Connect with us

ACTUAL

Caniculă până la 1 septembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii

Octavia Hantea

Publicat

în

Meteorologii au emis o prognoză meteo valabilă până pe 1 septembrie. Potrivit specialiștilor, vor fi șanse reduse de ploi și temperaturile vor trece de 35 de grade Celsius în anumite regiuni. 

BANAT În primele zile vremea va fi călduroasă, local caniculară pe 20 și 21 august, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 35 de grade, apoi aceasta va scădea ușor și treptat, până pe 28 august, spre 29 de grade. Spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile maximelor diurne vor caracteriza o vreme caldă și vor oscila ușor, între 29 și 31 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 17…18 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea ușor și treptat, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 15 grade. Ploi, în general slabe, vor fi posibile în intervalul 24-28 august.

CRIŞANA În primele zile vremea va fi călduroasă, local caniculară pe 20 și 21 august, când media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 34 de grade, apoi aceasta va scădea ușor și treptat, până pe 28 august, spre 29 de grade. Spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile diurne vor caracteriza o veme caldă și vor oscila ușor în jurul a 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 16…17 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea ușor și treptat, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 14 grade. Ploi, în general slabe, vor fi posibile în intervalul 24-28 august.

TRANSILVANIA În prima săptămână vremea va fi călduroasă, cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime fiind de 33 de grade, pe 21 august. Apoi aceasta va scădea ușor și treptat, până pe 28 august, spre 28 de grade. Spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile diurne vor caracteriza o vreme caldă și vor oscila ușor între 27 și 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 14…15 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea ușor și treptat, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 12 grade. Ploi, în general slabe, vor fi posibile în intervalul 25-29 august.

MARAMUREŞ În prima săptămână vremea va fi călduroasă, cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime fiind de 33 de grade, pe 21 august. Apoi aceasta va scădea ușor și treptat, până pe 28 august, spre 28 de grade. Spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile diurne vor caracteriza o veme caldă și vor oscila ușor între 27 și 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 15…16 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea ușor și treptat, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 13 grade. Ploi, în general slabe, vor fi posibile în intervalul 25-29 august.

MOLDOVA În prima săptămână vremea va fi călduroasă, cea mai ridicată medie a temperaturilor maxime fiind de 33 de grade, pe 21 august. Apoi aceasta va scădea ușor și treptat, până pe 28 august, spre 28 de grade. Spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni de prognoză mediile diurne vor caracteriza o veme caldă și vor oscila ușor între 27 și 29 de grade. În prima săptămână, media minimelor termice va fi de 15…16 grade. Ulterior, minimele termice vor scădea ușor, urmând ca media lor să se situeze în jurul a 14 grade. Ploi, în general slabe, vor fi posibile în intervalul 25-29 august.

DOBROGEA Valorile termice diurne vor fi în creștere spre o medie în jurul a 32 de grade, în 22 și 23 august, iar până în data de 29 august, această medie va scădea spre 28 de grade. Ulterior, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, în jurul aceleiași valori medii de 28 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor, astfel că vor crește, în medie, spre 21 de grade în 23 și 24 august, pentru ca ulterior să scadă ușor spre o medie de 18 grade în 29 august, medie ce se va menține până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

MUNTENIA Procesul de încălzire a vremii va continua până pe 22 august, când vremea va fi caniculară, media maximelor situându-se în jurul a 35 de grade. Apoi vremea se va răci ușor și treptat, urmând ca în data de 29 august să se înregistreze temperaturi maxime, în medie, de 30 de grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 31 de grade. Temperaturile minime vor crește spre valori medii de 19 grade în 23, 24 și 25 august, pentru ca ulterior acestea să scadă spre o medie în jurul a 15 grade în data de 30 august, valoare ce se va menține până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi redusă.

OLTENIA Procesul de încălzire a vremii va continua până în 21 și 22 august, când vremea va fi caniculară, media maximelor situându-se în jurul a 34 de grade. Apoi vremea se va răci ușor și treptat, urmând ca în data de 29 august să se înregistreze, în medie, temperaturi maxime de 30 de grade. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, media regională a temperaturilor maxime se va menține în jurul a 30 de grade. Temperaturile minime vor crește spre valori medii de 19 grade în 23, 24 și 25 august, pentru ca ulterior acestea să scadă spre o medie în jurul a 16 grade în data de 30 august, valoare ce se va menține până la sfârșitul intervalului de prognoză. Ploi, în general slabe, vor fi posibile în intervalul 25 – 27 august.

LA MUNTE Valorile termice diurne vor fi în creștere spre o medie în jurul a 23 de grade, în 21 august, iar până în data de 29 august, această medie va scădea spre 18 de grade. Ulterior, variațiile de la o zi la alta vor fi nesemnificative, în jurul aceleiași valori medii de 18 de grade. Temperaturile minime vor avea o evoluție similară cu cea a maximelor, astfel că vor crește, în medie, spre 13 grade în 21 și 22 august, pentru ca ulterior să scadă ușor spre o medie de 10 grade în 29 august, ce se va menține până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor, mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice va fi mai ridicată în intervalul 24 – 29 august.

realitatea.net

Continuă să citești
Publicitate
Click pentru a lăsa un comentariu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUAL

Olt: Reţinut de poliţişti după ce a încercat să spargă o bancă

Avatar

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Radomireşti, a fost reţinut de poliţişti după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, a încercat să spargă sucursala unei bănci din localitate.

Potrivit poliţiştilor, în jurul orei 3.00, bărbatul ar fi pătruns în sediul sucursalei unei agenții bancare unde au distrus obiecte de mobilier și geamuri, încercând să sustragă bunuri.

Poliţiştii au descoperit că bărbatul în cauză este bănuit de comiterea și a două furturi din societăți comerciale, tot pe raza comunei Radomirești din nopțile de 12 spre 13 octombrie și 26 spre 27 octombrie.

„Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, iar în ziua de 10 noiembrie instanța de judecată a dispus arestarea preventivă a acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu.

Continuă să citești

ACTUAL

A început Festivalul „Maria Tănase” la Craiova

Octavia Hantea

Publicat

în

Festivalul „Maria Tănase” a debutat, luni, la Craiova, cu preselecția concurenților, urmând ca cei mai buni să urce pe scenă, în perioada 13-15 noiembrie.

Preselecția se desfășoară la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, potrivit directorului Festivalului.

„La Teatrul Național Marin Sorescu a început Festivalul „Maria Tănase” cu preselecția concurenților. Copii buni și mulți, juriu profesionist, organizatori serioşi și o rețetă de poveste de 50 de ani…Mult succes tuturor”, este mesajul directorului Festivalului Maria Tănase, Amelia Etegan.

La ediția din acest an, fiind una aniversară de semicentenar, vor participa și laureați ai festivalului sau artiști care chiar dacă nu au obținut premii au o carieră artistică ireproșabilă.

În ceea ce primește premiile, întrucât vor exista și recompense materiale, cel care va convinge juriul că merită Trofeul Maria Tănase va primi 2000 de euro brut. Premiul I înseamnă 1.000 de euro, premiul al II-lea, 750 de euro și premiul al III-lea, 500 de euro.

Vor mai fi acordate patru premii speciale în valoare de 250 de euro fiecare, respectiv un premiu special pentru tinerețe, unul pentru autenticitatea costumului popular, unul acordat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj pentru autenticitate, interpretare și ținută scenică  și premiul de popularitate acordat de public.

Continuă să citești

ACTUAL

Medic de la un spital de psihiatrie, cercetat pentru luare de mită

Octavia Hantea

Publicat

în

Un medic de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită. Doctorul este acuzat că ar fi primit peste 100.000 de lei de la reprezentanţii unei firme cu care spitalul a avut contract, pentru a întocmi referate privind achiziţia de produse necesare laboratorului de analize medicale.

Procurorii DNA au dispus începerea cercetării penale pentru Elena Postolache, la data faptei, medic primar șef Laboratorul de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

„În perioada 29 august 2014-19 iunie 2015, în contextul derulării unor contracte încheiate între Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia” și o societate comercială, inculpata Postolache Elena, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit în trei tranșe, de la reprezentanții firmei respective, suma totală de 102.200 lei.
Banii respectivi, ce ar fi reprezentat 3,5% din valoarea fără TVA a facturilor emise de societatea respectivă și achitate de către Spitalul Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, ar fi fost primiți de inculpată în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, și anume întocmirea unor referate de necesitate pentru achiziția de produse necesare Laboratorului de analize medicale”, se precizează în ordonanţa procurorilor. româniatv.net

Continuă să citești
Publicitate
POLITICĂacum 3 ore

Theodor Paleologu: „Iohannis, un președinte care este un gropar al democrației”

POLITICĂacum 3 ore

PNL refuză o dezbatere Iohannis-Dăncilă: Nu își are rostul. Sunt foarte multe state unde nu au loc dezbateri

ECONOMIEacum 3 ore

Orban îşi pune oameni noi la Transelectrica: Sebastian Burduja, preşedintele PNL sector 1, fiul unui fost vice Bancorex, propus în CS

ACTUALacum 8 ore

Olt: Reţinut de poliţişti după ce a încercat să spargă o bancă

POLITICĂacum 9 ore

Mesajul lui Stănescu, după ce PSD Olt i-a asigurat victoria lui Dăncilă, în faţa lui Iohannis

ACTUALacum 9 ore

A început Festivalul „Maria Tănase” la Craiova

POLITICĂacum 10 ore

Primarul din Slatina, după ce a învins PNL: „Implicarea voastră a făcut diferența”

ACTUALacum 10 ore

Medic de la un spital de psihiatrie, cercetat pentru luare de mită

ACTUALacum 10 ore

Caz ŞOCANT în Olt. A violat o femeie şi a forţat-o pe alta să se dezbrace

ACTUALacum 11 ore

Dosare penale în judeţul Olt, după alegerile de duminică

ACTUALacum 11 ore

Șase polițiști de frontieră, trimiși în judecată pentru luare de mită

ACTUALacum 11 ore

Reținut după ce și-a atacat fiul cu o secure

ACTUALacum 11 ore

Bunuri contrafăcute în valoare de 4.000.000 euro, confiscate la frontieră

ACTUALacum 13 ore

Șofer cu o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, implicat într-un accident rutier în Dolj

POLITICĂacum 13 ore

Viorica Dăncilă, scrisoare către staff-ul lui Klaus Iohannis: provocare la dezbateri

ACTUALacum 13 ore

Gruparea de Jandarmi Craiova și-a mărit familia

POLITICĂacum 14 ore

Cum s-a votat în judeţul Olt. REZULTATELE pe localităţi

Fără categorieacum 14 ore

Dolj | Adolescentă dată dispărută

ACTUALacum 15 ore

Descoperire macabră în județul Dolj. Găsit spânzurat în cimitir

ACTUALacum 15 ore

PSD a pierdut alegerile la Craiova

ACTUALacum 16 ore

Claudiu Manda, pieton. A pierdut procesul cu polițiștii din Giurgiu

ACTUALacum 16 ore

Viorica Dăncilă a câștigat alegerile în județul Dolj

POLITICĂacum o zi

Viorica Dăncilă câştigă alegerile în Olt. Peste 43% din voturi pentru candidatul PSD

ACTUALacum o zi

Alexandru Cumpănaşu a câştigat alegerile într-o comună din Olt

ACTUALacum o zi

Alexandru Cumpănaşu a câştigat alegerile într-o comună din Olt

POLITICĂacum 3 zile

Andrei Baciu, manechinul numit Ministru al Sănătății de Cioloș, POST CHEIE în Guvernul Orban

POLITICĂacum o zi

PNL pierde într-un fief din Olt. Dăncilă cu peste 120 de voturi mai multe decât Iohannis

ACTUALacum 10 ore

Caz ŞOCANT în Olt. A violat o femeie şi a forţat-o pe alta să se dezbrace

ACTUALacum 3 zile

Cumpănaşu spune că Luiza Melencu este în viaţă. A prezentat un film în care ar apărea fata

ACTUALacum 3 zile

Protestul de la Spitalul Craiova | Conducerea spune că medicii îşi iau pacienţii la clinicile private

POLITICĂacum 14 ore

Cum s-a votat în judeţul Olt. REZULTATELE pe localităţi

ACTUALacum 4 zile

CARACAL | Ordine de protecţie provizorii ÎNCĂLCATE de bărbaţii care şi-au bătut sau ameninţat partenerele

POLITICĂacum o zi

Rezultate exit-poll la ora 12.00 | Cine are cele mai multe voturi în cursa pentru Cotroceni

ACTUALacum 10 ore

Medic de la un spital de psihiatrie, cercetat pentru luare de mită

POLITICĂacum o zi

Viorica Dăncilă câştigă alegerile în Olt. Peste 43% din voturi pentru candidatul PSD

POLITICĂacum 9 ore

Mesajul lui Stănescu, după ce PSD Olt i-a asigurat victoria lui Dăncilă, în faţa lui Iohannis

POLITICĂacum 3 zile

SONDAJ de ultimă oră: Iohannis şi Dancilă se pregătesc de turul 2

vot
ACTUALacum o zi

VIDEO | Incident într-o comună din Dolj. Consilier local acuzat că face „taxi” electoral

POLITICĂacum o zi

Slatina | Iohannis PIERDE la 130 de voturi în faţa Vioricăi Dăncilă

POLITICĂacum o zi

EXIT-POLL ora 19.00: Luptă STRÂNSĂ pentru turul 2

ACTUALacum o zi

Cazul Caracal. Familia Luizei Melencu, scandal cu polițiștii la secția de vot

POLITICĂacum o zi

PNL Olt, reacţie după exit-poll

ACTUALacum 13 ore

Șofer cu o alcoolemie de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, implicat într-un accident rutier în Dolj

Reporter24 TVacum o zi

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, analizate la emisiunea „Reporter 24”, pe Olt TV

POLITICĂacum 10 ore

Primarul din Slatina, după ce a învins PNL: „Implicarea voastră a făcut diferența”

POLITICĂacum 2 zile

Campanie mascată în Balş, cu o zi înainte de alegeri. Primarul a oferit MITĂ electorală

ACTUALacum o zi

Femeie agresată, în apropierea unei secţii de votare, de un politician PNL – VIDEO

ACTUALacum 3 zile

Reacţia DIICOT, în cazul Luizei Melencu. Ce spun procurorii despre „dezvăluirile” lui Cumpănaşu

Reporter24 TVacum o zi

Rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale, analizate la emisiunea „Reporter 24”, pe Olt TV

ACTUALacum o zi

Olt: Adolescent la spital, în urma unui accident cu trei maşini implicate

POLITICĂacum o zi

Un fotograf s-a împiedicat în fața lui Carmen Iohannis. Prima Doamnă, nicio reacţie

ACTUALacum 2 zile

Alunecare de teren pe Transfăgărăşan – VIDEO

ACTUALacum 3 zile

Cumpănaşu spune că Luiza Melencu este în viaţă. A prezentat un film în care ar apărea fata

POLITICĂacum 4 zile

Mugur Isărescu, lovitură la temelia discursurilor lui Orban și Iohannis: Economia nu este pe fundul prăpastiei

ACTUALacum 5 zile

Managerul Spitalului Craiova s-a ascuns în birou de oamenii care protestează – VIDEO

ACTUALacum 6 zile

Percheziţii la Slatina, Drăgăneşti-Olt şi două comune. Zeci hoţi din locuinţe, săltaţi de mascaţi

ACTUALacum 6 zile

VIDEO | Percheziții de amploare la contrabandiștii de tutun 

Reporter24 TVacum 7 zile

Prima ediţie a emisiunii Reporter 24 | Invitat – directorul Poliţiei Locale Slatina, Adrian Pop

ADMINISTRAŢIEacum o săptămână

Tineri, filmaţi când distrug centrul Slatinei – VIDEO

LIFEacum 2 săptămâni

Emisiunea Reporter 24, în fiecare luni, de la ora 21, pe Olt Tv

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Reporter 24 | Prima emisiune, luni 4 noiembrie, ora 21.00, pe Olt TV

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | Gazonul hibrid, montat pe Stadionul Oblemenco din Craiova

ACTUALacum 2 săptămâni

22 de bombe neexplodate, găsite în judeţul Olt, distruse de pompieri

ACTUALacum 2 săptămâni

Şeful poliţiei unui oraş din Olt, live-uri pe Facebook cu interlopii, la o nuntă

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO | Accident cu două victime pe un drum național din Dolj

Reporter24 TVacum 2 săptămâni

Proiectul Reporter 24 | Concept, viziune, scop

ACTUALacum 2 săptămâni

VIDEO șocant. Trei adolescente din Slatina o bat și o umilesc pe o colegă. Fata este călcată pe cap

ACTUALacum 3 săptămâni

Cum s-a petrecut scandalul de noaptea trecută din Caracal – VIDEO

ACTUALacum 3 săptămâni

Video | Incendiu în Craiova. Patru ore au luptat pompierii cu focul, noaptea trecută

ACTUALacum 3 săptămâni

VIDEO | Cei care vandalizează locurile de joacă din Slatina, făcuţi de ruşine

ACTUALacum 3 săptămâni

Imagini APOCALIPTICE. Arde vegetația uscată în apropierea unei păduri din Dolj

ACTUALacum 3 săptămâni

Cumpănaşu a adormit în timp ce făcea live pe Facebook cu susţinătorii săi

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2019 JFK Media&More.