentul s-a petrecut după ce  un tânăr în vârstă de 19 de ani din comuna Slătioara, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cornişei, din Slatina, nu ar fi păstrat o distanță regulamentară faţă de o autoutilitară ce circula în fața sa intrând în coliziune faţă-spate cu aceasta.

În urma impactului, autoutilitara a fost proiectată într-un alt autoturism, al treilea, care se afla în faţa sa după care s-a oprit într-un stâlp.

În urma accidentului, tânărul de 19 ani și șoferul autoutilitarei, un bărbat din municipiul Slatina au necesitat îngrijiri medicale.

“Șoferii au fost testati cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul, fiind intocmit dosar penal sub aspectul săvârşiirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești

ACTUAL

FOTO. Incendiu la Piatra-Olt. Arde depozitul unui magazin alimentar

Publicat

în

Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la anexa unui magazin alimentar din oraşul Piatra- Olt. Pompierii intervin pentru stingerea focului care ar fi fost pus intenţionat.

 

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că la sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la o magazie, cu suprafața de aproximativ 50 de metri pătrați, construită din lemn, în care se aflau aproximativ zece metri cubi de material lemnos, cu posibilitate de extindere la clădirea învecinată, în care funcționa un magazin alimentar.

Pentru izolarea și lichidarea incendiului, dar și pentru îndepărtarea efectelor negative, pompierii au acționat aproximativ o oră.

În urma incendiului au ars anexa gospodărească și materialul lemnos depozitat în aceasta.

“Cauza probabilă, stabilită în urma cercetării la fața locului, a fost folosirea intenționată a sursei pentru a genera incendiul”, a declarat reprezentantul ISU Olt.

Print Friendly, PDF & Email
Continuă să citești
Publicitate
LIFEacum 13 ore

Muzeul Judeţean Olt din Slatina se redeschide de mâine

ACTUALacum 14 ore

Patiserie cu două puncte de lucru în Slatina, amendată. Nu se elibera bon fiscal iar măsurile de igienă erau precare

ACTUALacum 16 ore

Accident în Slatina. Maşini făcute praf

POLITICĂacum 16 ore

Grindeanu, propus prim-vicepreşedinte al PSD. Ciolacu, întâlnire cu liderii din Vest

ACTUALacum 18 ore

FOTO. Incendiu la Piatra-Olt. Arde depozitul unui magazin alimentar

ACTUALacum 18 ore

Creşte focarul de coronavirus din Poliţia Olt. Soţia unuia dintre poliţişti, testată pozitiv

ACTUALacum 18 ore

Olt: Poliţist din Brebeni, testat pozitiv la noul coronavirus

ACTUALacum 20 de ore

FOTO. O maşină ce transporta stupi într-o remorcă ataşată a intrat într-un cap de pod, pe DN 7. Două persoane rănite

ACTUALacum 21 de ore

O femeie din Calafat a murit din cauza infecţiei cu nou coronavirus

LIFEacum 21 de ore

Artista Elena Ionescu, originară din Caracal, a câştigat “Survivor România”

POLITICĂacum 21 de ore

Coloana oficială a fostului preşedinte Băsescu, implicată într-un accident rutier

ACTUALacum 21 de ore

Incident în gară. Un individ a dat foc unui birou şi a încercat să violeze o angajată CFR

ECONOMIEacum 22 de ore

LOCURI DE MUNCĂ VACANTE, în judeţul Vâlcea

ACTUALacum o zi

Două persoane rănite într-un accident rutier. O maşină s-a răsturnat în şanţ

ACTUALacum 2 zile

Un tânăr şi-a violat străbunica în vârstă de 84 de ani. Femeia era imobilizată la pat

ACTUALacum 2 zile

Se deschid de luni şi ştrandurile, piscinele sau bazinele? Răspunsul ministrului de Interne

POLITICĂacum 2 zile

COMENTARIU | La Scorniceşti, sărăcia le miroase bine liberalilor

ACTUALacum 2 zile

FOTO. Trafic rutier blocat, între Râmnicu Vâlcea şi Piteşti, din cauza unui accident

ACTUALacum 2 zile

Coronavirus UPDATE: 151 de cazuri noi, în ultimele 24 de ore

ACTUALacum 2 zile

Alte trei asistente de la Spitalul Slatina, testate pozitiv pentru COVID-19

ACTUALacum 2 zile

Un bărbat din Olt a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a violat şi ucis mama

ACTUALacum 2 zile

Poliţişti din Olt, confirmaţi cu COVID-19

EDUCAŢIEacum 2 zile

Elevii de clasele a VIII-a şi a XII-a se întorc la şcoală, de marţi. Precizările ministerului Educaţiei

ACTUALacum 2 zile

Bărbat spulberat de o mașină, în timp ce încerca să repare o pană. A fost rănit și un copil

ACTUALacum 16 ore

Accident în Slatina. Maşini făcute praf

ACTUALacum 2 zile

Poliţişti din Olt, confirmaţi cu COVID-19

ADMINISTRAŢIEacum 3 zile

250 de noi locuri de muncă, respinse de liberalii din Scorniceşti. Vot negativ pentru o investiţie de opt milioane de euro

ECONOMIEacum 22 de ore

LOCURI DE MUNCĂ VACANTE, în judeţul Vâlcea

ACTUALacum 3 zile

Soţ, soţie şi copilul lor de doar un an, morţi într-un CUMPLIT accident rutier

ACTUALacum 2 zile

Un bărbat din Olt a fost reţinut de poliţişti după ce şi-a violat şi ucis mama

ACTUALacum 18 ore

Olt: Poliţist din Brebeni, testat pozitiv la noul coronavirus

ACTUALacum 4 zile

VIDEO | Mașină făcută scrum, într-o parcare din Craiova. Alte două autoturisme au fost afectate

ACTUALacum 4 zile

Două noi îmbolnăviri cu coronavirus în Olt, printre care o asistentă a Spitalului Slatina

ACTUALacum o zi

Două persoane rănite într-un accident rutier. O maşină s-a răsturnat în şanţ

ACTUALacum 3 zile

Asistent medical acuzat că a încercat să își violeze colega, în spitalul suport COVID, unde lucrează. Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile

ACTUALacum 14 ore

Patiserie cu două puncte de lucru în Slatina, amendată. Nu se elibera bon fiscal iar măsurile de igienă erau precare

ACTUALacum 2 zile

O angajată a Ford Craiova a fost depistată cu coronavirus. Alţi şase colegi sunt în izolare

ACTUALacum 18 ore

Creşte focarul de coronavirus din Poliţia Olt. Soţia unuia dintre poliţişti, testată pozitiv

ACTUALacum 18 ore

FOTO. Incendiu la Piatra-Olt. Arde depozitul unui magazin alimentar

ACTUALacum 2 zile

Un tânăr şi-a violat străbunica în vârstă de 84 de ani. Femeia era imobilizată la pat

ACTUALacum 3 zile

DOLJ | Un adolscent în vârstă de 15 ani, dus cu elicopterul SMURD la București după ce o petardă i-a explodat în față. Și verișorul său a ajuns la spital

ACTUALacum 21 de ore

O femeie din Calafat a murit din cauza infecţiei cu nou coronavirus

ACTUALacum 20 de ore

FOTO. O maşină ce transporta stupi într-o remorcă ataşată a intrat într-un cap de pod, pe DN 7. Două persoane rănite

POLITICĂacum 2 zile

COMENTARIU | La Scorniceşti, sărăcia le miroase bine liberalilor

ACTUALacum 2 zile

Redeschiderea teraselor: Meniurile și solnițele nu se transferă de la o masă la alta, nu se consumă produse în picioare

ACTUALacum 2 zile

Alte trei asistente de la Spitalul Slatina, testate pozitiv pentru COVID-19

ACTUALacum 4 zile

De luni, se redeschid terasele. Pregătiri în centrul Slatinei

ACTUALacum 4 zile

Două milioane lei pentru reabilitarea sediului Ambulanţei Caracal. Clădirea, dată în folosinţă începând de joi

ACTUALacum 5 zile

Români implicaţi într-un accident rutier, în Olanda: Doi morţi şi şapte răniţi

LIFEacum 7 zile

FILMELE ALINEI | The Space Between Us – Cum descoperă un “marţian” Pământul?

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Laboratorul de testare COVID-19, de la Spitalul Slatina, funcţional

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Două persoane au murit într-un accident rutier. O maşină a fost spulberată de o camionetă

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO. Accident grav în Craiova. Două persoane au murit

LIFEacum 2 săptămâni

Liber la tuns. Cum a fost trăit momentul redeschiderii frizeriilor, la Slatina

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Cum a devenit o femeie din Arad susţinător al teroriştilor din Orientul Mijlociu. DIICOT a intrat pe fir

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Zeci de membri ai unei grupări care ar fi exploatat sexual mai multe tinere, săltaţi de poliţişti. Percheziţii în România, Anglia şi Austria

LIFEacum 3 săptămâni

FILMELE ALINEI | Extraction – Big fail!

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Un tânăr din Craiova a intrat cu maşina într-un stâlp “din cauza neatenţiei”

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 11 mai | Invitat – deputatul PSD, Marius Iancu

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO. Gospodărie din Brebeni, cuprinsă de un incendiu

LIFEacum 4 săptămâni

FILMELE ALINEI | Outlander – De la realitate la ficțiune

Reporter24 TVacum 4 săptămâni

Emisiunea “Reporter 24” din 4 mai | Invitat: managerul SJU Slatina, Cătălin Rotea

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Doi tineri care se aflau pe o motocicletă au ajuns la spital, în urma unui accident rutier petrecut pe un drum din Dolj

ECONOMIEacum 4 săptămâni

VIDEO. Happy Mix Grill, primul restaurant din Slatina cu poartă pentru dezinfecţie

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO. Trei adolescente filmate în timp ce bat o fată de 16 ani. Poliţiştii au deschis un dosar

ACTUALacum o lună

Poliţiştii i-au găsit pe romii din Olt, care au ieşit la grătar de 1 Mai. Cum au fost sancţionaţi

ACTUALacum o lună

Romi din Olt, căutaţi de poliţie după ce au făcut live pe Facebook, la un grătar de 1 Mai

Reporter24 TVacum o lună

Emisiunea “Reporter 24” din 27 aprilie | Invitat, jurnalistul Laura Mira

ACTUALacum o lună

LIVE VIDEO. Ministrul de Interne anunţă o nouă ordonanţă militară

Reporter24 TVacum o lună

Emisiunea “Reporter 24” se mută de la 20.20, tot în fiecare luni, pe Olt Tv

ACTUALacum o lună

VIDEO. Incendiu de proporţii într-o comună din Olt. Focul a mistuit o jumătate de tonă de lemne şi 200 kilograme de cărbune

ACTUALacum o lună

Purtarea măştii în spaţii închise devine obligatorie, după 15 mai. Când se reia şcoala

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.