Connect with us

ACTUAL

Raport OFICIAL: Procurorii din Caracal au soluţionat mai puţin de jumătate din dosarele aflate în lucru

Octavia Hantea

Publicat

în

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluţionat mai puţin de jumătate din dosarele aflate în lucru, în condiţiile în care nu s-au confruntat cu probleme din cauza lipsei de personal, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare. Cele mai multe cauze au fost soluţionate cu clasare.

Potrivit raportului Inspecţiei Judiciare, statistica activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal arată că perioada ianuarie 2018 – iulie 2019 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal existau 11.570 de cauze de soluţionat, din care au intrat în cursul perioadei de referinţă un total de 4.735. Dintre acestea au fost soluţionate 4.528 de cauze, respectiv un 39%.

„Media cauzelor de soluţionat în anul 2018 a fost de 1.314 cauze/procuror, iar media cauzelor soluţionate a fost de 607 cauze/procuror, respectiv procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluţionat sub 50% din totalul cauzelor repartizate, în condiţiile unei scheme de personal ocupate în procent de 83%. Media cauzelor de soluţionat în semestrul I 2019 în sectorul supraveghere a urmăririi penale a fost de 824 cauze/procuror, iar media cauzelor soluţionate a fost de 243 cauze/procuror, respectiv procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal au soluţionat sub 50% din totalul cauzelor repartizate, în condiţiile unei scheme de personal ocupate din luna martie 2019 în procent de 100%”, se arată în raportul IJ.

Inspectorii care au efectuat verificări la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal au constatat o pondere semnificativă a soluţiilor de netrimitere în judecată, respectiv clasare, din totalul soluţiilor adoptate de procurori, indiferent de tipul de infracţiuni, potrivit raportului IJ.

Inspectorii au identificat mai multe deficienţe, între care climatul „amiabil” între prim-procuror şi colectiv, „cu consecinţa diminuării timpului necesar exercitării funcţiei de conducere, cu efecte asupra calităţii actului de justiţie înfăptuit de unitatea de parchet”, lipsa de implicare a procurorilor în efectuarea cercetării penale şi adoptarea unei soluţii legale şi temeinice sau lipsa de asumare a responsabilităţii în ceea ce priveşte emiterea de rechizitorii, soluţiile de renunţare la urmărire penală depăşind în anul 2018 numeric soluţiile de clasare.

Alte deficienţe identificate au fost lipsa de asumare a responsabilităţii de către procurori în individualizarea legală şi temeinică a măsurilor preventive cerute instanţei de judecată sau urmărirea unui singur indicator, respectiv cel cantitativ în soluţionarea cauzelor, „cu ignorarea calităţii urmăririi penale, având în vedere indicii statistici vizaţi de Ministerul Public”. mediafax.ro

Continuă să citești
Advertisement
Click pentru a lăsa un comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Tânăr din Gorj, lovit de glonț în cap, în apropierea Poligonului de la Târgu-Cărbunești

Octavia Hantea

Publicat

în

Un tânăr de 22 de ani, din comuna Aninoasa, a ajuns la spital, la Craiova, luni, după ce a fost lovit de un  glonț, accidental, în timp ce se afla  la o distanță de aproximativ doi kilometri de poligonul din Târgu-Cărbunești, unde jandarmii executau trageri cu pistolul mitralieră, de calibrul 7,62 mm.

„La data de 16 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au fost sesizați direct cu privire la faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Aninoasa, la scurt timp după ce a coborât dintr-un autoturism pe drumul comunal Măceșu, pe raza orașului Târgu-Cărbunești, a fost lovit în cap de un obiect metalic ce pare a fi glonț. Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Locul unde se afla persoana vătămată se situează la circa doi kilometri de Poligonul Târgu-Cărbunești și unde, până la orele 11.55, au executat trageri cu armamentul din dotare lucrătorii IJJ Gorj. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea Parchetului Militar Timișoara”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj. gorjeanul.ro

Continuă să citești

ACTUAL

Un ofiţer din Argeş, adjunct la IPJ Olt

Avatar

Publicat

în

Comisarul şef Eduard Bâlă, şef al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Argeş, urmează să fie numit pe funcţia de adjunct al IPJ Olt pe linia de ordine publică.

Eduard Bâlă a fost, în perioada septembrie 2016 – septembrie 2017, tot adjunct al IPJ Olt, dar pe linie de investigaţii criminale şi economice.Şef al IPJ Olt este tot un ofiţer din judeţul Argeş, comisarul şef Alin Nicolae Stan, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Argeş, fiind împuternicit din 15 septembrie să ocupe funcţia pe o perioadă de şase luni.

Acesta l-a înlocuit pe comisarul şef Vasile Armaşu, care revine la conducerea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul IGPR.Comisarul şef Vasile Armaşu a fost numit şef al IPJ Olt, pe 27 iulie, după ce ministrul de Interne a dispus încetarea împuternicirii inspectorului şef al IPJ Olt, Cristian Voiculescu, precum şi a celor doi adjuncți ai acestuia, Nicolae Alexe şi Ionuţ Sîrbu, în contextual crimelor de la Caracal.

Din echipa de conducere a IPJ Olt mai face parte şi comsiarul şef Cătălin Marin Comănceanu, fost şef al Poliţiei Drăgăşani din judeţul Vâlcea, originar din Slatina, numit tot pe o funcţie de adjunct.

Continuă să citești

ACTUAL

Accident mortal pe DN 55. O femeie din Dolj, lovită în plin de mașină

Octavia Hantea

Publicat

în

O femeie în vârstă de 49 de ani, din Malu Mare, și-a pierdut viața, luni, după ce a fost lovit de o mașină.  

Reprezentanții IPJ Dolj au menționat faptul că femeia nu s-ar fi asigurat înainte să traverseze strada, cercetările urmând să stabilească exact cum s-a petrecut evenimentul.

„Un tânăr de 19 ani, conducea un autoturism, pe DN 55, în Malu Mare, către Craiova și a accidentat mortal o femeie, de 49 de ani, din localitate. Din primele verificări, se pare ca femeie s-ar fi angajat într-o traversare prin loc nepermis şi fără să se asigure. În cauză s-a întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpa, urmând a se stabili cu exactitate cauza producerii accidentului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Tânărul nu consumase alcool, acest lucru rezultând după ce a fost testat de către polițiști.

Continuă să citești
Advertisement
ACTUALacum O oră

Tânăr din Gorj, lovit de glonț în cap, în apropierea Poligonului de la Târgu-Cărbunești

ACTUALacum O oră

Un ofiţer din Argeş, adjunct la IPJ Olt

ACTUALacum O oră

Accident mortal pe DN 55. O femeie din Dolj, lovită în plin de mașină

ACTUALacum 2 ore

Tânăr din Slatina arestat preventiv după ce a lovit un poliţist şi un jandarm

ACTUALacum 3 ore

Craiova are o a doua fântână cu apă de Isvarna

POLITICĂacum 3 ore

ALDE rămâne fără grup la Camera Deputaţilor. Anunţul făcut de un deputat din Olt

ACTUALacum 4 ore

Centru de tineret la Craiova-propuneri

ACTUALacum 4 ore

Accident TERIBIL. Cinci persoane au fost rănite după ce trei maşini şi un TIR s-au ciocnit

ACTUALacum 5 ore

Un tânăr din Craiova a ajuns la spital în urma unui accident rutier produs la ieșire din oraș

ACTUALacum 5 ore

Împuşcat de poliţişti, după ce i-a atacat cu o furcă şi a asmuţit câinele asupra lor

ACTUALacum 6 ore

Șofer din Craiova prins circulând cu 208 km/h pe un drum național din Dolj

ACTUALacum 6 ore

Fiul unui afacerist din Gorj a murit după ce a sărit, în cap, într-o piscină aproape goală

POLITICĂacum 6 ore

Alexandru Cumpănaşu, criticat după ce a încins o horă de ziua Alexandrei

POLITICĂacum 6 ore

Un candidat la funcţia prezidenţială iese din cursă

ACTUALacum 7 ore

Două zile de FOC pentru pompierii doljeni. Sute de hectare de vegetație uscată au fost făcute scrum

ACTUALacum 7 ore

Accident pe un drum judeţean din Olt | Trei persoane, la spital

ACTUALacum 8 ore

Fiul unui procuror din Olt, la volan cu permisul suspendat, a lovit o maşină, s-a răsturnat într-un şanţ şi a fugit. Evenimentul, cu repetiţie

ACTUALacum 8 ore

A început reconstituirea crimelor, în cazul Caracal. Revoltă în rândul oamenilor

ACTUALacum 8 ore

Jaf la Casa de Pensii. Imaginile de pe camerele de supraveghere au fost șterse

ACTUALacum 8 ore

Victor Pițurcă, după meciul cu FCSB: „Mai rău nu se putea”

ACTUALacum 9 ore

ALDE Dolj i-a trimis scrisoare lui Tăriceanu. „Nu vă jucaţi, domnule Tăriceanu, cu destinele noastre şi ale organizaţiei Dolj”

ACTUALacum 20 de ore

Şi-a reclamat propria noră la Poliţie, susţinând că tânăra a condus beată

ACTUALacum 20 de ore

Un incendiu a izbucnit în clădirea unei şcoli dezafectate

ACTUALacum 20 de ore

Zeci de oameni au protestat în Capitală, de ziua Alexandrei Măceşanu

ACTUALacum 8 ore

Fiul unui procuror din Olt, la volan cu permisul suspendat, a lovit o maşină, s-a răsturnat într-un şanţ şi a fugit. Evenimentul, cu repetiţie

ACTUALacum 2 zile

Accident la Raliul Craiovei. O maşină a derapat în afara traseului şi a lovit şase persoane, printre care doi copii

ACTUALacum 2 zile

Gheorghe Dincă a fost mutat în Arestul IPJ Olt de la Slatina

ACTUALacum 8 ore

A început reconstituirea crimelor, în cazul Caracal. Revoltă în rândul oamenilor

ACTUALacum o zi

Recompensă de 100.000 euro pentru găsirea şi eliberarea Luizei sau Alexandrei

ACTUALacum 2 zile

Luni şi marţi va avea loc reconstituirea crimelor din Caracal. Dincă va fi dus lângă casa părinţilor Alexandrei

Fără categorieacum 3 zile

Olt: Incendiu de proporții la un adăpost de animale pornit de la un arderea de vegetație uscată

ACTUALacum 2 zile

Pescar înecat în râul Olt, în timp ce întindea plase de peşte

ACTUALacum 20 de ore

Zeci de oameni au protestat în Capitală, de ziua Alexandrei Măceşanu

ACTUALacum 7 ore

Accident pe un drum judeţean din Olt | Trei persoane, la spital

ACTUALacum 2 zile

Accident la Craiova. Două persoane au ajuns la spital

ACTUALacum 7 ore

Două zile de FOC pentru pompierii doljeni. Sute de hectare de vegetație uscată au fost făcute scrum

POLITICĂacum 6 ore

Alexandru Cumpănaşu, criticat după ce a încins o horă de ziua Alexandrei

ACTUALacum o zi

Crimă la stână. Un cioban din Pieleşti şi-a ucis colegul în bătaie

ACTUALacum 3 zile

Angajata unei societăți a Primăriei Craiova, acuzată de furt. Și-a lăsat colegele fără bonuri de masă

POLITICĂacum 6 ore

Un candidat la funcţia prezidenţială iese din cursă

ACTUALacum 2 zile

Avertisment: Dacă mâine ar suna din nou Alexandra la 112, situaţia s-ar putea repeta

ACTUALacum 3 zile

Dolj, în topul judeţelor cu cele mai multe cazuri de pestă porcină africană

ACTUALacum 2 ore

Tânăr din Slatina arestat preventiv după ce a lovit un poliţist şi un jandarm

POLITICĂacum o zi

Adrian Năstase: Iohannis a preluat tema mea principală de campanie, de la alegerile prezidenţiale, din 2004

ACTUALacum 8 ore

Jaf la Casa de Pensii. Imaginile de pe camerele de supraveghere au fost șterse

ACTUALacum o zi

Temperaturile scad semnificativ şi revin ploile

ACTUALacum 3 zile

TIR s-a răsturnat între Slatina și Pitești. Trafic blocat

ACTUALacum 3 zile

Echipa lui Mititelu poate juca pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova

ACTUALacum 7 ore

Două zile de FOC pentru pompierii doljeni. Sute de hectare de vegetație uscată au fost făcute scrum

ACTUALacum o zi

Dolj: Pompierii luptă să stingă un incendiu de vegetaţie uscată, de mai bine de 24 de ore. Focul a cuprins 80 de hectare

ACTUALacum 2 zile

Pescar înecat în râul Olt, în timp ce întindea plase de peşte

ACTUALacum 2 zile

Accident la Raliul Craiovei. O maşină a derapat în afara traseului şi a lovit şase persoane, printre care doi copii

ACTUALacum 4 zile

Biciclist mort într-un accident produs pe DN 65, în Dolj. Bărbatul a fost lovit de TIR

ACTUALacum 4 zile

Dubă cu deţinuţi, implicată într-un accident, în Dolj. Trei persoane, printre care un copil, la spital

ACTUALacum 5 zile

Femeie grav rănită într-un accident produs pe un drum european din Dolj

ACTUALacum 6 zile

Tânăr din Topana, bătut de poliţişti. Bărbatul este în stare gravă, la spital – VIDEO

ACTUALacum 2 săptămâni

Consilierul deputatei PSD Laura Moagher, către un echipaj de poliție: „Las’ că-ți arăt eu ție. Nu vrei să ai conflict cu mine”

ACTUALacum 2 săptămâni

Olt: Incendiu de proporţii, în care au ars tone de cereale şi furje şi două autoturisme

ACTUALacum 2 săptămâni

Tot mai multe mașini furate, depistate la frontiere

ACTUALacum 2 săptămâni

Dolj: Incendiu de vegetaţie uscată ce a cuprins şi două maşini parcate

ACTUALacum 2 săptămâni

Incendiu la un depozit de electrocasnice şi mobilier din Dolj

Fără categorieacum 2 săptămâni

Gorjean cu mandat european de arestare pe numele său, prins de polițiștii din Craiova-VIDEO

ACTUALacum 2 săptămâni

Cumpănaşu şi-a anunţat intenţia de a candida la prezidenţiale

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO&FOTO| Bărbat din Craiova prins în flagrant în timp ce vindea baxuri de pachete cu țigări de contrabandă unui mehedințean. Doljeanul a fost reținut, sute de mii de țigarete și sume de bani fiind confiscate

ACTUALacum 3 săptămâni

Olt: Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan și fără permis

Fără categorieacum 3 săptămâni

Dăncilă: Vom merge în Parlament. Şeful statului „a înlocuit funcţia de mediator cu partidele politice cu cea de sabotaj”

POLITICĂacum 3 săptămâni

ALDE a decis ieşirea de la guvernare şi alianţă cu Pro România

ACTUALacum 3 săptămâni

Incendiu la Slatina. Ard o vilă şi o casă din apropiere

ACTUALacum 3 săptămâni

Incendiu de proporţii, lângă Craiova. Ard opt hectare de vegetaţie uscată

ECONOMIEacum 3 săptămâni

Cozi la McDrive şi la trei zile de la deschiderea noului restaurant McDonald’s din Slatina

ACTUALacum 4 săptămâni

Tânăr din Dolj, mort după ce a intrat cu maşina într-un cap de pod. Anterior, a fost lovit de autoturismul pe care încerca să-l depăşească

ACTUALacum 4 săptămâni

Cât costă o plimbare cu barca sau cu hidrobicicleta, în Parcul „Nicolae Romanescu” din Craiova

Trending

Copyright © 2019 JFK Media&More. Toate drepturile rezervate.
Proiect co-finanţat din Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia” (POCU/82/3/7/107279)