AcasăACTUAL10 cetățeni străini, între care și minori, ascunși într-un microbuz. Au fost...

10 cetățeni străini, între care și minori, ascunși într-un microbuz. Au fost descoperiți în vamă

spot_img

Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit 10 cetățeni străini, care  încercau să intre ilegal în România  ascunși, în locașuri special amenajate, într-un microbuz care transporta geamuri termopan din Bulgaria în România.

Noaptea trecută,  la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de intrare în țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră,  un cetăţean bulgar, în vârstă de 35 de ani, care conducea un microbuz.

Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, geamuri termopan din Bulgaria pentru o societate din România.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că sub geamurile termopan sunt două locașuri special amenajate.

„Astfel, au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, ocazie cu care au descoperit, în interiorul celor două locașuri special amenajate, opt persoane de sex masculin și două persoane de sex feminin. Asupra persoanelor nu au fost găsite documente de identitate, aceștia declarând că  sunt cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 12 și 35 de ani”, arată Poliția de Frontieră.

Conform protocolului româno – bulgar, șoferul, cetățenii sirieni și mijlocul de transport, au fost preluați de către autorităţile bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

CITEȘTE ȘI: TIR care transporta decorațiuni de Crăciun, răsturnat pe DN 23

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri