AcasăACTUAL15 srilankezi încarcă şi descarcă marfă, la un depozit din Craiova. Cu...

15 srilankezi încarcă şi descarcă marfă, la un depozit din Craiova. Cu cât sunt plătiţi şi de ce au luat locul românilor

spot_img

15 persoane din Sri Lanka lucrează, din luna mai a acestui an, în cadrul unei mari companii de distribuție din municipiul Craiova, angajatorul luând o astfel de decizie după ce o bună perioadă de timp s-a confruntat cu deficit de personal. Cei din țară, spune directorul de resurse umane, fie nu au obținut punctaj bun la testarea inițială, fie s-au prezentat la muncă dar după câteva zile au renunțat.

Cei 15 cetățeni din Sri Lanka au fost angajați, în cadrul firmei, pe postul de încărcător-descărcător. Primele interviuri au avut loc în luna ianuarie a acestui an, managerul companiei fiind cel care, anul trecut, observând că pe plan local sunt probleme din punct de vedere al forței de muncă, a luat în calcul varianta recrutării din exteriorul țării.

„Ideea a încolțit, anul trecut, inițiatorul fiind proprietarul afacerii, domnul Emilian Niță. Am concretizat-o, începând cu luna ianuarie, anul acesta, debutând cu interviuri, acolo, în Sri Lanka, prin intermediul unei firme de recrutare de la București. Am avut o bază de selecție foarte bună. Am pornit pe această idee deoarece calitatea forței de muncă din România a scăzut și aceste persoane, din Sri Lanka, am avut surprinderea să văd că au reale calități. Vorbesc o limbă străină, pot descifra un document, sunt responsabile, fac calcule. Toate acestea ne-au determinat să acceptăm acest drum”, a precizat Virgil Dobrotă, manager resurse umane în cadrul companiei.


Pe lângă salarii, acestor angajați li se asigură, gratuit, cazare și masă.

„Salariile sunt la nivelul celor pe care le primesc angajatorii români. Le asigurăm, în plus, cazare și hrană. Au locuințe chiar aici, lângă sediul firmei și au ales ca mâncarea să și-o pregătească singuri. Se descurcă foarte bine. Chiar și cu aceste costuri, pentru noi, este foarte avantajos. Știm că pentru cel puțin doi ani, perioada contractului, îi avem aici și permit o bună derulare a activității. Este foarte greu când vine o persoană, se angajează și după câteva zile renunță. Ne-am lovit de aceste probleme. Contractele lor pot fi prelungite dacă își doresc acest lucru”, a mai spus Dobrotă.

În timpul liber, cu ajutorul celor din companie, cetățenii din Sri Lanka fac plimbări în oraș, cunoscând deja obiectivele mari ale urbei.


„Sunt în plin proces de integrare, s-au bucurat de ajutorul colegilor români care i-au primit surprinzător de bine. La rândul lor, acești cetățeni au resetat comportamentele angajaților noștri, dându-le un nou suflu. În timpul liber i-am dus să cunoască zona, obiectivele din municipiu și sunt foarte încântați. Le suntem și mamă și tată”, a menționat reprezentantul firmei din Craiova.

Pentru a se descurca mai ușor în relațiile cu ceilalți colegi, cetățenii din Sri Lanka au primit nume românești. Nu li se pare grea munca pe care o desfășoară, vor să învețe cât mai bine ceea ce presupune postul lor și chiar să facă progrese în cadrul firmei.

Radu este unul dintre angajații din Sri Lanka. Îi place să lucreze în Craiova și dacă nu vor apărea probleme, spune acesta, a luat în calcul să își aducă familia aici. Vrea să învețe și limba română, engleza fiindu-i acum de mare ajutor. Pentru Nicu, cel mai important a fost, pentru integrare, ajutorul primit de la colegii români. Nu i se pare greu ceea ce face și nici el nu exclude să își aducă familia în România.

Dintre cei 15 cetățeni din Sri Lanka, doi sunt necăsătoriți. Chiar dacă nu toți au lucrat într-un domeniu similar, întregul grup a învățat cum să pună marfa pe palet astfel încât cel care o distribuie să nu aibă probleme la destinație.

Angajații vor beneficia și de concediu, cel mai probabil în sezonul rece. În ceea ce privește alte noi angajări, firma din Craiova ia în calcul tot o astfel de variantă și chiar recomandă companiilor din mediul privat să facă acest pas dacă au nevoie de personal responsabil.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri