Connect with us

ACTUAL

Ministerul Sănătății a lansat un amplu program de screening pentru tuberculoză

Octavia Hantea

Publicat

în

Ministerul Sănătăţii a lansat marţi, la Piteşti, un program de screening pentru tuberculoză, cel mai amplu din ultimii 30 de ani, ce se va derula pe o perioadă de cinci ani, la nivel naţional, în cadrul unui proiect cu finanţare nerambursabilă prin POCU, în valoare de 14,4 milioane de euro, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” este parte integrantă din Strategia Naţională de Control al Tuberculozei.

„Tuberculoza reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătăţii şi pentru Guvernul României. În ultimii ani, au fost înregistrate progrese importante în controlul acestei boli, iar rezultatele demonstrează o ameliorare a indicatorilor epidemiologici specifici bolii în ţara noastră, urmare a derulării mai multor programe de combatere a acestei afecţiuni. Proiectul de screening naţional al tuberculozei este o importantă verigă în asistenţa pacientului cu tuberculoză şi are ca obiectiv maximizarea depistării tuberculozei, obiectiv al Ministerului Sănătăţii prevăzut în Strategia Naţională de Control al Tuberculozei”, a declarat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, citată în comunicat.

Proiectul vizează prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup-ţintă de 75.010 persoane, la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile (persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar).

loading...

Totodată, proiectul urmăreşte optimizarea diagnosticării şi a tratamentului împotriva tuberculozei pentru 15.003 persoane care ar putea fi depistate în urma screeningului.

De asemenea, proiectul include activităţi de formare specifică pentru 560 de specialişti din sfera socio-medicală (asistenţi sociali, asistenţi medicali comunitari, asistenţi medicali şi mediatori sanitari).

„Scăderea incidenţei tuberculozei este unul din obiectivele Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta prin reţeaua naţională de tuberculoză, care implică mai multe paliere în concordanţă cu recomandările OMS. Acest proiect îşi propune coordonarea serviciilor de depistare activă a tuberculozei şi îmbinarea acestora cu cele existente în acest moment, reorientarea modelului de îngrijire a pacientului astfel încât acesta să răspundă nevoilor reale de asistenţă medicală şi nu în ultimul rând crearea unui mediu favorabil de monitorizare a tratamentului astfel încât aderenţa la tratament să crească”, a declarat managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, Beatrice Mahler, potrivit comunicatului citat.

Proiectul este implementat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” împreună cu Fundaţia „Romanian Angel Appeal” în judeţul Argeş şi împreună cu alte organizaţii partenere în celelalte judeţe ale ţării.

Judeţul Argeş este primul care beneficiază de serviciile medicale prin acest proiect, în activitatea de screening urmând a fi folosită o caravană mobilă, dotată şi acreditată pentru screening radiologic şi diagnostic molecular rapid al tuberculozei, iar asistenţa medicală este asigurată de o echipă formată din trei profesionişti.

Caravana mobilă se va deplasa în comunităţile rurale pentru depistarea activă a cazurilor de tuberculoză, inclusiv a tuberculozei latente, fără simptome de boală.

Fundaţia „Romanian Angel Appeal” va mobiliza comunităţile din judeţul Argeş care au prezentat un nivel ridicat de incidenţă a tuberculozei în anul 2018.

„Pentru noi, aceasta e continuarea firească a activităţilor începute încă din 2015, de atragere a autorităţilor locale în problematica tuberculozei şi în asigurarea unui nivel ridicat de sănătate a comunităţilor. În Argeş ne-am mai întâlnit cu autorităţile locale şi ne bucurăm să revenim şi să revedem oameni care doresc să se implice”, a declarat reprezentantul Romanian Angel Appeal, Iuliana Copil, citată în comunicat.

În anul 2018, în România au fost înregistrate 11.630 de cazuri de tuberculoză la adulţi, dintre acestea 9.818 fiind cazuri noi. agerpres.ro

ACTUAL

Scandal într-un târg din Craiova. Mascaţii au intervenit

Avatar

Publicat

în

Mascaţii au intervenit, sâmbătă, în Târgul de Săptămână din cartierul craiovean 1 Mai, unde doi bărbaţi de etnie romă s-au luat la bătaie.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru, a declarat că cei doi scandalagii au reuşit să fugă, atunci când au auzit că vin mascaţii SAS.

„A fost o sesizare cu privire la o altercație între doi bărbați, în zona târgului. Cei doi ar fi fugit când au aflat că vine poliţia. Erau și colegii de la SAS în zonă și au fost direcționați către târg, însă până acum nu au fost identificate persoanele respective”, a declarat reprezentantul IPJ Dolj.

Mascaţii au rămas în zona Târgului de Săptămână şi după finalizarea conflictului.

loading...

Continuă să citești

ACTUAL

Fiul lui Sile Cămătaru a înjunghiat un tânăr, într-un club de manele din Timişoara, în urma unei altercaţii

Avatar

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 29 de ani a ajuns, în această dimineață, la Spitalul Municipal din Timișoara, având o plăgă tăiată în zona toracică.

Medicii au anunțat, în jurul orei 5, Poliția Timiș de acest caz. Victima a declarat că, în timp ce se afla în apropierea unui club de manele de pe Calea Aradului, unde merg liderii lumii interlope din Timișoara, a avut o altercație cu un alt bărbat, Albert Balint, fiul lui Sile Cămătaru.

Acesta din urmă a scos un cuțit și i-a aplicat o lovitură de cuțit, dar din fericire rana nu a fost gravă. Surse demne de încredere au declarat că Balint ar fi împrumutat de la patroana clubului bani și nu i-a restituit, având interdicția de a intra în locația respectivă până dă banii înapoi.

Poliția a demarat cercetările în acest caz. Albert Balint a fost condamnat, de mai multe ori, pentru trafic de droguri de mare risc. pressalert.ro

loading...

Continuă să citești

ACTUAL

Un tânăr a murit în Italia după ce medicii din România l-au diagnosticat greşit

Octavia Hantea

Publicat

în

Un tânăr de 27 de ani a murit în Italia după ce medicii din România l-au diagnosticat greşit. În România, medicii i-au spus că suferă de o boală mentală, în Italia au descoperit că avea o tumoare la creier.

Andrei Tătar a fost răpus de o boală necruţătoare la 27 de ani, tânărul s-a stins din viaţă la secţia de oncologie a unui spital din Trieste, după ce a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier. În România, bărbatului i se spusese că are o tulburare psihică.

Viaţa lui Andrei Tătar s-a schimbat complet în urmă cu câţiva ani. Tulburările mintale pe care le avea au fost diagnosticate ca fiind probleme psihiatrice de medicii români. Andrei a ajuns astfel internat într-o unitate sanitară de boli psihice.

Ruxanda Maricica, mama tânărului, a apelat la medicii italieni care, într-adevăr, au stabilit că tulburările mintale erau rezultatul unei metastaze la nivelul creierului. A fost prea târziu pentru terapia de care românul avea nevoie. Astfel, Andrei Tătar a pierdut lupta cu crunta boală şi s-a ridicat la Ceruri marţi, 15 octombrie.

loading...

Andrei Tătar ar mai fi avut o şansă, dacă era diagnosticat la timp.

Duminică, 20 octombrie, va avea loc priveghiul în memoria lui Andrei Tătar la biserica din Settimo. Apoi, a doua zi, va fi slujba de înmormântare. Andrei Tătar va fi înmormântat în cimitirul din Cino Caomaggiore. româniatv.net.

Continuă să citești
Publicitate
ACTUALacum O oră

Scandal într-un târg din Craiova. Mascaţii au intervenit

POLITICĂacum 2 ore

Preşedinte interimar la PSD Caracal, după ce fosta conducere a fost dizolvată

POLITICĂacum 3 ore

Cine sunt miniştrii Guvernului Orban, conform ultimelor discuţii dintre PNL şi Iohannis

POLITICĂacum 3 ore

Mai mulţi membri ai fostului PDL, adeziune la Pro România Olt

ACTUALacum 4 ore

Fiul lui Sile Cămătaru a înjunghiat un tânăr, într-un club de manele din Timişoara, în urma unei altercaţii

ACTUALacum 20 de ore

Un tânăr a murit în Italia după ce medicii din România l-au diagnosticat greşit

ACTUALacum 20 de ore

STS a prezentat la BEC aplicațiile informatice pentru alegerile prezidențiale

ACTUALacum 21 de ore

Dolj: Car alegoric cu produse tradiționale la Festivalul Zaibărului şi al Prazului

ACTUALacum 21 de ore

53 de absolvenți doljeni selectați pentru angajare, la Bursa locurilor de muncă

POLITICĂacum 22 de ore

Primarul din Caracal îl dă în judecată pe un cetățean care l-a calomniat

ACTUALacum o zi

Patru slătineni, prinşi cu plase monofilament de peste 2.000 metri, în râul Olt

ACTUALacum o zi

A fost demarată procedura de înlocuire a gazonului de Oblemenco

POLITICĂacum o zi

Liviu Dragnea contestă în instanţă condamnarea la închisoare

ACTUALacum o zi

Control judiciar pentru secretarul primăriei din Olt contrabandist de ţigări

LIFEacum o zi

Iluzii optice, holograme, instrumente muzicale la care poţi cânta fără să le atingi, la Muzeul Iluziilor Optice de la Slatina

POLITICĂacum o zi

Dan Barna fuge de DLAF şi vrea să fie anchetat de DNA

ACTUALacum o zi

Olt: Peste 100 de amenzi aplicate de poliţişti, în urma unei acţiuni la trecerile de cale ferată

ACTUALacum o zi

Percheziții în județul Gorj. Vizați sunt hoții din societățile comerciale

ACTUALacum o zi

Spitalul Județean de Urgență Craiova a întrerupt contractul cu firma de pază. O serie de NEREGULI

ACTUALacum o zi

Secretarul primăriei din Olt reţinut pentru trafic de ţigări era condamnat deja pentru delapidare

ACTUALacum o zi

Un fost șef TAROM acuză: „Ministrul Cuc mi-a cerut să țin la sol avioanele în ziua moțiunii”

ACTUALacum o zi

Regina-mamă Elena, reînhumată alături de fiul său, regele Mihai

ACTUALacum 2 zile

Sorina Pintea: Ministerul Sănătății are în lucru 108 registre de boli

ACTUALacum 2 zile

O persoană rănită într-un accident rutier, pe un drum județean din Olt

ACTUALacum 3 zile

A murit poliţistul care s-a împuşcat în cap, duminică, la Caracal

ACTUALacum 3 zile

Donaţie a soldaţilor americani de la Deveselu pentru Secţia de Oncologie a Spitalului Caracal

POLITICĂacum 22 de ore

Primarul din Caracal îl dă în judecată pe un cetățean care l-a calomniat

LIFEacum 2 zile

Olt: Bikerii au donat calculatoare, ghiozdane, dulciuri şi jucării, copiilor din Şopârliţa

ACTUALacum 4 zile

Medic reținut pentru luare de mită

ACTUALacum 2 zile

Secretarul unei comune din Olt, implicat în contrabandă cu ţigări. 11 percheziţii desfăşurate de poliţiştii SCCO

ACTUALacum 4 zile

Medicul ridicat de mascaţi pentru MITĂ va petrece noaptea în arest

ACTUALacum 2 zile

O tânără din Gorj a murit după ce i s-a făcut o cezariană la Spitalul Târgu-Cărbunești

LIFEacum 3 zile

Caracal: Tichete cadou în schimbul reciclării electrocasnicelor vechi

ACTUALacum 3 zile

Colega Luizei, despre cum au decurs audierile la IPJ Dolj: „Au încercat să dea vina pe mine. Că o avem pe Luiza la stradă”

ACTUALacum O oră

Scandal într-un târg din Craiova. Mascaţii au intervenit

LIFEacum 3 zile

Campanie a unei biserici din Slatina care oferă pâine nevoiaşilor

EDUCAŢIEacum 3 zile

Eleva care a demonstrat că fondul școlii există, luată la rost de autorități și de părinți

ACTUALacum 2 zile

Ingeniozitatea contrabandiştilor din Olt. Unde ţineau ascunse cartuşele de ţigări netimbrate – FOTO

ADMINISTRAŢIEacum 2 zile

Adăpost de câini la Caracal. Primăria a scos la licitaţie studiul de fezabilitate

ACTUALacum 2 zile

Secretarul unei comune din Olt şi încă o persoană, reţinuţi pentru trafic de ţigări

ACTUALacum 3 zile

Arest preventiv pentru medicul care a luat MITĂ. Era și director medical al spitalului

ACTUALacum 3 zile

DEZASTRU în spitalele de psihiatrie. Sorina Pintea, la finalul verificărilor: „Unele rapoarte au ajuns la Parchet. Existau suspiciuni de natură penală”

ACTUALacum 3 zile

Cazul CARACAL | Mama Luizei, la IPJ Dolj: „Pe cine trebuie să audieze, nu audiază. Familia lui Dincă ar trebui să fie audiată”

ACTUALacum 2 zile

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, la Craiova. Cu ce oferte vin angajatorii

ACTUALacum 3 zile

Două persoane la spital după explozia unei anvelope de camion, la o vulcanizare din Slatina

POLITICĂacum 2 ore

Preşedinte interimar la PSD Caracal, după ce fosta conducere a fost dizolvată

ACTUALacum 3 zile

O persoană rănit grav într-un accident rutier. Drum naţional din Olt, blocat

ACTUALacum 3 zile

Piaţă volantă, într-o nouă locaţie din centrul Craiovei

ACTUALacum 2 zile

O persoană rănită într-un accident rutier, pe un drum județean din Olt

ACTUALacum 4 zile

Nouă bărbați din Bangladesh, prinși când încercau să iasă din țară într-o semiremorcă plină cu mărfuri

ACTUALacum 5 zile

Razie la Slatina. Poliţiştii au aplicat amenzi de aproape 120.000 lei şi au reţinut zeci de permise şi certificate de înmatriculare – VIDEO

ACTUALacum 2 săptămâni

Incendiu la o locuinţă din Piatra-Olt. Un depozit de materiale de construcţii, în apropiere

ACTUALacum 2 săptămâni

Un preot beat, îmbrăcat doar în lenjerie intimă, a provocat un accident rutier

POLITICĂacum 2 săptămâni

Stănescu: Moţiunea pică. A vrut-o președintele Klaus Iohannis

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | A nins la Rânca. În zonă s-a intervenit cu utilaje și material antiderapant

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | Doi bărbați din Craiova reținuți pentru trafic de droguri. Au primit coletul prin curier

ACTUALacum 2 săptămâni

Au fost instalate primele containere îngropate, la Craiova. Vor fi 438 de platforme în tot orașul

ADMINISTRAŢIEacum 2 săptămâni

Au început lucrările de reabilitare a centrului Slatinei. Cum va arăta noua Esplanadă

Fără categorieacum 2 săptămâni

IMAGINI de pe şantierul Drumului Expres Craiova-Piteşti. Se lucrează la centurile Slatinei şi Balşului

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | DECIZIE FINALĂ. Gazonul de pe „Ion Oblemenco” se schimbă

ACTUALacum 3 săptămâni

Olt: Autoturism ars în proporţie de 80 la sută, pe un drum judeţean

POLITICĂacum 3 săptămâni

Cumpănaşu, masterand fără diplomă de licenţă. Reacţia sa când a fost confruntat cu FRAUDA

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Bărbat din Elveția, pericol de înec pe Dunăre

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Craiova: Au ars peste 40 de hectare de vegetație uscată, în zona Făcăi

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Zeci de anvelope au ars în apropierea unor locuințe din Slatina. Un grup de copii s-ar fi jucat cu focul

LIFEacum 4 săptămâni

Prima ninsoare din acest sezon în România

ACTUALacum 4 săptămâni

Hoţ de maşini din Craiova, prins cu focuri de armă | VIDEO

ACTUALacum o lună

VIDEO | Polițiștii doljeni au controlat stațiile CFR. Amenzi pentru călători, comercianți și șoferi

ACTUALacum o lună

Sfârşit tragic pentru un bărbat din Olt: A murit în urma unui incendiu de vegetaţie uscată ce i-a cuprins grădina

ACTUALacum o lună

Două zile de FOC pentru pompierii doljeni. Sute de hectare de vegetație uscată au fost făcute scrum

ACTUALacum o lună

Dolj: Pompierii luptă să stingă un incendiu de vegetaţie uscată, de mai bine de 24 de ore. Focul a cuprins 80 de hectare

ACTUALacum o lună

Pescar înecat în râul Olt, în timp ce întindea plase de peşte

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.