Connect with us

ACTUAL

Bucate alese, la Zilele Comunei Urzicuța. „Dolju-n bucate” reunește gospodinele

Publicat

în

Cele mai pricepute gospodine din județul Dolj își vor da întâlnire, sâmbătă, în localitatea doljeană Urzicuța, unde va avea loc  sărbătoarea „Cununa grâului – Ziua comunei Urzicuța“.

Una dintre manifestările prinse în eveniment  o reprezintă  masa tradițională „Dolju-n bucate”,  la Muzeul Satului fiind prezentate și degustate bucatele pregătite de gospodine din comuna gazdă, dar și din localitățile Calafat, Băilești, Ghidici, Bârca, precum și din Asociația Vlahilor din Bulgaria.

„Printre preparatele pregătite pentru „Dolju-n bucate“ ca la mama acasă se vor regăsi: pâinea în țest, turta în foi, pui cu ardei copt și roșii coapte, pește, salata de vinete, fasolea bătută, gogoșile, saramura de pui, saramura de scrumbie, racii oltenești, peștele prăjit, mâncarea de praz, plăcintele cu dovleac, cu praz, cu spanac, cu mere, puiul copt în pâine-n țest, lutița, zacusca, gogoșile, râmele, dulcețurile și compoturile”, au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

Până la masa tradițională, va avea loc o întâlnire cu fiii satului, la Căminul Cultural din Urzicuța, iar după momentul „Dolju-n bucate”, Primăria și Consiliul Local Urzicuța, organizatorii sărbătorii „Cununa grâului – Ziua comunei Urzicuța“, vor acorda diplome de excelență oamenilor locului care s-au remarcat printr-o evoluție frumoasă de-a lungul timpului.

Continuă să citești
Publicitate
Click pentru a lăsa un comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Primarul Slatinei Emil Moţ vine la „Reporter 24”, în această seară, pe Olt Tv

Publicat

în

Primarul Slatinei, Emil Moţ, va fi prezent, în această seară, de la ora 21.00, la emisiunea „Reporter 24”, difuzat de postul local de televiziune Olt Tv.

Bugetul pe anul 2020, marile proiecte de infrastructură – Centura Mediană şi Varianta Oituz, parcările modulare şi supraterane, dar şi noua esplanadă sau parcul ce va fi construit la fostul ştrand, sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi abordate, în cadrul dezbaterii.

Ulterior, emisiunea va putea fi vizionată, integral, pe site-ul www.reporter24.info.

Continuă să citești

ACTUAL

Voia să ajungă, folosind acte false, în Germania. O femeie din Turcia a fost prinsă la frontieră

Publicat

în

O femeie din Turcia care a încercat să intre ilegal în România, cu intenţia de a ajunge în Germania, folosind documente de călătorie care aparțineau altei persoane, a fost depistată la Punctul de Frontieră Calafat. 

Aceasta era într-un autocar care efectua curse regulate pe ruta Turcia-Germania.

Cu ocazia verificării documentelor, echipa comună de control a avut suspiciuni cu privire la documentele prezentate de femeie, motiv pentru care au fost efectuate verificări suplimentare.

Astfel, s-a constatat că persoana în cauză a prezentat acte de călătorie care aparțineau altei persoane.

„În continuarea cercetărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că femeia este într-adevăr cetățean turc şi călătorea împreună cu soțul ei, tot cetățean turc, rezident în Germania. Deoarece femeia nu avea o viză valabilă care să-i permită să călătorească în condiţii legale în Germania, aceasta a încercat să se folosească de pașaportul și permisul de şedere care aparţineau mamei soțului său”, arată Poliția de Frontieră.

Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar privind controlul comun la trecerea frontierei, acestea au fost preluate de către autoritățile bulgare în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun. Totodată, firma de transport internațional a fost sancționată, conform OUG 194/2002, cu amendă în valoare de 8.000 lei.

Continuă să citești

ACTUAL

Primăria Craiova s-a răzgândit. Platforma electronică pentru ocuparea parcărilor rezidențiale nu se mai lansează în martie

Publicat

în

Anunțată ca fiind „revoluționară” și de un real ajutor pentru craioveni, platforma electronică pentru ocuparea locurilor de parcare rezidențială nu va mai fi lansată pe data de 2 martie, reprezentanții Primăriei Craiova realizând, în cele din urmă, că mai au nevoie de timp pentru a promova această variantă de lucru.  

Cum era de așteptat, aflând despre această modalitate, craiovenii s-au îndreptat către primărie adresând diverse întrebări și prezentând, cel mai probabil, situații limită în care se găsesc.

Deși la începutul lunii februarie, Primăria Craiova anunța că această licitație pe platformă, pentru parcările de lângă blocuri, poate demara pe 2 martie, în anumite zone pilot, municipalitatea s-a răzgândit și a amânat-o.

De această dată nu se mai grăbește nimeni să vorbească despre o anumită perioadă în care ar demara licitația. Mai mult, realizând cât de importantă este informarea, echipe din cadrul primăriei vor merge în teren și vor explica cetățenilor ce implică această procedură de alegere a locului de parcare.

„Decizia vine ca urmare a numărului crescut de solicitări venite din partea cetățenilor pentru a extinde parcările rezidențiale în mai multe zone ale municipiului, dar și pentru a finaliza marcarea tuturor locurilor de parcare ce pot fi supuse procedurilor on-line. În această perioadă, aparatul de specialitate al Primăriei va prelua toate întrebările craiovenilor, urmând a fi suplimentate echipele care vor merge pe teren și vor explica locuitorilor în detaliu condițiile de aplicare pentru un loc în parcările rezidențiale”, au transmis reprezentanții Primăriei Craiova, luni, într-un comunicat de presă.

Că sunt sau nu suficiente locurile de parcare, în toate cartierele Craiovei, rămâne de văzut și acest lucru.

Taxa anuală pentru parcările din jurul blocurilor este de 150 de lei pentru craiovenii din Zona 0, 120 de lei pentru cei care locuiesc în Zona 1 și 100 de lei pentru cei din Zona 2.

Dacă mai mulți locatari doresc același loc de parcare, spațiul se licitează, cel care oferă mai mulți bani obținându-l. Totul se va face electronic, spun autoritățile, pentru a nu exista discuții ulterioare.

Craiovenii care au mașină de serviciu nu o vor mai lua acasă, ci vor fi nevoiți să o lase la sediul firmei unde sunt angajați.

 

 

Continuă să citești
Publicitate
ACTUALacum 10 minute

Primarul Slatinei Emil Moţ vine la „Reporter 24”, în această seară, pe Olt Tv

ACTUALacum 30 de minute

Voia să ajungă, folosind acte false, în Germania. O femeie din Turcia a fost prinsă la frontieră

ACTUALacum O oră

Primăria Craiova s-a răzgândit. Platforma electronică pentru ocuparea parcărilor rezidențiale nu se mai lansează în martie

ACTUALacum 2 ore

Parcurile din Craiova, închise din cauza vântului

ACTUALacum 3 ore

COD ROŞU de viscol în trei județe din Oltenia

ACTUALacum 4 ore

Cadastru gratuit pentru 22 de comune din județul Dolj. Când vor fi scoase la licitație lucrările

ACTUALacum 4 ore

DSP Dolj: Pasagerii zborului de Bergamo nu au coronavirus. Vor fi monitorizaţi la domiciliu

ACTUALacum 5 ore

VIDEO. Accident rutier, în apropiere de Slatina. Două autoturisme implicate, unul a ajuns în șanț

ACTUALacum 15 ore

VIDEO. Protest în localitatea din Dolj unde ar trebui să ajungă pasagerii zborului de Bergamo. Oamenii nu vor coronavirusul în oraşul lor

ACTUALacum 16 ore

O femeie suspectă de coronavirus a sunat la 112 şi a aşteptat ambulanţa în staţia de autobuz

ACTUALacum 16 ore

Bărbaţi întorşi din Italia, căutaţi cu poliţia pentru a fi controlaţi de coronavirus. Oamenii erau la „o vodcă”

ACTUALacum 18 ore

179 de persoane ajung pe Aeroportul Craiova, dintr-o zonă a Italiei afectată de coronavirus. Medicii vor face triaj şi vor decide câţi intră în carantină

ACTUALacum 19 ore

Două autocare cu elevi şi părinţi care vin din Italia, aşteptate la intrarea în ţară. Vor fi triaţi, testaţi şi puşi sub carantină

LIFEacum 22 de ore

Vizită regală la albanezii din Slatina. Principele Nicolae şi soţia sa, la cafeneaua „Enver Memish şi Fiii”

ACTUALacum 23 de ore

Autocar plin cu elevi care se întorc din Italia, dintr-o zonă afectată de coronavirus, dat în consemn la frontieră

ACTUALacum 23 de ore

Alertă de coronavirus, pe un aeroport din România. Mai mulți oameni au renunțat la călătoria spre Italia

ACTUALacum o zi

Cinci adulţi şi doi copii, răniţi într-un accident cu două maşini implicate

ACTUALacum o zi

O nouă avertizare de Cod Galben şi Cod Portocaliu de vreme rea. Când intră în vigoare

ACTUALacum o zi

O tânără de 25 de ani și un copil de 8 ani, transportați la spital, în urma unui accident rutier

ACTUALacum o zi

Românii care vin din Italia vor sta 14 zile în carantină. Anunţul Ministerului Sănătăţii

ACTUALacum o zi

VIDEO. Fum gros pe terminalul „Plecări” al Aeroportului Otopeni. Incendiu la un restaurant din incintă

ACTUALacum o zi

Doi tineri au murit după ce au intrat cu maşina într-un gard de beton

ACTUALacum o zi

VIDEO. Incendiu de proporţii într-o comună din Olt. O casă a fost distrusă în totalitate

ACTUALacum 2 zile

Românii de pe vasul „Diamond Princess”, repatriaţi

ACTUALacum 15 ore

VIDEO. Protest în localitatea din Dolj unde ar trebui să ajungă pasagerii zborului de Bergamo. Oamenii nu vor coronavirusul în oraşul lor

ACTUALacum 4 zile

Primarul Slatinei denunţă o practică a creşelor şi grădiniţelor din oraş: „Să nu mai ceară părinţilor să le aducă şerveţele, săpun lichid, hârtie igienică, pentru că noi le asigurăm”

ACTUALacum 18 ore

179 de persoane ajung pe Aeroportul Craiova, dintr-o zonă a Italiei afectată de coronavirus. Medicii vor face triaj şi vor decide câţi intră în carantină

ACTUALacum o zi

Românii care vin din Italia vor sta 14 zile în carantină. Anunţul Ministerului Sănătăţii

LIFEacum 22 de ore

Vizită regală la albanezii din Slatina. Principele Nicolae şi soţia sa, la cafeneaua „Enver Memish şi Fiii”

ACTUALacum 23 de ore

Alertă de coronavirus, pe un aeroport din România. Mai mulți oameni au renunțat la călătoria spre Italia

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

Pentru a se feri de gripă, angajaţii unei primării din Olt au pus tifon îmbibat în spirt pe clanţele uşilor – FOTO

ACTUALacum 3 zile

Un bărbat din Slatina este căutat de Interpol pentru fapte cu violenţă

ACTUALacum 4 ore

DSP Dolj: Pasagerii zborului de Bergamo nu au coronavirus. Vor fi monitorizaţi la domiciliu

ACTUALacum 2 zile

VIDEO. Explozie într-un bloc din Slatina. 20 de locuinţe evacuate, două persoane la spital

ACTUALacum 16 ore

Bărbaţi întorşi din Italia, căutaţi cu poliţia pentru a fi controlaţi de coronavirus. Oamenii erau la „o vodcă”

ACTUALacum 3 zile

O asistentă medicală din Constanţa a făcut atac cerebral, la serviciu. Stresul şi volumul mare de muncă, posibile cauze ale decesului

ACTUALacum 23 de ore

Autocar plin cu elevi care se întorc din Italia, dintr-o zonă afectată de coronavirus, dat în consemn la frontieră

ACTUALacum 19 ore

Două autocare cu elevi şi părinţi care vin din Italia, aşteptate la intrarea în ţară. Vor fi triaţi, testaţi şi puşi sub carantină

ACTUALacum 16 ore

O femeie suspectă de coronavirus a sunat la 112 şi a aşteptat ambulanţa în staţia de autobuz

ADMINISTRAŢIEacum 3 zile

Care sunt primele blocuri din Slatina ce vor fi reabilitate termic. Primăria a alocat sume importante în bugetul pe 2020

ADMINISTRAŢIEacum 4 zile

SONDAJ | Vi se cere de la creşă, grădiniţă sau şcoală să aduceţi pentru copil şerveţele, săpun lichid sau hârtie igienică?

ACTUALacum 3 ore

COD ROŞU de viscol în trei județe din Oltenia

ACTUALacum 3 zile

Medic sancționat după ce a fost filmat în timp ce opera fără mănuși și cu ceasul la mână

ACTUALacum o zi

Doi tineri au murit după ce au intrat cu maşina într-un gard de beton

POLITICĂacum 2 zile

PSD a ales candidatul pentru una dintre cele mai mari comune din judeţ

ACTUALacum o zi

VIDEO. Incendiu de proporţii într-o comună din Olt. O casă a fost distrusă în totalitate

ACTUALacum o zi

Cinci adulţi şi doi copii, răniţi într-un accident cu două maşini implicate

ACTUALacum o zi

O nouă avertizare de Cod Galben şi Cod Portocaliu de vreme rea. Când intră în vigoare

ACTUALacum 5 ore

VIDEO. Accident rutier, în apropiere de Slatina. Două autoturisme implicate, unul a ajuns în șanț

ACTUALacum o zi

VIDEO. Fum gros pe terminalul „Plecări” al Aeroportului Otopeni. Incendiu la un restaurant din incintă

POLITICĂacum 3 zile

Modelul „Robu”, în PNL Olt. Voiculescu nu mai vrea presa „ostilă” la conferințele sale

ACTUALacum 4 zile

VIDEO | Nereguli grave și mizerie descoperite de inspectorii OPC cu ocazia unui control în spital. Vase ruginite și mâncare transportată prin subsol

ACTUALacum 5 zile

Tânăr din Dolj, arestat preventiv pentru cultivarea de cannabis indoor. Zeci de ghivece de plante, găsite la percheziţii

ADMINISTRAŢIEacum 5 zile

Slatina, buget de aproape 300 milioane lei. Proiectul a fost prezentat de primarul Moţ

Reporter24 TVacum 6 zile

Emisiunea „Reporter 24” din 17 februarie | Invitat: comisarul şef al GNM Olt, Gheorghe Neacşa

ACTUALacum 6 zile

VIDEO | Migranți din Siria, Irak și Afganistan, depistați într-o remorcă frigorifică, la frontieră

ACTUALacum o săptămână

VIDEO | Protest în fața școlii din Dolj, de unde nouă elevi au ajuns cu stări de rău la spital

ACTUALacum o săptămână

VIDEO | Trei bărbați au fost arestați preventiv, după ce polițiștii au găsit, în casa unuia dintre ei, 90.000 de Euro falși

ACTUALacum o săptămână

VIDEO. Trafic feroviar blocat, în Olt: Trei trenuri au fost anulate, călătorii sunt transbordaţi cu autocare

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | Incendiu într-un bloc din Craiova. Pompierii intervin cu trei autospeciale

POLITICĂacum 2 săptămâni

VIDEO | Orban renunţă la trei dintre ordonanţele adoptate înainte de demitere

ACTUALacum 2 săptămâni

Ministrul Mediului vrea măsuri rapide, după vizita în Pădurea Topana: „Abori de 200-300 de ani culcați efectiv la pământ pentru că nu figurau în fond forestier”

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Emisiunea „Reporter 24” din 10 februarie | Invitat: Radu Voinea – fost sportiv/antreprenor

ACTUALacum 2 săptămâni

Două persoane rănite după ce o autospecială ISU Olt, care intervenea la un accident, a fost lovită de o maşină

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO | Peste 17 kilograme de canabis descoperite în bagajele unui bărbat. Le transporta cu un microbuz

LIFEacum 3 săptămâni

VIDEO VIRAL | A apărut maneaua dedicată Coronavirsului din China

Reporter24 TVacum 3 săptămâni

Emisiunea „Reporter 24” din 3 februarie | Invitat, Alin Băsăşteanu, ISU Olt

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO | Doi copii bătuți și umiliți, în mijlocul străzii, de alți adolescenți. Poliția face verificări

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Contrabandă cu țigări, în zona centrală a Craiovei. O femeie a aruncat plasele cu țigarete crezând că scapă de jandarmi

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO | Elevă din Craiova filmată în timp ce bate și umilește o altă fată de 13 ani. Polițiștii fac cercetări

ACTUALacum 4 săptămâni

VIDEO – Prevenirea furturilor din locuinţă, cu ajutorul tehnologiei VR. Metoda aleasă de poliţiştii din Olt

ACTUALacum o lună

VIDEO VIRAL | Un campion mondial la karate a făcut flotări în pumni, pe Hora Unirii, în faţa Primăriei Caracal

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.